Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater

Citiți o cronică a acestei cărți aici.


Stabilită în SUA de peste 20 de ani, scriitoarea și profesoara Cătălina Florina Florescu publică Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater, un volum dedicat discriminării, traumei și rolului vindecător al teatrului scris de femei.

Cartea prezintă zece autoare contemporane din România, ale căror piese explorează teme precum inegalitatea de gen, migrația, violența domestică sau drepturile femeilor. Volumul include interviuri, exerciții pedagogice și o abordare intersecțională aplicată.

"Teatrul scris de femei este visceral și are nevoie de mai multă vizibilitate, atât în România, cât și la nivel internațional" (Cătălina Florina Florescu)


În 1989, avocata și profesoara Kimberlé Crenshaw a făcut public(ă) cercetarea ei într-un articol care avea să revoluționeze felurile în care reflectăm asupra discriminării: "Demarginalizing the Intersection of Race and Sex: A Black Feminist Critique of Antidiscrimination Doctrine, Feminist Theory and Antiracist Politics". Datorită acestui eseu, discriminarea este văzută prin prisma componentelor sale cum ar fi: rasa, sexul, genul, statutul social, cetățenia sau lipsa ei, dizabilitatea, etc; astfel, am putut vedea cât de periculos este să trivializam conceptul și, mai rău, să îl minimalizăm ca fiind vorba despre egalitate, când, termenul corect trebuie să fie echitate. Mai mult, Crenshaw pune în circulație un nou cuvânt creat de ea, intersecționalitate.

Înainte să prezint cele zece piese selectate (pentru a fi discutate - nota LiterNet) în volum, aș dori să ofer cititorilor două citate din eseul mai sus amintit. Fac acest lucru pentru a atenționa publicul despre cele două puncte-cheie ale articolului, cel puțin din perspectiva aplicată a cărții mele, dar în același timp îi invit solemn pe cititori să citească eseul integral.

Așa cum scrie Crenshaw, "Din punctul de vedere al perspectivei dominante, cel care discriminează îi tratează pe toți oamenii la fel, indiferent de rasă sau sexul lor. Orice raport experimental sau orice variație statistică în funcție de rasă sau gen va sugera că ambele categorii nu sunt discriminate sau că din cauza conflictelor care există ele subminează lupta centrală care ar trebui să fie împotriva discriminării luând în calcul factorii de mai sus menționați. Unul dintre efectele acestui fel de gândire exclude categorii cum ar fi rasa sau sexul. Paradoxal, aceleași categorii ies la suprafață atunci când devin factori irefutabili care discriminează victimele; pentru că privilegiul supremației rasei albe sau / și a patriarhiei este dominant / sufocant, atunci discriminarea este invalidată ca neexistând" (151).

Specializarea mea de la doctorat în Medicina umanistă mă ajută să citesc acest pasaj din punctul de vedere interdisciplinar gândindu-mă din start la o condiție medicală, definiția ei standard / clinică și felul său unic de a se manifesta diferit de la om la om / caz la caz. Când suntem mici, ni se spune repetat că suntem unici; această unicitate se întoarce împotriva noastră odată ce ne-am maturizat sau suntem pe cale să o facem (anatomic, social, etc.) mai ales când ne dorim să avem șanse la fel ca un bărbat alb heterosexual sau cel care a dominat / domină.

Cu alte cuvinte, ceea ce ne singularizează ne rănește, dar ne și impulsionează. Este ca sabia proverbială cu două tăișuri. Bineînțeles că suntem mândre că ne-am născut în corpul nostru de femei, ca să dau un exemplu. Dar atunci când factorii sociali devin obstacole în dezvoltarea noastră socială, profesională și economică, nu avem altceva de făcut decât să expunem discriminarea și să luăm măsurile necesare imediat.

Mai mult, așa cum scrie Crenshaw, "Nu trebuie să ne imaginăm că un consens politic vizând cele mai discriminate cazuri se va întâmpla peste noapte astfel încât se reechilibrăm discursul despre discriminare. Pentru momentul de față este suficient dacă încurajăm lumea să descopere aceste inechități, să se uite mai atent dincolo de suprafață sau ce este în discursul dominant. De asemenea, să tragem un semnal de alarmă căci, atunci când deja am început să expunem discriminarea așa cum este ea deloc simplă, atunci trebuie să nu devenim complici sistemului care a prezentat situația mult departe de realitate / adevăr. Cea mai mare prioritate acum este să îi invităm pe cei care au fost și încă sunt marginalizați la masa dialogului, să îi includem astfel și pe ei: Când ei intră în dialog, doar atunci intrăm cu adevărat cu toții" (161, sublinierea mea).

