Întâlnirea cu natura, un joc nesfârșit - Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator

Citiți un fragment din această carte aici.


Gen periferic pentru unii, de-a dreptul inexistent pentru alții, literatura pentru copii este un spațiu al ambivalenței și al asimetriei. Scrisă de adulți pentru copii, citită de toate vârstele deopotrivă, acestui tip de scriitură i se contestă frecvent originalitatea, profunzimea, autenticitatea. În ciuda reticenței din partea receptorilor specializați, cărțile pentru copii se bucură de mare succes de public, ocupând constant locuri fruntașe în ceea ce privește vânzările. În 2022, de exemplu, în România, în statisticile uneia dintre cele mai cunoscute librării online, cărțile pentru copii (excluzând din această categorie manualele și cărțile școlare) erau pe locul întâi ca număr de exemplare vândute. Scrisă în urmă cu aproape un secol, Dumbrava minunată a lui Mihail Sadoveanu a fost cea mai cumpărată carte.

În acest context, a scrie o carte pentru copii pare să fie o întreprindere simplă, cu succes garantat. Lucrurile nu stau însă chiar așa, dacă ne raportăm la publicul vizat. Artiștii care se adresează copiilor (păpușarii, de pildă) spun, fără excepție, că au publicul cel mai pretențios din lume. E greu să îi faci pe copii să te asculte și să te urmeze, iar asta se întâmplă nu doar pentru că ei își pierd atenția mai repede decât o face un adult, ci, mai ales, pentru că au un sistem foarte bine pus la punct cu ajutorul căruia detectează imediat minciuna, abaterea de la subiect, neatenția, oboseala, orice fină schimbare de stare care îl face pe cel din fața lor să iasă din convenția jocului, fie și numai pentru o clipă. Copiii se implică total în joc și pretind același fel de implicare de la partenerii lor. În cazul lecturii, un joc mai complicat, una dintre dificultăți constă în aceea că textul este un interlocutor mai puțin mobil, care trebuie descoperit treptat, cu fiecare rând citit. În plus, lectura presupune intrarea de unul singur într-o altă lume, reală sau ficțională, și abia apoi descoperirea unor parteneri de drum, a căror prezență se constituie în timpul lecturii, prin implicarea directă a celui care citește. Și nu e întotdeauna ușor să umpli spațiile goale din conturul unor ființe în fața cărora te afli pentru prima dată.

Dincolo de conținutul lor, de poveste, de personaje, de strategiile folosite pentru a spune povestea, cărțile pentru copii trebuie să placă și în calitatea lor de obiecte, astfel încât o atenție specială trebuie acordată paratextului, legăturii subtile, dar convingătoare, care trebuie să existe între cuvinte și imagini. La toate acestea, se adaugă și dimensiunea educativă, care trebuie integrată discret în conținut, ca să nu tulbure frumusețea lecturii și plăcerea de a descoperi pe cont propriu mesajul. În cazul cărților de nonficțiune, mai exact al celor de știință, dificultatea este sporită de necesitatea adaptării discursului științific la nivelul de înțelegere pe care îl au diferitele grupe de vârstă, în sensul găsirii unei linii de mijloc între gândirea abstractă ce se exersează în știință și gândirea preponderent concretă a copiilor.

Sunt însă autori, exploratori prin definiție, care se încumetă să străbată teritorii mai puțin cunoscute, demonstrând, încă de la prima întâlnire cu ele, nu numai că pot trece cu ușurință peste obstacole, ci și că o fac într-un fel absolut cuceritor, însoțindu-i cu bucurie mereu reînnoită pe toți cei care îi citesc. Un asemenea scriitor este, la noi, Alexandru N. Stermin, al cărui recent volum, Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator, lansat la Bookfest 2023, este o carte ce are toate calitățile pentru a fi considerată un reper pentru domeniul său.

