Ziua Comemorării și Memoria Lipsei de Libertate - Cine a trădat-o pe Anne Frank?

Citiți un fragment din această carte aici.


Am aterizat pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam vineri, 3 mai 2019, și am luat un taxi până la o adresă de pe Spuistraat, chiar în centrul orașului Amsterdam. Acolo mă aștepta o femeie de la Fundația Olandeză pentru Literatură, care mi-a urat bun-venit și mi-a arătat apartamentul unde urma să locuiesc întreaga lună următoare. Venisem la Amsterdam pentru a scrie o carte despre cazul nerezolvat al investigației referitoare la trădarea Annei Frank și a celorlalți locatari din anexa secretă (ascunzătoarea din Prinsengracht 263) din ziua de 4 august 1944, un mister care nu fusese niciodată rezolvat.

Cei mai mulți dintre noi cunoaștem în linii mari "povestea Annei Frank": adolescenta evreică stătuse ascunsă împreună cu părinții, cu sora ei și cu câțiva prieteni de familie într-o mansardă din Amsterdam timp de peste doi ani, în timpul ocupației naziste a Olandei din cel de-Al Doilea Război Mondial. În cele din urmă, grupul a fost trădat și trimis în lagăre de concentrare, și numai Otto Frank, tatăl Annei, a supraviețuit. Știm toate acestea în mare parte datorită remarcabilului jurnal pe care Anne l-a lăsat în acea zi de august când naziștii au venit să-i ridice.

Ca parte componentă a moștenirii culturale din Țările de Jos^[i], povestea Annei Frank întotdeauna l-a impresionat puternic pe cineastul olandez Thijs Bayens. În anul 2016, el l-a invitat pe prietenul său, jurnalistul Pieter van Twisk, să participe la proiectul care a început ca un film documentar, dar care la scurt timp a inclus și o carte. Echipa s-a lărgit treptat, iar în 2018 erau cel puțin 22 de persoane care lucrau direct la acest caz, colaborând cu numeroși consultanți profesioniști care-și ofereau cunoștințele de specialitate. Ancheta a început cu problema identificării trădătorului, dar s-a extins foarte repede. Echipa "Cazului Nerezolvat", așa cum a ajuns să fie numită, a vrut să înțeleagă ce se întâmplă cu o populație aflată sub ocupația dușmanului atunci când viața obișnuită este marcată de frică.

A doua zi după ce am sosit, sâmbătă, 4 mai, era Ziua Națională a Memoriei, când olandezii își amintesc de atrocitățile comise în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și comemorează victoria scump plătită. Thijs Bayens mă invitase să particip împreună cu el și cu fiul lui, Joachim, la procesiunea tăcută de pe străzile din Amsterdam, care marchează începutul ceremoniilor comemorative.

Eram vreo 200 de oameni, iar mulțimea a crescut pe măsură ce străbăteam orașul. Am ascultat pentru scurt timp orchestra de romi care cânta în fața operei și apoi am continuat drumul prin Cartierul Evreiesc, trecând pe lângă monumentala Sinagogă Portugheză, pe lângă Muzeul Istoric Evreiesc și Ermitaj^[ii], unde se aflau plăcile memoriale împrăștiate pe jos. Am luat-o la stânga și am urmat cursul râului Amstel, am traversat podul de lemn Magere Brug ("Podul slăbănog"), pe care naziștii îl baricadaseră cu sârmă ghimpată în ziua de 12 februarie 1941, pentru a izola Cartierul Evreiesc (fusese deschis din nou, după câteva zile, sub presiunea municipalității). Ne-am continuat drumul prin centrul orașului până când am ajuns la de Dam (Piața Dam). Acolo erau aproximativ 25.000 de oameni care veniseră să-i vadă pe rege și pe regină și să-l asculte pe primarul din Amsterdam, Femke Halsema^[iii], care s-a adresat mulțimii. Ea a spus:

A doua zi după ce m-am instalat, m-am întâlnit cu Thijs și am luat cina împreună. Am vorbit despre politica din Europa, în special despre xenofobia în creștere și despre sentimentele antiimigrație, apoi l-am întrebat de ce a decis să efectueze această investigație a unui caz închis. Mi-a spus că, în calitate de cineast, trebuie să-ți aduci propria viață în munca ta. Thijs crescuse în Amsterdam în anii '70, când orașul era cunoscut în întreaga lume pentru stilul său de viață frivol și libertin. Existau squatters^[iv], sate ale artiștilor și demonstrații pentru pace. Atunci te simțeai liber și o arătai, dar toate acestea s-au schimbat. În Țările de Jos, în Europa, în America de Nord, asistăm la apariția unui val de rasism și de teamă.

