Iron John. Redobândirea masculinității și cele 8 etape ale devenirii

Citiți o cronică a acestei cărți aici.
Citiți prefața acestei cărți aici.

Robert Elwood Bly (n. 1926) este un renumit și prolific poet, scriitor și activist american, devenit un lider al mișcării mitopoetice de afirmare și dezvoltare a masculinității.

A câștigat numeroase premii, cel mai cunoscut fiind National Book Award for Poetry (1968) pentru cartea sa The Light Around the Body. Având origini norvegiene și fiind deschis către studiul altor limbi, Bly a fost fascinat de opera mai multor poeți nordici, germani sau de limbă spaniolă și s-a dedicat eforturilor de a traduce și a populariza poeziile acestora în engleză: Gunnar Ekelof, Tomas Tranströmer, Pablo Neruda, César Vallejo, Juan Ramón Jiménez, Antonio Machado, Rainer Maria Rilke. De asemenea, a contribuit la popularizarea poeților persani Rumi și Hafez și a misticilor hinduși Kabir și Mirabai. Bly a susținut și numeroase conferințe și ateliere pe tema masculinității.

Alte titluri relevante: A Little Book on the Human Shadow (cu William Booth - 1988), The Sibling Society (1996), More Than True: The Wisdom of Fairy Tales (2018) etc.
Iron John este o carte pentru bărbați. Pentru cei care simt că au parcurs un drum lung și anevoios până la recunoaștere și la a fi bine cu ei înșiși ca bărbați, pentru cei care simt că sunt abia la începutul călătoriei lor de descoperire și afirmare, pentru cei care încă își pun întrebări despre ce nu e în regulă cu ei, cu lumea, cu femeile, cu ceilalți bărbați, însă și pentru cei care abia deschid ochii către vastul univers uman și înțeleg că există în lume forțe potrivnice, dar și complementare. Apoi este o carte pentru femei. Pentru cele care vor să se apropie de spiritul masculin și să vadă lumea cu alți ochi sau care, privind în oglinda celuilalt sex, vor să învețe despre sine și despre viață. Plin de respect față de feminitate, față de propriile ei mistere, Robert Bly se lansează în acest efort impresionant de reechilibrare a balanței: femininul, ca și masculinul, are nevoie de o contraparte, care este la fel de profundă, de intensă, de vie, până la urmă. Spiritul masculin, ne învață el, este adânc cât lumea, întunecat, sălbatic, neîmblânzit, umed, misterios...

În același timp serios, realist și înflăcărat, combinând grandoarea mitului cu pragmatismul propriilor noastre lecții din viață și din istorie, Robert Bly a reușit să închege un ghid relevant, util, fermecător, profund, pentru bărbații de pretutindeni. Iron John are la bază o poveste veche - Hans cel de Fier -, culeasă târziu, abia în sec. al XIX-lea, de Frații Grimm, în care Bly a descoperit expuse cu multă dibăcie de către povestitorii anonimi toate motivele inițierii masculine. Cu talentul său poetic, autorul împletește meșteșugit firele pe care le toarce din povestea lumii, din mituri, basme, legende și din istorie, creând această pânză mitopoetică ce traduce pentru noi relația dintre suflet, minte, corp și natură. Suntem ființe sociale, avem nevoie să aparținem înainte de a deveni noi înșine.


Vorbim pe larg despre "Bărbatul American", de parcă am putea repera o calitate constantă care a rămas stabilă de-a lungul zecilor de ani sau chiar și numai pentru o decadă.

Bărbații zilelor noastre au virat foarte departe de bătrânul fermier, saturnian, mândru de introversia sa, care a sosit în New England în 1630 și care era în stare să stea timp de trei slujbe pe zi într-o biserică neîncălzită. În Sud, s-a dezvoltat un cavaler expansiv, strâns legat de mamă. Niciunul dintre acești doi "bărbați americani" nu seamănă cu antreprenorul feroviar lacom care s-a dezvoltat ulterior în nord-est și nici cu nesăbuiții coloniști din Vest ai culturii aruncatului cu capul în înainte.

Până și în era noastră modelul acceptat a cunoscut schimbări dramatice. De pildă, în anii '50, un personaj american a apărut cu suficientă consistență, încât să devină un model al masculinității adoptat de mai mulți bărbați: "bărbatul anilor '50".

