Talentul ca datorie publică - Prefață la Măștile lui Hipocrate

Citiți un fragment din această carte aici.


Voi începe cu o mărturisire. M-am hotărât cu greu să scriu această introducere la noul volum al domnului doctor Costin Duțu Măștile lui Hipocrate - de la anamneză la click, care completează triada debutată prin Incizie printre cuvinte (2015) și continuată cu Sutură de gând (2020).

În primul rând, senzația mea este că principiul de a pre-fața, adică de a recomanda, de a introduce în cultură opera unui om, îți sugerează să te așezi pe un piedestal oarecum nemeritat. Deasupra autorului, deasupra artistului, a celui care creează. Ca și cum ai avea valoarea superioară a unui maestru guru al domeniului, a unui un om care dă ora exactă într-un sector. Așadar, eu trebuie să recunosc că nu sunt doctor în medicină și că este departe de mine gândul de a mă socoti specialist în literatură sau vreo somitate de critic literar. Manifestările mele publice s-au limitat la zecile de volume de istorie, respectiv geopolitică, și la nenumărate articole în presa noastră cea de toate zilele, această zeiță hulpavă care se hrănește cu talentul unor risipitori.

După ce am citit volumul chirurgului Costin Duțu, m-am liniștit și m-am luminat. Teama mea de ridicol, jena și stinghereala mi-au dispărut. Această carte atât de deschisă sufletului uman (pe care am lecturat-o cu sentimente amestecate de împătimit al lecturii și de pacient) este și un excelent curs de comunicare despre relația medic-bolnav. Și, slavă Domnului, în ultimii ani am predat comunicarea ca profesor universitar și, cu voia aceluiași Atotputernic, am trecut cu umilință, recunoștință și speranță și pe patul de spital. Deci, atât teoretic cât și practic, pot dezbate cu competență acest subiect, dragi cititori și oameni care știu ce înseamnă suferința. Și vă spun cu autoritatea comunicatorului și cu smerenia pacientului că recomand paginile ce urmează atât celor care dăruiesc, cât și celor care primesc actul medical!

În al doilea rând, puțini sunt prefațatorii de cărți care au șansa de a lansa o afirmație ce va fi contrazisă cu putere în opera ce îi urmează. Nu voi rata ocazia de-a o face acum, prin spiritul polemic care mă caracterizează și care m-a apropiat de autor, laolaltă cu modul în care practică medicina și felul în care înțelege istoria. Așadar, nu voi pregeta să susțin aici, din nou, rolul de salvator divin al medicului în societatea umană, rol pe care dr. Duțu îl nuanțează până la sublimare în paginile sale. Parcă îl și aud pe autor parafrazându-l pe Paracelsus: "Domnule profesor, medicul tratează, Dumnezeu vindecă!". Știu, știu prea bine că iar mă va mustra cu modestia sa proverbială: "Ai exagerat, profesore... Noi, medicii, ne facem datoria. Nu ne suiți pe un soclu, nu vă suntem de folos acolo".

Nu în ultimul rând, calitatea mea de istoric mă face să tresar în fața nenumăratelor istorii umane cuprinse în paginile acestei cărți. Există drame generaționale precum războaiele, dar și drame individuale, adevărate Stalingrade ale corpului și sufletului uman pe care doctorul Costin Duțu le-a surprins cu acuratețe în scrierile sale. Vă invit să le vizitați. Amintirile individuale sunt sursa memoriei colective.

Nu vă voi povesti sau răstălmăci cartea. În plus, o prefață lungă este plicticoasă și poate cădea în desuetudine prin două moduri. Ori este prea laudativă, aproape hagiografică, ori desființează prin ispita orgoliului prefațatorului răzbunător și profetic. Voi încerca să evit aceste ispite, deși Balzac zicea că nu există om care să nu aibă complexe în fața hârtiei... a albului imaculat care își așteaptă slova...

Eu constat că doctorul Costin Duțu e talentat. Dă pe afară, geme de talent! Și că textele lui merită citite, devorate. Confirm, dacă mai era nevoie, că are umor, un suflet mare și... o peniță ecologistă. Nu distruge pădurile pentru celuloză. Scrie microeseuri dense, plăcute cititorului, și care lasă de multe ori gândului profunzimea pe care o resimte după o plimbare prin natură.

Pot confirma, cu parafă dacă trebuie, că domnul doctor Costin Duțu s-a născut sub o stea norocoasă. La botezul său au participat și Hipocrate și cel puțin două ursitoare - una cu studii în medicină, care i-a oferit mâini de aur ("mâinile de aur nu te ajută în chirurgie, sunt rigide și te orbesc", îl aud zâmbind pe autor), și una specializată în talent literar.

Risipește în continuare talanții pe care ți i-a oferit Creatorul, vindecă oameni, vindecă suflete, scrie, doctore! Prin talentul tău, hobbyul ți s-a transformat în datorie. Iar la tine, este o deja o datorie publică. Și la cum te cunosc, ți-o vei duce la capăt cu profesionalism, dar și cu succes!

(Conf. univ. dr. Florian Bichir, Cercetător științific al Academiei Române)

Citiți un fragment din această carte aici.