Introducere Membranele înțelegerii

Citiți un fragment din această carte aici.

Ultimii doi ani, 2020-2022, marchează confirmarea intrării omenirii într-o nouă eră. Atât pandemia, dar mai ales războiul dus de Putin în Ucraina arată cum rațiunea piere în agonie, după cum genial descrie acest proces Michel Houellebecq în Aneantir^[i], și că omenirea are nevoie de altceva. Am numit spirit, din lipsă de alt termen, dar prin el încercăm să subliniem nevoia de armonie pe care o induce sinteza în sens hegelian dintre suflet și rațiune.^[ii] Omul ca ființă spirituală nu presupune nicidecum că nu ar mai fi rațional sau că epoca sufletului nu ar mai avea deloc urme în ființa omului.^[iii]

Ultimele decenii au arătat cu prisosință faptul că rațiunea poate conduce la exagerări și pericole pentru omenire ca întreg și pentru fiecare om individual. Atât rațiunea înfumurată, ce conduce la ateism, rațiunea scindată, ce conduce la un secol 20 de cinism și nihilism, cât și rațiunea scientistă, ce conduce la un avânt tehnologic (tehnologist) lipsit de emoții și empatie pot conduce spre catastrofă și sfârșit apocaliptic.^[iv] Efectele pe termen mediu și lung ale încălzirii globale, armele de distrugere în masă ajunse în mâinile unor scelerați sau grupuri teroriste (cum s-a demonstrat în ultimii ani), pot distruge civilizația de sute de ori (deci, au putere de a distruge omenirea nu numai o dată, ci de sute de ori).^[v]

Cu ce ar contribui spiritul, am putea fi întrebați, la posibila salvare a lumii? În Epoca spiritului am arătat câteva idei: în primul rând, accentul pe etică, pe educația morală și echiparea morală ne-ar putea face mai apți să supraviețuim și să continuăm mai departe de marginile secolului 21 aventura antropocenului. Mai apți pentru bunătate, dar și pentru înțelegere și empatie^[vi] - ceea ce eu numesc a fi înțelegător - ar putea fi, în al doilea rând, o posibilitate deschisă omului spre a evita catastrofa la care îl conduce rațiunea.

Vom continua, și aprofunda, în această lucrare aceste teme și aspecte, dar cu un puternic accent multi, inter și transdisciplinar din domeniile filosofie, literatură și etică. Voi schița acum, la început de drum câteva aspecte. În general vorbind, o abordare multidisciplinară presupune a aborda o problemă din perspectiva a două (sau chiar mai multe) discipline academice, cu metode, proceduri, instrumente etc proprii fiecărei discipline în parte.^[vii] De exemplu, dacă privim dinspre filosofie înspre literatură, am putea analiza ideile filosofice prezente în scrierile literare^[viii], sau, invers, dinspre literatură spre filosofie, putem aborda chestiunea frumuseții sau expresiei textului filosofic.^[ix]

O cercetare interdisciplinară presupune colaborarea celor două discipline în vederea aplicării propriilor competențe pentru a rezolva o problemă comună. Scopul este întrepătrunderea conceptelor, metodelor și principiilor din cele două discipline. Dacă în cazul cercetării multidisciplinare, cercetarea se bazează pe teme comune, comunicare, juxtapunerea de poziții și autonomie, în cercetarea interdisciplinară vom avea integrare, cooperare și interdependență.^[x] De exemplu, putem ajunge la filosofia literaturii ca urmare a interdisciplinarității, adică la integrare, sinteză și mixare de proceduri, metode și concepte.

O cercetare transdisciplinară, în schimb, presupune ceea ce este dincolo, între sau după disciplinele academice cunoscute, respectiv o abordare a unor probleme extrem de complexe, greu sau imposibil de abordat prin cercetări multi sau interdisciplinare^[xi]. Aici se pune accent pe relația cu societatea și pe implementare. Avem astfel: transcendere (în loc de juxtapunere și respectiv integrare), transgresare (în loc de secvențiere și respectiv sintetizare), și transformare (în loc de coordonare și respectiv mixare). Ca exemplu, putem da estetica literară - o disciplină care acum câțiva ani era o abordare transdisciplinară, dar care deja acum este autonomă, fiind regăsită în programele universitare.

O temă cum este identitatea, abordată multidisciplinar, de filosofie și literatură, ar putea conduce la teorii filosofice (susținute, de exemplu, de Locke, Reid, Nozick, Wiggins etc) sau abordări literare (cum vedem la Marias, Rushdie, Suceavă și alții). Printr-o abordare interdisciplinară am putea încerca să înțelegem mai bine ideile dintr-o roman și cum pot acestea să se înscrie în curentul filosofic al omenirii.

Tot problema identității, dar una mai complexă, așa cum am putea găsi, de exemplu, la Rushdie, ce are personaje precum Gibreel, simultan om și înger, se pot aplica atât teoriile identității personale, cât și teoriile identității prin lumi posibile. Dacă punem la socoteală că Gibreel este prezent simultan în mai multe locuri și mai multe timpuri (omniprezența), este nevoie de o paletă foarte largă de discipline. Chiar și semantica lumilor posibile se dovedește în acest loc destul de neputincioasă. Am avea deci nevoie de ceva ce trece dincolo de aceste discipline, inclusiv cele proprii filosofiei și literaturii.

Faptul că filosofia și literatura au fost folosite separat, fie ca discipline academice, fie în cercetări multidisciplinare, face ca unii autori să accentueze opoziția, concurența lor. Nu ne vom mira să vedem cum unii scriitori au decretat moartea filosofiei sau unii filosofi au arătat moartea literaturii. În cercetarea de față, vom privi lucrurile din nevoia de unitate și armonie, punem accent pe ceea ce încheagă și întărește, în acord cu obiectul cercetării de față: lumea, emoțiile și empatia, membranele și nivelurile de realitate, relația suflet-rațiune-spirit.

Cu aceste considerații introductive în minte, vom purcede să trecem în revistă semnele epocii spiritului prezente în cultura secolului 21, și în special în literatura secolului 21, pe care le vom aborda din perspectiva filosofiei, literaturii și eticii, cu un accent pe: rațiune și spirit, lume, emoții, empatie, înțelegere. Ne vom concentra, așadar, pe câteva scrieri publicate, cu puține excepții, după anul 2000, din spații și culturi variate, european și sud american, englez, francez, român sau portughez, creștin sau musulman: Saramago, Marias, Franz, Pamuk, Rushdie, Houellebecq, Suceavă, Ewan și Cărtărescu.

Citiți un fragment din această carte aici.