Se ducea la muncă dis-de-dimineață, muncea responsabil, își întreținea soția și copiii și punea preț pe disciplină. Regan este un fel de versiune mumificată a acestui tip perseverent. Acest tip de bărbat nu vedea bine sufletul femeilor, dar le aprecia corpurile. Iar viziunea sa asupra culturii și rolul Americii în cadrul acesteia era băiețesc și copilăros. Multe dintre calitățile sale erau puternice și pozitive, dar pe dedesubtul șarmului și al blufului se aflau, și încă se mai află, multă izolare, privare și pasivitate. Fără un dușman, nu simte că trăiește.

Era de așteptat ca "bărbatului anilor '50" să îi placă fotbalul, să fie agresiv, să sară la nevoie pentru Statele Unite, să nu plângă niciodată și să ofere întotdeauna. Însă din această imagine a bărbatului lipseau un spațiu al receptării și un spațiu al intimității. Personalității îi lipsea un anume sens al curgerii. Psyche-ului îi lipsea compasiunea, într-un mod care a încurajat angajarea dezechilibrată în războiul din Vietnam, la fel cum, mai târziu, lipsa a ceea ce am putea numi spațiul "grădinii" din interiorul minții lui Regan a dus la împietrirea sa și la brutalitatea față de cei lipsiți de putere din El Salvador, față de oamenii bătrâni din America, față de șomeri, față de copiii de școală și, în general, față de oamenii săraci.

Bărbatul anilor '50 avea o viziune clară despre ce este bărbatul și despre care sunt responsabilitățile acestuia, dar izolarea și unilateralitatea viziunii sale erau periculoase.

În anii '60 a apărut un alt tip de bărbat. Risipa și violența războiului din Vietnam i-a făcut pe bărbați să se întrebe dacă știau ce este cu adevărat un bărbat matur. Dacă faptul de a fi bărbat a însemnat experiența războiului din Vietnam, își doreau ei atunci vreo parte din acest fel de a fi? Între timp, mișcările feministe i-au încurajat pe bărbați să se uite cu adevărat la femei, forțându-i să devină conștienți de îngrijorările și suferințele pe care bărbatul anilor '50 a căutat să le evite. Pe măsură ce au început să examineze istoria femeilor și sensibilitatea acestora, unii bărbați au început să remarce propria lor parte feminină și să îi acorde atenție. Acest proces continuă până în ziua de azi și aș zice că, într-un fel sau în altul, cei mai mulți bărbații ai prezentului sunt implicați în el.

Este ceva minunat în această dezvoltare - mă refer la practica bărbaților de a primi și de a cultiva propria lor conștiință feminină, căci acest lucru este important -, însă am senzația că aici este și ceva greșit. Bărbatul ultimilor douăzeci de ani a devenit mult mai grijuliu, mult mai gentil. Însă prin acest proces el nu a devenit și mai liber. Este un băiat de treabă care o mulțumește nu doar pe mama lui, ci și pe tânăra femeie cu care trăiește.

În anii '70 am început să văd peste tot în țară un fenomen pe care am putea să-l denumim ca "bărbatul-moale". Uneori, chiar și azi când mă uit la publicul dintr-o sală, observ că probabil jumătate dintre tinerii bărbați sunt dintre cei pe care eu îi numesc moi. Sunt oameni drăguți, valoroși - îmi place de ei -, nu sunt interesați în a face rău pământului sau în a porni războaie. În toată ființa lor și în felul lor de a fi, au o atitudine gentilă față de viață.

Însă mulți dintre acești bărbați nu sunt fericiți. Observi foarte repede lipsa de energie din ei. Sunt protectori ai vieții, dar nu sunt și dătători de viață. În mod ironic, adesea poți vedea astfel de bărbați alături de femei puternice care emană într-adevăr energie.

Avem în fața noastră un tânăr cizelat, superior tatălui său din punct de vedere al legăturii cu mediul, sensibil la întreaga armonie universală și care totuși are foarte puțină vitalitate de oferit.

Femeia puternică sau dătătoare de viață care a absolvit anii '60, ca să spunem așa, sau care a moștenit un spirit mai bătrân, a jucat un rol important în producerea acestui bărbat capabil să protejeze viața, dar incapabil să dea viață.

