Un teatru al spiritualităţii

Citiţi un fragment din această carte.


Cei care pătrund pentru prima dată în universul lui Andrei Şerban sunt întotdeauna surprinşi de noutatea ireductibilă a fiecărui spectacol. Universul singular al lui Andrei Şerban este cel al fluidităţii, al transparenţei, al captării momentului prezent, care conţine în sine şi trecutul, şi viitorul. Mai precis, trecutul şi viitorul sunt reconstruite, redescoperite, revelate de singura realitate vie - cea a momentului prezent.

Aceeaşi remarcă poate fi făcută în privinţa formelor de creaţie. Andrei Şerban trece cu uşurinţă de la spectacolul bazat pe text la cel bazat pe muzică, de la improvizaţie la Shakespeare, de la Agamemnon la Văduva veselă, de la Neguţătorul din Veneţia la Turandot. Frontierele între diversele forme teatrale şi muzicale sunt abolite şi însăşi fluiditatea vieţii izvorăşte astfel, luxuriantă şi imprevizibilă.

Cu alte cuvinte, Andrei Şerban, ca şi Peter Brook, pare a fi fascinat în permanenţă de căutarea unui limbaj universal, pe care toate fiinţele umane l-ar putea înţelege, dincolo de barierele aparent insurmontabile introduse de cele peste şase mii de limbi prezente pe planeta noastră. Nu este deci surprinzător că Andrei Şerban nu a ezitat să prezinte întregi spectacole în limba greacă clasică, inaccesibilă chiar şi grecilor contemporani. În cuvinte sunt ascunse vibraţii care transgresează frontierele diferitelor limbi.

Aici se află, poate, secretul magic al creaţiei lui Andrei Şerban - în captarea vibraţiilor care unifică diversele forme estetice, cuvintele, muzica, imaginile, mişcările corpului, schimbarea continuă a sentimentelor şi activităţii mintale.

Percepţia vibraţiilor nu este un act voluntar, ci un act de supremă libertate - libertatea de a fi traversat de vibraţiile permanent şi pretutindeni prezente. Singurul act voluntar este cel al preparării corpului, afectului şi minţii pentru această sacră întâlnire între vibraţiile materiale şi spirituale şi propria noastră fiinţă. Un sacrificiu este necesar - al abandonării obişnuinţelor motrice, afective şi mintale, în aşteptarea întâlnirii cu miraculosul şi necunoscutul. Astfel putem înţelege deconcertantele şi îndelungile exerciţii pe care Andrei Şerban le face cu actorii înaintea pregătirii unui spectacol.

Cunosc bine îndreptăţita aversiune a lui Andrei Şerban faţă de imixtiunea oricărei teorii - estetice, filosofice sau ştiinţifice - în spaţiul său de creaţie. În universul fluidităţii şi transparenţei, teoria nu este decât o cârjă inutilă. Dar nu mă pot abţine să nu remarc că fizica modernă atestă că totul este vibraţie. Cea mai mică parcelă a spaţiului-timp este traversată de un număr infinit de vibraţii infinitezimale. De la neuron la spaţiul interplanetar, totul este vibraţie. Chiar vidul, conform fizicii cuantice, este plin de vibraţii care conţin în mod potenţial, în sânul lor, întreaga realitate vizibilă - de la atomi la galaxii. Fizicianul nu poate demonstra existenţa unei componente spirituale în vibraţiile naturale, dar artistul probează acest fapt prin actul său creator, într-o complementaritate surprinzătoare a lumii vizibile şi a celei invizibile.

Contactul lui Andrei Şerban, în 1970-1971, cu Centrul Internaţional de Cercetări Teatrale condus de Peter Brook a fost cu siguranţă benefic şi chiar determinant, deschizându-i şi revelându-i propria sa cale.

Unele tehnici teatrale, precum exerciţiile de pregătire ale actorilor, provin cu claritate de la Peter Brook. În pagini emoţionante, Andrei Şerban evocă modest şi cald toată recunoştinţa faţă de cel pe care îl consideră principala referinţă a propriului său univers. Înrudirea spirituală între universul lui Peter Brook şi universul lui Andrei Şerban este profundă şi ea evocă o sursă comună, imemorială, ancorată în sacru. Dar, dincolo de raportul maestru-discipol, diferenţele între formele estetice adoptate de Peter Brook şi Andrei Şerban sunt importante şi chiar esenţiale.

Orice spectator recunoaşte aproape instantaneu că se află în faţa unui spectacol montat de Peter Brook. Un ax traversează universul lui Peter Brook - "spaţiul vid" -, prezent în fiecare din spectacolele sale. "Spaţiul vid" este, de altfel, titlul unei cărţi celebre scrise de Peter Brook.

Acelaşi fapt poate fi afirmat privind creaţia altui mare creator contemporan, Robert Wilson, marcată de tablouri hieratice şi de lentoarea inconfundabilă a mişcării corpurilor actorilor.

