A trecut și 2021 - parcă mult prea repede. A fost tumultuos, a fost complicat, normalitatea, așa cum o știam noi dintotdeauna, nu a venit.
Dar noi am trecut prin el și ne regăsim tot împreună. Cel mai important, suntem toți!
Am pierdut persoane apropiate dar noi ne-am păstrat familia întreagă. Și sunt recunoscătoare pentru asta.
N-am avut nici anul acesta ceremonia de absolvire (Catedrala din Canterbury ne va aștepta, până ne vom vedea băiatul cel mare cu roba de absolvent), dar s-a terminat cu bine și masterul lui și Londra se pare că va deveni noua lui casă. Da, e departe, dar dacă viitorul lui se va scrie acolo, ne vom descurca noi cu distanța.
Liceul a continuat tot online în mare parte dar, de data asta, am putut face o coroniță adevărată pentru băiatul cel mic și a putut să și-o pună pe cap chiar în curtea școlii.
N-am avut petreceri pentru aniversări (deși am bifat un majorat, un botez și o nuntă de argint) dar am reușit să ne adunăm câțiva prieteni acasă sau la vreo terasă și ne-am bucurat în grupuri mici.
Mica magnolie din Comarnic nu a mai înflorit anul acesta (anul trecut, când nu am putut ajunge la ea, făcuse două flori pe care le-am văzut într-o poză), dar acum am putut merge des acolo, la casa copilăriei noastre, și am văzut restul pomilor înfloriți și apoi încărcați de roade.
Am lucrat în continuare tot anul de acasă dar, în ultima lună un proiect nou a făcut posibilă reunirea noastră la birou - și așa am reușit să îmi revăd colegii.
Am continuat să scriu măcar câte o postare pe lună pe blogul meu (ancaditu.com) și acei câțiva zeci de cititori ai "compunerilor" mele înseamnă enorm pentru mine și mă încurajează să continui.
Boala ne-a ocolit până acum (și sper să o păcălim și de acum încolo), ne-am vaccinat imediat ce a fost posibil, astfel am căpătat o relativă stare de liniște. Am reușit să mergem la teatru sau la concerte, am călătorit mai mult decât în 2020 și nu am simțit mari restricții.
Am mers și în străinătate dar am mers și prin țară. Am revăzut locuri dragi și am descoperit noi locuri frumoase pe afară și pe aici (pe unele le-am povestit pe blog și sper să mai fi dat idei de excursii și altora). Cumva, miile de pași zilnici sau, de exemplu, cei peste 20 km parcurși într-o zi de toamnă prin pădurile din Bucegi sau drumeția prin canionul 7 scări (fără să gâfâi) m-au făcut să fiu mândră de mine și bucuroasă că pot.
Ceva nou anul acesta? M-am reapucat mai serios de sport. Totul a început cu un abonament pe o lună la înot și de atunci îl tot reînnoiesc. E adevărat, nu m-am mai dus la coafor, dar mobilizarea aproape zilnică pentru câteva zeci de bazine și câțiva km de mers pe bandă pare aproape un miracol. Eu să fiu oare sportiva asta?
Am scris și la sfârșitul anului trecut și la fel scriu și acum: a fost încă un an altfel, dar noi ne-am încăpățânat să rămânem la fel! Poate că anii aceștia altfel vor deveni noul etalon de normalitate. Eu sper că nu, deși s-a dovedit că putem funcționa și așa.
Mi-am făcut și eu lista de rezoluții pentru 2022. Să scriu mai mult, să călătoresc mai mult și să descopăr locuri noi, să învăț lucruri noi, să îmi văd mai des rudele și prietenii, să fac mai multe fapte bune. Sper să le bifez dar niciodată viitorul nu vine cu certitudini. Așa că rămân cu speranța că vom fi sănătoși și ne va fi bine, cel puțin la fel de bine ca anul trecut. Mie îmi este de ajuns.
*
Așteptăm topurile amintirilor voastre din anul 2021 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2021), pe adresa [email protected], până pe 15 februarie 2022. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2021. (Redacția LiterNet)