La gara Salva urcă un bărbat de aproximativ 45 de ani. Arată bine. Scanează repede compartimentul pentru a găsi un loc. Le vede pe cele două femei. Face un pas înapoi și două cruci.
S 43: Ai pe cineva?
C 37: Nu. Tu?
S 43: Nici eu. Am avut nevoie să petrec timp cu mine. Să mă cunosc mai bine.
C 37: Mda... știu ce zici.
S 43: Ți-am spus eu că până la destinație vom afla și ce nu vrem.
C 37 (râzând): Ia să vedem.
S 43: Fii atentă. Am fost cu un tip. Mișto credeam eu.
C 37: Am bifat și eu din ăștia.
S 43: Lasă-mă să continui. Totul bine și frumos, până încep să îmi dau seama că tipul ăsta cu n calități, joacă la două capete. Prea târziu. Eram deja îndrăgostită.
Versiunile mai tinere ale Sofroniei și Costinei apar în scenă. Încep să își dea o pasiență trăgând cu ochiul invidioase la ce le pică în cărți.
C 27: Oare chiar toate trecem prin asta?
S 43: Azi așa, mâine așa, până când nu am mai putut.
S 35 își întoarce privirea înspre C 37.
C 37: Și ce ai făcut?
S 43: Ei, ce am facut? Ce face orice femeie normală. L-am confruntat.
C 37: Și?
S 43: Am auzit tot ce nu am vrut să aud. Că e mai tânără, că e creativă, că îl ajută să se regăsească.
C 37: Și eu am pățit ceva similar, doar că mie mi s-a spus că nu sunt suficient de matură. Că cealaltă îl înțelege. Vezi dragă doamne, că știa să îl asculte ca nimeni alta.
S 43: Zici că sunt trași la indigo.
S 35: Doamne, cât am suferit atunci!
C 37: Cum v-ați cunoscut?
S 43: La un concert. În 2017. Voi?
C 37: La un festival de teatru...
C 27: ... în 2017.
Cele două femei, S 43 și C 37, se uită la variantele lor mai tinere. Vorbesc deodată.
S 43 și C 37: Îmi pare rău că a trebuit să treci prin asta.
C 37: De multe ori mă întreb dacă a meritat...
S 43: Îl mai iubești?
C 37: Nu, dar nici nu vreau să îl mai văd vreodată.
S 43: De ce?
C 37 tace.
C 27: Pentru că a fost cum a fost. Nasol.
C 37: Nu aș putea să îți spun de ce. Din mai multe motive. Mă întreb uneori ce s-a ales de el. Sau ce mi-ar spune dacă m-ar vedea.
S 43: Te-ar ajuta?
C 37: Nu.
C 27: Pe mine, DA!
Trenul ajunge la Ilva Mică. Gara e luminată.
S 43: În sfârșit lumină.
Doar pentru ea. În toate se face lumină.
Bărbatul care a urcat la Salva se tot foiește pe scaun. Ceva nu îi convine. Se ridică, se așază, merge înspre ușa de la intrare. Se întoarce. Se îmbracă, apoi se dezbracă. Se așază din nou. Închide ochii.
C 37: A fost o vreme în care mă întrebam cum poate să doarmă noaptea... după tot ce a făcut.
S 43: Liniștit.
C 37: M-am gândit de multe ori să scriu o piesă despre experiența asta.
S 43: Terapie ai încercat?
C 37: Da. Trebuie să merg la baie... nu mai pot.
S 43: Micțiunea nu-i ficțiune.
C 27: Viața nici atât.
S 43: Nu, nu. Bate filmul.
Iepurele Alb: Godard a vrut să facă un altfel de film. A renunțat la convenții. Timpul nu a mai curs liniar. A folosit jump cut-ul. Domnule regizor, dumneavoastră cum veți face trecerea dintr-un plan temporal în altul?
Regizorul: Doar nu vrei spoilere în timp ce se scrie piesa?!
C 37 se întoarce de la baie. Se oprește lângă C27 și îi mângâie fața.
C 37: Înfiorător cum arată băile!
S 43: Ți-am spus.
C 37: Mda... ce nu ți-am spus, în schimb, e cum am aflat că mă înșeală.
Bărbatul de 45 de ani se ridică în picioare. Din buzunar scoate cenușă și începe să își toarne în cap.
S 43: Mai contează?
C 37: Au trecut atâția ani și încă îmi amintesc.
