Moscova înhață România (II)

Citiți o cronică a acestei cărți aici.


Citiți prima parte a acestui fragment aici.

Acum, ordinul suna așa: tot ceea ce provenea din Rusia trebuia să se întoarcă acolo. Nu conta că lucrurile, chiar dacă erau din Rusia, fuseseră achiziționate în mod legal. De exemplu, Casa Războinicilor, cum se numea magazinul Asociației Ofițerilor Români, cumpărase din Transnistria o cantitate de pielicele de miel. Acestea au fost puse în vânzare, iar vreo 30 de soții de ofițeri le-au cumpărat și și-au făcut haine din ele. Coloana a șasea a cerut ca aceste haine să meargă în Rusia, fiindcă pielicelele erau de origine rusească. Actele de la Casa Războinicilor au fost verificate cu atenție, iar fiecare femeie care a cumpărat piei a fost identificată, cerându-i-se să predea haina. Fără nicio despăgubire, desigur.

Comuniștii își băgau nasul în asemenea lucruri cu un zel demn de o cauză mai bună. La vremea respectivă se spunea că de afacerea cu pielicele se ocupase timp de opt săptămâni o echipă de 20 de oameni, iar asta în timp ce pe câmpul de luptă era nevoie de fiecare bărbat apt pentru serviciul militar.

Un prieten al autorilor avea acasă la el un armoniu vechi de jumătate de secol. Fusese realizat în Lancaster, statul Pennsylvania, și vândut prin intermediul unui negustor de instrumente muzicale din Odesa. Într-o zi, cineva a sunat la ușa lui. Erau doi membri ai coloanei a șasea care s-au legitimat și au spus că, după știința lor, în casă se află un obiect rusesc, un armoniu. Proprietarul i-a poftit înăuntru și le-a arătat instrumentul, subliniind că-l are de 50 de ani. Aceștia au arătat, triumfători, spre cuvântul "Odesa". El a răspuns, arătând spre "Lancaster, Pennsylvania".
- Când aveți de gând să predați armoniul? au întrebat ei.
- Niciodată! A fost făcut în America și vândut în România de un negustor din Odesa. Asta nu înseamnă că obiectul e rusesc.

Cei doi musafiri nepoftiți erau încurcați. I-au spus omului că vor întocmi un raport special și că va mai auzi de ei, ceea ce s-a și întâmplat. În următoarele patru săptămâni, nu mai puțin de 20 de membri ai coloanei a șasea au venit și s-au uitat la vechiul armoniu cu gravitate, cugetând la cuvintele "Lancaster" și "Odesa". Ultima persoană a spus că problema va fi transmisă spre rezolvare Moscovei.

După circa un an, un înalt funcționar a trecut pe la prietenul nostru și a spus că Moscova vrea să știe cu aproximație data la care a fost achiziționat armoniul. Acesta s-a gândit puțin și a zis "1890". Cam așa a socotit el că ar fi corect. Funcționarul a scos partea de sus și din spate a instrumentului și l-a verificat cu atenție. La plecare, a spus că va retransmite problema la Moscova cu observațiile sale.

Altora care aveau ceva luat din Rusia le era și mai greu. Membrii Gărzilor Roșii îi duceau la interogatoriu, le percheziționau casele și, uneori, le confiscau bunurile. Prietenii acestora erau maltratați, fiindcă se bănuia că ascund o carpetă, o mașină de cusut sau o piele de oaie care era folosită pentru a acoperi un cărucior de copil mic. Casele, garajele, fabricile și prăvăliile erau cercetate cu atenție. Locuințele unor familii importante ale Bucureștiului, inclusiv cea a renumitei Madam Goga, au fost golite de candelabrele, carpetele și argintăria luate de la ambasada rusă. Totuși, toate lucrurile provenite din Rusia erau de slabă calitate. Păreau a fi mai potrivite pentru groapa de gunoi, dar rușii au luat gunoiul. Coloana a șasea s-a străduit câteva luni să dea de urma unei anvelope de automobil luate de la o mașină confiscată. "E o chestiune de principiu!" ne-a lămurit un comunist.