Am ales intenționat acest pasaj pentru că data la care Crenshaw vorbea despre revoluționarea felului în care gândim acțiunea era în 1989. Azi este 2025. Mai mult de trei decenii au trecut de la acest eseu istoric al autoarei și nu este greu de descoperit că femeile în lume încă sunt o categorie defavorizată. Nu am ajuns, așadar, la victoria pe care o merităm!

Ca fapt divers, în 1989, când Crenshaw discuta despre intersecționalitate în raport cu discriminarea, eu aveam 14 ani și eram în România. Țara mea de naștere se va elibera de dictatură abia la sfârșitul aceluiași an. După decenii de propagandă, umilințe, neajunsuri, vieți irosite prematur, ș.a., țara mea în sfârșit se alinia standardelor democrate așa cum ele fuseseră practicate de mult timp în țările europene de vest.

Totuși, așa cum vor descoperi cititorii cărții mele, democrația este un concept fragil și instabil, câteodată capricioasă, alte dăți refuzând să existe în spații neprielnice. Însă atunci când femeile emancipate sunt în față ca lidere, lupta este altfel văzută, iar eforturile noastre cumulate pot avea finalmente succes!


Despre piesă
Felul în care li se vorbește femeilor cât și atitudinea colectivă nu s-a schimbat drastic de la căderea dictaturii lui Nicolae Ceaușescu. Dacă adăugăm faptul că există multe victime ale abuzului domestic, intoleranță față de comunitatea LGBTQ, un număr crescut al sarcinilor minorelor, promovarea ad nauseam a "valorilor" familiei tradiționale, doar ca să numesc câteva dintre probleme reale din România secolului al xxi-lea, atunci ceea ce descoperim în piesa Feminin va fi un semnal de alarmă îndreptat către lipsa educației în care femeia și personajele feminine să fie prezentate cu respect, ducând astfel la o necesară emancipare instituțională și socială. Fără această schimbare în sistem, nu avem cum să facem altele!

Dincolo de granițele țării, unul dintre testele piesei lui Wilk (cât și a celorlalte autoare!) este cât de mult din structura și mai ales temele și mesajele piesei ei pot să ajungă cu impact la cei din țările vestice. Nu doar asta, dar citind despre piesă sau piesa integral, o hartă a României cât și a contextului ei european ar fi de folos, mai ales că există o distincție clară între țările din vest și cele din est, mai ales că cele din est sunt rar cunoscute în vest, iar în alte părți ale lumii cu atât mai puțin!

Adjectivul "feminin" va fi un personaj în sine care se va aplica femeilor pentru că, aplicat bărbaților, are conotație negativă severă. Poate că ce am scris mai sus pare redundant la prima vedere, însă atunci când te uiți mai atent și aplici textul lui Wilk în viața de zi cu zi afirmația făcută anterior este demnă de menționat. De exemplu, problema față de cine este și cine nu poate fi "feminin" este în strânsă legătură cu sistemul patriarhal, dominant din România. Pentru acest sistem, a fi "feminin", a te comportă așa implică un set de reguli care trebuie respectat cu fidelitate. De exemplu, cum scrie Wilk în piesă, "dacă ești fată, e foarte urât să fumezi / așa a zis profa de bio". Vedem cum condiționalul doar în acest prim și simplu exemplu devine o condiționare, un fel de a impune fetelor de timpuriu ce au voie și ce nu au voie să facă astfel încât să nu se îndepărteze radical de adjectivul "feminin" compromițându-se ireparabil. Prin contrast, un băiat care se comportă feminin este rău batjocorit. Un băiat trebuie să fie puternic!

Nu scrie nici Wilk, nici eu ceva ce nu auzim zilnic! Dacă ne iluzionăm că limbajul nu duce în spate / cu sine grave încălcări ale drepturilor femeilor (băieților care vor să se comporte feminin), este cazul să ne educăm și și mai mult să acceptăm că limbajul este un fel de a domina, exclude, înjosi, eticheta, etc. [...]


