Introducere la Alexa Visarion sau destinul vocației. Ecourile amintirii

Citiți un fragment din această carte aici.


Alexa Visarion: destinul vocației! Dar și vocația destinului, ceea ce în teatru, în film, înseamnă enorm. Unii artiști își croiesc un parcurs, cu greu. Alții caută să-și traseze o carieră, cu lejeritate. Toți visează să își impună o operă. Destin, însă, au puțini. Atât de puțini, încât ei - doar ei! - rămân repere de istorie în universul fragil al acestor tărâmuri ce se înrudesc grație lor. Trăiesc în ambele, fiindcă nu se pot regăsi până la capăt în niciunul. Așa, între orizonturile propriilor căutări, se apropie de absolut și de ei înșiși.

Un astfel de creator rămâne Alexa Visarion. Hăruit cu forța metaforei, mângâiat de atingerea marilor simboluri, a știut să fie la fel de original în teatru și în film, la fel de seducător în pedagogia amândurora, fiindcă în ființa lui puternică și delicată deopotrivă e acel ceva al marilor spirite. Ce anume? E greu de răspuns, fiindcă nici Ingmar Bergman, nici Andrzej Wajda sau Peter Brook nu ne pot ajuta să dezlegăm misterul.

Este, probabil, vocația destinului asumat ca paradox, ca o răsplată și ca o pedeapsă, ca un drum către bucurie și către durere, ca o cale spre împlinire și mântuire. Și este, în mod cert, destinul vocației înțeleasă ca dar de suflet oferit tuturor celorlalți și lumii întregi.

(Octavian Saiu)


Dacă aș fi pictor i-aș face portretul lui Alexa în volume geometrice. Un ring, o bancă dreptunghiulară, albă și pe ea un cub cenușiu din piatră dură - atât că dintr-un colț al cubului ar curge sânge. Pare crud și e sentimental. Este și dur și crud și vulnerabil și sentimental. Mai ales imprevizibil. Când îl vezi descoperit, înduioșat, cu ochii aburiți, când îl simți chinuit, hărțuit, nemulțumit, când îl surprinzi inocent, dezarmant. Este un campion cu centura de maestru. Admir la el faptul că poate să înceapă mereu totul de la zero. Că știe să renunțe ca să poată merge mai departe. Că știe să piardă ca să poată câștiga. Că risipindu-se, de fapt se adună. Alexa Visarion știe să-și clădească statuia învingătorului. Îmi dă întotdeauna un sentiment de securitate sportivă. Îmi mărturisesc speranța că enorma investiție de muncă și viață absorbită de repetițiile fascinante va fi mereu același tulburător spectacol de autor, pe care continuu îl desăvârșește.

(Cătălina Buzoianu)

Citiți un fragment din această carte aici.