Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Îndemn la meditaţie


Dumitru Chican, pe marginea unei cărţi de Youssef Ziedan

18.08.2010
Editura Trei
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Youssef Ziedan
Azazel, îngerul răului
Editura Trei, 2010

Traducere din arabă şi prefaţă de Dumitru Chican.


 
Citiţi un fragment din această carte.

*****

În loc de prefaţă - Îndemn la meditaţie

Profesor de filosofie islamică, specializat în mistica sufică, şi director al departamentului şi muzeului de manuscrise al Bibliotecii din Alexandria, scriitorul egiptean Youssef Ziedan a semnat, până acum un impresionant număr de studii şi eseuri de specialitate, impunându-se, însă, prin publicarea, în ultimii ani, a romanelor Umbra şarpelui, apărut în anul 2006 şi Azazel, publicat, în 2008, la editura cairotă Shuruq, încununat, un an mai târziu, cu prestigiosul premiu internaţional Booker pentru roman arab şi a cărui primă tălmăcire în limba română vede astăzi lumina tiparului.

Apariţia romanului a stârnit vehemente polemici şi critici, îndeosebi din partea mediilor clericale ale Bisericii Ortodoxe Copte şi ale cercurilor ortodoxiei orientale care au văzut în această scriere literară o intruziune nepermisă din partea unui autor musulman în teritoriul teologiei creştine într-un climat în care sensibilităţile inter-confesionale din regiunea Orientului Mijlociu sunt departe de a se fi calmat şi de a fi înlocuite prin dialog şi comunicare inter-religioasă, cu atât mai mult în ţara de origine a autorului, Egipt, unde disensiunile dintre musulmani şi copţi se manifestă, nu de puţine ori, în formele violenţei extreme.

Premisa de la care porneşte Youssef Ziedan în structurarea romanului său nu este nouă şi ea îşi are predecesori în, de pildă, Umberto Eco (Numele trandafirului), Amin Maalouf (Periplul lui Baltazare), José Saramago (Istoria asediului Lisabonei) sau, mai de curând, Dan Brown (Codul lui Da Vinci). Este vorba, anume, de îmbinarea, prin mijlocirea cărţii fictive sau, după caz, a manuscriselor misterioase, între faptul istoric şi epicul scriitoricesc. Ceea ce particularizează, însă, romanul în discuţie, se regăseşte în aceea că naraţiunea, ne este transmisă de către doi "povestitori" primul, extradiegetic care este însuşi Youssef Ziedan, traducătorul în arabă al unor manuscrise elaborate în limba siriacă, sau vechea aramaică, fictive şi ele şi descoperite undeva, în nord-vestul oraşului sirian Alep, şi cel de-al doilea, care este şi personajul de primă întâietate al cărţii, călugărul copt Hypa, martor şi memorialist autobiografic al marilor tulburări şi schisme care au zguduit creştinismul primei jumătăţi a secolului al cincilea de după Hristos.

Teme de amplă respiraţie precum punerea în discuţie a fundamentelor şi simbolurilor tabuizate ale creştinismului incipient, precum sacralitatea lui Iisus Hristos şi a Fecioarei Maria, abordarea dubitativă a păcatului originar şi a dihotomiei Bine-Rău, dezvăluirea conclavurilor de culise care au precedat marile Sinoduri Ecumenice de la Niceea şi Efes, schismele arianiste şi nestoriene din jurul anilor 400 oferă tot atâtea subiecte care focalizează interesul şi atenţia, mai ales din partea cititorului mai puţin avizat.

Nu tragediile istoriei constituie, însă, izvorul de forţă al romanului Azazel, ci personalitatea pe cât de enigmatică, pe atât de complexă şi încărcată de umanism a călugărului Hypa care se descrie pe sine cu o sinceritate cuceritoare: "Nu sunt un sfânt. Sunt medic şi poet îmbrăcat în straie călugăreşti şi a cărui inimă este plină de iubirea pentru această lume". Un personaj faustian, legat de Azazel-Satan ca întruchipare a contrariului şi negării în raport cu dogmele christice. El este răul întruchipat în om, prin însăşi natura antropologică a acestuia. Călugărul Hypa şi Azazel se dovedesc a fi, în ultimă instanţă, cele două feţe, complementare şi de nedespărţit, ale aceleiaşi fiinţări.

Periplul călugărului Hypa este, în fond, o călătorie iniţiatică în căutarea sinelui şi este, în egală măsură, o theodicee a eliberării din suferinţa provocată de necunoaştere şi aflarea eliberării. "Doamne, nu-ţi cer nici împărăţia cerească, nici moştenirea pământului, nici măcar consolare. Tot ce îţi cer este să îndepărtezi de la mine durerea şi suferinţa", exclamă monahul într-o clipă de rătăcire. Este, într-un fel, şi motivul pentru care acesta se consacră cu ardoare studiului medicinei şi cercetării obiective eliberată de superstiţiile care atribuie răului rădăcini metafizice. Paradisul către care aspiră Hypa nu este situat în intermundii, ci apare ca o armonizare păgână între individualitate şi univers. Iar critica ironică şi acidă pe care o face oricărei forme de instituţionalizare religioasă, pune în discuţie nu numai obscurantismul creştin, ci toate manifestările de îndoctrinare şi fanatism, oricare ar fi apartenenţa dogmatică a acestora. Hypa este un cunoscător al lui Socrate, dar şi al lui Plotin potrivit căruia fiecare fiinţă umană poartă în sine propriile tentaţii; doar experienţa şi finalitatea vor dovedi dacă natura acestora este satanică sau divină. În cazul lui Hypa, Azazel este atât iniţiator, cât şi demon şi protector al scriiturii şi automărturisirii pe care o săvârşeşte monahul.

Departe de a fi pătruns de intenţii tendenţioase sau incitatoare la schismă, romanul lui Youssef Ziedan rămâne, în contemporaneitatea sa, un emoţionant îndemn la meditaţie asupra marilor coordonate lăuntrice ale existenţei umane - credinţa, iubirea, sacrificiul de sine, îndoiala şi libertatea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer