Zece autoare de dramaturgie din România - Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater

Citiți un fragment din această carte aici.


Cătălina Florina Florescu publică un volum extrem de relevant în contextul mondial actual, intitulat Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater (Routledge, 2024), lansat și în București (29 mai 2025, la Cărturești Modul). Cartea răspunde unei duble lipse: pe de o parte, a autorilor și autoarelor din Europa de est în planurile de învățământ ale universităților americane și, pe de altă parte, a perspectivei feministe a criticii de specialitate. Aici trebuie amintit volumul digital Antologie de teatru feminist intersecțional, coordonat și prefațat de Mihaela Michailov, cu o postfață de Laura Sandu și apărut în cadrul Programului cultural Literatură și feminism, 2019-2020. Mă refer mai ales la Prefața intitulată "Spațiile feminismului intersecțional", care trasează câteva linii critice privind teatrul feminist contemporan. Un alt volum cumva din aceeași sferă, dar nu feminist, ci dedicat criticilor de teatru femei, aparține Mirunei Runcan: Damen Vals. Voci feminine în critica de teatru a secolului XX, Ed. Tracus Arte, 2024.

În plus, prin acest volum publicul larg cunoaște, chiar dacă nu direct, ci prin comentariu critic, câteva piese de teatru scrise de autoare contemporane. Volumul include zece autoare de dramaturgie născute în România, de vârste și cu identități diverse, iar asumarea acestei diversități este enunțată de autoare în Cuvântul înainte. Cătălina Florescu își exprimă, astfel, dorința de a plăti un tribut moștenirii sale culturale și lingvistice din perspectiva de autoare cratimată ("hyphenated"), adică autoare cu o identitate hibridă, care transcende țara sa de origine și o include pe cea adoptivă.

Autoarele și piesele discutate în volum sunt (în această ordine): Elise Wilk - Feminin, Alexa Băcanu - Pisica lui Schrödinger, Carmen-Francesca Banciu - Ein Land Voller Helden, Mihaela Drăgan - Romacen: Vremea Vrăjitoarei, Alexandra Badea - Pulvérisés, Cătălina Florina Florescu - Moss, Ana Sorina Corneanu - Hai să vorbim despre viață!, Mihaela Michailov - Familia Offline, Domnica Rădulescu - Exile Is My Home și Saviana Stănescu - Aliens with Extraordinary Skills. După cum se vede și din titluri, trei dintre acestea sunt în engleză, una în franceză și una în germană, cu restul pieselor în limba română. În Post Scriptum, autoarea își exprimă regretul de a nu fi putut include și alte scriitoare de dramaturgie contemporane în acest volum, ceea ce ne oferă o perspectivă asupra limitărilor întâmpinate, deși nu explică întru totul selecția făcută (nici în ceea ce privește scriitoarele, nici piesele lor).

Volumul este scris din perspectiva intersecționalității (iar autoarea se declară îndatorată lui Kimberlé Crenshaw care a propus acest concept în urmă cu mai bine de 30 de ani^[i]), care permite examinarea discriminării sistemice, instituționalizate, din multiple perspective și care, totodată, dă voce femeilor opresate atâta vreme. Totodată, e inclusă în Cuvântul înainte și perspectiva intersecțională a autoarei (în ordinea decisă de ea): cis, mamă cu un loc de muncă, universitară, persoană cu o condiție neurologică, femeie naturalizată în Statele Unite. Astfel, vedem că și autoarea s-a confruntat cu discriminări multiple, enumerate chiar de ea: imposibilitatea de a lucra din lipsa unui permis de muncă, cât a fost în procesul de naturalizare, statut de imigrantă și inegalități legate de muncă, lipsa de ajutor de stat ca tânără mamă, astfel că a fost nevoită să își crească singură fiul.