B 45: Au trecut atâția ani și încă îmi amintesc. Nu mi-am propus niciodată să rănesc pe cineva, dar am făcut-o. Bașca e că mi-a ieșit și-al naibii de bine.
S 43 doar pentru ea: ... au trecut atâția ani...
S 35 vine în fața lui S 43. Îi ia mâinile în mâinile ei. Cele două femei se uită una la alta.
S 35: Am început să te iert... simțeam că nu mai pot să te sfâșii cu atâtea întrebări fără răspuns.
S 43 doar pentru ea, dar suficient de tare să o audă C 37: Cum am putut? De ce am acceptat?
C 37: Ce vrei să spui?
S 43: Nimic. Vorbeam singură.
Călătorul / C1 cu care Costina a vorbit la începutul piesei vine înspre bărbat. Îl ia de mână și îl aduce în fața scenei. Îi șterge cenușa de pe umeri și de pe față. Cele două femei îl urmăresc cu privirea.
C 1: Să îți mai spun o dată cum a fost.
B 45: De ani de zile încerc să nu îmi mai ascult gândurile.
C 1: Ar fi trebuit să ai puterea să alegi.
B 45: Uneori simt că sunt atât de slab.
C 1: Cum ar fi fost dacă ai fi ales-o pe cea tânără?
B 45: Am crezut că le pot duce pe amândouă. Fără să afle una de alta.
C 1: .... sau pe cealaltă, mai matură.
B 45: Știi ceva? Mă bucur că și-au dat seama.
C 1 îl conduce pe B 45 la loc.
C 37: Ai fi vrut să îți cunoști.... rivala?
S 43: Nu aș numi-o așa. Deși atunci din boarfă și curvă ordinară nu o scoteam.
C 37: Hahahaha. Exact așa îî spuneam și eu, doar că mai adăugam și că e o hoașcă pe lângă mine. Doamne, dacă mă gândesc bine, cred că era mai tânără decât mine acum. Cu vreo doi ani.
S 43: Interesant cum ne lăsăm înghițiți de mentalul social. Rar admitem că oamenii pot pleca doar pentru că așa vor ei. Se plictisesc și pleacă. Sau se îndrăgostesc de alții. Fără să fie vina cuiva.
C 37: Mi-a luat mult timp să accept lucrul ăsta.
S 43: Sunt fericită că nu am rămas împreună.
C 37: Eu mai am de lucrat la asta.
S 43: Mă simt eliberată. A fost o lecție grea. Acum văd altfel lucrurile. Mă bucur că am primit-o. Am învățat pe pielea mea, dar măcar nu mai mănânc căcat. De la nimeni.
C 37: Te-ai gândt că ai putea rămâne singură?
S 43: Da. De multe ori.
C 37: Și?
S 43: Am ieșit din tiparul social destul de devreme. Mi-am asumat statutul și întrebările adiacente. (Zâmbește.) Apropo: de ce se vorbește atât de rar despre relațiile disfuncționale? Mă uit la femei care nu mai au strălucire în ochi, dar care rămân acolo ca un dinte din care nervul a fost scos. Devitalizate.
C 37: Vânzându-ți o poveste cu happy ending pe Facebook și Instagram.
Iepurele Alb trece aruncând confetti și cântând: În țara vrăjită, Facebook vă invită.
S 43: Scuze. Trebuie să merg iar la baie.
În drum spre baie, S 43 și B 45 se uită lung unul la altul și fac un dans de împerechere păsăresc în care se ating cu vârfurile degetelor. C 37 îi privește. Începe să își roadă unghiile. Își rupe o cuticulă. Îi curge sânge. S 43 pleacă la baie și e urmată de B 45. C 37 își mușcă degetele acum. Își pătează cămașa cu sânge. S 43 se întoarce de la baie. Se vede că a plâns și că i-a curs rimelul. Se așază. Cele două femei se uită una la alta.
C 37: Ce-i cu tine?
S 43: Ce vrei să spui?
C 37: Ești lividă. Ai ochii roșii.
Iepurele Alb: Așa ca mine.
S 43: Nu mă simt prea bine. Tu ce ai pățit? De ce ai sânge pe cămașă?
C 37: Un obicei prostesc de care nu am mai scăpat din copilărie. Îmi rod unghiile când sunt nervoasă. Trag de pielițe până încep să sângerez. Parcă m-aș pedepsi pentru ceva.
S 43: S-a întâmplat ceva cât am fost la baie? Ai vorbit cu cineva?
C 37: Nu. Dar am văzut pe cineva. Tu de ce ai plâns?
S 43: Nu m-am putut abține.
C 37: Adică?
S 43: Cred că l-am văzut.
C 37: Pe cine?
S 43: Pe M.
B 45 reapare.
C 37: Unde?
S 43: Cum unde? Aici. În tren.
C 37: În același vagon, vrei să spui?
S 43: Da....
C 37: Cum arată?
S 43: Are un rolling negru și un sacou în carouri.
C 37 se ridică un pic în picioare: Tipul cu mustață?
S 43: Ce faci?
C 37: Cu o cicatrice lângă ureche? O cicatrice cu care a rămas din copilărie. De când a trecut pe sub gardul de sârmă ghimpată...
Cele două femei conștientizează că fostul lor este același bărbat.
Regizorul: Ce zici, Iepure? Ce facem acum?
Iepurele Alb: Final deschis?
Regizorul: Lăsăm publicul să aleagă? Oricum le-am dat colaci și lumânări. Sunt deja parte din piesă.
Iepurele Alb: Ce variante ai?
Regizorul: A Sofroniei, a Costinei și a lui M.
Iepurele Alb: Și cum le scrii?
Regizorul: Cu echipa.
Iepurele Alb: La scenă deschisă?
Regizorul: Normal! Cum altfel. Vrei să vezi?
Iepurele Alb: Stai așa! Să îmi găsesc un loc de unde să văd bine.
Coboară în sală și se așază în dreapta, în primul rând, scaunul din margine.
Regizorul se plimbă pe scenă. Caută ceva: Unde e portavocea Iepurelui?
C1: Poftiți, maestre.
Regizorul coboară în sală și se așază în stânga, în primul rând, scaunul din margine. La portavoce anunță: Finalul Sofroniei.
S 43: De unde știi de cicatrice?
C 37: Ce vrei să spui?
S 43: Nu ai cum să o vezi de la distanța asta.
C 37: Nu cred...
S 43: Spune-mi că nu e adevărat.
C 37: Ei, hai. Viața bate filmul. Tu ai spus-o mai devreme.
S 43: Și acum ce facem?
S 37: Nimic. Eu merg la Verești, tu la Câmpulung. Fiecare își vede de-ale ei.
Rudele: Și mai treceți și pe la noi.
C 43: Așa, ca și cum nimic nu s-a întâmplat?
S 37: Și ce ai vrea să facem?
C 43: Putem face un exercițiu. De uitare.
S 37: Te-am urât vreo cinci ani de zile. Am vrut să te cunosc. Să-ți spun în față tot ce credeam despre tine.
C 43: Tu vorbești?
C 27 și S 35 continuă să își dea în cărți.
C 27 din spate: Ce îți pică?
S 35: Crai de pică la drum de seară.... și la așternut.
C 27: Ciudat. Și mie la fel.
S 35: Doar să nu fie același.
Încep să râdă.
C 37: Și acum?
S 43: Acum ce?
C 37: Sunt în fața ta, ai putea liniștită să îmi spui ce ai fi vrut să îmi spui atunci.
S 43: Acum nu mai simt la fel.
C 37: Dar ce simți?
S 43: Ce simt? Că aș vrea să mă iert pentru toate nopțile în care am adormit plângând, că aș vrea să mă iert pentru ura pe care o simțeam față de tine, că aș vrea să mă iert pentru toate îndoielile pe care le-am avut vizavi de mine, că aș vrea să mă iert pentru toate paharele de vin și toate țigările fumate. Vreau să mă iert! Privind-o pe S 35 în ochi.Tot mai încet. Simt că mă iert.
S 35: Mă iert.
Regizorul: Cred că e suficient.
C 37: Și eu?
S 43: Beats me.
Pauză scurtă. Regizorul ia din nou portavocea și anunță: Finalul Costinei
S 43: De unde știi de cicatrice?
C 37: Tu mă întrebi pe mine?
S 43: Pe cine ai vrea să-ntreb? Pe Iepurele Alb.
Iepurele Alb (din sală): M-a strigat cineva?
C 37: Nu, pe regizor.
S 43: Ce piesă de căcat.
C 37: Nu mai înțeleg nimic.
S 43: Pe tine să te înțelegi.
S 35: Da pe mine. Se uită la S 43.
C 27: Și tu? Tu ce aștepti? Pune mâna pe umărul lui C 37. Crezi că am fost mai brează? Am făcut ce am putut atunci. Da, știam de cealaltă femeie. Și? M-am oprit? Nu. Credeam că nimeni "nu mi-l poate lua". Nu mi l-a luat nimeni. A plecat de lângă mine fără să îmi mai răspundă la telefon. Apoi, m-am târât prin viață o perioadă. M-am umilit.
C 37: Oprește-te. Nu te-ai umilit. L-ai iubit. Sau așa ai crezut.
S 35 și S 43 deodată: Da, l-am iubit.
C 27 și C 37 îmbrățișate: Și eu.
C 37: L-am iubit cum nu am mai iubit pe nimeni în viața mea. L-am iubit cum aș fi vrut să fiu iubită. L-am iubit cu pasiune și ură, cu furie și cu blândețe, cu lacrimi care au curs ca sângele din degetele pe care mi le-am mușcat ca să îmi amintesc că nu mai vreau să trec prin așa ceva vreodată. L-am iubit cu aroganță față de cealaltă femeie. Uitându-se la S 35. Față de tine.
Pauză scurtă. Regizorul ia portavocea din nou și anunță: Finalul lui M.
S 43: De unde știi de cicatrice?
C 37: Care cicatrice?
S 43: Cea de lângă ureche. Acum câteva secunde ai spus.
C 37 pleacă ochii în pământ. S 43 îi ridică bărbia cu mâna. Se privesc în ochi. M vine lângă ele. Ar vrea să le atingă, dar se oprește. Vorbește publicului. Cele două femei îl ascultă cu atenție.
M: Atunci mi-am și jurat că nu voi mai face imbecilități din astea. Am încercat să le uit. Am vrut să le uit. Am plecat din țară pentru o vreme. Am crezut că las în urmă tot. Rahat. Am purtat cu mine durerea care le-a mâncat ca un cancer pe amândouă. Prietenii îmi spuneau că nu le recunosc pe stradă. Slăbiseră. Nu mai ieșeau din casă. Nu voiau să vorbească cu nimeni. Mă sunau și îmi scriau. Doar pentru a înțelege de ce. De ce, ce? Ce aș fi putut să le spun. Fiecare a crezut că am ales-o pe cealaltă. Da' de unde. M-am rupt de amândouă. Sau așa am crezut. M-au amprentat atât de bine, încât nu am vrut să mă mai leg la cap cu nimeni. Am auzit că și ele au fost single o perioadă. Sau poate nu au mai vrut nici ele să aibă relații. Meritau tot ce e mai bun. Și au dat peste mine. Nasol. Bătut de mic de taică-meu. La cinci ani făceam pe mine când îi auzeam pașii pe coridorul blocului. Nu am înțeles niciodată de ce maică-mea nu l-a oprit. De ce a rămas cu el. De ce l-a ales pe el și nu pe mine. La optsprezece ani am fugit de acasă. Am dormit într-un tren tras pe linia moartă. Vecinii mi-au spus că m-au căutat. Am refuzat să mă întorc. De atunci tot fug. De mine.
Regizorul: Ne oprim aici.
C 37: Cicatricea pe care i-am văzut-o prima dată când am făcut dragoste.
S 43: Ciatricea pe care o vom purta cu noi din prea multă dragoste.
Se aude Queen "Too much love will kill you".
La un moment dat muzica se oprește. Regizorul și Iepurele sunt în continuare în sală. Reflectoarele pică pe ei. Regizorul vorbește la portavoce.
Regizorul: Ei, ce zici, Iepure?
Iepurele: Nu-i rău! Nu-i rău deloc! Dar fă și tu ceva cu rudele alea. Mă tot gândesc la Cehov care spunea că dacă la începutul piesei apare un pistol, trebuie folosit la un moment dat în piesă.
Regizorul: Hahahahaha. Buuunăăăă observație. Voi rescrie finalul.
Iepurele: Care?
Regizorul: Pe toate! Și în fiecare, rudele astea vor fi pe rând băgăcioase, știi tu, din alea care îți dau sfaturi fără să le ceri, indiferente, din alea care știu ce se întâmplă dar sunt lipsite de empatie și bârfitoare.
Iepurele: Și uite-așa, rezolvi și dilema rudelor care nu mai sunt căutate sau vizitate.
Rudele: În sfârșit avem și noi niște replici!
Regizorul: Din dragoste pentru artă. Auzi, Iepure, și tot din dragoste pentru artă, nu ai vrea să le scrii tu să vezi cum e?
Continuă "Too much love will kill you".
(Sfârșit)