Invitație la lectură la I put a spell on you...

Citiți un fragment din această carte aici.


În copilărie eram fascinat de păduri. Am crescut într-un sat din Oltenia, așezat între două dealuri, privind în depărtare conturul întunecat al pădurii de dincolo de râul Motru. Mă fascina atât de mult locul acela, încât, în naivitatea mea - cred că aveam vreo șase-șapte ani pe atunci -, mi-am dorit să construiesc o cetate protejată bine de râu și de liziera copacilor, din care să cuceresc orășelul învecinat. Mă rugam de tatăl meu să mergem acolo, voiam să studiez amplasamentul viitoarei mele locuințe. Între timp, încercam să fac rost de resurse pentru construcție și pentru necesitățile viitorilor "angajați": culegeam ciuperci, făceam undițe, distrugeam culturile de cartofi ale părinților fiindcă eram sigur că pe undeva prin grădină zace ascunsă o comoară. Nu-mi amintesc când mi s-a destrămat acest vis.

Din când în când petreceam câteva zile la bunica, într-un sat din Mehedinți, într-o casă retrasă, tot la marginea unui râu, lipită de gardul cimitirului. Dormeam cu frică, uneori mă trezeam foarte devreme, vedeam contururile crucilor și mi se părea că se mișcă. I-am spus asta bunicii și a râs. Într-o seară, după ce încuiasem ușa - dormeam în casa de oaspeți -, am auzit podeaua scârțâind și pași târșiți până în fața ușii camerei mele. Am înghețat de frică. I-am povestit bunicii a doua zi și ea a zâmbit trist, spunându-mi că răposatul bunicul mai vine din când în când pe-acasă și că lângă ușa mea e o damigeană cu vișinată. Le-am povestit și eu celor cu care-mi petreceau timpul, iar ei au mi-au răspuns cu tot felul de istorii auzite de la alții sau trăite de ei, legende locale despre care habar n-avusesem. Eram fascinat și în același timp înfricoșat, mă întrebam cât e fabulație și cât e real în ceea ce-mi spuneau. Atunci m-am gândit prima dată să inventez povești la limita realității.

Peste ceva ani eram în anul doi de facultate, îndrăgostit de o fată despre care știam că e la bunici într-un alt sat, la câteva zeci de kilometri. Am vrut să-i fac o surpriză, dar singurul mod de a ajunge acolo era să merg cincisprezece kilometri până la oraș și să urc apoi în mașina cu pâine care aproviziona zona. Ca să fac asta, a trebuit să parcurg distanța pe jos, la ceas de noapte, ca să ajung înainte de ora 7 dimineața. Drumul (asfaltat, desigur) până la oraș trecea printr-o pădure, iar la ora 4 era beznă și pustiu, n-aveam lanternă, doar câteva lumânări și niște felii de pâine, în caz că m-ar fi atacat vreun câine maidanez. Și dintr-odată mi-am reamintit una dintre legendele locale, cu o mireasă dintr-o pădure, dornică de răzbunare, care atrăgea bărbații necăsătoriți, de nu mai erau găsiți niciodată. Doamne, ce frică mi-a fost - și ce ușurare am simțit când am lăsat în urmă ultimul copac! Mai departe am ajuns la domnișoara respectivă, a fost încântată de surpriză, ziua a trecut ușor, am pierdut singurul autobuz care trecea pe acolo, soluția ar fi fost să merg pe jos printr-o altă pădure (de data asta auzisem că nu era asfalt, ci doar șleauri lăsate de căruțe), la ceas de seară, chiar noapte, până la un drum național, de unde aveam șanse să găsesc o mașină la ocazie. N-am mai avut curaj, bunicilor domnișoarei li s-a făcut milă de mine și m-au găzduit peste noapte. A doua zi am prins mașina cu pâine, apoi o căruță, o dubă plină cu mineri, am mai mers pe jos vreo trei kilometri pe drumul asfaltat prin pădure, care la prânz nu mi se mai părea fioroasă, și am ajuns cu bine acasă.

Și după alți ani de zile, de data asta, pe la vreo treizeci și doi de ani, când am citit unul dintre romanele lui Zafón, mi-am reamintit că, după ce renunțasem la cetate, îmi dorisem să devin (printre alte îndeletniciri mai realiste) și scriitor, să amestec, precum autorul menționat, realitatea cu fantasticul. Să falsific realitatea. În adolescență scrisesem poezii (eram timid, era mult mai ușor să abordez fetele oferindu-le o poezie) și câteva povestiri cu accente horror, așa că am pus mâna pe laptop și am început să aștern în Word. Și, la un moment dat, pădurea și mireasa dornică de răzbunare trebuiau să-și găsească loc în scrierile mele, dar cumva trebuiau să se confrunte cu realitatea zilelor noastre.

Să vă mai spun că acțiunea din romanul I put a spell on you... începe noaptea într-o pădure, cu un bărbat și o femeie?

Citiți un fragment din această carte aici.