La rândul lor, autoarele selectate pentru volum dau voce propriei înțelegeri asupra intersecționalității și o transpun prin abordarea temelor din piesele lor: vulnerabilizarea prin educație (inclusiv lipsa educației sexuale), preocuparea față de stigma socială, imigrație, sărăcie, masculinitate toxică, problematică LGBTQAI+, Porajmos, Holocaustul Roma etc.

Structura volumului este inovativă: unei părți cu note de lectură asupra pieselor, care aparține Cătălinei Florescu, părți care conțin și ample fragmente din piesele respective (în limba originală și cu traducere în engleză în notele de final de capitol - "About the Play"), îi urmează perspectiva autoarelor ("In their Own Words") și o serie de activități propuse pentru clasă, în speranța că aceste piese și-ar putea face loc în curricula universitară americană și nu numai ("Activities"). În Post Scriptum ni se mai propun încă trei activități, care invită la o reflecție profundă și asumată la adresa temei intersecționalității: o analiză vizuală a unei lucrări a artistei de origine română Oana Maria Cajal cu o transpunere asumată a publicului în identitatea de migrant(ă); o recitire a tuturor capitolelor și o invitație la corespondența cu două autoare; crearea câte unui poem după model dadaist, prin alipirea unor cuvinte decupate din poeme ale unor poete românce și recitarea lui cu voce tare, ca la un spectacol. În plus, Cătălina Florescu ne dă acces la câteva resurse bibliografice și la o listă scurtă de resurse tematice spre educarea publicului. Mai sunt incluse numele și temele de lucru ale câtorva organizații non-guvernamentale românești. Datele bio ale autoarelor completează acest tablou.

Comentariile Cătălinei Florescu la piesele incluse în volum sunt adânc personale, dar încadrabile unei paradigme academice feministe (deși, așa cum arăt mai jos, Cătălina susține că nu este feministă). Îmbină coerent analiza de text cu opiniile sale, direct și puternic exprimate, ca, de exemplu, comentariile critice la piesa Savianei Stănescu Aliens With Extraordinary Skills, privind lipsa solidarității între femei într-o situație de viol. Episodul respectiv din piesă o determină pe Cătălina Florescu să numească scena "tulburătoare și retrogradă" ("disturbing and retrograde"). Ea revine într-o notă de final de capitol asupra acestei chestiuni, în dialog cu interpretarea autoarei piesei, reiterându-și poziția de luptă feministă împotriva patriarhatului toxic în general și în particular în cadrul acestui volum. La rândul său, în spațiul acordat cuvintelor autoarelor, Saviana Stănescu propune o lectură în cheie feministă de solidaritate, putere și rezistență a femeilor ("women's solidarity, strength and resilience") asupra aceluiași episod. Interesant acest dialog între cele două autoare, care pentru public indică tocmai aspectul personal al interpretării și invită la propria analiză.

În cazul piesei Feminin scrisă de Elise Wilk, piesă declarativ feministă care pornește de la un caz real de revenge porn într-un liceu, Florescu examinează regulile rigide de gen, ce este considerat feminin (de exemplu, a fuma nu este feminin, după cum spune profesoara de biologie din piesă). Feminină este căsătoria și feminină este maternitatea, nu o alegere conștientă, ci un destin, în opoziție cu ceea ce e considerat masculin. Societatea normează genul, e ceea ce piesa sugerează, iar acest lucru devine cu atât mai complicat în situația unor cupluri de același sex. Tema maternității revine, de altfel, atât în analizele autoarei piesei, cât și în pasajele auto-biografice, reflexive asupra propriei identități ale Cătălinei Florescu: moartea mamei când autoarea avea doar 17 ani, alegerile profesionale, cele personale, între care și aceea de a fi mamă.

Tema maternității e prezentă și în alte piese din acest volum. Maternitate înseamnă și apărarea copilului în fața violenței de gen din spațiul domestic, așa cum ne arată analiza piesei Pisica lui Schrödinger (Alexa Băcanu), dar și fracturarea relațiilor mamă-fiică, determinată de alegerile mamei, ceea ce conduce la depresie, anxietate și traumă.

Hai să vorbim despre viață!, piesa scrisă de Ana Sorina Corneanu este tot despre alegeri, constrângeri sociale, întrebări traumatizante. Analiza se axează pe opoziția dintre cadrul strict normat social și dorința protagonistei de a-l transgresa pentru a-și urma visul de a dansa într-un cadru profesional. Investigația critică se încheie cu îndemnul de a vorbi despre viață, așa cum e și titlul piesei, dar cu sinonimul "a dansa" pentru "a vorbi", cu scopul de a muta presiunea dinspre psihic spre corporalitate.

Comentariul la piesa Pulvérisés de Alexandra Badea îi oferă Cătălinei Florescu posibilitatea de a intercala propriile experiențe legate de globalizare, conferind analizei o notă profund personală și invitând cititorii la reflecții similare. Florescu scrutează starea de epuizare fizică și psihică, determinată atât de condițiile de lucru inumane, cât și de sentimentele de alienare și înfricoșătoare captivitate, stare fără ieșire, abuz permanent. Identitățile intersecționale ale lucrătorilor globali din Lyon, Dakar, București sau Shanghai, supuși abuzurilor normalizate într-o lume a goanei pentru excelență, sunt subtil împletite în acest portret colectiv, ușor identificabil de un public aflat, cel puțin temporar, într-o situație similară.

Deloc surprinzător, identitatea de femeie imigrantă predomină ca element al intersecționalității: apare în piesele Ein Land Voller Helden (Carmen-Francesca Banciu), Familia Offline (Mihaela Michailov), Exile Is My Home (Domnica Rădulescu) și Aliens With Extraordinay Skills (Saviana Stănescu), în timp ce Romacen: Vremea Vrăjitoarei (Mihaela Drăgan) are în vedere, pe lângă aceasta, și identitatea romă. Aceasta a fost un element ce a condus la violență și exterminare în timpul celui de-al doilea război mondial, identitate vizată și de BREXIT, mai de curând. Mihaela Drăgan are în vedere aceste situații de discriminare multiplă și propune o lume a viitorului feministă, anti-rasistă și solidară, anti-patriarhală și cu putere pentru femei, reinterpretată în cheia Afro-Roma futuristă.

În timp ce în prima din piesele evocate mai sus, identitatea europeană (estică, vestică) este deconstruită în discursul metateatral și analizată de Cătălina Florescu cu înțelegere și empatie, inclusiv pe dimensiunile familiale, cea de-a doua piesă, Familia Offline, îi dă prilejul unei noi incursiuni în descrierea unui prezent românesc în care traumele copiilor se formează din singurătatea și izolarea provocate de alegerile adulților din familie. Dezrădăcinarea și îndepărtarea acestora de copiii lor se combină cu ipocrizia statului care pretinde că susține familia, dar, în realitate, închide ochii la dramele din familii. Cătălina Florescu evocă și aceste lucruri ca pe o tristă ironie: faptul că autoritățile românești, într-o țară patriarhală, religioasă și heteronormativă, doar se prefac că le pasă de familii, ai căror copii nu de puține ori sunt instituționalizați sau devin victime ale traficului de persoane.

Intersecționalitatea identitară e și la baza analizei piesei Exile Is My Home, în care Domnica Rădulescu plasează acțiunea în viitor, dar o și circumscrie unui absurd ce se reclamă (și) de la Eugen Ionescu, iar ultima piesă din volum, Aliens With Extraordinay Skills (Saviana Stănescu), interoghează statutul lucrătorilor culturali imigranți în Statele Unite post 9/11, dar ante Trump 2. Cătălina Florescu propune în finalul analizei sale reflectarea asupra scopului pentru care consumăm divertisment ("entertainement") și asupra rolului fiecăruia dintre noi pentru a-i ajuta pe artiștii independenți sau nereprezentați. Propunerea ei este a unui schimb echitabil între artiști și public, realizându-se astfel calitățile sociale, metateatrale, ale piesei.

