Mic tratat de bunăstare

Citiți un cuvânt al autorului acestei cărți aici.


Adrian Leonard Mociulschi s-a dedicat încă din anii studenției cercetărilor multidisciplinare. A studiat istoria filosofiei cu academicianul Gheorghe Vlăduțescu și compoziția muzicală clasică cu academicianul Ștefan Niculescu. După obținerea doctoratului în muzică, devine bursier-cercetător al unui institut de studii avansate, iar apoi autodidact. A publicat cărțile Ștefan Niculescu: Poetică, matematică și armonie muzicală (2010), Evul Mediu: arhitectura și muzica (2011), Artă și comunicare (2013), Mic tratat de bunăstare (2016) și Mic tratat de magie (2018), toate la Editura Curtea Veche Publishing.
Prosperitatea este identificată cu starea la care omul poate ajunge prin eliberarea de grijile materiale, după ce a promovat examenul abundenței. Pentru a putea atinge acest nivel omul trebuie să treacă prin mai multe încercări asemeni legendarului Heracle. Despre acestea tratează capitolele cărții, asezonate cu picanterii financiare și condimente istorice.

Nu este simplu pentru nimeni, după ce mari gânditori ai modernității s-au căznit să descopere sursele prosperității, să reia, într-un text relativ restrâns, o temă perenă, și anume bunăstarea. E nevoie de erudiție ca să-și susțină teza cu exemple, e nevoie de nonșalanță spirituală pentru a pune în legătură idei și concepte. E nevoie și de o viziune altruistă pentru a da deoparte scenarii sofisticate și pentru a găsi adevărul cel simplu, aflat, de fapt, la îndemâna oricui. Valorile pe care Adrian Leonard Mociulschi le consideră esențiale pentru a ajunge la bunăstare sunt simplitatea, cumpătarea, răbdarea și munca stăruitoare.

"Distinsul umanist Adrian Leonard Mociulschi prezintă marelui public interesat lucrarea Mic Tratat de Bunăstare. Este o formă elevată și documentată prin care ne introduce în evoluția societății umane, explicând simplu, dar modern, evoluția conceptelor de bunăstare, locuire, alimentație, comunicare, lume cromatică, automatizare și informatizare, sărăcie și bogăție, economisire.

Descendent al unei vechi familii de origine poloneză stabilită în nord-estul României, autorul are printre ascendenți pe generalul de divizie Leonard Mociulschi, Comandant al Diviziei 3 Vânători de Munte în cel de-al Doilea Război Mondial, care a avut mult de suferit în temnițele comuniste pentru faptele sale de arme.

Lectura Micului Tratat de Bunăstare este un act de cultură și de înțelegere mai bună a lumii în care trăim." (Cristian Păunescu)



Enormi, înfricoșători și cu doi colți uriași, mamuții reprezentau o imagine înspăimântătoare pentru omul primitiv. Vânătorii ajunși în scena confruntării au imaginea mastodonților întipărită în memorie. Au pregătit planul de atac în galeriile subterane - cartierul general al comunității tribale - după ce le-au desenat pe tavanul grotelor. Sunt conștienți că de succesul misiunii lor depinde hrănirea semenilor. Peștera este cetatea locuitorilor ei și, prin urmare, aceștia sunt primii cetățeni ai omenirii. Luptătorul primitiv este strămoșul soldatului modern. El este un profesionist care acționează alături de camarazii săi, ascultă de ordinele unui comandant, în persoana celui mai experimentat vânător, și deține armele pe care tribul i le-a încredințat prin trudă comunitară. Victoria sa va însemna asigurarea subzistenței comunității în slujba căreia se află, pe când eșecul va conduce la foamete și suferință.

