Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Un roman de giuvaergiu


Claudiu Constantinescu, pe marginea unei cărţi de Andrés Barba

30.01.2013
Dilema Veche, ianuarie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Andrés Barba
Mâinile mici
Editura Vellant, 2012

Traducere din limba spaniolă de Luminiţa Voina-Răuţ


Citiţi un fragment din această carte.

***
Intro
Andrés Barba s-a născut la Madrid, în 1975. Este licenţiat în literatură spaniolă şi filosofie la Universitatea Complutense din Madrid. Debutează la doar 20 de ani, în 1997, cu romanul El hueso que mas duele. Încă de la început criticii au remarcat tonul său autentic, stilul realist şi modul aparte de a înţelege relaţiile interumane. Sora Katiei (2001) este cel de-al doilea roman al său, finalist al premiului Herralde de Novela, foarte bine primit atât de public, cât şi de critici, fiind apreciat pentru subtilitatea cu care redă inocenţa personajului principal.

Stilul autentic rămâne caracteristic şi următoarelor romane: La recta intencion (2002), Ahora tocad musica de baile (2004), Versiones de Teresa (2006) - distins cu Premiul Torrente Ballester -, Las manos pequenas (2008), care continuă tema lipsei de comunicare şi a singurătăţii obsesive a individului în societatea contemporană. În 2007 a scris împreună cu Javier Montes volumul La ceremonia del porno, distins cu cel de-al XXXV-lea Premiu Anagrama pentru Eseu.

Un micro-roman experimental, intens şi liric, Mâinile mici se bazează pe o poveste reală, petrecută într-un orfelinat din Rio de Janeiro în anii '70. Personajul principal, Marina, are şapte ani când îşi pierde părinţii într-un accident de maşină şi este trimisă la o casă de copii. Singura ei confidentă este păpuşa primită de la psiholog, care îi ascultă gândurile despre celelalte fetiţe din orfelinat şi despre întâmplările petrecute acolo. Asta până când păpuşa dispare...

"Singura cale de a înţelege relaţiile unui copil cu lumea este prin abandonarea convenţiilor sociale ale maturităţii." Aceasta este cheia de lectură oferită de Andrès Barba pentru un roman care ne aminteşte de Împăratul muştelor, de William Golding sau de Copiii teribili, de Jean Cocteau.

*****
Un roman de giuvaergiu

O carte minusculă, uşor de iubit. O povestioară care are poezia la degetul mic şi o tristeţe lată la brîu. Un roman de giuvaergiu, cu multe carate lirice, inspirat în egală măsură de un poem al lui Rilke şi de o întîmplare petrecută prin anii '70, într-un orfelinat brazilian.

Sora Katiei, primul roman al spaniolului Andrés Barba tradus la noi, exersa deja povestitul din perspectiva unei copile, conspectînd nişte drame de adulţi cu un soi de ingenuitate păgînă, guvernată doar de adoraţie şi repulsie. În Mîinile mici, ingenuitatea aceasta nu se mai răsfrînge asupra lumii adulţilor, ci e pusă să interacţioneze cu nişte ingenuităţi similare. Şi nu va fi deloc o joacă de copii.

Concret: o fetiţă de şapte ani, Marina, rămîne fără părinţi (în urma unui accident de maşină) şi ajunge la o casă de copii, unde mai sînt încă douăsprezece fete. Marina are acum o cicatrice impresionantă (întinsă de la umăr pînă la stern), are şi o păpuşă-confidentă (primită în dar de la psiholoaga ce o ţine sub supraveghere), dar mai ales are un trecut numai al ei (alcătuit nu doar din frînturi de imagini legate de sinistrul accident, ci şi din amintiri preafericite de la Disneyland-ul de lîngă Paris). Toate aceste lucruri îi dau Marinei un nu-ştiu-ce neliniştitor, stîrnindu-le celorlalte fete ostilitatea făţişă şi admiraţia mută.

Prezenţa Marinei e însoţită de o tristeţe nelămurită şi de o "ruşine elastică", dar şi de un mister hipnotizant, care le va face pe celelalte orfane să caute, pe ascuns, "atingerea, vocea, gesturile" ei. Mai întîi ele îi vor fura păpuşa, apoi ea va inventa un joc cu o păpuşă vie, apoi joaca lor va atinge transa, amestecînd adoraţia cu linşajul. Iar cînd Marina le spune lor "Beţi-mă, mîncaţi-mă!", ingenuitatea păgînă pare să vină în întîmpinarea unei cruzimi aproape biblice.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer