Sovieticii Ilf şi Petrov plimbă viţelul de oţel prin America

Citiţi un fragment din această carte.


"America nu ştie ce va fi cu ea mâine. Noi însă ştim şi putem spune cu exactitate ce-o să se întâmple cu noi peste cincizeci ani", scriau Ilia Ilf (pseudonimul lui Ilia Arnoldovici Fainzilberg) şi Evgheni Petrov (pseudonimul lui Evgheni Petrovici Kataev) la finalul periplului lor prin SUA, care a durat din noiembrie 1935 până în ianuarie 1936.

Dincolo de sarcasm, o astfel de afirmaţie nu e lipsită de ironie postumă, căci Ilf s-a stins în aprilie 1937, în urma unei tuberculoze contractate, se pare, în timpul călătoriei în Statele Unite, călătorie ce constituie subiectul cărţii America fără etaje. Cronica voiajului în SUA întreprins de cei doi scriitori ruşi, care conţine şi fotografii realizate de Ilf, le este accesibilă acum cititorilor autohtoni. Proza de 472 de pagini, în traducerea Anei-Maria Brezuleanu, este publicată în colecţia Biblioteca Polirom, coordonată de Bogdan Alexandru Stănescu. America fără etaje este al treilea volum de Ilf şi Petrov aflat la dispoziţia cititorilor români, după Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune.

Vânzarea climei

De cum ajung la New York, Ilf şi Petrov provoacă incidente jenante. Întâi pentru că la hotel vor să le fie făcut patul, obicei nemaiîntâlnit în SUA. Cum au un al treilea ochi bine antrenat şi dedicat exclusiv reportajului, curiozităţile îi copleşesc. Îl întâlnesc pe Hemingway - «înţepat» pentru mărimea peştilor prinşi cu care se laudă ("un pic mai mici decît un caşalot, însă considerabil mai mari decât un rechin") - şi ajung la Sing Sing prin mijlocirea socrului lui. Vizitează scaunul electric numai pentru a afla că sicriele pentru condamnaţi sunt «home made».

Omniprezenţa publicităţii îi sufocă: "Putem spune în chipul cel mai sincer: da, Coca-Cola îţi răcoreşte cu adevărat gâtlejul, îţi stimulează sistemul nervos, e terapie curată pentru o sănătate zdruncinată, domoleşte chinurile sufleteşti şi pe cel ce-o bea îl face genial ca Lev Tolstoi. Încearcă să spui altceva după ce ne-au vârât asta în cap timp de trei luni, zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă!".

Când ajung în orăşelul Redwood, unde se vinde climă, nici nu mai clipesc. Fabricile şi uzinele constituie un subiect predilect al celor doi scriitori ruşi, care se scuză nu o dată de faptul că puterile lor descriptive nu sunt pe măsura «obiectivelor». Pe măsură ce străbat SUA, cu automobilul, în compania lui Mr. şi Mrs. Adams, se declară dezamăgiţi de faptul că inginerii nu sunt trataţi precum VIP-urile.
"Noi ştim cine a construit Catedrala «Sf. Petru »de la Roma, deşi a fost ridicată cu câteva secole în urmă. Autorii acestui baraj, care reuneşte o tehnică remarcabilă cu o artă uimitoare a construcţiei, au dreptul la popularitate", se plâng prozatorii sovietici inginerului Thompson de la GE, unul dintre puţinii care obţinuseră din partea guvernului sovietic ordinul Steagul Roşu al Muncii.

Hollywoodul, pus la zid

Nimic nu le ascute limbile celor doi scriitori precum filmele artistice americane: «se află sub nivelul demnităţii umane. Noi credem că a vedea asemenea filme este o îndeletnicire înjositoare, căci mizează pe creierul de pasăre, pe gândirea înceată a cornutelor sau pe lipsa de pretenţii a cămilei».

Ilf şi Petrov definesc bugetul unui lungmetraj în funcţie de calitatea picioarelor eroinei, constată similitudinile dintre pelicule şi realitate - "cu singura diferenţă că gangsterii adevăraţi care atacă bănci şi răpesc copii de milionari nici măcar nu pot visa la veniturile aduse de filmele inspirate din viaţa lor" - şi deplâng prostituţia regizorilor: «aceşti maeştri admirabili suferă amarnic din pricina peliculelor de nimic pe care sunt obligaţi să le regizeze».

Ilf şi Petrov demontează din două propoziţii glamourul vedetelor - pe Bette Davis o întâlnesc în timp ce actriţa se plânge că n-a putut să-şi spele părul în ultimele 10 zile, căci trebuia «împuşcat» filmul!

Cât despre mirajul peliculei, concluzia intervine zdrobitor: «Un băiat drăguţ şi deştept, care învaţă bine la şcoală şi termină strălucit o universitate se poate transforma într-un idiot după câţiva ani de frecventare temeinică a cinematografelor».