Îmi amintesc de un abțibild din anii '60 pe care scria "FEMEILE SPUN DA BĂRBAȚILOR CARE SPUN NU". Recunoaștem că a fost nevoie de mult curaj pentru a rezista cererii de înrolare, ceea ce însemna să mergi la închisoare sau să te muți în Canada, la fel cum a fost nevoie de mult curaj pentru a accepta cererea de înrolare și pentru a te duce în Vietnam. Dar femeile din anii '80 spuneau în mod clar că îi preferă pe bărbații mai moi și mai receptivi.

Așa că dezvoltarea bărbaților a fost oarecum afectată de această preferință. Bărbăția nonreceptivă era echivalată cu violența, iar bărbăția receptivă era răsplătită.

Unele femei energice - atât cele de atunci, cât și cele din anii '90 - i-au ales și încă îi aleg pe bărbații moi să le fie iubiți și, într-un fel, să le fie fii. Noua distribuire a energiei yang în cadrul cuplurilor nu s-a întâmplat în mod accidental. Din diferite motive, tinerii bărbați și-au dorit femei mai puternice, iar femeile și-au dorit bărbați mai moi. O perioadă a părut a fi un aranjament simpatic, dar am trăit cu el suficient de mult, încât să ne dăm seama că nu funcționează.

Am aflat prima oară despre chinul bărbaților "moi" când și-au spus poveștile în primele întruniri de bărbați la care am participat. În 1980, Comunitatea Lama din New Mexico m-a rugat să țin o conferință, primul lor eveniment de acest fel, doar pentru bărbați, în cadrul căreia au fost prezenți aproximativ 40 de participanți. În fiecare zi ne-am concentrat asupra unui zeu grec și asupra unei povești vechi, iar după-amiaza târziu ne adunam pentru a discuta. Când bărbații mai tineri vorbeau, nu era ceva neobișnuit în cazul lor ca ei să plângă vreo cinci minute. Cantitatea de jale și de chin din acești bărbați mai tineri mă uimea.

O parte din jalea lor provenea din îndepărtarea de propriii tați, pe care au simțit-o acut, însă, de asemenea, o parte venea din problemele lor din căsnicie sau din relațiile de cuplu. Ei învățaseră să fie receptivi, însă receptivitatea nu fusese îndeajuns pentru a le susține mariajul în vremuri tulburi. În orice relație este nevoie, din când în când, și de ceva ferocitate: atât bărbatul, cât și femeia au nevoie de această parte din ei. Iar în momentul în care acest ceva a fost necesar, tânărul bărbat nu a avut suficient. El era hrănitor, însă de altceva era nevoie - atât pentru relația sa, cât și pentru viața sa.

Bărbatul "moale" era capabil să spună "îți pot simți durerea și consider că viața ta este la fel de importantă ca a mea, voi avea grijă de tine și te voi mângâia". Însă el nu putea spune ce își dorea cu adevărat și nu se putea ține de acel ceva. O astfel de determinare era o chestiune diferită.

În Odiseea, Hermes îl instruiește pe Odiseu ca, atunci când se va apropia de Circe, care reprezintă un anumit tip de energie matriarhală, să își ridice sau să își arate sabia. În perioada acelor întâlniri timpurii din New Mexico era dificil pentru mulți dintre bărbații tineri să distingă între a arăta sabia și a răni pe cineva. Un bărbat, genul de încarnare a unei anumite atitudini spirituale a anilor '60, unul care timp de un an a trăit efectiv într-un copac din afara orașului Santa Cruz, nu a fost în stare să întindă brațul atunci când a avut de ținut o sabie. Învățase atât de bine să nu rănească pe nimeni, încât nu a putut ridica oțelul, fie doar și pentru a reflecta lumina soarelui în el. Însă a arăta o sabie nu înseamnă în mod necesar a te lupta. Gestul poate, de asemenea, sugera o veselă determinare.

Itinerarul pe care mulți bărbați americani l-au făcut pe calea moliciunii sau a receptivității, sau a "dezvoltării laturii feminine" a reprezentat o călătorie extrem de valoroasă, însă a mai rămas de făcut mult din acest drum. Iar o etapă nu este oprirea finală.