Despre piesă
Titlul piesei, Pisica lui Schrödinger, vine de la un experiment de gândire (thought experiment) în care o pisică este și nu este în viață în același timp. Piesa are în centrul ei motivul (universal al) zilei de naștere, care la rândul său va dezvălui alte teme de discuții. Pe când eram copii, așteptam cu nerăbdare ziua de naștere și după mulți ani ne aducem aminte de aroma tortului, de cântecul fredonat, și de cadourile primite -- dacă suntem norocoase! Ca adulte, ne mulțumim că suntem sănătoase -- dacă suntem și mai norocoase!

Firește că o zi de naștere este un motiv clasic de a ne bucura și de a fi fericiți, mai ales când amicii și familia participă. Numai că unele fete / femei se folosesc de ziua de naștere pentru a pune totul în balanță, pentru a își pune întrebările grele, întrebările acelea mereu amânate, pentru a trage linie și porni de la capăt. Unele dintre noi mergem așa de departe că analizăm tot ce nu am reușit, cât de singure suntem deși avem amici, cât am eșuat / deraiat de la planul inițial.

Așa cum LUMI, protagonista piesei zice: "[m]ă gândesc la viitor, cu multă frică mă gândesc la viitorul apropiat, când voi intră la Sorin în casă și prietenii mei or să urle: La mulți ani! Și eu o să "mă sperii" și o să zic: Doamne ce proști sunteți, vreți să fac infarct? Zic asta știind ce-o să urmeze, știind că vor urma glume despre cât de bătrână sunt, o zic ca să pot să râd tare-maniacal-să-am-ceva-de-făcut, dar corpul meu moare în timpul ăsta de o mie de morți posibile și plânge de o mie de pierderi posibile". Deși citatul acesta apare mai spre final într-o piesă relativ scurtă, este important să încep cu el pentru a vedea din start natura duală a acestui personaj, felul în care poartă o mască pentru cei din jur și continuă să facă ce i s-a zis să facă, pe de o parte, și are o cu totul altă percepție a sinelui care habar n-are ce se întâmplă cu ea, trăind acut debusolarea, pe de altă parte. Așa cum ne invită însă piesa de la titlul ei, autoarea își dorește să ne facem timp să analizăm paradoxurile, să fim mai deschiși contradicțiilor, mai ales acelora care vin din senin și nu par să aibă sens deloc! [...]

Pedagogie aplicată
Gândește-te la două sau trei activități care sunt și bune și rele pentru tine (cu efecte pozitive și și negative simultan). Poți să înlocuiești o activitate cu un fel de mâncare sau cu un om din viața ta/cea publică. Încearcă să îți imaginezi că discuți deschis, fără să (te) ataci. Reflectă profund asupra acestui paradox unde aceiași activitate / același om îți poate fi de folos / poate dăuna. Cu ce te-a ajutat acest exercițiu? Ce ai descoperit? Notează într-un jurnal și fă public doar atunci când ai decis să o faci. [...]


A scrie în diaspora despre autoare românce de teatru este mereu o oportunitate de a descoperi scriituri și voci noi și de asemenea de a vedea cum, indiferent de factorii biologici și sociali, ne dorim același lucru și anume de a da vizibilitate operelor noastre și de a-i face (implicit) pe oficialii români interesați în a promova teatrul, care este puțin studiat în sistemul (pre)universitar.

Artele în general sunt tratate diferit / indiferent față de științe! De exemplu, în România, teatrul sau / și scriitura dramatică nu sunt studiate în programa școlară ca materie de studiu de sine stătătoare, un program prin care elevii și apoi studenții pot învăța / continua să aprofundeze istoria teatrului, feluri de a scrie dramatic aplicate de multe ori pentru situații din viața de zi cu zi, mai ales cele de natură terapeutică, dezvoltarea emoțională și cognitivă, etc.

Când piese de teatru fac parte din programa școlară, atunci operele aparțin bărbaților albi heterosexuali, care mulți nici nu mai sunt în viață! Cum este acest aspect în conflict cu tema intersecționalității a cărții și cu cele zele exemple clare studiate aici?! Firește, problema este mult mai adâncă decât ce am amintit. Bugetul anual alocat educației este o glumă (ridicolă)! Numărul persoanelor care se pot clasifica ca analfabeți funcționali este în creștere.

Dacă teatrul nu face parte din programa școlară, ideea de drama therapy (par)e o utopie! În locul unor cursuri care să le poată oferi copiilor și adolescenților o listă de lecturi complexă cu autori clasici și contemporani, cu exerciții aplicate / hands-on activities, cu proiecte cu caracter de voluntariat în comunitate, avem cursuri abuziv introduse, cum ar fi studii religioase cu accent pe creștinătate (măcar de ar fi fost oferite într-un context religios complex global). Dacă le-am avea, am putea realist vedea cum problema sistemică de a trata femeia altfel decât ar trebui să fie tratată este încă perpetuată în școli, societate și din păcate în familie / comunitate.

Totuși, pentru că nu sunt o persoană care să se lase înfrântă, prefer să mă gândesc la cum aș putea ajuta, chiar dacă pare un gest micuț în contextul macro al intersecționalității, mai ales a lipsei conversațiilor despre ea în contextul teatrului scris de către femei. Cel mai ușor pentru mine în acest moment este să vorbesc despre relația mea cu teatrul, mai ales cum am ajuns să îl descopăr (în provincie), îndrăgostesc de el, și cum poate ce voi destăinui îi va ajuta pe alții, de la copii / adolescenți până la părinți / cadre didactice. [...]

Pentru activitatea de final a acestui volum, îi invit pe cititori să citească zece poezii scrise de femei / transgender, din care măcar trei să fie de origine din România. Pe o foaie de hârtie / în jurnal, alegeți din fiecare poezie 2-3 cuvintele și apoi scrieți-le pe cele care v-au marcat emoțional sau / și cognitiv. Luați o foarfecă. Tăiați fiecare cuvânt ales și puneți-l într-o urnă sau ceva asemănător ei (chiar și o căciulă poate să fie folosită cu succes). În total, ar trebui să aveți în jur de 15 până la 20 de cuvinte.

Când ați terminat de tăiat și pus aceste cuvinte în recipientul ales, închideți ochii și amestecați-le. Apoi, începeți să le extrageți fără a vă uita la ce ați extras. Puneți fiecare cuvânt ales într-o înșiruire asemănătoare unei fraze (de la stânga la dreapta). Ce va ieși va fi ceea ce eu am numit dramatic found-word collage. (Pentru cei care nu sunt obișnuiți cu acest procedeu, i-aș sfătui fie să meargă pe experiența mea premiată pedagogic sau să studieze un pic despre objet trouvé în artă înainte să înceapă extragerea cuvintelor.) Atât Tristan Tzara (unul dintre fondatorii mișcării / curentului literar Dada) cât și Herta Müller (câștigătoare a premiului Nobel în literatură) s-au născut în România și pot și trebuie să fie considerați ca fiind și scriitori români. Ambii obișnuiau să creeze poeme-colaj folosindu-se de acest model sau / și de o variație a sa.

Înapoi la proiectul fiecăruia dintre cei care au ales să se joace și învețe jucându-se. Uitați-vă la cuvintele scoase unul câte unul din recipient. Rezultatul vă poate uimi, debusola, bucura, intriga, enerva, etc. Indiferent de reacții, nu le judecați! Încercați să le savurați ca pe un desert decadent de care vă bucurați rar. Prelungiți(-vă) cu alte cuvinte acest capriciu. Înainte de a trece la următorul și ultimul pas al acestei activități, învățați pe de rost înșiruirea cuvintelor extrase, fie că are sens, fie că nu.

Apoi, cu ochii închiși ieșiți din locul unde vă aflați la acel moment, fie că sunteți acasă, la muncă, la magazin. Imaginați-vă că sunteți într-un amfiteatru din Grecia antică. Recitați ce s-a născut aleatoriu. Apoi respirați profund. Fără să vă fi dat seama, ați pășit într-un spațiu care de multe ori se ține / este ținut la distanță, anume, joaca ca persoane mature, descoperirea artei scrisului chiar și printr-un exercițiu cu elemente de șansă / la întâmplare.

Recitând într-un amfiteatru imaginat, v-ați apropiat de felul unic, dinamic, memorabil al artei teatrului și acum treceți prin ceva catartic. O precizare este totuși necesară: am eliminat deus ex machina cum era în Grecia antică din dorința mea dezvoltată în contextul intersecționalității al cărții de a vă propune alte feluri de a relaționa cu lumea din interior și din jur.

Citiți o cronică a acestei cărți aici.