Sofronia 43, notată în piesă S 43: o femeie de 43 de ani
Sofronia, notată în piesă S20/S35: o femeie mai tânără, la 20, apoi la 35 ani
Costina 37, notată în piesă C 37: o femeie de 37 de ani
Costina 27, notată în piesă C 27: o femeie mai tânără, de aproximativ 27 de ani
Tatăl
Controlorul
Iepurele Alb
Regizorul
Preotul
O femeie
Un călător
Spațiu: un tren cu trei vagoane și o locomotivă.
Sinopsis: Într-un tren murdar care circulă pe ruta Cluj-Napoca - Câmpulung Moldovenesc două femei intră în vorbă până încep să își facă mărturisiri care scot la iveală secrete și dureri despre care credeau că s-au vindecat. De la o simplă conversație se ajunge la o situație tensionată din care nu mai știu cum să iasă. Trecutul devine prezent, iar amintirile încep să le bântuie. Femeile descoperă că au multe lucruri în comun. Prezența unui bărbat din trecut face ca lucrurile să ia o turnură pe care cele două nu și-ar fi dorit-o.
*
Un tren cu trei vagoane și o locomotivă. Trenul circulă pe ruta Cluj-Napoca - Câmpulung Moldovenesc. Se circulă noaptea. Plecarea din Cluj este la 22:28, sosirea în Câmpulung la ora 03:40. Becurile din vagoane sunt majoritatea arse. Ici colo mai pâlpâie câte un bec care face un bârâit insuportabil. Pe marginea căii ferate se ghicesc stâlpi care cândva erau luminați. În tren se simte mirosul înțepător de urină. Cei câțiva călători care au ales să circule cu trenul de noapte moțăie. Mai puțin două femei, Sofronia și Costina, care stau de vorbă în surdină.S 43: Nu am crezut că voi rămâne în Cluj.
C 37: Eu, din contră, întotdeauna mi-am dorit să fac carieră într-un oraș mare.
S 43: De unde sunteți?
C 37: Din Verești. Dumneavoastră?
S 43: Din Câmpulung- Moldovenesc.
C 37: Serios? Am rude în Câmpulung. Nu ne vizităm foarte des.
S 43: Știu ce spuneți. Eu am rude în Suceava, destul de aproape de Câmpulung. Cu toate astea de-abia dacă ne sunăm.
S 43 se uită pe geam în întuneric. Își vede propria reflexie în geam. Își vede cearcănele de sub ochi. Oftează și pică pe gânduri. C 37 continuă să vorbească fără să fie auzită. Chicotește și începe să gesticuleze. Pare că se simte bine. S 43 ațipește. Controlorul intră în compartiment și începe să verifice biletele. Brusc, o călătoare de vreo 20 de ani se ridică și se îndreaptă nervoasă spre Sofronia. Arată ca o versiune mai tânără a Sofroniei.
S 20: Ți-am spus de atâtea ori, dar de fiecare dată parcă vorbeam singură. Întotdeauna ai făcut doar ce ai vrut. Ai fost încăpățânată de mică. Ai crezut în ceilalți mai mult decât ai crezut în tine. Până când nu ai mai putut. Până când nu ai mai avut niciun colț de suflet nespart. Știai că ești sensibilă, dar ai crezut că dacă mai încerci o dată, și încă o dată, îți va ieși. Aproape că renunțaseși la mine. A fost reciproc. Nu mai încăpeam amândouă în același corp. Ne mâncam una pe alta. Apoi a murit tata...
Lângă ușa compartimentului stă un bărbat între două vârste. Când se aude "Apoi a murit tata", se ridică și iese. S 43 tresare brusc și dă din mâini. Scoate un sunet scurt, ascuțit. C 37 îi atinge ușor genunchiul.
C 37: Ați visat. A fost doar un vis...
S 43: Da... Parcă cineva îmi... Cred că aș vrea să merg la baie, dar mă termină mirosul ăsta. Așa era și când mergeam la facultate. Parcă nimic nu s-a schimbat. Li se rupe de noi. Scumpesc biletele, condițiile sunt mizere. Trenurile au întârzieri mari... dar mirosul ăsta de... de...
C 37:... de pișat... ați vrut să spuneți?
S 43: Da... dar v-am văzut atât de elegantă și de fină...
C 37 și S 43 râd. În tot acest timp, controlorul verifică biletele. Ajunge la cele două femei. Le privește lung, de parcă le-ar cunoaște, apoi își continuă periplul printre ceilalți călători.