Una dintre poveștile care vorbesc despre o a treia posibilitate pentru bărbați, despre un al treilea mod, este povestea Iron John, numită și Hans cel de fier. Deși a fost culeasă pentru prima dată de Frații Grimm în jurul anului 1820, povestea ar putea avea 10.000 sau 20.000 de ani vechime.

Încă de la început aflăm că ceva ciudat se întâmpla într-o zonă îndepărtată a pădurii de lângă castelul regelui. Când vânătorii pătrund în acea zonă, ei dispar și nu se mai întorc niciodată. Douăzeci alții pornesc pe urmele primului grup și nici ei nu se mai întorc. Cu timpul, oamenii ajung să creadă că în acea parte a pădurii ceva e necurat, motiv pentru care "stau departe de acel loc".

Într-o zi, un vânător străin apare la castel și spune:
- Ce-i de făcut pe-aici? E ceva pe măsura curajului meu?

Regele îi răspunde:
- Ei bine, aș putea să-ți spun despre pădure, dar există o problemă. Cei care se duc acolo nu se mai întorc. Șansele să te întorci sunt mici.
- Eu nu știu de frică, răspunde tânărul bărbat.

Astfel că pornește spre pădure și, interesant, se duce singur, luându-și doar câinele. Tânărul bărbat și câinele său hălăduiesc prin pădure și trec pe lângă un iaz. Deodată, o mână iese din apă, apucă iute câinele și îl trage înăuntru.

Tânărul bărbat nu-și pierde cumpătul. Spune doar: "Acesta trebuie să fie locul". Iubindu-și câinele și nedorindu-și să îl abandoneze, vânătorul se duce la castel, ia cu el alți trei bărbați echipați cu găleți și revine pentru a scoate apa din iaz. Oricine a încercat așa ceva știe că un astfel de efort "cu găleata" este o muncă foarte înceată.

După un timp, ceea ce găsesc pe fundul iazului este un bărbat mare, acoperit cu păr din cap până-n picioare. Părul lui este roșiatic - seamănă puțin cu fierul ruginit. Îl duc pe bărbat la castel, unde e ținut prizonier. Regele îl pune într-o cușcă de fier în curtea castelului, îl numește Iron John și îi dă Reginei cheia respectivei cuști.

Să oprim povestea aici pentru o clipă.

Când un bărbat contemporan se uită în psyche-ul său, el poate găsi sub apa sufletului său, dacă toate condițiile sunt îndeplinite, un străvechi bărbat păros, care zace într-o zonă pe care nimeni nu a mai vizitat-o de multă vreme.

Sistemele mitologice asociază părul cu ceea ce este instinctiv, sexual și primitiv. Astfel, ceea ce eu sugerez este faptul că fiecare bărbat modern are, la fundul psyche-ului său, o ființă mare și primitivă acoperită cu păr de sus până jos. Ceea ce trebuie să facă bărbații anilor '80 sau '90 este să ia contact cu acest Bărbat Neîmblânzit. Procesul de excavare este încă la început în cultura noastră contemporană.

Așa cum povestea ne sugerează într-un mod foarte delicat, în jurul acestui bărbat păros se iscă mai mult de o ușoară teamă, așa cum se întâmplă în cazul oricărei schimbări. Când bărbatul începe să își dezvolte receptivitatea și trece peste neliniștea inițială, de obicei descoperă că experiența este una minunată. Începe să scrie poezie, să iasă și să stea pe malul mării, nu mai simte nevoia să fie deasupra de fiecare dată când face sex, devine empatic - este o lume nouă, surprinzătoare și plină de zumzet.

Dar a coborî, prin apă, pentru a ajunge la Bărbatul Neîmblânzit este ceva foarte diferit. Ființa care ni se arată ne înfricoșează și ne apare și mai înfricoșătoare acum, când corporațiile depun atâta efort pentru a-l "produce" pe bărbatul igienizat, lipsit de păr și superficial. Atunci când un bărbat își acceptă receptivitatea sau ceea ce uneori numim femeia interioară, adesea el se simte mai cald, mai plin de compasiune, mai viu. Dar când se apropie de ceea ce eu numesc "masculul din adâncuri", are sentimentul primejdiei. Acceptarea "bărbatului păros" este înspăimântătoare și riscantă, necesitând un anumit tip de curaj. Contactul cu Iron John cere voința de a coborî în psyche-ul bărbatului și acceptarea a ceea ce este întunecat acolo, inclusiv a întunericului hrănitor.

De generații, comunitatea industrială i-a avertizat pe tinerii oameni de afaceri să se ferească de Iron John, iar Biserica Creștină nu este nici ea prea plăcut impresionată de el.

Freud, Jung și Wilhelm Reich sunt trei cercetători care au avut curajul să coboare în iaz și să accepte ceea ce au găsit. Sarcina bărbaților zilelor noastre este aceea de a-i urma acolo jos. Unii dintre aceștia au făcut deja respectiva muncă, iar Bărbatul cel Păros a fost adus la suprafața iazului din psyche-ul lor și trăiește acum în curtea castelului. Faptul de a fi "în curte" sugerează că individul sau cultura l-au adus pe Bărbatul cel Păros într-un loc însorit în care toată lumea îl poate vedea. Ceea ce, în sine, este un progres față de a-l ține pe acesta într-un beci, acolo unde multe elemente din fiecare cultură ar dori să fie. Însă, desigur, în ambele cazuri el este încă într-o cușcă.


Să ne întoarcem acum la poveste.

Într-o zi, fiul de 8 ani al regelui se joacă în curte cu mingea de aur de care era foarte atașat și pe care o rostogolește în cușca Bărbatului Neîmblânzit. Dacă băiatul își vrea mingea înapoi, trebuie să se apropie de Bărbatul cel Păros și să i-o ceară. Dar aceasta este o problemă.

Mingea de aur ne amintește despre unitatea personalității pe care am avut-o în copilărie - un anumit tip de strălucire, de totalitate, pe care am avut-o înainte de clivajul în masculin și feminin, în bogați și săraci, răi și buni. Mingea este de aur, așa cum este și soarele, și rotundă. Asemenea soarelui, oferă din interior o energie radiantă.

Observăm că băiatul are 8 ani. Cu toții, fie că suntem băieți sau fete, pierdem ceva în jurul vârstei de 8 ani. Dacă încă avem mingea la vârsta grădiniței, o vom pierde în timpul școlii primare. Iar ce rămâne vom pierde în timpul liceului. În Prințul Broscoi, mingea prințesei cade într-o fântână. Fie că suntem bărbați, fie că suntem femei, odată ce mingea de aur va fi pierdută, ne vom petrece toată viața încercând să o recuperăm.

Prima etapă în recuperarea mingii este aceea de a accepta - ferm și definitiv - faptul că ea a fost pierdută. Freud remarca: "Ce contrast tulburător este între inteligența radiantă a copilului și mentalitatea plăpândă a adultului obișnuit!"

Așadar, unde este mingea de aur? Din punct de vedere metaforic am putea spune că întreaga cultură a anilor '60 le-a spus bărbaților că își vor găsi mingea lor în sensibilitate, receptivitate, cooperare și nonagresivitate. Însă mulți bărbați au renunțat la toată agresivitatea lor și tot nu și-au găsit mingea de aur.

Povestea lui Iron John ne spune că un bărbat nu se poate aștepta să își găsească mingea de aur în tărâmul feminității, întrucât nu acolo se află. Un mire își roagă în secret mireasa să îi returneze mingea de aur. Și cred că ea i-ar da-o dacă ar putea, deoarece, din experiența mea, cele mai multe femei nu încearcă să obstrucționeze creșterea bărbaților. Însă ea nu poate să i-o dea înapoi pentru că nu o are. Mai mult, și ea și-a pierdut propria minge de aur și nici ea nu o poate găsi.

Suprasimplificând, am putea spune că bărbatul anilor '50 vrea întotdeauna ca femeia să îi returneze mingea de aur. Bărbatul anilor '60 și '70, cu aceeași lipsă de succes, își roagă partea feminină din interiorul său să îi returneze mingea.

