Prefață la Teatrul ca rezistență

Citiți un fragment din această carte aici.


Cine o cunoștea pe Cristina Modreanu drept jurnalistă și cronicar de teatru va fi plăcut impresionat(ă) să afle despre recentele sale pasiuni "detectivistice": mai precis, în ultimii ani ea a lucrat efectiv în cercetarea istorică, fiind astăzi asociată Universității Babeș-Bolyai din Cluj ca cercetătoare. Iar subiectul abordat e unul de ținută: istoria teatrului, ca parte a istoriei lumii românești din timpul regimului comunist.

Fiind, în raport cu societatea, un regim "total" și totalitar, comunismul nu putea pierde din vedere scena teatrelor. Mesajele transmise aici, personajele create de scenariști, regizorii în vogă sau actorii cu priză la public s-au aflat, logic, în atenția Securității. Cristina Modreanu a avut curiozitatea de a căuta aceste dosare la CNSAS. Și, plecând de la un studiu de caz inițial focalizat pe teatre din Timișoara, ulterior extins spre București, autoarea caută logica acelui "escapism" estetic devenit tactica de opoziție a unor intelectuali față de regimul politic.

Teza cărții este una pe care o împărtășesc: în ciuda discursului dominant de azi, care insistă pe supunerea civică și pe conformismul de grup al românilor din deceniile 1950-1980, în realitate România regimului comunist a fost, în acei ani, scena unei confruntări subtile, dar persistente: revolta artiștiștilor, prin "acte recurente de nonconformism", "refuz de supunere" și "tatonarea neobosită a granițelor trasate de cenzură" - cum demonstrează autoarea aici.

Această carte a Cristinei Modreanu probează cu brio un adevăr: da, în România comunizată chiar a existat o rezistență prin cultură.

(Adrian Cioroianu, Profesor, Facultatea de Istorie, Universitatea București)

Citiți un fragment din această carte aici.