Argument și Introducere - Filmul ca instrument de predare a limbii engleze și dezvoltare socioemoțională

Citiți un fragment din această carte aici.


Filmul ca instrument de predare a limbii engleze și dezvoltare socioemoțională are ca punct de plecare o dorință mai veche, aceea de a prezenta situația actuală a învățământului românesc și schimbarea de tipar comportamental simțită în rândul elevilor odată cu folosirea din ce în ce mai intensă a tehnologiei și a rețelelor de socializare. În același timp, am considerat că este nevoie de o mai largă diseminare a metodelor de predare a limbilor străine prin intermediul filmului, metode care pot optimiza actul didactic și îi pot ajuta pe elevi să se descopere și să se înțeleagă mai bine. De asemenea, am încercat să demonstrez modul în care filmul poate fi folosit la orele de dirigenție, atât pentru dezvoltarea abilităților de viață, cât și pentru însușirea unor competențe legate de literația cinematografică.

Plecând de la premisa că nu există metode de predare perfecte, așa cum nu există profesor perfect, actuala lucrare se bazează nu doar pe literatura de specialitate, ci și pe o experiență de nouăsprezece ani în învățământul preuniversitar, timp în care am lucrat cu elevi ale căror vârste variază între șase și optsprezece ani. Menționarea segmentului de vârstă justifică activitățile alese, anticipând în același timp problemele ce pot apărea în timpul orelor de curs, nevoile (diferite) caracteristice etapei de viață în care se află, dublate de nevoi care, uneori, se întâmplă să nu fie satisfăcute în mediul socioemoțional în care elevii cresc și se formează.

Schimbările sociale și tehnologice, dar și cele de conducere ministerială, care au atras și atrag în continuare schimbări de paradigmă, nu au întotdeauna un impact pozitiv asupra dezvoltării cognitive și emoționale a elevilor. Aflați în imposibilitatea de a ține pasul cu revoluția tehnologică, profesorii, mai ales cei din palierul preuniversitar, se confruntă cu o scădere a potențialului elevilor, însoțită de un discurs public ce favorizează denigrarea actului educațional și a cadrelor didactice.

Oferirea unui spațiu sigur în care elevii să se poată exprima liber și regândirea metodelor de predare sunt două dintre interesele care m-au preocupat de-a lungul carierei de profesoară de limba engleză. Folosirea filmului ca instrument de predare a contribuit la umanizarea procesului educativ, reușind în același timp să dezvolte competențe, să transmită conținuturi și să îmbunătățească transferul de cunoștințe. Prin îmbinarea educației formale cu cea nonformală am urmărit în toți acești ani să familiarizez elevii nu doar cu teme de interes pentru ei, ci și cu o gramatică specifică filmelor alese. În lucrarea de față vor fi introduse atât contribuții ale elevilor, cât și opinii ale unor operatori culturali sau profesioniști din alte domenii care au ales să se implice în procesul de educație nonformală prin intermediul filmelor, informații obținute pe parcursul interviurilor pe care le-am luat cu scopul de a documenta prezenta cercetare. Pentru protejarea identității, voi menționa doar prenumele în cazul elevilor ale căror materiale le-am folosit, pentru a căror utilizare le-am cerut acordul. În ceea ce îi privește pe adulții care au consimțit să participe la interviurile pe care le-am condus, vor fi precizate atât prenumele, cât și numele. Imaginile inserate în suporturile de curs au fost preluate de pe Internet fără a fi necesar să plătesc drepturi de autor.


În 1972, după o perioadă de experimente muzicale, David Bowie lansa sub formă de single cântecul Changes (apărut inițial în decembrie 1971 pe albumul Hunky Dory), în care reliefa nevoia compulsivă a reinventării artistice, sfidarea criticilor, asumarea propriei autenticități și identități. Schimbarea, un act evoluționist în sine, vine cu o sumă de modificări aferente oricărui act transformator care, la rândul său, poate fi îmbrățișat de noii adepți sau respins de către erudiții tradiționaliști. De la Cartea Facerii până la Metamorfozele lui Ovidiu și transformarea lui Gregor Samsa^[i], observăm că suntem într-un proces de continuă schimbare ale cărei rezultate nu pot fi văzute imediat, ci în timp. Acesta este și cazul educației care, de-a lungul vremii, a cunoscut modele ce s-au dorit inovatoare la momentele respective. Paradigmele educaționale au suferit modificări menite să favorizeze atât un act didactic de calitate, cât și un mediu sigur în care elevii să își poată dezvolta gândirea critică, să se exprime liber, să acumuleze cunoștințe și competențe noi, nu doar la nivel cognitiv, ci și socioemoțional.