Povestea Iron John sugerează că mingea de aur se află în câmpul magnetic al Bărbatului Neîmblânzit, ceea ce reprezintă un concept foarte greu de înțeles pentru noi. Trebuie să acceptăm posibilitatea că adevărata energie radiantă a bărbatului nu se ascunde, nu rezidă și nici nu ne așteaptă în tărâmul feminin și nici în tărâmul macho / John Wayne, ci în câmpul magnetic al masculinității profunde. Este protejat de cel instinctiv, care se află sub ape și care e acolo de nu știm cât timp.

În Prințul Broscoi, broscoiul, cel neplăcut, față de care toate lumea spune "Îh!", este cel care aduce mingea de aur. Iar în versiunea Fraților Grimm, broscoiul însuși se transformă în prinț doar atunci când o mână îl izbește de un perete.

Cei mai mulți bărbați își doresc o persoană plăcută care să le aducă mingea înapoi, însă povestea ne sugerează că nu vom găsi mingea de aur în câmpul de forță al vreunui guru asiatic și nici chiar în câmpul de forță al bunului Iisus. Povestea noastră nu este anticreștină, ci cu vreo mie și ceva de ani precreștină, iar mesajul ei este încă valabil: obținerea mingii de aur este incompatibilă cu anumite feluri convenționale de blândețe și gentilețe.

Genul de neîmblânzire și de non-gentilețe implicate de imaginea Bărbatului Neîmblânzit nu este totuna cu energia macho, despre care bărbații știu atâtea deja. Prin contrast, energia Bărbatului Neîmblânzit duce la acțiuni puternice, realizate nu cu cruzime, ci cu hotărâre.

Bărbatul neîmblânzit nu este opus civilizației, dar nici nu este complet cuprins de aceasta. Suprastructura etică a creștinismului popular nu îl susține pe Bărbatul Neîmblânzit, deși ar exista unele indicii potrivit cărora Hristos a făcut-o. În fond, la începutul misiunii Sale, un Ioan păros a fost cel care l-a botezat.

Când va veni momentul ca un tânăr bărbat să stea de vorbă cu Bărbatul Neîmblânzit, va găsi conversația ca fiind destul de distinctă față de discuția cu un preot, cu un rabin sau cu un guru. A conversa cu Bărbatul Neîmblânzit nu însemnă a vorbi despre fericire, despre minte, despre spirit sau despre "o conștiință mai înaltă", ci despre ceva umed, întunecat și aflat dedesubt - ceea ce James Hillman ar numi "suflet".

Primul pas constă în a te apropia de cușcă și a cere înapoi mingea de aur. Unii bărbați sunt gata să facă acest pas, în timp ce alții nu au scos încă cu găleata apa din heleșteu - ei nu au abandonat identitatea masculină colectivă pentru a merge în locuri necunoscute de unii singuri sau însoțiți doar de câinele lor.

Povestea spune că, după ce câinele "se scufundă", a venit momentul să facem munca de scos apa cu găleata. Niciun uriaș nu-și va face apariția și nu va sorbi pentru tine toată apa: astfel de chestii magice nu ne vor fi de folos. Și niciun weekend petrecut la Esalen nu ne va ajuta. Nu o vor face nici cocaina și nici psihedelicele. Bărbatul trebuie să își facă treaba găleată cu găleată. Aceasta seamănă cu disciplina lentă a artei: este munca pe care a făcut-o Rembrandt, pe care au făcut-o Picasso, Yeats, Rilke și Bach. Munca cu găleata presupune mai multă disciplină decât se așteaptă majoritatea bărbaților.

Așa cum scriitorul Keith Thompson mi-a menționat, Bărbatul Neîmblânzit nu va da pur și simplu înapoi mingea de aur. Ce fel de poveste ar mai fi aceasta, dacă Bărbatul Neîmblânzit ar spune: "Bine, în regulă, uite aici mingea"?

Jung observa că toate cererile rezolvate cu succes către psyche implică tranzacții. Psyche-ului îi place să facă tranzacții. Dacă, să zicem, o parte din tine este extrem de leneșă și nu vrea să facă niciun fel de treabă, o rezoluție seacă de Anul Nou nu va folosi la nimic. Toată chestia va merge mult mai bine dacă îi spui părții leneșe: "Tu mă lași să muncesc pentru o oră, apoi eu te voi lăsa fără grijă timp de o oră, batem palma?" Astfel, în Iron John, o înțelegere este făcută: Bărbatul Neîmblânzit acceptă să returneze mingea de aur, dacă băiatul deschide cușca.

Băiatul fuge, aparent înspăimântat. Nici măcar nu răspunde. Dar nu este asta ceea ce se întâmplă de obicei? Ne-a fost spus atât de des de către părinți, de către preoți, de către învățătorii din școala primară și de către profesorii din liceu că ar trebui să nu avem nimic de-a face cu Bărbatul Neîmblânzit, încât, atunci când acesta ne zice: "Îți voi returna mingea dacă mă lași să ies din cușcă", noi nici măcar nu răspundem.

Poate că trec zece ani. A doua zi bărbatul ar putea împlini 25 de ani. Se întoarce la Bărbatul Neîmblânzit și spune: "Aș putea să primesc mingea înapoi?" Bărbatul Neîmblânzit răspunde: "Da, dacă mă lași să ies din cușcă".

De fapt, până și venirea a doua oară la Bărbatul Neîmblânzit este un lucru minunat. Unii bărbați nu se mai întorc niciodată. Bărbatul de 25 de ani aude foarte bine ce i se spune, dar de acum el are două Toyota și un credit ipotecar de plătit, poate o soție și un copil. Cum să îl poată lăsa pe Bărbatul Neîmblânzit afară din cușcă? Bărbatul se îndepărtează, de obicei, și a doua oară fără să spună un cuvânt.

Și astfel mai trec zece ani. Să zicem că bărbatul are acum 35 de ani... ați văzut vreodată îngrijorarea din privirea unui bărbat de 35 de ani? Simțindu-se suprasolicitat, alienat, gol, el i se adresează de această dată Bărbatului Neîmblânzit din toată inima sa:
- Mi-aș putea primi înapoi mingea de aur?
- Da, răspunde Bărbatul Neîmblânzit, dacă mă lași să ies din cușcă.

Iar acum ceva minunat se întâmplă în poveste. Băiatul îi vorbește Bărbatului Neîmblânzit și continuă conversația. El spune:
- Chiar dacă aș vrea să te las să ieși, nu aș putea, pentru că nu știu unde se află cheia.

Grozav! Ajungem să avem 35 de ani și nu știm unde este cheia. Nu pentru că am uitat, ci pentru că dintru început nu am știut unde se află.

Povestea ne spune că, atunci când Regele l-a încuiat pe Bărbatul Neîmblânzit, "i-a dat Reginei să păstreze cheia", însă pe atunci noi nu aveam decât 7 ani și, oricum, tatăl nostru nu ne-a spus niciodată ce a făcut cu ea. Deci unde se află cheia?

I-am auzit pe mai mulți încercând să răspundă la această întrebare.
"E atârnată de gâtul băiatului".
Nu.

"Este ascunsă în cușca lui Iron John".
Nu.

"Se află în interiorul mingii de aur".
Nu.

"Se află în interiorul castelului... agățată într-un cui din Camera Comorilor."
Nu.

"Este în Turn. Pusă într-un cui sus, pe perete!"
Nu.

Bărbatul Neîmblânzit răspunde: "Cheia se află sub perna mamei tale".

Cheia nu se află în interiorul mingii, nici într-un cufăr de aur, nici într-un seif... cheia este sub perna mamei, acolo unde Freud a spus că ar trebui să fie.

A lua cheia de sub perna mamei este o sarcină anevoioasă. Freud, urmând sfatul unei tragedii grecești, spune că bărbatul, dacă își dorește o viață lungă, nu ar trebui să piardă din vedere atracția reciprocă dintre el și mama sa. Până la urmă, perna mamei tale se află pe patul în care ea face dragoste cu tatăl tău. În plus, perna mai semnifică ceva.

Michael Meade, povestitorul de mituri, mi-a subliniat odată faptul că perna este locul în care mama depozitează toate așteptările pe care le are de la fiul său. Ea visează la "Fiul meu, doctorul". "Fiul meu, analistul jungian". "Fiul meu, geniul de pe Wall Street". Dar foarte puține mame visează la "Fiul meu, Bărbatul Neîmblânzit".

