Timpul convex (Episodul 3 - Prepotența)

Citiți prima parte din acest text aici.
Citiți a doua parte din acest text aici.

- Săru'mâna Părinte, rostiră băieții într-un glas.
- Doamne ajută, să trăiți! Poftiți, poftiți, veniți cu mine, spuse preotul.

Lazăr bombăni ceva pe post de salut și îi urmă pe cei trei. Erau într-un spațiu cu pereții zugrăviți în alb, fără fresce și acoperiți cu icoane și rafturi pe care se aflau obiecte de cult. Era totuși departe de stilul canonic al lăcașelor ortodoxe, mai ales prin modul în care ar fi trebuit să fie construcția și compartimentarea. Se aflau într-o casă cu etaj, construită în perioada interbelică, pe care Statul Italian o pusese la dispoziția Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei. Aceasta a fost înființată în anul 2008 și are 290 de parohii împărțite în 24 de protopopiate, 5 mănăstiri, 2 schituri, 6 paraclise episcopale și 3 centre pastorale. Tradițional, clădirea unei biserici ortodoxe este construită întotdeauna pe axa punctelor cardinale Vest-Est, cu altarul situat în extrema estică. Structura "Casei Domnului" trebuie să aibă următoarele secțiuni: la intrare este pridvorul, apoi pronaosul, naosul care se află sub turla Pantocratorului, absidele laterale și altarul cu absidiolele proscomidiei și diaconiconului.

Aici, la Roma, mai toate cele de mai sus erau doar sugerate prin decorațiuni și mobilier. Altarul se contura separându-se de restul încăperii prin catapeteasma care parcă încă mirosea a lemn proaspăt lăcuit și vopsele de pictură. În naos, pe tavan, acolo unde ar fi trebuit să se ridice turla, era un tablou de 2-3 metri pătrați reprezentându-l pe Isus Pantocratorul, Cel care Împărățește, Atotputernicul, Atotțiitorul. În iconografia ortodoxă Isus Hristos este reprezentat de obicei cu capul descoperit înconjurat de un nimb, binecuvântând cu mâna dreaptă și având Evanghelia în mâna stângă.

