Ciupituri de cord cu Mecanica inimii

Citiţi un fragment din această carte.

Mecanica inimii nu-ţi dă bătăi de cap, ci nişte ciupituri de cord, care îţi dibuiesc uitate corzi sensibile. E un roman fantezist, cu o poveste numai bună pentru un musical de animaţie şi cu un personaj în care Micul Prinţ, Pinocchio, Oblio şi Cuore îşi dau mîna frăţeşte. Se simte că autorul cărţii (n. 1974, Montpellier) se îndeletniceşte în paralel cu rock-ul (unul tot fantezist, pe teme tot cordial-infantile) şi că piesele sale, cu partituri pentru o trupă întreagă (Dionysos se numeşte trupa lui Mathias Malzieu) sînt adeseori interpretate doar la ukulele - acea chitară hawaiană, mai micuţă şi decît o vioară, ce poate imprima un ton ghiduş pînă şi marşurilor funebre.

Eroul poveştii, Jack, are pe post de inimă o proteză artizanală, pe potriva anului 1874 în care s-a născut: un minuscul ceas de lemn, cu tictac sonor, cheiţă şi cuc. E un puşti fragil care trebuie să se ferească de "chinurile dragostei", numai că ea, dragostea, îl va cuprinde atît pe "negîndite", cît şi pe "gîndite" - sub chipul unei frumoase (şi la fel de june) cîntăreţe andaluze, pe care o va întîlni în Edinburgh şi o va regăsi apoi în Granada, la bîlciul Extraordinarium. Istoria lor tristă şi pasională vorbeşte despre diferenţa subtilă dintre o proteză şi o butaforie (sau un "trucaj"), are suflu romanţios şi pitorescul unei inventivităţi mereu jucăuşe. Cum-necum, Jack va ajunge la 18 ani cu 2 morminte "pe numele lui", cu o suită de prieteni buni şi cu certitudinea propriei sănătăţi, care însă nu-l face deloc fericit, ci dimpotrivă.

Trei lucruri mi-au plăcut în Mecanica inimii. Primul - obiectele anacronice strecurate în textul acestei poveşti de secol XIX (ochelari de sudură, girofar, grenadă, machetă de plastic etc.). Al doilea - bagajul lui Jack, cînd pleacă în căutarea micuţei andaluze (nişte "borcane cu lacrimi şi cîteva haine", dublura cheii de la ceasul-inimă, nişte clătite, ceva cărţi şi un porumbel pentru trimiterea corespondenţei). Al treilea - această propoziţie, poate cea mai tandră a cărţii: "La marginea lumii, undeva între bărbie şi colţul buzelor, îi apare un zîmbet microscopic". Sună întocmai ca într-un cîntec pe strune de ukulele.