Un roman total - Isus din întuneric

Citiți un fragment din această carte aici.


După debutul cu Exorcizat (2014), Radu Găvan promitea o literatură incitantă, în registru realist, alertă ca scriitură și cu un vizual foarte puternic. Romanul a atras imediat atenția, fiind recompensat cu Premiul de Debut "Mircea Ciobanu" al Uniunii Scriitorilor din România, girat la momentul acela de Eugen Negrici. Au urmat alte scrieri, experimente epice interesante, proză scurtă și două romane - Neverland (2015) și Diavoli fragili (2017). Tradus în germană, foarte implicat în evenimente culturale de top, Radu Găvan și-a căpătat recunoașterea și un loc favorit în lumea literară. Dar abia cu acest roman se poate vorbi despre opera maturității.

Isus din întuneric este un roman neobișnuit ca viziune, cu o temă perenă, legată de artă și de premisele nașterii ei. Se pune adeseori întrebarea, pe cât de frecventă, pe atât de ridicolă, cât din biografia artistului se află în creația sa. În ultimii ani am tot asistat la apariția pe bandă rulantă a romanelor pseudo-autobiografice, adeseori pe aceeași temă, a nefericirii fără cauză, opere mediocre, dar necesare, indicând fără dubiu vârful unei crize nu atât identitare, cât de reevaluare a sinelui, situat de multă vreme în centru. Ei bine, la toate aceste fobii ale eului răspunde romanul lui Găvan, aducând o formulă epică absolut insolită, fractală, urmărind legături de tip psihedelic, răspunzând într-un fel acelui filozof care căuta originile tragediei. Și am numit deja trei dintre caracteristicile acestui roman strălucit.

În prim-planul acțiunii se află un artist, iar povestea lui se întregește treptat, din zona atât de dramatică și halucinantă a obsesiei, către detaliul biografic și relațiile cu ceilalți. În viața sa există drame, există oameni cu drame similare, există coincidențe și fapte repetitive. Iar, între toate, ca numitor comun, tronează aspirația generală (glorie și amor, cum mai glumim noi, scriitorii), exacerbată însă, dilatată de mintea imaginativă a artistului, accentuată nodal și maladiv de pulsiunile mistice existente în bezna oricărei ființe. Ceva din tema romanului Doctor Faustus al lui Mann răzbate aici, dar într-o manieră care persiflează subtil apăsările demonice, întâlnirile din zona crepusculară. Tocmai de aceea, romanul lui Găvan începe în forță, cu două personaje credibile, doi vizionari dintr-un show TV, care alunecă în acea parte nevăzută a lumii, unde o femeie aleargă pe un drum nesfârșit, hăituită de bărbați demenți, îmbrâncită, maltratată, violată ulterior și nu mult după aceea, mâncată de câini. Se va dovedi că această imagine viscerală aici, migrează treptat spre zona simbolică, devenind explozivă cromatic, trimițând ramificații neașteptate în zonele cele mai intense ale poveștii.

De altfel tot romanul este alcătuit din episoade care, într-un fel, reunesc dimensiunea tragică și aspirația creativă, într-o sinteză admirabilă a numeroase obsesii scriitoricești legate de această temă. Admirabil este modul în care se leagă evenimentele epice, printr-o compoziție de tip expresionist, respectiv, joyceană ca viziune de ansamblu, întărită în mod original de mici linkuri spre personajul central, care, finalmente, reia toate momentele tensionate ale poveștii, recompunând-o. De abia la finalul romanului, când toate piesele unui uriaș puzzle sunt așezate fiecare la locul ei, ai, nu întregul unei povești, cât metafora unor întâmplări decisive pentru nașterea ei. Individul în sine nu contează în acest roman, cât urmele lui metaforice într-o lume care este doar a lui. Așa cum și spune la un moment dat, autorul a vizat "romanul total, născut din cea mai adâncă durere pe care o poate cunoaște un om".

Amadeo trăiește abandonul în cele mai mici detalii. Mai întâi își caută tatăl, alcătuind un portret din amintiri recuperate din acea zonă cețoasă, în care se întâlnesc obsesiile și forța creativă. De altfel, obsesia nu este doar temă, ci cheia romanului:
"...există credința că undeva, foarte adânc în-gropată, se află reprodusă cu fidelitate amintirea fiecărui lucru care ni s-a întâmplat, din străfundurile imemoriale și până în prezentul apropiat. Din acea masă întunecată răsare obsesia."

Întreaga viață a lui Amadeo se dezvoltă din obsesii, după cum însăși arta este potențată de astfel de emoții recurente.

De la obsesia rădăcinilor, la cea a restabilirii adevărului, se ajunge inevitabil la obsesia intelectuală. Căutarea unui scriitor ucigaș (Admistadt) va căpăta prioritate, nu pentru că opera lui ar fi de interes, ci pentru povestea crimelor sale. Iar instinctul acestei investigații există îngropat adânc în zona de sufocare și nesăbuință a oricărui creator. Artiștii din roman trăiesc cu intensitate această criză a limitei. Ucigași, violatori, sinucigași. Artistul, în viziunea lui Găvan, își regăsește pornirile violente în oamenii întâlniți de-a lungul vieții. Mai mult chiar, fricile ținute sub cheie nasc alte frici și premisele repetării tuturor acelor fapte dramatice.

Reușita cea mare a acestui roman este însă formula scriitoricească. Viața lui Amadeo nu apare nici fragmentar, nici proiectată în viziunea altor personaje, ci contorsionată, în funcție de valoarea simbolică a faptelor, ca o simfonie începută cu o temă cauzală și sfârșită imperial, cu implicarea lumii întregi. La această impresie contribuie și amploarea, cartea făcând parte din categoria romanelor-fluviu, dar mai ales viziunea originală asupra actului creativ, văzut ca parte a biografiei pe care o punem la îndoială, care ne creează întrebări fără număr, acea biografie subiectivă, pe care n-o poate prefața nimeni, cum spune Amadeo la un moment dat.

Romanul de maturitate al lui Radu Găvan, Isus din întuneric este cartea confirmării, care-i fixează locul în literatură. Masiv, cu efuziuni lirice, construit din materia capodoperelor, poate fi considerat un manifest literar și, cu siguranță, un roman-eveniment.

Citiți un fragment din această carte aici.