Epica esențială - translucid

Citiți un fragment din această carte.


O studentă are o legătură amoroasă întâmplătoare, urmată de un avort. Iată o poveste pe care am citit-o de multe ori și care-ar fi putut să se dezvolte liniar, pe traseul bine cunoscut al dramelor și-al melodramelor. Dar nu se întâmplă așa. Această traumă se metamorfozează, cucerind epidemic tot universul, mai precis, doar urma lui, rămasă într-o memorie precară.

Acțiunea propriu-zisă a romanului se petrece într-un viitor nu prea îndepărtat, la câțiva ani după Covid, după lumea pe care o cunoaștem. Societatea s-a prăbușit, iar intelectualii sunt sclavi, jucării sexuale și animale de sacrificiu. Iată-ne ajunși în plină distopie. Totuși, două lucruri ne țin legați de prezent: nimic din ceea ce se întâmplă nu ne e străin, iar în profunzimile poveștii continuă subtil drama acelei studente, invocată de mine la începutul acestei prezentări. Numele ei este Magda, iar amantul ei de o noapte se numește Tercălău. Sunt două avataruri aflate în subsolul civilizației, dar pe a căror poveste se clădește o nouă lume. Acestea sunt însă doar premisele unui epos, despre care aflăm treptat că e numai emanația unei lumi care-a fost. Și în ce constă, de fapt, esența unei istorii, dacă nu în reminiscențele unor fapte și în formele anamorfotice la care exegeții lor le supun? În complexitatea acțiunilor care dau consistență romanului, fiecare episod se află în relație cu povestea inițială, dar și cu firele nevăzute ale actului creator. Pentru că de la un capăt la altul al romanului este vorba despre sensul și tribulațiile creatorului, chiar și dincolo de lumea socială, ori mai ales acolo. De la aventurile amoroase ale cinicului Tercălău la poemele unui poet imaginar sau la textele unei cântărețe, totul descinde din sensul primordial al ființei, adică de creator al unui univers infinit. Chiar și în post-societatea noastră, în cea mai sumbră lume imaginată, omul nu-și pierde dorința de a crea. Până și faptele odioase (violul, crima) au o latură care include maladiv dorința actantului de a se manifesta artistic. Într-o parte a lumii rămân creatorii agresivi, iar în cealaltă, visătorii, cu naivitățile lor vitalizatoare. Evaziunile, reveriile, imaginarul în părțile lui cele mai obscure devin teme principale în romanul translucid, ducând treptat către un surprinzător deznodământ, în care nu doar că poveștile se globalizează, ci totul revine la punctele forte ale creației, la acele intensități perene din care au luat naștere capodoperele.

Când am dat de acest roman, printre multe alte texte depuse la concursul de debut al Editurii Litera ("Primul roman"), am avut un prim impuls de-a vedea cum se termină. Dar în scurt timp mi-am dat seama că experiența mea de lector nu-mi era de folos: romanul acesta nu poate fi citit pe sărite. Chiar și amănuntele periferice au importanță. Există aici germenii tuturor poveștilor știute și totuși nimic din ceea ce-ați citit nu există cu adevărat.

Viziunea fragmentaristă, deschiderile lirice și observația, uneori brutală, servesc unui demers epic inteligent, matur și manipulativ. Partea cea mai puternică a cărții este fără doar și poate construcția, alcătuită pe tehnici înrudite contrapunctului lui Huxley, dar mai ales compoziției fractalice ca în Inception - filmul lui Christopher Nolan. Secvențe ale poveștii fac un drum sinuos, ca mai apoi să se întoarcă în punctul de pornire, repetă cu intenție un traseu eronat și, mai ales, încearcă să repare drumurile distruse într-o apocalipsă care a lăsat în urmă resturi demne de un complicat puzzle.

Dar la fel de importantă este și partea emoțională a romanului, marcată de efuziuni poetice, de episoade frisonante prin lirism, de un imaginar derulat cinematografic pe harta fragmentată a unei lumi pulverizate.

Se poate spune că acest univers, care începe în căminele studențești din Regie și se termină în lumea epurată a artei, se naște continuu în- tr-un prezent fără sfârșit, în care toate lucrurile iau parte la acest act al nașterii posibile, iar în pasta de bază a noii și nehotărâtei lumi, Magda și Tercălău ocupă un loc esențial. Un roman complex, masiv construit, ținut în mână până la ultima pagină.

(Doina Ruști)

Citiți un fragment din această carte.