În ceea ce-l privește pe fiu, el nu este sigur de faptul că vrea să ia cheia. Iar a transfera pur și simplu cheia de sub perna mamei sub perna unui guru nu va fi de niciun ajutor. A uita că mama se află în posesia ei este o greșeală gravă. În fond, treaba unei mame este aceea de a-l civiliza pe băiat, așa că este normal ca ea să păstreze cheia. Toate familiile se poartă la fel: pe planeta aceasta "Regele dă cheia în păstrarea Reginei".

Probabil că, atacându-ne mama, confruntând-o, țipând la ea, lucru pe care unii freudieni sunt gata să ne îndemne să îl facem, nu vom realiza mare lucru - ea ar putea doar să îți zâmbească și să îți vorbească sprijinită cu cotul pe pernă. Conversația lui Oedip cu Iocasta nu a realizat prea multe, cum nici zbieretele lui Hamlet nu au realizat.

Un prieten a subliniat faptul că este înțelept să furi cheia într-o zi în care mama și tatăl tău sunt plecați. "Tatăl și mama mea sunt plecați azi" presupune posibilitatea unei zile în care suntem eliberați de inhibițiile parentale. Este o zi bună pentru furtul cheii. Scriitoarea și povestitoarea Gioia Timpanelli a remarcat faptul că, mitologic, furtul cheii ține de lumea lui Hermes.

Iar cheia trebuie să fie furată. Îmi amintesc despre discuția pe care am avut-o la un moment dat cu un grup de bărbați și de femei despre această problemă a furării cheii. Un tânăr bărbat, în mod clar bine antrenat în modurile de operare New Age, mi-a spus: "Robert, sunt deranjat de ideea asta a furării cheii. Să furi nu este corect. Nu ar fi posibil ca unii dintre noi să mergem la mamă și să o întrebăm: «Mamă, aș putea primi cheia înapoi?»"

Probabil că modelul său era consensul, calea prin care personalul magazinului de mâncare sănătoasă își rezolvă problemele. Am simțit că sufletele tuturor femeilor din încăpere se ridică în aer pentru a-l omorî. Bărbații de acest fel sunt la fel de periculoși pentru femei pe cât sunt pentru bărbați.

Nicio mamă demnă de titlul ei nu ar face acest lucru. Dacă un fiu nu poate să fure cheia, înseamnă că nu o merită:
"- Vreau să eliberez Bărbatul Neîmblânzit din mine!
- Vino aici și dă-i lui Mami un pupic!"

Mamele sunt în mod intuitiv conștiente de ceea ce s-ar întâmpla dacă fiul va obține cheia: își vor pierde băieții. Posesivitatea pe care mamele o exercită în mod tipic asupra fiilor - ca să nu mai vorbim despre posesivitatea pe care tații o exercită în mod tipic asupra fiicelor - nu trebuie să fie niciodată subestimată.

Mijloacele de a obține cheia variază pentru fiecare bărbat, dar este suficient să spunem că abordările democratice sau nonlineare nu vor ieși învingătoare.

Un tânăr bărbat destul de rigid a dansat zdravăn într-o noapte timp de vreo șase ore, pentru ca dimineața să remarce: "Noaptea trecută am obținut o parte din cheie".

Un alt bărbat și-a recăpătat cheia când, pentru prima dată în viața lui, s-a comportat din toată inima ca un Trickster, rămânând pe deplin conștient de capacitatea sa de farsor. Un alt bărbat a furat cheia atunci când și-a confruntat familia și a refuzat să ducă mai departe în cârcă rușinea pentru toți membrii acesteia.

Am putea petrece zile în șir vorbind despre cum să furi cheia în moduri cât mai eficiente. Povestea în sine lasă totul deschis și ne spune, pur și simplu, că "într-o zi băiatul a furat cheia, a dus-o la cușca Bărbatului Neîmblânzit și a deschis lacătul. Făcând acest lucru, și-a ciupit unul dintre degete". (Acest detaliu își va găsi importanța în următoarea parte a poveștii.) Bărbatul Neîmblânzit este în sfârșit liber și este clar că se va întoarce în pădurea lui, departe de "castel".

Citiți continuarea acestui fragment aici.

Citiți o cronică a acestei cărți aici.
Citiți prefața acestei cărți aici.