La începuturi, oamenii au folosit piatra pentru a-și confecționa cuțitele pe care le-au prins în capătul unor prăjini. Astfel, au apărut primele sulițe, care le permiteau să rămână la distanță de victimele lor. Acestea au premers proiectilele reactive lansate astăzi din gurile de foc ale răuvoitorilor sau purtate pe sub aripile prădătoarelor drone teleghidate. În preistorie găsim armele Evului Mediu, de la arcuri cu săgeți la topoarele care nu erau folosite pentru tăierea copacilor. Și tot în preistorie aflăm matricea armelor modernității, precum lansatorul de sulițe care s-a transformat în lansatorul de grenade din zilele noastre. Fie că vorbim de uneltele distrugerii din arsenalul primitivilor, fie de cele sofisticate ale prezentului, mijloacele de combatere a omului de către om demonstrează neîncetata sa luptă pentru supremație.

Competiția pentru putere a condus dintotdeauna la tensiuni, crize și conflicte. Atunci când bunăstarea a devenit premiul acestei întreceri, singura regulă a jocului a fost izbânda celui mai puternic. Pentru aceasta, oamenii au făcut din armele închinate zeului Ares o meserie. Dezvoltarea continuă a tehnologiilor militare și apariția unor noi mijloace de vânat prada de război au condus, în cadrul strategiilor fenomenului militar, la conceptul de reformă. Așa cum noțiunile de e-banking și e-commerce sunt asociate negustoriei digitale, termenul e-defence definește astăzi revoluția în afacerile militare. Generalul Vasile Paul vorbește în cartea sa, Războiul mileniului trei, despre "o schimbare majoră în natura războiului, determinată de o utilizare ingenioasă a unor noi tehnologii."^[i] Descoperirile din domeniul științific au impulsionat apariția unor sisteme tehnice care s-au manifestat agresiv în domeniul militar. De la rachetele sibianului Conrad Haas de la sfârșitul Evului Mediu și până la bombele zburătoare^[ii] care au lovit Londra în dimineața zilei de 13 iunie 1944, putem vorbi despre rolul științei în prăpădirea neamului omenesc.

Progresul economic și tehnologic a inaugurat era mașinilor după apariția motorului cu abur al lui James Watt. În locul vagoanelor trase de cai au apărut trenurile și întrebuințările lor militare. De pildă, obuzierul "Godrun"^[iii], care se odihnește astăzi pe un scurt drum de fier din parcul Muzeului Militar Național din București, se putea deplasa pe calea ferată ca locomotiva lui George Stephenson. Astfel de minuni tehnice l-au inspirat pe Arthur Honegger să compună o schiță simfonică în 1923, inspirată de un vehicul feroviar.^[iv] Forțele tehnologice aveau să creeze, așadar, vatra unei civilizații în care mașinile au înlocuit munca oamenilor, iar uneltele au funcții militare. Obiectele zburătoare imaginate cândva de Leonardo da Vinci au cutreierat văzduhul cu mulți pasionați ai aventurilor aeriene, dar s-au năpustit și în picaj asupra vieții multora.

Aceleași unde radio, care au revoluționat comunicațiile din prima jumătate a secolului XX, au făcut posibilă și apariția vehiculelor de teren fără pilot sau UGV-urile de astăzi.^[v] Printre primele jucării infernale s-a numărat și un mic vehicul teleghidat, numit Leichter Ladungsträger Goliath. Acesta a fost utilizat de Wehrmacht în timpul celui de al Doilea Război Mondial, ca transportor al unor încărcături explozive. Cărăușul șenilat era comandat de la distanță printr-un dispozitiv similar telecomenzilor noastre. Mașinile de război care i-au urmat s-au informatizat în pas cu progresul tehnologic, și au făcut ca războiul modern să aducă tot mai mult cu un joc pe calculator. Vulturul s-a transformat într-un sofisticat mecanism controlat de la mari depărtări. Prin magia comunicațiilor prin satelit, hăituirea prăzii s-a transformat într-un serial televizat al vânătorii.^[vi]

Chiar și de nu vor dispărea războinicii din teatrele de operații ale viitorului, tot nu vor trece de linia care separă partea luminată de Soare de cea obscură de pe discul Lunii. Terminatorul lui James Cameron le-ar putea veni de hac. Este de așteptat ca unitățile militare să ofere un loc de muncă, în curând, doar tehnicienilor capabili să opereze și să asigure întreținerea UAV-urilor și UGV-urilor. Economii importante s-ar putea realiza la bugetul apărării, dacă magia tehnologică va transforma tălpașii seculari în zburătorii de pe statele de plată. Roboții care înlocuiesc astăzi mâna de lucru vor atenta mâine și la pâinea pedestrimii. În această distopie, dacă soldele combatanților reduși la un amalgam de creiere, mașini și microprocesoare se vor întoarce în circuitul civil al bunăstării, atunci s-ar putea ca finanțarea să ajungă pentru înlocuirea forței vii.