C 37: Cred că v-am șocat.
S 43: Ce-i drept nu mă așteptam să vă aud vorbind atât de plastic.
Râd amândouă cu subînțeles.
S 43: În ciuda mirosului, trebuie să îmi fac curaj să ajung la baie. Simt că nu mai pot.
Se ridică și se îndreaptă înspre ușa pe care a ieșit bărbatul între două vârste. Bărbatul este pe hol, lângă baie.
Tatăl: De ce nu te uiți la mine?
S 43 intră în baie. C 37 se întoarce la un călător / C1 care stă în spatele ei. Îi spune ceva. Se ridică amândoi și dau jos un geamantan. C 37 îl deschide și scoate o carte. Sofronia se întoarce de la baie.
C 37: Nici nu vreau să vă întreb cum arată baia...
S 43: Timpul pare să stea pe loc.
C 37: Sau, și mai rău, să meargă înapoi.
Tatăl (traversând compartimentul): Merge cu spatele!
Le bufnește râsul pe amândouă. Sofronia privește din nou pe geam. Parcă ar vrea să vadă ceva în întuneric.
C 37: Vă simțiți mai bine? După vis... vreau să spun...
S 43: Da, mulțumesc... De ce întrebați?
C 37: Pentru că erați cam... speriată... când v-ați trezit...
S 43: A fost unul dintre acele vise în care cazi ca într-un hău, din care cu greu mai poți ieși...
C 37: Jefferson Airplane... Iepurele Alb...
S 43: Ah, da... Alice... Alice în Țara Minunilor e cartea mea preferată.
S 20 scoate de sub scaun o cutie pe care o aduce în mijlocul culoarului.
S 20: Aveam un pick-up maro la care tata asculta muzică simfonică.
Scoate pick-up-ul. Tatăl se ridică în picioare. Se uită peste cele două femei ca și cum ele nu ar exista.
Tatăl: Toată lumea atenție la mine
Se aude un allegro non molto. În trenul întunecat se aprind și se sting lumini în timp ce bărbatul "dirijează".
S 20 o ia pe S 43 și dansează cu ea.
S 20: Mai ții minte? Aveam șase ani. Am mers la Liliana și am cerut cu împrumut discul cu Alice.
O femeie din rândul călătorilor se ridică în picioare.
Femeia: Eu sunt Liliana și tot ce vi se povestește este adevărat.
S 20: L-am ascultat până când am ajuns să imit Iepurele Alb.
Cele două Sofronii se opresc din dansat. S 20 o prinde de umeri pe S 43.
S 20: Vai de mine, ce fetiță mare care plânge!
S 43: Vai de urechile și mustățile mele!
Împreună: Apoi am învățat să cânt.
Din celălalt capăt al vagonului apare un bărbat îmbrăcat într-un costum de iepure. Cântă: "În țara vrăjită, Alice vă invită...". S 43 o împinge pe S 20 pentru a se desprinde de ea. Vine la locul ei.
S 43: Mi-am scris și lucrarea de grad plecând de la Alice în Țara Minunilor.
C 37: Să înțeleg că sunteți profesoară! Cool! Ce predați?
S 43: Engleză. Dumneavoastră cu ce vă ocupați?
C 37: Nici eu nu mai știu. Am terminat dramaturgie, dar între timp m-am reprofilat. Sunt operator cultural. Scriu proiecte, le depun la AFCN, fac deconturi, încerc să țin în viață ramura independentă a culturii românești. Și între timp să supraviețuiesc.
Pare că pică pe gânduri. Trenul se oprește brusc. De pe suportul de bagaje încep să cadă dosare cu șină, chitanțe. Multe hârtii. În compartiment lumea se agită să le strângă de pe jos. Femeia de lângă Costina se uită la ea și strigă.
Femeia: Dosarele cu șină într-o parte, chitanțele în alta. Foile cu ȘOMERI la mine.
C 27 cu un puternic accent moldovenesc: Haidi ăi mama, nu triebuie sâ-mi trimiți bani. Mă discurc. Da, chiar munșesc. Poți sâ-i spui șî lu' tata lucrul ista. Îl aud bodogănind din bucătărie. Nu, nu vreau sî merg la nișio firmă sî mă angajez. Ei, cu și-o sî-mi plătesc chiria? Hai, hii cuminte. Nu-ți mai fă griji. Nu, nu vreau sî-mi mai trimiți bani! Șî niși pachete cu mâncare. Hai, ăi mamă... doar nu înșepi sâ plânji amu. Ei, la și mi-o folosit doctoratul?! Uite că mi-o folosât!
