O istorie a unui experiment ratat - Tragedia sovietică

Citiți un fragment din această carte aici.


Mă gândesc uneori că noi, cei din generația mea, suntem cam ultimii care își mai amintesc în cunoștință de cauză cum arăta lumea de dinainte de 1989. În acești ani, tot ceea ce ne înconjoară s-a transformat într-un mod atât de profund, încât generațiilor născute după acel moment de cotitură multe dintre realitățile trăite atunci li se par exagerate sau chiar imposibile, ba chiar știu tineri care și-ar dori ca acele vremuri să se reîntoarcă. Înțeleg nostalgia celor care și-au trăit tinerețea atunci, pentru că odată cu înaintarea în vârstă, trecutul capătă o aură greu de egalat, dar mi-e greu să accept lipsa de curiozitate și a dorinței de informare a multor tineri. Există cărți, documentare și acces la enorm de multe informații legate de ce a însemnat Rusia Sovietică pentru ruși și toți cei care au intrat în zona lor de influență prin care oamenii ar putea să înțeleagă mai bine inclusiv realitățile pe care le trăim astăzi. Condiția esențială este, însă, să vrem.

Când am văzut că editura Corint a publicat cartea lui Martin Malia intitulată Tragedia Sovietică, O istorie a socialismului în Rusia. 1917-1991, m-am bucurat pentru că mi-am spus că era nevoie de această carte în limba română, deși a fost publicată inițial în 1994. Citind-o, mi-am adus aminte de bucuria și uimirea pe care le-am trăit într-o dimineață a studenției mele când, la biblioteca facultății de istorie am început să citesc Trecutul unei iluzii a lui François Furet. Încercam să înțeleg cum a schimbat și marcat socialismul viața bunicilor și părinților mei, cum a fost posibil un astfel de experiment social, cum a reușit să facă atât de mulți prozeliți și să distrugă atât de multe vieți sub pretextele binelui și egalității sociale. Ulterior s-au adăugat și alte lecturi esențiale, iar acum cartea lui Malia mai adaugă o cărămidă importantă la cunoașterea și înțelegerea a ceea ce a fost.

Se adresează această carte doar istoricilor?, ar putea întreba cineva. Răspunsul meu categoric este NU. Cartea lui Malia este scrisă atât de bine și de o minte atât de clară încât poate constitui un bun punct de plecare pentru orice cititor nefamiliarizat cu subiectul, dar care are nevoie să înțeleagă cronologia și cauzele politico-sociale și economice ale evenimentelor de atunci. Este scrisă într-un stil clar, coerent și fără acolade inutile. De altfel, autorul însuși spune în prefața cărții că ceea ce și-a dorit să scrie este "o narațiune de investigare a evoluției sovietismului, vreme de 74 de ani, pe măsură ce sistemul a avansat de la origini până la sfârșitul său."

Premisa de la care pleacă Malia în istoria sa este faptul că revoluția socialistă sovietică a fost o mare aventură utopică a epocii moderne. Asemenea lui Ianus, ea a avut o dublă față: pentru milioane de oameni a însemnat speranța socialismului și implicit a unei vieți mai bune, iar pentru alte milioane, teroarea totalitarismului. De asemenea, el își justifică titlul - Tragedia sovietică - deoarece aventura sovietică s-a încheiat cu un dezastru, cu un stat slăbit și care nu își mai găsea identitatea. Tragedia a fost cu atât mai mare cu cât a fost provocată de căutarea și dorința de împlinire a promisiunii socialiste de dreptate, egalitate și pace perfecte. A fost, scrie Malia, prima încercare eșuată de a aduce utopia la putere.

Dacă Furet, în cartea menționată anterior analizează comunismul ca idee seducătoare inclusiv pentru o parte a intelectualității occidentale, Malia își construiește cartea pe analiza concretă, ca sistem aplicat a regimului sovietic. De aceea cred că Tragedia sovietică se dovedește a fi un bun punct de plecare pentru orice cititor interesat de subiect. Malia pune în antiteză capitalismul și socialismul. Consideră că piața și proprietatea sunt esențiale pentru o societate funcțională și că durabilitatea nu poate fi realizată decât printr-un regim democratic liberal și economia de piață. Pentru autor, socialismul marxist nu este altceva decât o utopie coercitivă și consideră că iluzia aplicată distruge societățile reale. Criticii săi observă, și pe bună dreptate, că Malia ignoră modelele socialismului non-sovietic, de tipul social-democrațiilor din țările nordice. Apărătorii lui spun că Malia nu este un ideolog neoliberal, ci un istoric al limitelor utopiei. Chiar și cu aceste controverse, Tragedia sovietică vorbește despre momentele importante din evoluția statului rus de dinainte și de după 1917.

Malia analizează diferitele curente politice și ideologice care au animat societatea rusească înainte de 1917. Observă că în Rusia structura socială era dominată de două categorii sociale, nobilii și țărănimea ceea ce va influența puternic gândirea politică a intellighenției, că partidele au apărut înainte de a exista alegeri și guvern constituțional ceea ce făcea inevitabilă o criză a sistemului de stat și o confruntare cu regimul autocrat.