Conflictele armate nu vor fi însă opera organismelor cibernetice, ci consecința aceleiași lăcomii umane. Îmbrăcați cu blănuri de samur sau cu veșminte preoțești, artizanii războaielor laice și religioase au fost mereu victimele propriei rapacități. Crezând că locuiesc în centrul Universului, nu le-a păsat de ce ar putea fi la periferie. Goana după resurse a dus la neglijarea pericolului care ne pândește din spațiu. Nimeni nu ar putea să aștepte momentul în care noaptea va deveni mai luminoasă decât ziua, așa cum s-a întâmplat cu puțin timp înaintea exploziei de la Tunguska.^[vii]

Oamenii de știință s-au răsculat adeseori împotriva eresului vremii, dar au fost tratați ca niște reacționari tulburați de stele. De pildă, Galileo Galilei, după ce a publicat tratatul în care susținea sistemul heliocentric al lui Copernic, Discorsi e Dimostrazioni Matematiche Intorno a Due Nuove Scienze, a fost întemnițat pentru "ereziile" sale și nu a fost departe de condamnarea la moarte - exemplul dat acelora care răspândeau lumina cunoașterii în dauna unui obscurantism profitabil. Despre nemărginirea Universului și asemănarea stelelor cu astrul zilei a vorbit și Giordano Bruno, cu prețul vieții sale. Pledoaria pentru infinitatea unor lumi populate de ființe inteligente apare astăzi la fel de incomodă ca și ieri. Problema care se ridică nu este de ordin dogmatic, căci nu se pune problema de "a crede" sau nu în existența altor ființe cugetătoare, ci privește asemănarea singularității lumii noastre în Univers cu vechile convingeri geocentrice. Ignoranța umană pare să se ridice mereu ca un zid pe care cunoașterea se străduiește să îl escaladeze de la facerea lumii.

La urechile opiniei publice de astăzi ajung într-o mică măsură asemenea probleme, oamenii fiind prea acaparați de știrile din care se scurg tot soiul de spaime. Auzim despre spectrul armelor de distrugere în masă, care ne bântuie liniștea încă din vremea Războiului Rece. Auzim despre atentatele teroriste ce îngrozesc astăzi planeta mai abitir decât al Treilea Război Mondial. Mai auzim și de fapte de corupție ale celor care se înfruptă din avutul acumulat pe seama dărilor noastre. Dar nu auzim nimic despre amenințarea Războiului Lumilor, profețit de un vizionar precum Wells. Astfel de idei deranjează astăzi confortul unei lumi din ce în ce mai individualiste. Oamenii preferă să rămână dezbinați și să se lupte între ei, în loc să fie uniți.^[viii]

S-ar părea că singurul lucru viu pe care omul dorește să-l găsească în Univers este argintul. Negarea existenței altor ființe inteligente nu este altceva decât aplicarea politicii struțului la ceas de primejdie. Imitatorii păsărilor alergătoare nu s-au interesat nici de buletinele informative scrijelite pe stâncile deșerturilor africane, nici de cronicile consemnate în paginile almanahurilor medievale. Singurul lucru care i-a preocupat a fost doar câștigul aducător de bunăstare, iar atunci când s-au ivit lucruri pe care nu au dorit să le vadă și-au îngropat capul în nisip.