În primul rând, este scrisă de un autor mai mult decât specializat. Biolog, etolog, profesor de etică, anatomie comparată și ecologie, ornitolog, explorator, Stermin este un om de știință pasionat de cunoaștere, generos în a le împărtăși celor din jur descoperirile sale. Vocea avizată este, așadar, un prim atu al său, iar amplitudinea ei este cea care îi sporește valoarea. Omul de știință Alexandru Stermin este printre puținii care se pot adresa, la fel de firesc și de convingător, atât specialiștilor, pe care îi întâlnește în sălile de conferință, cât și publicului nespecializat, care îl urmărește în interviuri, podcasturi sau lansări de carte. Nici exercițiul dialogului cu copiii nu îi lipsește, iar această experiență bogată l-a ajutat să găsească în cartea sa registrul care să placă deopotrivă copiilor și adulților. Mai mult decât atât, după cum mărturisea încă din Călătorie în jurul omului, Stermin este un om căruia îi place să povestească și să se povestească, iar această dimensiune a ființei sale o completează pe cea științifică, individualizându-l printre scriitorii contemporani.

Rămânând în planul vocii auctoriale, poate cea mai relevantă observație ce trebuie făcută în ceea ce privește volumul Cum am devenit vrăjitor este aceea că Stermin își amintește perfect de copilul care a fost. Nu e nevoie de niciun artificiu stilistic ca vocea acelui copil să se facă bine auzită, pe parcursul întregii cărți. Dacă autorul vede magia din lume și nu și-a pierdut entuziasmul în a o descoperi, aceasta este pentru că fire nevăzute îl leagă strâns de copilul care îl privea fascinat pe bunicul său îmblânzind o bivoliță ce l-ar fi putut strivi în orice clipă. De altfel, primele rânduri ale cărții vorbesc despre copilul plin de curiozitate care a făcut totul posibil: Datorită lui am pășit pe tărâmuri fermecate, am ajuns să explorez cele mai mari mlaștini din România și din lumea largă, am cercetat cele mai de nepătruns și mai forfotind de viață jungle de pe Glob, am văzut păsări-dragon, am căutat păsări-de-foc și am găsit lighioane cu trei ochi. Am învățat limbajul florilor și al animalelor și am descifrat semnele ascunse în oasele craniilor pe care le-am descoperit în expediții. Așa am devenit vrăjitor. Scrisul este o prelungire a nevoii copilului de a-și împărtăși aventurile celor asemenea lui, iar adultul îl ajută să găsească forma cea mai potrivită. Doar că, odată ajuns în mijlocul scenei, copilul se arată lumii nu numai cu reușitele sale, ci și cu suferința sa, dislexia, care îi complică relația cu scrisul și cu cititul. Simpla menționare a termenului științific presupune trecerea rapidă, dar fără nicio sincopă, de la vocea copilului, la cea a adultului, care înțelege acum dificultățile de odinioară, le-a depășit și știe că ele nu i-au obturat accesul spre lume, ci pur și simplu l-au dirijat spre o altă dimensiune, asemenea pinguinilor care nu pot zbura pe cerul lumii, așa că se avântă în cerul din adâncul oceanelor și zboară acolo unde alte păsări nu se pot scufunda. Sinceritatea discursului, blândețea adultului care găsește rostul suferinței și o transformă într-o parabolă pentru alți copii care au nevoie să înțeleagă că a fi diferit nu este un capăt de drum, ci o invitație pentru a observa o realitate ce altora le scapă sunt ecouri ale unei voci căreia nu-i este deloc străină o altă disciplină științifică, psihologia. Mai mult decât atât, într-un asemenea pasaj, scrisul își demonstrează una dintre cele mai importante funcții ale sale, aceea cathartică. Astfel, cartea pare a fi scrisă (și) pentru a închide de-adevăratelea, definitiv, rana de odinioară. Pe de altă parte, trecerea permanentă de la un tip de voce la altul este elementul ce individualizează această carte și o face atât de potrivită pentru toate vârstele, dându-i în plus copilului care citește încrederea că va fi însoțit de cineva care îl înțelege deplin, pentru că îi este foarte asemănător.

Adresarea directă către cititor este convenția păstrată pe tot parcursul cărții, diminuând astfel distanța dintre autor și lector. La nivelul conținutului, informația științifică este prezentată sub forma unei povești din mai multe episoade, în centrul cărora se află figura unui vrăjitor. De la primul capitol, despre descoperirea acestei identități, într-o expediție în Insula cea Mare a Braziliei, până la ultimul, în care vrăjitorul întâlnește lighioanele cu trei ochi, cartea e o călătorie fascinantă prin lumea vie, în spații și timpuri diferite. Noțiuni de anatomie comparată, ornitologie, botanică, antropologie sau ecologie sunt atent inserate într-un discurs ce amintește de structura unui basm. Există mai multe călătorii prin spații uluitor de diverse - de la jungla amazoniană la pășunile transilvane; timpul se dilată, când autorul își conduce răbdător experimentele prin mlaștina de la Sic, sau se contractă, atunci când toată devenirea planetei este redusă la un an, în ale cărui ultime minute apare omul; personajul principal întâlnește, în călătoria sa, tot felul de animale fantastice, cum ar fi pasărea-dragon și lighioana cu trei ochi, și îl are drept însoțitor pe autorul care îl ajută mereu să distingă aparențele de esență și să pătrundă în straturile profunde ale lumii.

Fără a renunța la precizia discursului științific, autorul reușește să construiască un text pe care nu te mai saturi să-l citești, nu numai pentru tot ce afli despre lume, ci și pentru felul cald, simplu și captivant în care este scris. Uneori, atunci când descrie jungla, cu păsările, arborii, lianele și, mai ales, cu apa ei vie, care potolește și setea cea mai intensă, textul are inflexiuni poetice, recreând, prin imagini senzoriale puternice, bucuria descoperirii Paradisului și marcând momentul în care granițele dintre om și natură se șterg: Vezi copacii, lianele, păsările, florile și fluturii și știi că și ele simt ce simți tu. Ca în orice basm, apa vie generează metamorfoza vrăjitorului, făcându-l și mai atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul său, capabil să înțeleagă ce spun toate ființele pe care le întâlnește.

Construcție complexă, perfect echilibrată, cel mai recent volum al lui Alexandru Stermin este dovada că o carte pentru copii cere implicarea totală a autorului în jocul scriiturii, ce seamănă cu un covor oriental al cărui desen, țesut din mii de fire, concurează prin frumusețe și expresivitate realitatea. Știință și poveste, dimensiune simbolică și intenție pedagogică, voce de adult și de copil, cuvânt și imagine - aceasta din urmă făcând din autor o prezență concretă, reală, cu emoții vizibile și descifrabile -, toate contribuie la crearea unei cărți care le va deschide cititorilor săi nenumărate drumuri pe care se pot (re)apropia de natură, înțelegând-o ca pe o lume din care fac parte și care este înscrisă adânc în ființa lor.

William J. Lines, jurnalist și activist de mediu australian, vorbea, în eseul său, Money, publicat în 2001, despre faptul că, în relația lor cu natura, oamenii exploatează ceea ce știu că are o valoare exprimată în bani, dar apără ceea ce iubesc, pentru că iubirea nu poate fi concepută în termeni financiari, iar la iubire ajung apropiindu-se de natură și cunoscând-o. Cartea lui Alexandru Stermin este o declarație de dragoste pentru toate formele în care se manifestă viața, ivită dintr-o profundă înțelegere a ei. Felul expresiv și convingător în care a scris-o îi va face pe cititori să descopere propria relație cu natura, din care cunoașterea și iubirea nu pot lipsi.

Citiți un fragment din această carte aici.