Trecutul mereu prezent - înainte de întuneric

Citiți un fragment din această carte aici.


Tot ceea ce ține de trecut capătă un grad de actualitate superior celui pe care îl avea în momentul existenței sale propriu-zise. Ideea lui Walter Benjamin poate părea deconcertantă, însă dacă o privim mai atent, îi deslușim semnificația. Cum anume dobândește trecutul o atare actualitate sporită? În virtutea imaginii drept care și prin care e înțeles.

Tablouri ale unor trecuturi relativ recente, supraetajate, specifice spațiului românesc (începând cu perioada anilor '40 și până în prezent), propune romanul lui Dan Stanca înainte de întuneric. Titlul poate fi înțeles diferit: înainte de întunericul pe care-l creează deznodământul sângeros și absurd al protagonistului (de altfel, moartea lui este anunțată încă din primul rând al textului), sau, ținând cont de toate poveștile depănate, înainte de tenebrele care se aștern peste existențele înfățișate. În cheia cea mai sumbră, ar putea fi chiar întunericul de la sfârșitul lumii. La fel de bine însă, el poate indica înspre perioada situată înainte de întuneric, adică înainte de instaurarea regimului comunist în România, căci istoria individuală este doar un fir din țesătura marii istorii.

Realismul apocaliptic ce marchează întreaga creație a lui Dan Stanca este prezent și în acest ingenios amestec de ficțiune și biografie, în care, sub trăsăturile personajului principal, Luca Milescu, îl recunoaștem cu ușurință pe scriitorul nonagenar Marcel Petrișor, cândva profesor de franceză la un important liceu bucureștean, fost deținut politic, figură cu notorietate în lumea intelectualilor care au trecut prin universul concentraționar.

Eticheta nominală a personajului nu este aleasă întâmplător. Prenumele amintește de evanghelistul înzestrat cu talent artistic, despre care tradiția afirmă că ar fi pictat-o pe Maica Domnului. Deși eroul nu pictează, el este ochiul în care se reflectă icoana Arhanghelului Mihail (atât de dragă legionarilor), cea care îi oferă prozatorului pretextul de a dezvolta mitul monarhului ascuns, preluat din scrierile lui Vasile Lovinescu. Numele de familie - Milescu - ne duce cu gândul la boierul rătăcitor, ajuns până în îndepărtata Chină, un om mutilat, însemnat, așa cum au încercat torționarii să îi marcheze pentru totdeauna pe cei supuși ororilor temnițelor comuniste. Nu e vorba aici despre o călătorie în spațiu, ci despre o transgresare a frontierelor interioare, o ieșire din tine pentru a deveni altcineva, o transfigurare izbăvitoare: "Așa au trecut anii de pușcărie, spunându-și mereu forma intensă de rugăciune: Nu mai sunt cel care am fost, sunt ALTUL, și dacă sunt altul, atunci tot ce înainte îmi făcea rău fiindcă știa cine sunt, acum nu mai poate să-mi facă fiindcă nu mă mai cunoaște. Raționamentul, de o simplitate deconcertantă, s-a dovedit însă infailibil. Schimbarea personalității l-a salvat."

Trecutul și prezentul vieții eroului invită în scenă celelalte personaje, care își interpretează mai mult sau mai puțin fragmentar partitura. Întunericul și lumina își dispută constant teritoriul în acest discurs al contrastelor. Diafanele prezențe feminine (Sânziana, al cărei chip îl evocă pe cel al soției lui Marcel Petrișor, Dana Konya-Petrișor, descendentă a familiei Negruzzi, sau Roxana lonescu, de care Luca, rămas văduv, se îndrăgostește, dar la care renunță cavalerește pentru a nu întina taina căsniciei) sunt contrabalansate de figurile partenerelor (Alberta Ferugia și Jana Vâlcu) mult mai tinerilor prieteni ai protagonistului: Dragoș Buzna, fostul lui elev, și amicul acestuia, Horia Săndulache.

Deși romanul surprinde diverse episoade din existențele actanților (unele înveșmântate în mantia romantismului, altele pronunțat vulgare, scabroase sau terifiante) și suprapune uneori temporalitățile, există o idee care străpunge mereu platoșa nesemnificativului și a urâtului. La un moment dat, ea apare explicit formulată în gândurile pe care Luca Milescu încearcă să le transmită învățăceilor săi: "Scopul nostru nu este viața, ci învierea, iată o țintă care nu trebuie ratată..."

