Notă asupra volumului Ex Occidente Lux

Citiți un fragment din această carte aici.


Curentul de idei, numit îndeobște Școala Ardeleană, care nu încetează să ne uimească prin noi și noi revelații scoase din biblioteci și din arhive și care a generat începutul renașterii spirituale a românilor ardeleni, nu ar fi fost cu putință fără un alt eveniment crucial desfășurat la cumpăna veacurilor al XVII-lea și al XVIII-lea, și anume unirea religioasă a românilor din Transilvania cu Biserica Romei, de care se leagă câțiva oameni pe care memoria noastră are datoria să-i păstreze vii. Este suficient să rostim numele episcopului Inochentie Micu-Klein, cel care a avut inspirația providențială de a muta reședința episcopală de la Făgăraș la Blaj și de a întemeia astfel "Roma Mică" a românilor, o adevărată capitală spirituală, populată de oameni ai viitorului și de idei noi, un centru de iradiere culturală în toate regiunile locuite de români, pentru că, generație după generație, Blajul întemeiat de Inochentie a crescut, iar prin dascălii săi a contribuit la apariția unor instituții cu rol hotărâtor în istoria poporului român, ASTRA (1861) și Academia Română (Societatea Literară Română - în 1866, devenită un an mai târziu Societatea Academică Română și, finalmente, Academia Română, în 1879), și a susținut învățământul în toate regiunile locuite de români prin profesorii care au dus cu ei ideile și spiritul orașului de la confluența Târnavelor: Simion Bărnuțiu, la Iași, George Barițiu, la Brașov, Ioan Maiorescu, la Craiova, Aaron Florian, la Sibiu, Aron Pumnul, la Cernăuți, ca să pomenim numai câteva dintre numele cele mai cunoscute.

Volumul de față aduce în prim-plan una dintre axele principale pe care s-a dezvoltat cultura iluministă din Transilvania, pentru că, în Blajul clasic, preocupat în mod egal de teologie, istorie și filologie, s-a înregistrat un fenomen unic în cultura noastră: o școală biblistică ce s-a manifestat în flux continuu vreme de un secol și jumătate, răstimp în care s-au tradus aici cinci Biblii românești, originale și diferite una de alta, dintre care trei în formă integrală. Una singură, Biblia tradusă de Samuil Micu, a avut însă șansa de a fi tipărită la momentul traducerii și de a triumfa în mod impresionant în mediul românesc, indiferent de confesiune, până la a deveni baza sociologică a limbii noastre literare, așa cum Eminescu urma să devină apogeul stilistic al acestei limbi. Celelalte au rămas în manuscris, bucurându-se de interesul posterității sau așteptând încă răbdătoare eliberarea din temnița manuscrisului.

Erudiția Blajului nu se limitează însă la vârfurile arhicunoscute ale generației iluministe, ci îi poate oferi cercetătorului surprize nebănuite, așa cum a fost descoperirea celei dintâi concordanțe biblice tematice din cultura noastră, păstrată în manuscrisul intitulat Stihuri din Sfânta Scriptură pentru multe lucruri, al unui autor necunoscut până acum, Ioan Marginai. În același spațiu al surprizelor, a fost posibilă descoperirea a trei variante ale "celei mai frumoase cărți din câte s-au scris de mâna omului", cum a fost calificată Imitatio Christi, scrierea lui Thomas de Kempis.

De Blaj se leagă și începuturile Vifleimului la români, la un Crăciun din anul 1755, așa cum atestă un important document al vremii, după cum din aceeași epocă vine o enigmă a trecutului nostru, în mod aparte una a masoneriei românești: Fratres de Cruce.

Adevărata fericire, ne spun gânditorii din bătrâni, își are izvorul în avuțiile spiritului, fie că este vorba de omul singular sau de solidaritățile umane extinse.

Lumea a trăit destulă istorie, ca să putem privi pe viu felul cum marile națiuni creatoare de cultură au fost și sunt ostroave de bunăstare publică și de împlinire individuală. Este, așadar, pilduitoare strădania înaintașilor noștri cărturari de a urma exemplul culturilor prodigioase din Europa trecutelor veacuri, întru crearea unor mari repere spirituale proprii neamului nostru.