Prefață și studiu introductiv la Jurnal de front

Citiți un fragment din această carte aici.

Doctorul Corneliu Gancevici, bunicul meu matern, medic ftiziolog de renume a fost întreaga sa viață un om de stânga, cu o tinerețe marcată de simpatiile socialiste ale unui student, fiu al unei familii burgheze scăpătate de origini sârbești (de felul multor altor neamuri stabilite în Teleorman în timpul principilor Obrenovici și Cuza).

Amintirile sale din perioada în care studentul de an VI de la Medicină se preschimbase în sublocotenentul medic ajuns cu trupele românești în sudul Rusiei, și în Crimeea până în Caucaz, au fost finalizate în 1962 - anul morții sale - și poartă pecetea unor convingeri puternice pro-revoluționare și filo-rusești pe care nu le-a abandonat niciodată. Nici atunci când ostașii sovietici îi amenințau pe cei din preajma sa, nici atunci când comuniștii i-au naționalizat spitalul de la Bârnova și cele două locuințe pitorești de acolo, din codrii Iașilor, silindu-l a se muta la Botoșani unde și-a trăit ultimii ani.

Deși nu i-am împărtășit multe idei (nici antimonarhismul strident, nici antibrătianismul) îi apreciez postum constanța în convingeri și sentimente după cum îi prețuiesc scriitura care curge cursiv, care are nerv mai ales atunci când reface episoade dramatice ale revoluției ruse.

Pentru cei interesați de acest capitol istoric memoriile bunicului meu pot fi un îndreptar.

Corneliu Gancevici a rămas în conștiința contemporanilor și a urmașilor ca un medic foarte bun și, cum am spune astăzi, un manager eficient. Punctul culminant al carierei sale l-a reprezentat perioada în care a fost director al Sanatoriului TBC de la Bârnova, județul Iași (1922-1952)^[i]. Profesorul Ion Cantacuzino este cel care îl îndrumă către Bârnova, unde se afla un fost azil cu condiții precare de tratament. Ca medic a introdus noi metode de prevenire și tratament a acestei boli contagioase (pneumotoraxul artificial și sărurile de aur) și a salvat mulți bolnavi de la deces. Ca director a cumpărat un teren și l-a donat spitalului, a început construcția unui local nou (în 1929), preluat (din 1932) și finalizat apoi de "Societatea pentru profilaxia și asistența tuberculoșilor săraci" (înființată în 1901, legiferată în 1904). Lucrarea s-a finalizat în 1938, a costat 9 milioane de lei, apoi a fost mobilată și utilată cu aparatură și utilități moderne (între care o uzină electrică cu motor Diesel și o brutărie mecanică cu malaxor).

Dar până la Bârnova viața medicului Gancevici a avut de trecut mai multe etape, în care activitatea profesională s-a intersectat cu opiniile sale politice de stânga și chiar revoluționare. S-a născut la 4 mai 1888 în localitatea Dorobanțu, județul Teleorman, fiul lui Petrache (contabil) și Caliopi (n. Marinescu, casnică), un cuplu care a avut în total nouă copii^[ii]. Corneliu urmează școala primară în Alexandria, apoi liceul în București. Elanul adolescenței îl face să scrie și să trimită reportaje la ziarele Adevărul și Dimineața. Acestea sunt publicate, tânărul este plătit pentru ele, dar începe să fie și influențat de vederile de stânga ale acestor cotidiene. Din 1911 se înscrie la Facultatea de Medicină din București și, în același timp, începe să frecventeze cluburile și cercurile socialiste. Asistă la discursuri și conferințe privind inegalitățile sociale și promovarea unor măsuri ferme contra exploatatorilor (greve, manifestații, revoluții). Îi cunoaște, astfel, la clubul "România muncitoare" pe I. C. Frimu, Cristian Racovski și Ecaterina Arbore-Ralli, șefa lui la Sanatoriul "Filaret".