De fapt, totul gravitează în jurul acestui miez, care i-a ajutat pe deținuți să îndure anii grei de temniță și să nu-și piardă mințile. Timpul ce ni s-a dat capătă sens doar în lumina învierii, după cum icoana Arhanghelului Mihail (în jurul căreia se construiesc câteva episoade mistice) își dezvăluie forța din complementaritatea verticalei (îngerul) cu orizontala (omul de la picioarele lui). Fratele mai mare al lui Luca, purtând un nume eminescian - Dionis -, este primul care are, în lagărul de la Miercurea Ciuc, revelația acestui raport între verticala și orizontala din icoană, pe care mezinul îl va transpune ulterior în termenii relației dintre chip și asemănare: "A văzut, de fapt a observat cu văzul interior, și nu cu ochii de carne, că la picioarele îngerului se află ceva. Mihail cel din ceruri nu era singur în icoană, nici nu putea să fie. Avea nevoie de cineva pe pământ pentru a dovedi că misiunea sa de luptător cu oștile iadului nu e invenție."

Omul de la picioarele îngerului, învelit într-un giulgiu, este simultan mort și viu - formulă pe care cei care au cunoscut realitățile din închisorile comuniste au repetat-o în mărturiile lor. Analizând imaginea sacră, Vasile Lovinescu schițează trei probleme esențiale: îngerul și omul (sau arhanghelul și voievodul) alcătuiesc Crucea; monarhul ascuns joacă un rol escatologic, anunțând deopotrivă sfârșitul și începutul, distrugerea și refacerea lumii, și faptul că "pentru a fi nemuritor nu e suficient să învingi moartea, ci și viața". Aceasta este și lecția subtilă pe care o sugerează Luca Milescu prin faptele și prin cuvintele lui. Cunoașterea pe care vrea să o transmită prietenilor lui nu este doar una rațională, intelectuală, ci este, în sens etimologic, o naștere împreună cu, o interiorizare a adevărului cunoscut.

Romanul pune acut problema relației dintre memorie, uitare și iertare, chestiune îndelung discutată și în paginile memorialisticii de detenție. Cele trei forme ale memoriei la care se referă Paul Ricoeur - memoria împiedicată (refuză, din pricina traumei, să declanșeze amintirea), memoria manipulată (o manipulare concertată de către deținătorii puterii) și memoria obligată (necesitatea rememorării ca act justițiar, de restaurare a echilibrului și a echității; o reală datorie a individului și a comunităților) - se regăsesc în dozaje diferite în roman.

Martor al unei epoci îndelungate, Luca Milescu este părtaș la evenimentele istoriei, trăind deopotrivă sub fascinația acelor "cruciați sau pelerini care credeau în Transfigurare", dar și sub loviturile necruțătoare ale criminalilor ce își doreau să-l modifice substanțial, prin reeducare. Revoluția din decembrie '89 nu îl poate păcăli, luciditatea (chiar cinismul) în fața așa-ziselor schimbări derivă dintr-o lungă experiență de viață. Reîntâlnirea cu fostul lui anchetator, colonelul Mirel Mierloi, atins (ce ironie!) de o boală a uitării, închide cercul. Luca nu poate și nu vrea să uite, căci trăiește cu sentimentul că lucrurile trebuie să fie aflate, dezvăluite, pentru a nu fi repetate. Atitudinii lui i se potrivește eticheta pusă de Ion D. Sârbu, în Jurnalul unui jurnalist fără jurnal: "Adevărul înseamnă memorie și bilanț public". Cu instrumentele ficțiunii, dar cu ochii larg deschiși înspre realitățile de ieri și de azi, Dan Stanca manevrează arma reamintirii, înțeleasă ca o căutare activă a trecutului, disecat sub lupa timpului prezent.

Poveștilor din roman li se potrivește alternanța între ocultare și dezvăluire, practicată după un ritual doar de ea știut de mama fraților Dionis și Luca, în privința icoanei Maicii Domnului din casa familiei Milescu. Gestul acoperirii ei cu un ștergar și al descoperirii ulterioare (ca și în cazul oglinzii, ale cărei ape sunt ascunse în context funerar) este menit să îi ofere răgazul necesar pentru a se reconecta la sacru. Succesiunea rapidă a secvențelor (real / oniric, trecut / prezent, diafan / dezgustător, emoționant / cinic) imprimă narațiunii un ritm alert, care îl ține pe cititor atent de la prima la ultima pagină a textului. Epilogul neașteptat demontează sensurile tenebroase ale răzbunării, orientând privirea dinspre trecutul greu de acceptat înspre viitorul ce poate rezerva episoade senine celor inocenți.

Citiți un fragment din această carte aici.