Arta rupestră imaginează scene la fel de controversate ca și închipuirile Renașterii. Culegerea Wickiana, păstrată astăzi la Biblioteca Centrală din Zürich, povestește despre evenimentele din Bavaria secolului al XVI-lea, atunci când scuturi strălucitoare și cruci de foc s-au arătat pe cerul unei zile din luna păcălelilor. Articolul respectiv, ilustrat cu imagini apocaliptice, relatează groaza care i-a cuprins pe cetățenii orașului Nürnberg. Se povestește că, la vederea baletului acrobatic al formelor zburătoare, aceștia s-au refugiat în biserici. Poate că anul 1561 a fost unul de grație pentru acea urbe, spre deosebire de anul fatidic al distrugerilor cetăților biblice de la Marea Moartă.

Anumite așezări ale lumii au fost favorizate de relieful care le-a ferit de năpaste vreme îndelungată. Dar această situație s-a schimbat atunci când descoperirile din domeniul navigației au făcut posibile călătoriile peste mări și țări. Explorările geografice nu au fost o istorie naturală, ci o cursă după câștigurile adesea scăldate în sânge. În goana omului după resurse, nu a contat nimic din tot ce i-ar fi putut sta în cale, așa cum nu a contat nicio religie ce interzice crima. De pildă, setea de îmbogățire și superioritatea armelor conchistadorilor au dus la sfârșitul tragic al nefericiților azteci, a căror vină a fost că dețineau aurul atât de necesar nou-veniților.

Distanțele lumii par a se fi micșorat astăzi până la dispariție, datorită progresului tehnologic. Nu mai există niciun teritoriu care să fie protejat de întinderea mărilor sau de crestele munților. Portavioanele și submarinele nucleare proiectează în prezent puterea militară a statelor în orice loc brăzdat de ape, la fel ca și bombardierele strategice care străbat văzduhul în lung și în lat. În era spațială, zborurile cosmice desființează practic distanța geografică ca scut între puterile rivale. Totuși, atunci când vorbim despre distanțe astronomice, acestea vor fi lucrat ca o barieră naturală între pământ și galaxiile în care ar putea exista civilizații la fel de pofticioase ca și cea umană. Nu este exclus ca astfel de obstacole, comensurabile în ani-lumină, să fie depășite de călătoriile interplanetare. De aceea, omul trebuie să aibă mereu mintea limpede pentru a se putea înarma cu precauție atunci când vine vorba de... judecată.

Deficiențele civilizației noastre nu au fost niciodată cauzate de insuficiența științifice, ci de lipsa de coeziune socială. Umanitatea este dezbinată și contencioasă în sine. Șansele eșecului la scară planetară, în loc de a scădea, se măresc. Pământul este mai aproape acum de pârjol decât era pe vremea cruciadelor, a cavalerilor sau a catapultelor. Civilizația umană ar putea dispărea în urma folosirii propriilor unelte ale distrugerii. Vulnerabilitatea umanității în fața unor forțe exterioare, care ar urmări distrugerea sa este întrecută chiar de revoluția afacerilor militare. Înainte de a putea fi distrus de presupuse rase ostile din Univers, omul ar putea face singur acest lucru. Holocaustul nuclear se poate declanșa oricând, în virtutea faptului că mersul normal al lucrurilor poate fi întrerupt de ceea ce numim accident sau de manifestarea imprevizibilă a forței majore. Ce s-a întâmplat la Cernobîl este un exemplu în acest sens.^[ix]

Despre riscurile automatizării armelor, Alvin și Heidi Toffler, consemnau în cartea lor, Război și anti-război, următoarele: "până și cei mai buni proiectanți de roboți pot face și fac greșeli, căci nici chiar cea mai rafinată echipă software nu se poate gândi la «toate». Primejdia o reprezintă incapacitatea de a lua toate măsurile de siguranță, de a face față erorii, surprizei și hazardului - tocmai fenomenul care proliferează în ceea ce Clausewitz numea «ceața războiului»."^[x] Către autodistrugere pare a se îndrepta cu pași repezi actuala civilizație, căci posibilitatea unor defecțiuni specifice oricărui sistem tehnologic sau a unor erori neprevăzute nu va dispărea complet decât odată cu armele de distrugere în masă. Atunci când oamenii vor renunța la aceste mijloace de distrugere în masă, s-ar putea ca umanitatea să treacă cu bine examenul de capacitate.

Citiți un cuvânt al autorului acestei cărți aici.