Abordarea umanistă de predare se diferențiază de cea tradiționalistă, axată pe didacticism, prin metodele de diseminare a cunoștințelor. Astfel, interesul pentru satisfacerea nevoilor intelectuale și afective ale elevilor devine o condiție sine qua non a exercitării practicii profesorale ce urmărește facilitarea actului didactic prin interacțiunea participativă, activă, a elevilor în demersul de predare. Contextul umanist, în care majoritatea profesorilor se situează - sau ar fi de dorit să o facă - vizează idiosincraziile caracteristice fiecărei generații de elevi, îndepărtându-se de rigori și competitivitate, oferind acestora oportunități de descoperire a propriei persoane, de dezvoltare a toleranței și a respectului față de sine și față de ceilalți. Abordarea umanistă încorporează trei mari aspecte, după cum urmează: conținutul - subiecte relevante pentru elevi (adicție, familie, modă, aspectul fizic, nevoia de apartenență la un anumit grup social etc.), procesul - metode de învățare și dezvoltare a laturii asertive care le permite tinerilor în formare să își exprime refuzul, să își legitimeze alegerile și, nu în ultimul rând, școala - întâlnirile cu membrii clasei atât într-un mediu curricular, cât și în unul extracurricular, precum și metode alternative de evaluare. În plin context transumanist, consider ca fiind necesară militarea pentru menținerea caracteristicilor umaniste în demersul didactic, în ciuda filosofiilor postumaniste și ale singularității.

Arta, fie ea figurativă sau nonfigurativă, abstractă sau conceptuală, verbală sau nonverbală, scrisă sau orală, dramatică sau cinematografică, reprezintă unul dintre cele mai la îndemână instrumente de predare. Folosite în orice etapă a lecției, forme artistice precum literatura, filmul, teatrul, muzica și pictura fluidizează orele aducând un suflu nou educației care, din păcate, pierde - dacă nu a pierdut teren deja - în fața diletantismului mediatic ce invită la polemici pe această temă. Ceea ce își propune lucrarea de față este să aducă în discuție importanța acestor instrumente de predare în contextul educațional românesc actual, cu precădere în predarea limbii engleze și a orelor de dirigenție. Bazată pe propria practică de predare, pe cursuri de formare și pe literatură de specialitate, cercetarea va explora efectul pe care utilizarea filmului îl are asupra elevilor, în context curricular și extracurricular, va reliefa însemnătatea intersecției dintre educația formală, nonformală și informală, va face o paralelă între metodele deductive și inductive folosite atât în construcția unui film, cât și în procesul didactic, va oferi modele de predare cu ajutorul filmelor de lung și scurtmetraj, va aduce în discuție teorii psihologice care vizează importanța relației dintre copii și părinți, dar și aspecte ce țin de dezvoltarea creierului și felul în care acesta influențează anumite tipuri de comportament în funcție de vârstă. În tot acest demers, mă voi folosi de planuri de lecție care, de-a lungul timpului, au stat la baza orelor de limba engleză sau de cultură și civilizație. În ceea ce privește orele de dirigenție la care am folosit filmul pentru atingerea obiectivelor propuse, prevăzute în Programa de consiliere și orientare pentru clasa a X-a, voi prezenta două planuri de lecție pe care le-am redactat pentru platforma Ora de cinema^[ii], lansată de EducaTIFF în parteneriat cu Colegiul Național "Gheorghe Șincai" din Cluj-Napoca. De asemenea, voi reliefa importanța atelierelor de film pentru copii, voi exemplifica activitățile pe care le-am folosit în calitate de facilitator și mă voi referi la atelierele organizate de cinematograful Arta din Cluj-Napoca și CineKids.

Inevitabilă prin însăși natura ei, schimbarea are nevoie de timp pentru a se verifica dacă este funcțională sau nu, dacă are aplicabilitate în mentalul geocultural în care încercăm să o implementăm. Reforma educațională, care se dorește de ani de zile în România, ar trebui dublată de o schimbare de mentalitate la nivel social și de o recalibrare a încrederii în profesori. Nu în ultimul rând, această schimbare vizează repoziționarea ierarhică a profesorilor pe scara socială și eliberarea de apostolatul pe care, din păcate, trebuie să îl facă acum, mai mult ca niciodată. Cu un puternic caracter metodologic, Filmul ca instrument de predare a limbii engleze și dezvoltare socioemoțională nu pierde din vedere analiza succintă a filmelor care au servit drept material didactic. Utilizarea unor exerciții din sfera artelor performative în procesul de predare are ca scop scoaterea în evidență a nevoii unui spațiu în care elevii să își poată dezvolta încrederea în sine, renunțând gradual la inhibiții și asumându-și eșecul ca etapă necesară în progresul personal.

Citiți un fragment din această carte aici.