Coloana a șasea s-a apucat de afaceri la scară mare atunci când a pus labele pe bunurile imobile și pe patrimoniul german. Din cele auzite de autori, se pare că rușii nu știau mare lucru despre investițiile germane, iar Occidentul știa și mai puțin. Rușii s-au minunat când au văzut asemenea bogății, prada depășindu-le toate așteptările. Coroana activelor germane era reprezentată de investițiile deținute de naziști în industria petrolului și în domeniul bancar.

În primul rând, industria petrolieră, cu Societatea Astra Română, care aparținuse în trecut grupului Royal Dutch Shell și avea o importantă participație germană la capitalul propriu de 2,5 miliarde de lei și un acord de cooperare cu societatea Kontinentale Öl din Berlin. De asemenea, această ultimă companie cumpărase de la societatea belgiană Petrofina pachetul majoritar de acțiuni la societatea Concordia, cu un capital de 1,7 miliarde de lei. Datorită acestei participații majoritare, Berlinul deținea controlul asupra vastului imperiu Concordia, care cuprindea rafinăria Vega de la Ploiești, Uzina de Arme și Utilaje Concordia, centrale electrice, instalații miniere și de depozitare. Este un mister cum au reușit investitorii germani să se strecoare la Petrol-Block, o altă societate petrolieră, dar probabil că acest lucru s-a întâmplat prin intermediul Societății de Utilaje și Automobile Brünn Königsfeld, un important creditor al companiei Petrol-Block, și prin intermediul acționarilor SIPER de la Paris. Societatea Redevența nu avea capital german, ci o strânsă colaborare cu rafinăria Vega a companiei Concordia, căreia îi livra țiței. Cel mai mare acționar al companiei Petrolul Românesc era Societatea Bancară Română, iar banca respectivă era controlată de Dresdner Bank și de Kommerz Bank din Berlin. Societatea petrolieră Colombia, cu un capital de 380 de milioane de lei, a ajuns pe nesimțite în mâinile germanilor, atunci când naziștii au devenit acționari majoritari la societatea franceză OMNIUM. Societățile Sardep, cu un capital de 60 de milioane, și Sarpetrol, cu un capital de 70 de milioane de lei, care aveau instalații de depozitare și piețe de export, lucrau în combinație cu alte companii petroliere germane. Sardep era proprietara celei mai moderne clădiri de birouri din București, care valora mai mult decât capitalul ei social. Britanicii din Comisia Aliată de Control și-au instalat în ea cartierul general.

Următorul domeniu în care au fost găsite importante investiții germane a fost cel bancar. Și aici, membrii coloanei a șasea s-au minunat de norocul care a dat peste ei. Banca Comercială Română era controlată de Deutsche Bank, care deținea 90% din capitalul de 300 de milioane de lei. Banca de Credit Român avea un capital de 400 de milioane de lei, un sfert din acesta fiind deținut de Reichs Kredit Gesellschaft. Societatea Bancară Română, cu un capital social de 200 de milioane de lei, era controlată în proporție de 70% de Dresdner Bank, iar Kommerz Bank din Berlin deținea o participație minoritară. Banca de Comerț, o instituție cu un capital de 100 de milioane de lei, vânduse acțiuni Băncii Muncii Germane, în vreme ce 25% din capitalul de 100 de milioane de lei al Băncii Chrissoveloni, o instituție privată, era deținut de Berliner Handels Gesellschaft.

Printre activele germane se găseau multe alte proprietăți valoroase, de la importanta filială românească a trustului I. G. Farben și participațiile Uzinelor Hermann Göring la societățile din industria românească, până la agențiile și trusturile lui Krupp, Stinnes, Mannesmann și alții. Multe proprietăți germane fuseseră luate de românii înșiși înainte să pună sovieticii mâna pe ele. Nimeni nu a pus vreodată la îndoială corectitudinea confiscării proprietăților private sau a activelor oficiale aparținând companiilor și dușmanului.