Privind la pictura de pe tavan Lazăr își aduse aminte de Schimbarea la Față a lui Rafael, de la Vatican, unde Isus era înfățișat cu brațele întinse spre lateral, cu palmele deschise și lumina revărsându-se nu dintr-un nimb aflat în jurul capului ci dintr-un halo care ilumina întreaga scenă. "Exact asta e diferența între revelație și dogmă", își spuse el în gând.
- Luați de ședeți, se auzi glasul preotului. Ajunseseră într-o cameră în care se intra din partea dreaptă a naosului. Fusese modificată demolându-se peretele cu ușa de acces iar deschiderea astfel formată fusese ranforsată cu un arc din profile metalice mascat cu panouri tencuite din rigips. Această cameră îndeplinea, după modificări, rolul de absidă laterală. Simetric, o altă absidă fusese creată prin același procedeu pe partea stângă.
- Părinte, uite, el e nea Lazăr, omul de care ți-am spus la telefon. Cu vasele care s-au spălat singure... Și am zis așa, că să venim la Sfinția-Ta să vedem ce și cum, dacă e vreo minune sau ce-o fi...
- Ei, s-o luăm binișor, că minunile nu se fac oricum și de fitecine.
- Zău, părinte? Dar ce, are biserica monopol? spuse Lazăr provocator.
- Spui vorbe necugetate și asta nu-i bine. De când nu te-ai mai spovedit și împărtășit?
- Păi la ce bun?
- Cum, la ce bun? Ca să-ți cureți sufletul și să primești lumina și înțelepciunea Domnului.
- Dar cine cântărește sufletele și le cuantifică curățenia? Voi, Biserica? Voi care ați decretat cele șapte păcate de moarte pentru care nu este iertare și nu se face împărtășanie? Auzi, păcate de moarte: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, zavistia și lenea. Păi cine n-a fost fie și numai pentru câteva minute trândav? Sau cine n-a trecut măcar o dată în viață printr-o întâmplare în care a simțit că-i sare muștarul? Ori să i se aprindă călcâiele de la hormoni și feromoni? Și astea să fie de neiertat?
- Hai, bre, nea Lazăre, că n-o fi chiar așa... Cine să se supere că vrem și noi să facem ceva mai mulți bănuți? Sau că suntem așa... mai iubăreți, sări Ion-Giovanni împăciuitor.
- Zău? Păi uite: Iov 311, Matei 528, Filipeni 48, Iacov 114-15, Petru 211, Ioan 216, Filipeni 46, 319-20, Corinteni 134, 316-17, Proverbele 151, 1429, 1618, 1124, 2825, 2319-21, 2419-20, 231-3, Eclesiastul 510, Timotei 69-10, Efeseni 426-27, Coloseni 3, Iacov 46-7, 119-20, 314-16, Psalmul 371, Eclesiastul 44, Galateni 63, 526, Romani 1216. Puneți mâna și căutați-le în scripturi. Și vă mai pot cita sute de versete în care mânia Domnului are de-a face cu păcatele omenești. Dar asta face biserica de două mii de ani. Tirania perfectă: sclavie prin credință oarbă și frică de pedepse.
- Nu huli, măi, omule. Ia aminte că așa cum dă, Dumnezeu poate să și ia! spuse cu asprime în glas preotul.
- Da, când nu merge cu binele, avem amenințări. Exact așa cum spuneam, sclavie prin credință oarbă și frică de pedepse. Ia spune, părinte, cât bine a făcut biserica pe lângă toate relele pricinuite? Cât bine au făcut cruciadele? Cât bine a făcut inchiziția? Ce învățătură dă Biblia, cu ale ei Sodoma și Gomora, celor care se iubesc altfel decât ceilalți? Cum, măi, să-i arzi pe rug pe ăia care gândesc altfel? Și cât de tolerant e creștinismul azi, după 5 secole de când Gutenberg a scos prima Biblie tipărită? Cât a evoluat? Păi mai deloc. Același primitivism, aceeași îndoctrinare, adorație sado-masochistă pentru un Dumnezeu virtual.
Aici suntem la rădăcina răului. La Roma s-a inventat instituția creștinismului. Un upgrade la păgânism. Și culmea, tot creștinismul ne-a dat și islamul, ăla care și în secolul 21 taie capete, lapidează și promite masculilor războinici, "houris", 72 de fecioare dacă fac sacrificiul suprem în numele lui Allah.
În secolul șase, pe când islamul nu se inventase, Roma dorea să-și extindă hegemonia creștinismului în Ierusalim și teritoriile arabe. Erau deja mulți arabi convertiți dar cei mai mulți refuzau creștinarea. Pentru a-i controla, Vaticanul avea nevoie de o religie nouă și un lider, un Mesia pentru copiii lui Ismael, care să-i strunească pe arabii nesupuși. O femeie înstărită, negustoreasă devotată pontificatului, pe numele ei Khadija, a primit misiunea de a găsi un arab care să poată fi instruit și să ducă la îndeplinire planurile Vaticanului. L-a găsit în persoana unui tânăr isteț și ambițios care lucra pentru ea. Numele lui era Mahomed. Vărul acestuia, Waraqah ibn Nawfal, credincios romano-catolic fervent, i-a fost desemnat de Vatican ca mentor și instructor. Călugări misionari au fost trimiși frecvent pentru a întări învățăturile transmise lui Mahomed și a se asigura de succesul misiunii. În drumurile lor răspândeau profeția că în curând se va ridica un conducător care va uni credincioșii și-i va învinge pe toți cei care se vor opune. Mahomed a studiat scrierile Sfântului Augustin și alte materiale teologice menite să-l formeze ca inițiator al unei noi religii, dar rămânând supus romano-catolic. Conform planului, în scurt timp el a început să aibă "viziuni" care erau tălmăcite și transmise credincioșilor de către Waraqah. Ele au fost culese și transcrise în ceea ce va deveni Coranul. Încă din perioada pre-islamică Allah funcționa ca zeitate a popoarelor arabe. Etimologic, cuvântul este înrudit cu sinonimele din vechile forme de aramaică, siriană și ebraică, fiind și asemănător fonetic. Înseamnă Dumnezeu, divinitate supremă. Mohamed l-a preluat, l-a transformat în marcă înregistrată a islamului și s-a proclamat Profet al acestuia. Și-a propagat intensiv doctrina prin manipulări abile sau prin demonstrații sângeroase acolo unde întâmpina rezistență. Corupt de puterea pe care o căpătase, Mahomed s-a gândit că nu vrea să-și pună gloria în slujba Romei, s-a rupt de Vatican iar adepții lui fanatici au devenit cei mai mari dușmani ai creștinătății. Restul e istorie. Peste secole, Salman Rushdie a denunțat impostura și pentru asta a primit "Fatwa" de condamnare la moarte. Asta au făcut dintotdeauna religiile: au dus neîncetat lupte de cucerire. Prin seducție sau prin violență. În numele credinței.