Mi s-a părut interesant capitolul 3 (Calea spre Revoluția din Octombrie) în care Malia se întreabă dacă Rusia a avut vreun moment șansa să evite bolșevismul. Pentru a răspunde la această întrebare de istorie contrafactuală, Malia face o analiză foarte bună a evenimentelor din 1917, vorbind despre revoluția de la Petrograd, despre rolul "țăranului în uniformă" în desfășurarea evenimentelor, despre revolta împotriva războiului și colapsul general cauzat de acesta. Remarcă, de asemenea, că puterea nu a ajuns la clasa muncitoare, ci la o organizație politică și ideologică, adică la partidul bolșevic.

"Mitul Revoluției proletare din Octombrie este mitul triumfului maselor alienate și dezumanizate asupra tuturor suferințelor și privațiunilor lor. Din această perspectivă escatologică, suferința este criteriul umanității autentice atât pentru Marx, cât și pentru Dostoievski, iar, din moment ce criza intensă face ca suferința să fie și mai acută, războiul și prăbușirea socială din 1917 au conferit celor umiliți obidiți de viață în Rusia statutul de oameni prin excelență. Căci suferința din 1917 nu era un mit, ci cel mai crud fapt empiric."

Urmând firul evenimentelor, cartea analizează preluarea puterii de către Lenin, măsurile economice luate de acesta, venirea lui Stalin la putere și Marea Teroare, precum și perioadele în care conducerea statului a revenit pe rând lui Hrușciov, Brejnev, Gorbaciov.

Mi-au atras atenția paginile în care Malia destructurează ceea ce numește "teoria omului rău". El spune că acțiunile lui Stalin nu pot fi judecate doar prin prisma psihologiei și a etichetei de om rău. Această abordare este reducționistă și a dus la separarea stalinismului de bolșevism și leninism. Cu alte cuvinte, socialismul sănătos ar fi fost distorsionat de liderul puternic, rău și despotic. Malia nu pune la îndoială faptul că Stalin a fost un om eminamente rău, ci ideea că acesta ar fi fost agentul catalizator al tuturor acțiunilor sale. Stalin a fost mult mai mult decât un lider psihotic.

"Stalin însă a rezistat un sfert de secol și, după orice standarde lumești de judecată, el trebuie considerat un succes al istoriei mondiale. În definitiv, a construit socialismul, a învins fascismul și a creat imperiul sovietic."

Malia nu îl prezintă pe Stalin într-o lumină favorabilă, ba dimpotrivă. Îl vede așa cum era: un tiran priceput în a-și neutraliza adversarii politici, un ins dispus să calce pe cadavre pentru a-și atinge țelurile, un om lipsit de scrupule când era vorba a-și impune agenda. În acest context, mi s-au părut excelente paginile legate de intrarea Rusiei în cel de-al doilea război mondial și transformarea acestuia în "marele război de apărare a patriei." Malia scrie că în primele luni de război o mare parte a populației sovietice era neutră față de ambele tabere: oamenii pur și simplu nu credeau afirmațiile guvernului legate de brutalitatea nazistă. Când acestea s-au confirmat, populația a ajuns la concluzia că "mai bine cu bestiile noastre, decât cu bestiile lor". A fost vorba, consideră el, de o eroare a regimului nazist, dar și de trezirea patriotismului rus rezidual decât a patriotismului sovietic. Mi-am adus aminte de discursul lui Stalin din 3 iulie 1941 care a devenit un model de propagandă și mobilizare a maselor.^[i]

În a doua parte a cărții, Malia analizează epocile care i-au urmat lui Stalin, dezghețul din perioada lui Hrușciov și criza rachetelor din Cuba, epoca lui Brejnev cu măsurile economice prin care se încerca redresarea economiei sovietice planificate și, nu în ultimul rând perioada lui Gorbaciov și cum venirea acestuia la putere a dus la dezintegrarea imperiului rus. Să nu uităm că această carte a fost scrisă în 1994, într-o perioadă în care domnea încă un optimism general vis-à-vis de evoluția fostului imperiu. Malia, însă, nu poate fi acuzat de naivitate. Cartea lui se încheie astfel:

"Fenomenul leninist fără precedent a apărut pe fondul crizei mondiale fără precedent din 1914-1918. Orice criză globală asemănătoare ar putea împinge din nou programele socialiste latente spre maximalism și, în consecință, spre tentația căutării puterii absolute pentru a atinge scopuri absolute. Atâta timp cât există aspirația utopică a socialismului, aceasta va avea întotdeauna o dublă ipostază: va servi ca imbold necesar pentru îmbunătățirea unei lumi veșnic imperfecte și va oferi tentația înlocuirii forțate a acelei lumi cu una presupus perfectă."

În final, aș spune că pentru a înțelege prezentul este necesar să ne cunoaștem trecutul. În lumea post-adevăr în care devine din ce în ce mai greu să separi manipularea de informația reală, mecanismele sovietice sunt necesar de studiat și înțeles. Mai cred, de asemenea, că analiza lui Malia completează foarte bine studiile și cărțile lui Furet și Judt. Spun acest lucru pentru că dacă Malia ne spune de ce a murit sistemul și Furet ne explică de ce mulți l-au iubit, Judt ne cere să ne gândim ce fel de viață ne dorim să trăim DUPĂ căderea utopiei și să înțelegem că pericolul nu este reprezentat de aceasta, ci de atomizarea socială și uitarea a ceea ce înseamnă să fim solidari în fața pericolului.

"We have entered an age of fear. Insecurity is once again an active ingredient of political life in Western democracies... fear of the uncontrollable speed of change, fear of the loss of employment, fear of losing ground to others... fear that it is not just we who can no longer shape our lives but that those in authority have also lost control..."^[ii]

Citiți un fragment din această carte aici.