Cu o deosebită iscusință, membrii coloanei a șasea au format uriașe societăți monopoliste fără să investească măcar o rublă sau un leu. Pentru a lărgi baza acestor întreprinderi, sovieticii au obligat statul român să creeze împreună cu cel sovietic societăți mixte, care au eliminat concurența românească și le-au dat comuniștilor posibilitatea de a exercita un control total asupra economiei țării.

Una dintre întreprinderile noi era Sovrompetrol. A fost creată prin aducerea, ca aport rusesc, a tuturor participațiilor germane de la diverse societăți petroliere la această unică societate. Conform unei legi românești, statul avea un procentaj din producția tuturor societăților petroliere. Când a devenit asociat la SOVROM, România a trebuit să aducă drept participație aceste procentaje. Strategia respectivă a obligat societățile independente să-l finanțeze pe cel mai mare concurent al lor cu o parte din producția proprie. Sovrompetrol a devenit un gigant care a pus stăpânire pe câmpurile străjuite de sonde și pe productivele rafinării. Era o ditamai societate care putea distruge din interior toate societățile la care avea participații.

În mod asemănător, capitalurile germane din bănci au fost folosite pentru a crea Sovrombanc. Aici, membrii coloanei a șasea n-au mai aplicat modelul nazist. În loc să controleze societățile petroliere prin intermediul băncilor, activitățile financiare ale Sovrompetrol erau canalizate prin intermediul Sovrombanc. Statutul noii bănci este foarte general. România este asociată, dar Moscova stabilește regulile. Sovrombanc s-a născut în momentul în care economiștii comuniști au răspuns afirmativ cererilor de naționalizare a băncilor și a societăților de asigurări. Când aceasta se va realiza, Banca Națională a României nu va mai fi decât o instituție care emite bancnote, în timp ce Sovrombanc va deveni un monopol bancar comercial.

După ce a pus mâna pe petrol și pe bănci, coloana a șasea a trecut la alte domenii. Cine controlează transporturile, controlează economia. De fapt, cu mult înainte să se apuce de afacerile cu petrol, rușii își făcuseră planuri mari de a controla rețeaua de transport din tot bazinul Dunării. Dacă puterile occidentale și-au dat cu greu seama de țelul sovieticilor, ofițeri cu minte pătrunzătoare din Ministerul Marinei Militare și directori de la Serviciul Maritim Român și de la Navigațiunea Fluvială Română, cele mai mari societăți de transport oceanic și fluvial, au prevăzut catastrofa care avea să se întâmple. Avertismentele lor au fost transmise la Washington întrun raport cuprinzător elaborat de unul dintre autorii acestei cărți. Au fost primele informații cu privire la o situație de care, ulterior, s-au ocupat Marile Puteri și participanții la conferințele ONU.

Dunărea este cel mai lung și cel mai important fluviu al Europei, dacă nu punem la socoteală Volga. Este principala arteră de circulație pentru șase țări riverane și de ea depinde economia acestora. Înainte de război, pe această rută internațională deschisă navelor din toate țările navigau circa 3 000 de nave și de barje care transportau aproximativ patru milioane de tone de marfă pe an. În timpul războiului, naziștii au intensificat considerabil traficul.

Când hoardele Armatei Roșii au năvălit în bazinul dunărean, căpitanii și cârmacii au ridicat ancorele ori au tăiat cablurile și, fără a mai pierde o clipă, au pornit-o repede spre Vest. Circa 1.000 de vase au ajuns pe cursul superior al Dunării, unde au fost oprite de forțele americane de ocupație. Minele, podurile distruse, bombardamentele aeriene și epavele le-au îngreunat mult călătoria.