Preotul care ascultase tirada lui Lazăr, timp în care făcuse ochii din ce în ce mai mari împreună cu cei doi tineri ale căror fețe se schimonoseau pe măsura intensității emoțiilor, spuse aproape șoptit:
- Vorbești cu păcat, fiule... Ortodoxia este credință luminată. Aduce curățenie sufletească, trupească și sfințire.
- Cum să nu, că e religie născută din minunea minunilor, puritatea purităților, nu din lăcomia puterii preoțești și schisme... Așa e, clericii ortodocși n-au prea îndemnat la propovăduire prin tăișul sabiei dar s-au dedat la mierea intrigilor, corupției și imoralității.
- Are pădurea și câteva uscături, domnule Lazăr. Dar nu-i totul stricăciune. Sunt atâtea exemple de sfinți părinți și martiri care au făcut numai bine, au adus ajutor, alinare și mântuire...
- Nu zic nu, dar poate și-au greșit vocația. Poate ar fi fost la fel de buni doctori, învățători, agricultori, negustori, contabili, artiști - că e nevoie și de ăștia... Și așa poate ar fi putut face și mai mult bine.
În prezent sunt 10.000 de religii în lume. 2,3 miliarde de creștini, 1,9 miliarde de musulmani, 1,1 miliarde de hinduiști, 506 milioane de budiști și restul, inclusiv necredincioși, până la 8 miliarde de oameni care ocupă în clipa asta Pământul... Imaginați-vă cum ar fi arătat lumea fără religie. Ce ar fi făcut miliardele de oameni care și-au petrecut timp prețios închinându-se la poleială și ceară topită? Ce s-ar fi făcut cu banii cheltuiți pentru această uriașă mașinărie de stors averi? Ce fel de oameni ar fi putut fi habotnicii îndoctrinați cu ura împotriva celorlalte confesiuni și cât de sfântă ar fi fost acum omenirea fără "războaiele sfinte", "jihad" și genocidele lor? Din păcate, nu este decât un exercițiu de imaginație. Trăim în lumea pe care ne-am creat-o. Omul n-a putut scăpa de reminiscențele tribale nici măcar în era atomică. E mult mai ușor să înlocuiești cercetarea cu credința. Așa s-a umplut lumea de păcătoși care habar n-au de asta. Și nici nu știu că unele din păcatele pe care le fac nu pot fi iertate.
- Nimic nu e de neiertat. Căci Domnul spune: "Nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui și să trăiască". Prin post și rugăciune se ajunge la îndreptarea păcătosului, zise părintele încercând să recupereze handicapul.
- Da? Atunci să începi chiar cu dumneata, George Popescu, că ăsta ți-a fost numele de mirean, sau Geo, cum te semnezi în mesajele pe care le trimiți de pe "telefonino" la cele trei enoriașe care sunt mai așa, cum să spun... mai apropiate.

Preotul înghiți în sec și lăsă ochii în pământ.
- Dar eu nu de asta am venit aici. Eu am acceptat să mă aducă băieții ăștia ca ei să vadă că există și alte căi. Și să înțelegi și dumneata, George, că nu faptele pe care le definește religia ca păcate te caracterizează, ci propria morală. Nimic nu e ce pare, nici măcar minunile. Nici credința absolută, pe care nu o ai, evident, nici cunoașterea absolută pe care se pare că o am, nu dau prepotență. Dar știu unde putem merge cu toții ca să mai aflăm niște răspunsuri.
- Haide, bre, că le ziceai bine, acum o dai pe sex, cu potență și impotență?
- Nici nu mă obosesc să vă explic. O să pricepeți singuri la un moment dat. Hai, stingeți lumânările și să mergem.