Dar aproape nimeni nu poate recunoaşte, după câteva scene, o montare a lui Andrei Şerban. Exprimat în mod abrupt, Andrei Şerban nu are o "marcă de producţie". Spaţiul său este, în mod instantaneu, plin de forfota contradictorie şi de prezenţa multiformă a vieţii înseşi. Acest fapt este, desigur, un handicap în lumea noastră grăbită, avidă de clasificări facile şi nesfârşite comparaţii. Nu putem decât bănui, din paginile cărţii prezente, prin ce asceză constantă şi prin ce suferinţe a putut trece Andrei Şerban pentru a rămâne neabătut pe propria sa cale, care a derutat şi derutează mulţi critici de teatru şi operă.

Andrei Şerban se autocalifică drept "eclectic", adoptînd semnificaţia din limba engleză: refuzul oricărui sistem prin alegerea celor mai bune aspecte din diversele sisteme. Din păcate, în română sau în franceză, cuvîntul eclectic are o semnificaţie opusă. Prefer deci să dau un nume diferit universului lui Andrei Şerban şi-l aleg pe acela de teatru al spiritualităţii.

Spiritualitatea este, în zilele noastre, uitată, devalorizată, prostituată. Creaţia lui Andrei Şerban reuşeşte miracolul renaşterii spiritualităţii, dincolo de orice religie sau doctrină spirituală.

Andrei Şerban transportă în mod neobservat spectatorul dintr-o lume într-alta, de la un nivel de Realitate la alt nivel de Realitate. Spectacolele sale ne restituie originea sacră a teatrului, muzicii şi dansului. Spiritualitatea prezentă în creaţia lui Andrei Şerban este o spiritualitate vie, fără frontiere, singur liant al unei umanităţi dezorientate. Fundamentul său este esenţa însăşi a mişcării, a perpetuei transformări a realităţii vizibile şi invizibile. Înţeleasă astfel, spiritualitatea semnifică prezenţa unui limbaj universal al trecerii dintr-o lume într-alta, al armoniei diferitelor niveluri de Realitate. Spectatorul resimte instinctiv că ceea ce el crede a fi banal, haotic sau tragic când este raportat la lumea sa de fiecare zi capătă o cu totul altă lumină prin perceperea simultană a diferitelor niveluri de Realitate. În universul lui Andrei Şerban până şi tenebrele sunt luminoase. Regăsind sensul tradiţiei antice, după vizionarea unei tragedii puse în scenă de Andrei Şerban, ieşi din sală revitalizat, revigorat, cu o speranţă în viaţă.

Astfel se poate explica, poate, succesul universal al operei creatoare a lui Andrei Şerban.

Toate marile scene ale lumii sunt onorate să-l invite, de la Covent Garden la Opera din Paris, de la cele mai importante case de operă americane la Opera La Fenice din Veneţia. Andrei Şerban este primul regizor român invitat la Comédie Française din Paris şi la Metropolitan Opera din New York.

Un teatru al spiritualităţii presupune propria metamorfoză a creatorului însuşi, fără de care actul creator nu ar fi decât un fenomen de modă pasageră, un act găunos fără nici un impact durabil asupra spectatorului. Îi suntem recunoscători lui Andrei Şerban pentru curajul de a ne împărtăşi, în pagini discrete, dar grăitoare, câteva fragmente din acest misterios proces de transformare spirituală.

M-am zbătut timp de zece ani să îl conving pe Andrei Şerban să scrie, pentru o editură franceză, o carte de mărturii asupra traiectoriei sale. Acolo unde eu am eşuat, Editura Polirom a reuşit şi nu pot decât să mă bucur.

Am fost surprins, citind fragmentele manuscrisului la a cărui naştere asistam, de calitatea scrisului lui Andrei Şerban. Am descoperit astfel o faţetă a lui Andrei Şerban pe care o ignoram - cea a unui autentic scriitor.

Paginile cărţii sunt traversate de fluiditatea şi transparenţa caracteristice spectacolelor sale. Chiar şi cineva care nu a văzut nici un spectacol al lui Andrei Şerban poate citi cu uşurinţă cartea de faţă, care îi va fi o autentică hrană spirituală.

Scriind cu lejeritate, cu graţie şi deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Şerban se regăseşte în paginile cărţii aşa cum este şi în viaţa de fiecare zi, într-o rară îmbinare între inocenţa copilului şi experienţa înţeleptului. Urcând toate treptele gloriei, Andrei Şerban cunoaşte bine vanitatea succesului. Pasionat fără intransigenţă, el este tolerant fără nici o concesie de substanţă. Simplitatea sa surprinde - nici o urmă a infatuării de mare maestru şi profesor nu umbreşte prezenţa sa umană. Andrei Şerban nu încremeneşte în propria sa statuie: el rămâne un perpetuu căutător al Adevărului.

Cartea prezentă este un mare cadou făcut culturii române. Cetăţean al planetei, Andrei Şerban detestă frazele şi acţiunile patriotarde. Dar Andrei Şerban rămâne român prin geniul transgresiunii, care a permis câtorva creatori din spaţiul nostru nativ să se înscrie într-o dimensiune universală. Şi, spre bucuria noastră, Andrei Şerban se află printre ei.