O dată cu intrarea României în conflict pentru idealul național - Războiul de Întregire (15 august 1916) - Gancevici este mobilizat și trimis comandantul Companiei 1 Sanitare din Divizia a II-a Infanterie. Nici nu ajunge bine că un coleg, locotenentul medic Capitanovici, îl avertizează să nu spună nimic care ar putea fi interpretat, căci a fost semnalat ca socialist de Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale și este monitorizat. "Să-ți ții gura!", a fost sfatul scurt și concis al colegului de breaslă. Este martor la ofensiva din Valea Jiului contra trupelor austro-ungare care, în prima fază, se derulează facil. Urmează contraofensiva germană, bazată pe artileria grea, "căreia nu-i puteam opune nimic". Divizia este obligată să se retragă pas cu pas și ajunge în Dobrogea. La Medgidia se trezește în mijlocul confruntărilor și este cât pe ce să fie luat prizonier. Experiența traumatizantă îl face pe colegul său să albească complet. Afirmă că ofițerii germani i-au legat pe soldații bulgari cu lanțuri de mitraliere ca să tragă încontinuu "din stivele de benzi de cartușe". În antiteză, în armata română mitralierele erau "flori foarte rare". Gancevici este martorul atacurilor aeriene inamice, care omoară oameni, "sute de cai" și distrug trenuri, comunicații, camioane ș.a. La 11 octombrie 1916 germanii au atacat cu cavaleria, celebrii ulani, care aveau un cap de mort la coif. Divizia a V-a română a intrat în panică, însă Divizia sârbă "i-a tocat de n-a rămas urmă de ulan". Tânărul sublocotenent medic suferă când i se spune că podul de la Cernavodă va fi aruncat în aer. Asistă la operațiune, dar constată că explozia nu a afectat aproape deloc podul și se bucură.

Aflat în retragere prin Dobrogea descoperă primul caz de holeră la un soldat român, luată de la prizonierii turci. Se ordonă verificarea tuturor militarilor și a căruțelor civile pline cu oameni care luaseră drumul pribegiei. Surpriza a fost descoperirea unor... decedați în căruțe, pe care familiile nu doreau să-i îngroape în câmp sau în teritoriul ocupat de inamic. Se iau măsuri drastice și eficiente contra holerei din zona Brăila. Medicii diviziei au vaccinat 3.000 persoane/zi și în scurt timp flagelul a fost stârpit.

Divizia ajunge la Iași, regimentele sunt cantonate și începe un război adevărat cu... tifosul exantematic. În această luptă au căzut medici, militari (români și francezi) și civili. Gancevici este trimis la Regimentul 26 Infanterie "Rovine" și Regimentul 19 Infanterie "Romanați" pentru a combate epidemia. Descrie situația mizerabilă a soldaților, care n-aveau echipamente complete, nicidecum efecte de rezervă. La mănăstirea Bârnova, unde flagelul își luase deja un important "tribut" uman, descrierea este horror: "Stau cadavrele în stivă, unele peste altele, iar noaptea urlă lupii, care vin în haite și rup carnea de pe cadavre, devorându-le". Urmează Regimentul 5 Vânători, unde combate tifosul, dar se îmbolnăvește și el, și comandantul, locotenentul-colonel Maximilian Hergot (decorat cu ordinul "Mihai Viteazul" cl. III-a prin Înalt Decret Regal nr. 2990 din 1 octombrie 1916). Din nefericire, Hergot nu va supraviețui, însă Gancevici este internat la un spital francez din Iași, în pofida unor comentarii negative ale unor doamne din lumea bună autohtonă, care nu doreau pacienți cu asemenea boală în așezământ.

Vindecat, este mutat în Regimentul 10 Obuziere, apoi trimis la Hănești (județul Dorohoi) cu un detașament pentru munci agricole. Simpatiile sale de stânga explodează la aflarea veștilor din Rusia. Se bucură de abdicarea țarului Nicolae al II-lea și, mai ales, îndepărtarea soției sale, "care se prostitua cu călugărul Rasputin" (sic!). Interacțiunea cu câțiva tineri ofițeri ruși, aflați tot la Hănești, îi deschide apetitul pentru o revoluție în România. Discuțiile cu gazda sa, Gheorghe Pilat, sunt redate ca între doi inamici ideologici. Pe de o parte, un moșier, reprezentantul clasei exploatatoare, iar pe de altă parte un simpatizant socialist, care dorește (și întrevede) expansiunea revoluției ruse și în România.