Cu câteva luni în urmă, fusese pe Prinsengracht^[v] și rămăsese blocat într-o coadă lungă de vizitatori de la Casa Anne Frank. În timp ce privea mulțimea, i-a trecut prin minte că familia Frank și ceilalți locatari care stătuseră ascunși în mansardă fuseseră doar oameni obișnuiți într-un cartier obișnuit, plin de cunoscuți și de colegi, de vecini și de comercianți, de unchi și de mătuși. Era ceva cât se poate de simplu. Și apoi, se puseseră în mișcare mașinăriile înfricoșătoare ale fascismului. Încet, dar sigur, relațiile umane fuseseră puse sub presiune și oamenii asmuțiți unii împotriva altora.

Thijs părăsise mulțimea din fața Casei Anne Frank și luase o decizie: va începe o conversație publică. Amsterdamul nu mai era un bastion al individualismului. Acolo unde odinioară existase toleranță, acum exista neîncredere. În ce moment ne părăsim unii pe alții? În apărarea cui ne ridicăm? Și în apărarea cui nu ne ridicăm? Trădarea Annei Frank ar fi calea spre această conversație. Thijs mi-a spus că există o frescă de 60 de metri înălțime care domină aproape întregul oraș. Este un portret al Annei cu un citat din jurnalul ei: "Lăsați-mă să fiu eu însămi!"
- Cred că Anne vorbește cu noi, a spus el.

Thijs a vrut să-mi arate ceva. Am mers până în apropiere de Torensluis, unul dintre cele mai late poduri din Amsterdam, care traversează canalul Singel. În fața mea se profila o sculptură mare pe un soclu de marmură. Thijs a spus că era o sculptură din secolul al XIX-lea, înfățișându-l pe Eduard Douwes Dekker, considerat unul dintre cei mai mari scriitori olandezi. A fost celebru pentru romanul său care denunța abuzurile colonialismului din Indiile de Est Olandeze. Când Thijs a adăugat că statuia fusese realizată de tatăl lui, Hans Bayens, am fost uimită. Mai multe sculpturi ale tatălui său se găsesc în Amsterdam, Utrecht, Zwolle și în alte orașe.

Thijs mi-a explicat că tatăl său vorbea foarte rar despre război, care fusese prea traumatizant pentru el. Mama lui spunea că, la mulți ani după război, tatăl său se trezea adesea în mijlocul unui coșmar, cu mâinile întinse spre fereastră, țipând că bombardierele zburau pe deasupra capului.

Thijs nu și-a cunoscut bunicii, pentru că amândoi muriseră înainte să se nască el, dar auzise povești. Impresia cea mai puternică i-o făcuse descoperirea că în casa lor funcționa o doorgangshuis (casă de tranzit), folosită de Rezistență pentru a-i ascunde pe evrei. Întotdeauna se găseau unul sau mai mulți evrei ascunși în subsolul lor, unii chiar săptămâni întregi, în timp ce Rezistența căuta locuri mai sigure unde să poată sta ascunși.

Când a început proiectul Anne Frank, Thijs a stat de vorbă cu cel mai bun prieten al tatălui său și l-a întrebat ce-și amintește despre război. Prietenul i-a spus să discute cu Joop Goudsmit în vârstă de 93 de ani, care stătuse la bunicii lui Thijs pe tot parcursul războiului. Goudsmit devenise un membru al familiei Bayens și a putut să descrie casa, camera din subsol unde se ascunsese, radioul interzis ascuns sub podeaua dulapului și numărul evreilor care trecuseră pe acolo. El a spus că riscurile pe care și le asumaseră soții Bayens, inclusiv contactele cu falsificatorii de cărți de identitate, fuseseră uriașe.

Este uimitor să te gândești că tatăl lui Thijs nu-i vorbise niciodată fiului său despre asta, dar era ceva tipic. După război, au fost atât de mulți cei care au pretins, în mod fals, că fuseseră implicați în Rezistență, încât cei care-și asumaseră riscuri reale, cum fuseseră bunicii lui Thijs, au preferat adesea să păstreze tăcerea. Totuși, războiul a modelat familia lui Thijs, iar el a recunoscut că, studiind ceea ce dusese la razia din anexa secretă, spera că va reuși să intre în labirintul istoriei propriei familii. Povestea Annei Frank este simbolică, dar este și teribil de familiară, repetată de sute de mii de ori în întreaga Europă. Thijs a spus că o vedea și ca pe un avertisment.
- Acest lucru nu trebuie să se mai întâmple niciodată! a spus el.

Citiți un fragment din această carte aici.