Piesa proprie, Moss, îi oferă Cătălinei Florescu ocazia de a desluși subiectul dintr-o dublă perspectivă: de critic și de autoare, cele două părți îmbinându-se subiectiv, deși delimitate formal. Discriminarea prezentată în piesă este și ea dublă: față de vârstă și față de comunitatea LGBTQ, personajele numite OLD WOMAN și YOUNG WOMAN contopite și ele în disecarea unui episod ascuns din trecut, mărturisit și asumat de amândouă. Comentariul la această piesă îi prilejuiește Cătălinei Florescu revenirea asupra propriei identități migrante, expusă anterior în Cuvântul înainte, dar și mărturisirea surprinzătoare a perspectivei sale: "I am not a feminist; if anything, I am a womanist, but even this label cramps my style. I am a human being who writes on themes that, like our bodies/minds, are still broken and need to be remedied with educated love and maturity". Oare de ce neagă autoarea feminismul, dar îmbrățișează womanismul - în fond, tot un feminism în sens larg al femeilor Afro americane, în linia deschisă de Alice Walker? Și de ce susține că backgroundul său academic în Medical Humanities (o disciplină inexistentă în spațiul universitar românesc, motiv pentru care păstrez denumirea din engleză) îi conferă un punct de vedere de observator imparțial ("an observer's impartial point of view")?

Vocea autoarelor pieselor înscrise în volum este o parte esențială a demersului critic al Cătălinei Florescu. În Appendix descoperim întrebările la care acestea au răspuns fiecare într-o formulă narativă personalizată. Întrebările au în vedere sursa de inspirație, motivația autoarelor, partea favorită din piesă, cu ce își doresc să rămână spectatorii sau lectorii pieselor la final, forma lor individuală de feminism și cum provoacă piesa schimbarea în lumea artistică dominată de bărbați albi. În final, scriitoarele sunt invitate să propună propria definiție a intersecționalității și să explice relația cu propriile lucrări. Aceste întrebări sunt preluate și prelucrate de autoare, care răspund în moduri personale, adesea cu secvențe decupate din propria viață și referiri la identitățile și experiențele personale. Este o abordare realmente democratică și angajată, lectura analizei Cătălinei Florescu întregindu-se cu perspectivele autoarelor asupra propriei opere.

Și, așa cum am arătat mai sus, exercițiile și activitățile propuse și care fac referire la o parte a identității Cătălinei, aceea de mediatoare în educația teatrală universitară, sunt o altă fațetă inovatoare a volumului. Acestea sunt creative, inter și transdisciplinare, profund originale; au în vedere o muncă de cercetare, de scriere creativă în diverse registre (stil epistolar, jurnalistic, de anchetă sociologică, literar). Absolut toate presupun o muncă intensă de reflecție și auto-reflecție, o profundă și sistematică auto-interogare, analiză societală și investigație istorică. Această parte, intitulată "Activities"/Activități, reprezintă un mare atu al acestui volum, care îl introduce în bibliotecile și programele facultăților de teatru de limbă engleză (și, într-o posibilă viitoare traducere, și în cele românești, unde cred că este la fel de binevenit și așteptat). Astfel, dramaturgia intersecțională a autoarelor contemporane din teatrul românesc își vor găsi un spațiu pe care îl merită pe deplin.

În concluzie, Female Playwrights and Applied Intersectionality in Romanian Theater este un (îndrăznesc să sper) prim volum care are în centru o parte din vasta operă a unor scriitoare de teatru născute în România. Prezentarea inovatoare tripartită (analiză critică, vocile autoarelor și activități educaționale) și tematica intersecțională îl recomandă mai ales unui public academic, dar și unuia mai larg, interesat de acest tip de dramaturgie contemporană.

Citiți un fragment din această carte aici.