Este rechemat la Regimentul 10 Obuziere, unde comandantul îi spune că unitatea va pleca în Rusia pentru refacere. Se bucură și abia așteaptă să vadă realizările și realitățile revoluției. Ajuns la Odessa se duce la Comitetul Revoluționar Român, unde se revede cu Cristian Racovski și Ecaterina Arbore-Ralli. Cei trei fac schimb de informații, iar medicul devine omul Comitetului în mediile românești. Abia a doua zi se prezintă la Comisia de aprovizionare, prezidată de Constantin (Dinu) I. C. Brătianu, fratele premierului Ion I. C. Brătianu. Află că a fost detașat la Regimentul 14 Obuziere, la un detașament care va pleca în Caucaz pentru refacere. Înainte de plecare discută cu Racovski, care îi trasează sarcini de propagandă și mijloace de corespondență. Finalul întâlnirii e emoționant, mai ales când Racovski îi spune apoteotic: "Bolșevic înseamnă supremul sacrificiu, să nu uiți nicio clipă asta!".

Se urcă pe vapor, ajunge la Sevastopol și vede represaliile revoluționarilor asupra ofițerilor țariști, bancherilor, comercianților și, în general, asupra celor care nu-i susțineau. "Aceste execuții publice mi-au umplut inima de bucurie", a scris Gancevici peste ani. Călătoria continuă la Livadia, unde vizitează și admiră peisajele, apoi acostează la Feodosia și în final la Novorossiisk, capătul cursei. Se instalează, începe activitatea medicală (consultă militari și civili deopotrivă), se implică în acțiuni revoluționare, identifică spioni germani, escroci români, contrarevoluționari ruși, pe care îi portretizează după sentimentele sale. La o discuție cu un tovarăș de nădejde îi spune, între altele: "Mare pacoste sunt și spionii ăștia, eu i-aș împușca pe toți!". Celălalt, probabil mai familiarizat cu domeniul, îi oferă o replică elegantă: "Nu se poate, pentru că mai afli câte ceva de la ei".

Liderul Comitetului Revoluționar (bolșevic) local, Otrobleanco, îi devine prieten și... șef. Între altele, îi trasează sarcina să meargă pe itinerariul pe care vin prizonierii Puterilor Centrale din Siberia (inclusiv români), ca să-i verifice de tifos, dar și să constate starea de spirit pro sau contra revoluției bolșevice.

Doi revoluționari români, Baciu și Cristescu, vin de la Odessa la Novorossiisk și arestează ofițerii români ai detașamentului, cu excepția lui Gancevici. Soldații români protestează și își instalează corturile în fața închisorii până la eliberarea ofițerilor. Gancevici încearcă să medieze situația la Comitetul Revoluționar și i se recomandă constituirea unei delegații (șapte membri), care să-și prezinte doleanțele. O dată constituită delegația, medicul se consideră organizatorul primului soviet din armata română, înființat la Regimentul 14 Obuziere.

Este trimis de Otrobleanco la Rostov și Tarițin, unde rezolvă sarcinile oficiale și cele revoluționare (propagandă și contrainformative). Are, însă, noroc să scape de câțiva "inamici" care puseseră ochii pe el și fuge cu primul tren din Tarițin. Revine la Novorossiisk tocmai când detașamentul român se pregătește de plecarea spre țară. Un sublocotenent se îmbolnăvește de tifos, iar Gancevici decide să rămână cu el. Află (neoficial), cu surprindere, că cei din Odessa l-au declarat dezertor când l-au mutat din Regimentul 10 Obuziere în Regimentul 14 Obuziere. Șeful său din Novorossiisk, căpitanul Popescu, l-a declarat, din nou, dezertor, pe motivul că a rămas intenționat în localitate la plecarea detașamentului.

Pleacă, în sfârșit, din Novorossisk cu ultimul grup de români (cinci), dar fără ofițerul vindecat de tifos, însă cu probleme post-boală care îl făceau netransportabil. La Feodosia vaporul pe care sunt ambarcați ajunge în mijlocul unei contrarevoluții și Gancevici are necazuri din cauza ofițerului lipsă (considerat contrarevoluționar). Află de câțiva români care au furat două milioane de ruble de la o bancă locală, îi identifică și îi denunță. Dar, un grec de pe vapor, care știa că sunt și alți români, a anunțat Comitetul Revoluționar local că sunt complici și s-a oferit să-i aresteze personal. Astfel, Gancevici și ceilalți români ajung la Tribunalul Revoluționar local, care avea intenția să-i condamne la moarte. Noroc că lucrurile s-au lămurit repede (prin cunoștințele medicului român), au putut reveni pe navă și au plecat mai departe.

La Sevastopol e bine câteva zile, timp în care vizitează orașul, iar pe vapor se adună mai mulți români aflați în zonă. Lucrurile se schimbă după ce orașul este ocupat de armata germană. Ordinea, disciplina și birocrația germană pun bețe în roate vasului, care nu poate părăsi portul. În fine, nava pleacă cu un echipaj german, ajung la Sulina, unde comandant este Eugeniu Botez alias Jean Bart. La Galați un orgoliu al comandantului german nu-i lasă să coboare și merg la Brăila unde, în sfârșit, ating pământul natal.

Revenit la Iași se prezintă la Marele Cartier General și află că a fost declarat oficial dezertor de șefii săi. Din tot ceea ce scrie Gancevici rezultă că simpatiile sale socialiste și implicarea în acțiuni bolșevice erau cunoscute. Din acest motiv era marginalizat și nimeni nu-l voia într-o unitate militară, temându-se de acțiuni propagandistice bolșevice. Se ceartă cu locotenentul-colonel Vasile Popescu și căpitanul Constantin Popescu, șefii săi de la Odessa și Novorossiisk. Primește sumele restante care i se cuveneau... în ruble. Cele 15.000 ruble se vindeau la bursa neagră cu 0,50 lei/o rublă, în timp ce în Rusia o rublă valora 3 lei. Nu putea reveni la Regimentul 10 Obuziere, întrucât unitatea "nici nu vrea să audă de mine". În final, după scandaluri și amenințări este demobilizat (iunie 1918), însă cu o... "șopârlă": între iulie 1917 și iulie 1918 foaia sa matricola rămâne inexistentă, ca și cum nu ar fi fost încadrat nicăieri. Bucuria demobilizării e mare, însă durează doi ani până la reglementarea situației matricole.

Gancevici dorește să absolve ultimul an de Medicină la Iași, așa că se prezintă decanului Negel și profesorului Parhon. Ambii sunt înțelegători, dar el constată că nu poate acumula materia într-un timp așa scurt și, practic, "e o imposibilitate să-mi bat joc de învățătură". Renunță să susțină examenele la Iași și revine la București. Lucrează ca medic stagiar, învață pentru examenele ultimului an de facultate și susținerea doctoratului. Este mobilizat, din nou, la Regimentul 5 Infanterie "Vlașca" (decembrie 1918), dar nu se prezintă. Primește o nouă chemare la oaste (martie 1919), în campania armatei române contra Republicii Sfaturilor din Ungaria. Onorează solicitarea și ajunge la Regimentul de Artilerie Călăreață, aflat la Oradea. Se bucură când armata bolșevică ungară provoacă pierderi trupelor române și notează că "se vede superioritatea Comandamentului comunist care a dat așa o lovitură, încât Regimentul 17 Infanterie "Mehedinți" a pierdut peste 2.000 de oameni în mai puțin de o oră". Critică coloneii și generalii români (mai ales din cavalerie), însă secvența culminantă este sosirea regelui Ferdinand în stare de ebrietate și tentativa reginei Maria de a se opune unei fotografii compromițătoare.