Sovieticii nu i-au putut împiedica, dar s-au concentrat asupra strategiei de dobândire a supremației pe Dunăre. A fost înființată o societate de transport naval aparent inofensivă, Sovromtransport, care a preluat toate navele de transport oceanic și fluvial, precum și instalațiile portuare, încheind contracte cu porturile de la Dunăre, nerefăcute încă după război, pentru folosirea exclusivă, pe termen lung, a instalațiilor acestora. Până să se dezmeticească Aliații occidentali, sovieticii și-au creat un monopol pe care l-au mărit folosind strategii similare în Iugoslavia, Bulgaria și Ungaria.

Dunărea albastră era acum Dunărea roșie. În loc să protesteze, fiindcă au pierdut o cale navigabilă internațională, liberă, statele riverane au acceptat politica sovieticilor, acceptând și refrenul Moscovei potrivit căruia doar statele dunărene au drepturi asupra fluviului.

În cele din urmă, după ce sovieticii s-au servit de Sovromtransport spre a pune mâna pe Dunăre, societatea și-a început activitatea. Cea mai cunoscută navă a sa, "Transilvania", care, în timpul războiului, a fost ancorată împreună cu nava-soră, "Basarabia", la Istanbul, face curse de la Constanța în Marea Mediterană, ajungând până la Marsilia. Este singurul element semiromânesc de legătură cu exteriorul. Ulterior, Sovromtransport s-a extins în domeniul transportului rutier pe distanțe lungi și scurte.

Apoi, coloana a șasea și-a concentrat atenția asupra aviației. România avea o linie aeriană care funcționa bine și care avea în dotare avioane Lockheed și alte aparate americane. Înainte de război, aterizau și decolau de la București avioane din Franța, Germania, Polonia, Ungaria, Turcia, Italia și din alte țări și numai Rusia era inaccesibilă.

După război, situația s-a schimbat complet. Legătura cu Occidentul a fost practic tăiată și numai avioanele rusești zburau în România. Liniile aeriene românești independente au fost absorbite de TARS, adică "Transporturile Aeriene Româno-Sovietice", o altă creație a coloanei a șasea de experți în economie.

De asemenea, există Căile Ferate Române, cu o rețea discontinuă de circa 13.000 de kilometri de cale ferată. Fiind legate de pământ, căile ferate nu au putut fugi, ca navele și avioanele, astfel încât rușii nu au fost nevoiți să pună imediat mâna pe ele. Erau deja monopol de stat, iar sovieticii și-au putut permite să amâne până în ultimul moment absorbția lor, împreună cu a întregii țări. Când autorii cărții au plecat din România, propaganda comunistă promova deja ideea schimbării liniilor românești, care au ecartament standard, cu liniile rusești, care au ecartament mai mare, "în vederea unei mai strânse cooperări". Mulți bănuiau despre ce anume era vorba.

Am minți dacă am spune că toate acestea au fost urmarea exclusivă a activității comuniștilor, deoarece ei au fost ajutați de capitaliști români proeminenți. Majoritatea lor proveneau din anturajul lui Gheorghe Tătărăscu, demis ulterior din funcția de ministru de externe, în timp ce alții erau industriași independenți. Se spunea că Max Auschnitt, micul om de fier cu păr roșcat care îi trata pe ruși la fel de bine ca pe americani, era amestecat în organizarea societății Sovromlemn, care a preluat industria cherestelei și a exploatării lemnului. Cu sau fără știință, acești oameni au fost importanți susținători ai coloanei a șasea. Fără îndoială, mulți au făcut-o din dorința justificată de a stabili relații pașnice, bazate pe înțelegere cu marele vecin al țării lor, dar alții sperau să obțină câștiguri personale din colaborarea lor.

Coloana a șasea a rupt România de economia Europei. Fluxul normal al mărfurilor acesteia spre Occidentul industrializat - de la care luase toate necesitățile și extravaganțele vieții ei îmbelșugate - sau spre Balcani, Turcia și Orientul Apropiat, a fost întrerupt. Rusia sovietică, unde nivelul de trai era mult mai scăzut, avea nevoie de acel flux ca de o transfuzie vitală pentru economia ei jalnică și sleită de puteri.

