Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Translatio

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Tout ce qui ne peut se dire... [fragments] / Tot ce nu poate fi spus... [fragmente]


Louis-René des Forêts

04.10.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tout ce qui ne peut se dire que dans un excès de mots fébrilement jetés sur la page comme autant de coups de dés malchanceux, la mise chaque fois renouvelée en pure perte jusqu'à dilapider ses dernières ressources et se retirer d'un jeu auquel on feindrait de ne s'être prêté que par dérision, sans nul souci du gain, sans nul attrait pour ses vertiges... Mais parler en terme de jeu - où l'être jouerait en se perdant - c'est méconnaître la nécessité d'un mouvement qui de tout sont poids s'oppose à la désinvolture qu'affiche le beau joueur faisant avec une froide élégance contre mauvaise fortune bon cœur pour dissimuler son dépit d'avoir risqué et manqué sa chance.




Le garçon hébété aux joues sans couleur salies par les larmes, aux cheveux coupés ras en deuil de sa mère, c'est vainement que les deux chiens pendus à ses premiers habits d'homme lui font fête. Une tape sur la truffe refroidit ces fougueux élans qui ne sont plus de saison. L'humeur joueuse n'éteindra pas cependant avec l'enfance, ni avec l'âge le souvenir de cette nuit d'été où il a découvert sur le très cher visage le pouvoir exorbitant de la mort, la mort et la vanité des prières.




Si longtemps reclus au loin, il revoit plein de la lumière la plus gaie le peu de jours qu'ils furent ensemble. Il aura appris à ses pieds le bonheur de rire et parfois, la nuque sur ses genoux, le charme des vieilles rengaines qui semblaient aux yeux ensommeillés de l'enfant voler toutes légères dans l'espace, effleurer les hautes boiseries de la salle où il retournait le soir en coup de vent implorer une dernière chanson et une autre encore qu'elle lui accordait de bonne grâce, non sans un peu le gronder d'avoir quitté le lit après l'heure du dernier baiser.
Tot ce nu poate fi spus decît într-un preaplin de cuvinte împrăştiate înfrigurat pe pagină, ca tot atîtea aruncări de zaruri fără de noroc, miza de fiecare dată reînnoită în pierdere, pînă cînd îţi sfîrşeşti şi ultimele rezerve şi te retragi dintr-un joc în care te-ai preface că n-ai intrat decît în zeflemea, fără nici o grijă pentru vreun cîştig, fără nici o chemare pentru ameţelile pe care ţi le dă acesta... Dar a vorbi în termeni de joc - în care o fiinţă ar intra pierzîndu-se pe sine - înseamnă să nesocoteşti necesitatea unei mişcări care se opune cu toată tăria dezinvolturii jucătorului de treabă, ce afişează, cu o eleganţă rece, un aer senin în faţa ghinionului, pentru a-şi ascunde dezamăgirea de a fi riscat şi ratat norocul.



Zadarnic se gudură cei doi căţei, agăţaţi de hainele lui de bărbat, îmbrăcate pentru întîia oară, pe lîngă băiatul descumpănit, cu obrajii palizi, mînjiţi de dîrele de lacrimi, cu părut tuns scurt, în semn de doliu al mamei. O lovitură peste bot potoleşte avînturile acestea pătimaşe care nu se mai potrivesc. Firea zglobie nu va stinge, totuşi, odată cu anii copilăriei ori cu vîrsta, amintirea acestei nopţi de vară în care a descoperit, pe chipul atît de drag, puterea neîntrecută a morţii, moartea şi deşertăciunea rugăciunilor.



Retras departe atît de multă vreme, îi revin, încărcate de lumina cea mai vioaie, puţinele zile petrecute împreună. La picioarele ei a descoperit fericirea de a rîde şi, uneori, cu ceafa pe genunchii ei, farmecul refrenurilor de demult care păreau, în ochii învăluiţi de somn ai copilului, că zboară lin în spaţiu, atingînd uşor lambriurile înalte ale încăperii unde, seara, revenea în fugă implorînd un ultim cîntec şi încă unul, pe care ea i-l dăruia de bunăvoie, nu fără a-l dojeni puţintel că s-a sculat din pat după ora celei de pe urmă sărutări.














Referinţa:

Louis-René des Forêts (1918 - 2000) - Fragmente din volumul Ostinato, Paris, Mercure de France, 1997 / Éditions Gallimard, Collection « L'imaginaire », 2001, 233 p., ISBN 2-07-075837-0, p. 57-58.



Traducere din limba franceză de Luiza Palanciuc.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer