Anul trecut mi-am definitivat lucruri despre mine. A fost anul în care un vis spus chiar pentru LiterNet de Răzvan Omotă s-a împlinit: îi jucăm pe scena Teatrului Evreiesc pe Marina și Ulay tineri în regia lui Alex Nagy. Când am primit vestea, ne-a onorat, ne-a umplut un dor din suflet pe care nici nu știam să îl numim.
2021 a fost un an fără limite în a visa și a împlini ce visez: am participat cu un videoperformance, Asphyxia, la o mulțime de expoziții și festivaluri de artă din lume. Nu le enumăr pentru că sunt deja prea multe, aparent, mi-am făcut un obicei din a aplica la open call-urile din străinătate. Așa am ajuns să particip în cadrul Primului Festival de Ecoperformance din lume, din Brazilia, chiar în cadrul companiei de teatru - Taanteatro, unde a apărut și a fost teoretizat acest concept. Întâlnirea aceasta mi-a marcat parcursul profesional, am început să studiez teoretic și practic tot ce implică ecoperformance-ul, iar azi, în 2022, desfășor în calitate de manager de proiect, două AFCN-uri cu scopul de a aduce acest concept în România. La vară, mă pregătesc să organizez alături de Georgiana Vlahbei și de colegii noștri din PLASTIC Art Performance Collective primul festival de acest gen de la noi, ce va purta numele de ECO Future Performance Festival.
În 2021 am zburat pentru prima dată cu avionul! Și nu oricum, nu oriunde, ci în țara în care mi-am dorit mereu să ajung, Portugalia, și exact cum mi-am dorit, cu o rezidență artistică. Eram în avion la geam, printre nori și tot ce îmi venea în minte pe lângă zâmbetul care îmi ieșea de pe chip erau versurile unei piese de la The Orb - "little fluffy clouds and little fluffy clouds and little fluffy clouds". Am simțit că nu mai sunt chiar la început de drum profesional, că zborul și experiența pe care am trăit-o în cadrul AgitLab au fost ca o etapă inițiatică, în urma căreia m-am întors artistă adultă.
În 2021 mi-am mai împlinit un vis, acela de a dansa butoh, tot datorită coregrafului Cosmin Manolescu (căci el a făcut posibilă rezidența în Portugalia). Am fost în retreat de dans la Techirghiol și m-am întors cu cel mai frumos citat butoh: "Această piele aruncată este pământul și casa noastră... total diferită de cealaltă piele pe care corpul nostru a pierdut-o. O piele este cea a corpului aprobată de societate. Cealaltă piele este cea care și-a pierdut identitatea. Deci, trebuie să fie cusute împreună, dar această cusătură formează doar o umbră." (Tatsumi Hijikata, citat în Hoffman și Holborn).
În 2021 am avut primul ecoperformance în apartament, în cadrul Home Fest și am jucat pentru un singur spectator live și mulți online.
2021 a fost anul în care am realizat că aveam multe blocaje emoționale, multe neîncrederi în mine și în ceilalți și le-am rezolvat! A fost anul în care am câștigat prieteni adevărați, apropiați, pe care îi văd parte din familia mea.
2021 a fost anul în care am început să devin mai generoasă cu mine și cu cei din jur, să am mai multă înțelegere, să am limite mai ferme.
2021 a fost anul în care mi-am dat seama că nu sunt importantă eu, ci colectivul meu artistic, că viitorul nu are nevoie de mine, ci de ideile mele.
2021 a fost anul în care am început să mă împrietenesc cu mine cu adevărat.
2021 a fost anul în care a început să nu îmi mai fie frică!
2021 a fost anul în care l-am simțit mai puternic ca oricând pe Dumnezeu în natură, în animale, în mine și în ceilalți.
2021 a fost anul în care am muncit mult și am înțeles că munca modelează sufletul și mintea.
2021 a fost anul în care m-am pregătit pentru 2022.
2022 e anul meu!
*