Armata română ajunge la Budapesta, iar Gancevici face demersuri să fie demobilizat, ceea ce reușește. Pentru meritele sale medicale în Războiul de Întregire, în pofida opiniilor sale politice, va fi decorat cu ordinul "Coroana României" cu spade în grad de cavaler.

Își continuă studiile și în 1920 devine doctor în medicină și chirurgie al Universității din București. Va urma specializări la Berlin și Paris în domeniul anatomopatologie și bacteriologie. Revine în țară și se angajează ca medic la Dispensarul TBC "General Cernat" din București. Din martie 1922 acceptă să conducă Sanatoriul TBC de la Bârnova și începe ascensiunea profesională.

În 1923 locuia în Iași, pe strada Lascăr Catargiu nr. 38, și era vicepreședinte la Automobil Club Moldovenesc. Se împrietenește cu Mihail Sadoveanu, mare vânător și pescar în toate regiunile țării. Marele literat, "pasionat de vânătoare, poposea adesea în marea pădurea Bordea, fiind găzduit de dr. Corneliu Gancevici, medicul șef al Sanatoriului TBC de la Bârnova"^[iii]. Unele experiențe din acea pădure și interacțiunile umane au fost transpuse literar în volumul Țara de dincolo de negură (1926).

În 1934, consecvent ideilor sale democratice de stânga, înființează primul sindicat medical din Moldova. Cu toată activitatea sa de stânga și profund ostilă extremei drepte, medicul este inclus, peste ani, în rândul... mișcării legionare (sic!). Radu A. Cernătescu, care analizează scrierile lui Sadoveanu din perspectiva preumblărilor, ajunge și la pădurea Bordea. "Pe aici, scriitorul umbla însoțit de dr. Corneliu Gancevici și de pădurarul de la cantonul Ofileanu, din Pădurea Boroseștilor. Puțini știu că doctorul Gancevici a fost militant de dreapta, el candidând în 1935 la șefia Centrului Studențesc Legionar de la Facultatea de Medicină din Iași, când a fost învins de candidatul cuziștilor, doctorul Șerban Milcoveanu. De la dr. Gancevici, Sadoveanu putea să afle povestea lui Zelea Codreanu, datată martie 1919, despre Pădurea Dobrina, transformată de povestirea Căpitanului în simbol al rezistenței naționale în fața desțelenirii bolșevice"^[iv], scrie autorul. De fapt, este o confuzie de prenume. A existat un medic Gancevici înscris în mișcarea legionară, însă prenumele acestuia era Hortensiu. În perioada 16-17 aprilie 1935 a avut loc Congresul Național Studențesc la Craiova, în care au fost aleși și liderii societăților studențești. Președintele Societății Studenților în Medicină era Șerban Milcoveanu, care s-a confruntat cu contracandidații. Amintirile lui Milcoveanu elucidează această confuzie: "Fără a fi puși în program iau cuvântul dr. Hortensiu Gancevici, contracandidatul meu la președinția Societății, și dr. Paul Craja, șeful organizației legionare de la Facultatea de Medicină. Vehement și insistent amândoi mă acuză că sunt împotriva Mișcării Legionare și tot vehement și insistent cer eliminarea mea din toate organizațiile studențești din țară. Din mai multe părți ale congresului a început să se vocifereze împotriva mea, cerând eliminarea mea din organizațiile studențești și aceste vociferări nu se mai terminau. (...) Am vorbit liber exact 10 minute și dintr-o dată întreg congresul a izbucnit în aplauze și ovații în favoarea mea"^[v].

În ziua de 9 septembrie 1937, "la stăruința medicului Gancevici"^[vi], episcopul de Huși, Nifon Criveanu, a pus piatra de temelie a bisericii cu hramurile "Nașterea Maicii Domnului" și "Izvorul Tămăduirii" de la Spitalul TBC din Bârnova. În același an a organizat un festival artistic la Teatrul Național din Iași, iar beneficiile au fost destinate bolnavilor de TBC.

În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial este solicitat să vorbească la radio. Astfel, la 7 iulie 1942, de la ora 20,00, a prezentat Istoricul sanatoriului Bârnova; la 10 decembrie 1943, de la ora 20,00, a omagiat un secol de la nașterea medicului bacteriolog Robert Koch; în ziua de 29 martie 1944, de la ora 19,00, a vorbit despre Armamentul antituberculos în Moldova^[vii].

Ultima "încercare" a doctorului Gancevici s-a petrecut în august 1944, când a fost arestat și trimis în judecată pentru propagandă și difuzare de manifeste comuniste. Norocul său a fost că un "tovarăș", care întâmplător era grefier, a sustras din dosar materialele acuzatoare și compromițătoare, astfel încât Gancevici a fost achitat din lipsă de probe. Imediat după întoarcerea armelor, în septembrie 1944, este ales primul președinte al primului sindicat democrat medical din Iași și va fi reales în funcție de 11 ori.

Cu toate meritele sale militante, care datau dinainte de Primul Război Mondial, regimul comunist instaurat în România nu l-a onorat prea mult. La 30 iunie 1947 au fost pensionați din oficiu o serie de angajați din domeniul medical. Între cei pensionați din Inspectoratul General Sanitar Iași se află și Corneliu Gancevici, "medic primar sanitar TBC Bârnova-Iași"^[viii]. După proclamarea republicii i s-au confiscat sanatoriul și cele două imobile aflate în proprietate (noiembrie 1948). Ulterior, a fost mutat la Botoșani și numit la conducerea Spitalului TBC din localitate. A rămas în funcție până la 1 decembrie 1957, când a fost pensionat definitiv. A început să scrie fascicole memorialistice din activitatea sa profesională, revoluționară și politică. Unele au fost trimise către diverse instituții, altele au rămas în fondul său personal. Gancevici a trimis materialul memorialistic prezent către Institutul de Istorie al Partidului în aprilie 1962, de unde a ajuns în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale după 1990. A trecut la cele veșnice în ziua de 11 decembrie 1962, la Botoșani, fără să vadă valorificarea sa.

În plan personal, Corneliu Gancevici s-a căsătorit cu Adriana Zaharescu (n. 1899-d. 1972) și au avut împreună o față, Sanda (n. 1919-d. 1997). Aceasta s-a căsătorit cu Vasile Theodorescu și este mama academicianului Răzvan Theodorescu (n. 22 mai 1939).

La împlinirea a 130 de ani de la nașterea sa, ieșenii nu l-au uitat și l-au inclus în rândul personalităților marcante: "Slujitor devotat al medicinei românești, cunoscut ftiziolog, a organizat și condus cu competență aproape trei decenii Sanatoriul T.B.C. Bârnova din județul Iași (1922-1952), situându-l printre cele mai prestigioase așezăminte de sănătate publică din Moldova și din țară. Prin articolele publicate, prin numeroase conferințe și broșuri, a făcut cunoscute cauzele care duc la îmbolnăvire și modul de prevenire și combatere a tuberculozei"^[ix].

Viața lui Corneliu Gancevici a fost efervescentă și a lăsat urme adânci în domeniul medical, pe care nu l-a părăsit niciodată. În anumite perioade ale vieții, indiferent de opiniile politice, și-a făcut datoria ca militar față de țară și, în egală măsură, nu și-a abandonat convingerile militante. Memorialistica sa din Războiul de Întregire scrisă, totuși, la începutul anilor '60, prezintă realitatea dură a războiului, tușată și mai întunecat de convingerile revoluționare intime. Oameni corecți și oameni incorecți, eroi și sacrificii, escroci și combinații veroase, toate au existat și s-au perpetuat. Prin ochii medicului, toate capătă o altă dimensiune, în care finalul nu poate fi decât o societate egalitară. Visul i s-a împlinit, deși nu știm dacă realitatea postbelică a celui de-Al Doilea Război Mondial i-a împlinit așteptările. Oricum, la 25 de ani orice om are așteptări și este înclinat spre acțiuni revoluționare. Poate tocmai de aceea amintirile sale de război, pline de oameni, fapte și întâmplări, sunt atât de critice, dar extrem de incitante.

Lectură plăcută!
 
  Citiți un fragment din această carte aici.