S 43: Cred că avem ceva în comun.
C 37: Serios?
S 43: Cât la sută din PIB merge la educație? Dar la cultură?
Le bușește râsul pe amândouă. Brusc se opresc, se uită lung una la alta, apoi se reped înspre geam. Încearcă disperate să vadă ceva.
C 37: Oare pe unde suntem? Nu văd nimic!
S 43: Nu-i nimic. Alții nu văd nici cât vedem noi acum. Multă lume a contestat filmul lui Jude, dar știți, lăsând episodul porno la o parte, a făcut o radiografie perfectă a învățământului românesc. M-am simțit răzbunată.
Se aprinde o reclamă luminoasă pe care scrie EDUCAȚIE. Bărbatul îmbrăcat în iepurele se plimbă pe coridor vorbind la portavoce.
Iepurele Alb: Titularizare, grade, formare, educație formală, educație non-formală, Centrul Cultural Clujean, Colectiv A, Centrul Cultural German, părinți, ședințe, curriculă națională, plan cadru, Cinema Arta, Cinema Victoria, abonamente RATUC, teze, planificări, Ministerul Educației, profesorii ăștia care nu fac nimic.
Singurele care par să îl asculte sunt S 43 și C 37.
S 43: Ar fi în regulă să ne tutuim? Am mai rupe monotonia. Ca să nu mai spun că până la destinație ne vom spune și ce nu vrem despre noi.
C 37: Costina.
S 43: Sofronia.
Își strâng mâna privindu-se în ochi.
S 43: Ce ai făcut la Cluj?
C 37: Am fost la un festival. Temps d'Images. Ai auzit de el?
S 43: Cum să nu! Într-un an am tradus pentru ei.
C 37: Ce tare!
S 43: Așa-i?! Nimic nu e întâmplător. Ce ai văzut? Ce ți-a plăcut?
C 37: Am văzut cât am putut. Unele spectacole mi-au plăcut, altele, ba. Realia: București - Beirut al lui Farid Fairuz, mi-a plăcut la nebunie.
S 43: Am făcut un performance cu el. Ideea era faină: să ne plimbăm prin Cluj, apoi prin cimitir. Să descoperim orașul și să găsim ceva care să ne lege de el.
C 37: Tu ce ai făcut?
S 43: M-am întins pe jos pe podul care duce înspre Horea.
C 37: Hahaha. Nu cred!
S 43: O, ba să crezi!
C 37: Era lume pe stradă?
S 43: Era duminică, ora 14.30.
C 37: Nu te-ai gândit că ar putea să treacă cineva cunoscut?
S 43: O, dar chiar mi-am dorit. Părinții copiilor cu care lucrez, în mod special.
C 37: Atâââât! Rebeliune!
S 43: Punk is not dead! Să nu uităm!
C 37: Și în cimitir ce ați făcut?
S 43: Fiecare ce a vrut și ce a putut. Ideea era să te conectezi la spațiu și la tine. În cimitir am stat întinsă pe bancă. La soare.
S 20: Ce gânduri zgomotoase am.
C 37: În cimitir?! Super tare! De câte ori merg la cimitir, mângâi crucile și pietrele de mormânt.
S 43: Serios?
C 37: Da. E ca și cum morții ar simți că îi iubesc. Că îmi lipsesc. Te gândești la moarte?
S 43: Doar la viață, după ce a murit taică-meu.
C 37: Ah, îmi pare rău.
S 43: Mmmmmdaaaa... și mie... mai aveam atâtea să îi spun. Nu cred că aș fi terminat vreodată. Așa a fost să fie.
Tatăl: Nu mai suportam. Obosisem.
S 43: Știi, în ziua în care a murit, m-a sunat mama să îmi spună că tata nu e bine, dar să nu îmi fac griji. Am închis.
Se uită pe geam.
S 43: Și acum țin minte. Eram la Coșbuc, la liceu. Urcam la etajul doi. Aveam oră la clasa 3G2. Am simțit.
C 37: Ce?
S 43: Că tata nu e bine. Atunci a și murit.
Începe o înmormântare. Spectatorii primesc lumânări și colaci. Un călător își pune patrafirul.
Preotul: Dumnezeu să îl ierte și să fie pomenit în veci. (cântând) Și căile ferate române.