Semnele vizibile ale acestei tranziții indicau încet, dar sigur, încotro se îndreaptă România, arătându-le altor națiuni care virau spre stânga la ce anume se puteau aștepta. Urmăream aceste semne cu o neliniște din ce în ce mai mare.

Ritmul reparațiilor în zonele afectate de război a scăzut. Niște cocioabe nenorocite se ridicau acolo unde fuseseră înainte case frumoase. Zugrăveala clădirilor se umfla și se cojea, iar cornișele se crăpau și cădeau. Geamurile își pierdeau strălucirea, iar perdelele curate de dantelă dispăreau de la ferestre. Prăvăliile se închideau, iar cartierele muncitorești erau mai posomorâte ca oricând, în timp ce străzile erau pline de mizerie. Cândva, dacă era aruncat pe jos un simplu băț de chibrit, el era luat cu mătura de un băiat în uniformă după nici măcar un minut de când ajungea în rigolă, dar acum, rigolele erau pline de reziduuri. Gropile din caldarâm, mereu o pacoste pentru șoferi și pietoni, au devenit un adevărat pericol.

Viața era agitată. Adulții păreau chinuiți și îngrijorați, iar copiii aveau cearcăne la ochi și erau trași la față. Femeile, care rivalizaseră cu pariziencele la modă și la eleganță, se străduiau în zadar să păstreze o brumă de aparență. Paltoanele bărbaților erau roase la guler și la butoniere, iar demnitatea lor avea de suferit din cauza pantalonilor uzați și a pantofilor cârpiți. Viața de noapte înceta după o repriză de dans pe marginea prăpastiei. Petrecerile erau puține, iar musafirii trebuiau să își aducă pâinea. Cândva foarte apreciate la nivel internațional, opera, teatrul și concertele erau adaptate pentru propaganda sovietică, după exemplul celor de la Moscova, noul "centru al civilizației mondiale". ARLUS, "Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică", a înăbușit activitățile culturale ale României și a dat prioritate spectacolelor propagandistice rusești, dintre care doar cele de balet erau reușite. Profesorul Constantin Parhon^[i], șeful ARLUS, se aștepta să primească drept recompensă pentru activitățile sale o funcție importantă în guvern, ceea ce s-a și întâmplat la începutul lui 1948, când a fost numit șef al consiliului care l-a înlocuit pe fostul rege Mihai, alungat din țară. Oameni care altădată se deplasau cu mașini elegante își toceau acum pingelele mergând pe jos. Mașinile americane, visul și mândria oricărui român, se stricau. Sovieticii au trimis o mulțime de limuzine ZiL strălucitoare pentru fruntașii comuniști și membrii guvernului, iar apariția lor a vrut să însemne că mașinile și produsele americane nu mai aveau ce căuta în România. Singurele articole de lux erau țigările ieftine și tari și vinul prost. În vara lui 1947, oamenii au supraviețuit cu o dietă monotonă formată din vinete și din roșii.

Pe acest fundal de descompunere, comuniștii au ridicat câteva elemente de recuzită care au avut un efect contrar celui urmărit de ei ca urmare a accentuării contrastelor dintre real și imaginar. Au deschis o Universitate Populară care, într-un timp incredibil de scurt, îi transformă pe copiii de muncitori în specialiști și în oameni de știință. În România existau universități bune, în care aveau loc toți, așa încât nu prea era nevoie de această Universitate Populară. Noii stăpâni organizau pentru muncitori și țărani excursii în Capitală, iar aceștia veneau în grupuri zgomotoase, ovaționând comunismul și fiind mânați ca turmele în stilul organizației hitleriste Kraft durch Freude^[ii]. De regulă, aceste deplasări se sfârșeau în taverne unde băutura proastă și bolile venerice se dobândeau ușor. Asemenea excursii erau trucuri propagandistice.

În principiu, România comunistă nu crede în "viață, libertate și căutarea fericirii", pentru că omul este făcut să muncească pentru Moscova și pentru societățile SOVROM înființate de coloana a șasea.

Citiți o cronică a acestei cărți aici.