Timpul convex (Episodul 4 - Politikon)

Citiți prima parte din acest text aici.
Citiți a doua parte din acest text aici.
Citiți a treia parte din acest text aici.

- Hai, că de mers mergem unde vrei matale. Da' măcar spune-ne bre, nea Lazăre, încotro.

Dacă i-ai fi văzut fără să știi nimic despre ei, patru bărbați, doi trecuți de prima tinerețe și doi tineri, toți învăluiți în penumbra ceasului de seară, ai fi putut să-ți închipui orice despre ei. Puteau fi niște oameni simpli, mergând, după muncă, către casele lor. Puteau fi prieteni însoțindu-se către un bar, să bea ceva și să tăifăsuiască. Sau turiști căutând să trăiască intens fiecare ceas al pelerinajului în "Cetatea eternă". Puteau fi oricine, oricând, călători în timp pe străzile care absorbiseră, neschimbate, sute de ani de istorie.
- Voi, ăștia mai tineri, ați auzit de "zoon politikon"?
- Mergem la grădina zoologică?
- Nu, bă, Tomo, i-a tăiat-o Ion, ritos. Nu știi că nea Lazăr vorbește în parabole? Hai, spune-ne matale, nea Lazăre, cum e cu grădina zoologică.
- Aristotel a spus că omul ar fi "zoon politikon" adică un animal politic. Da, e un fel de zoo, pentru că omul chiar este un animal, adică un mamifer, nu? Cel mai periculos prădător. Și în loc să stea în cușcă stăpânește peste celelalte animale și face legi.

Se aflau pe Via dei Fori Imperiali, în apropiere de Basilica Sfinților Cosma și Damian. Lazăr le-a făcut semn să intre pe Via Miranda, stradă ce ducea către intrarea în biserică. Aflați în fața intrării au luat-o spre dreapta, ocolind clădirea. Au ajuns în spate, în dreptul unui panou, lat cât strada, care avertiza că acolo sunt lucrări de restaurare. S-au strecurat pe lângă el și Lazăr a desfăcut un element al gardului de plasă și a început să coboare panta ușoară care cobora pe lângă un perete din zidărie antică.
- Aici e Forul Roman și asta e Via Sacra, strada principală a Romei antice care făcea legătura între Colosseum și Dealul Capitoliului.
- Ce făcurăm, nea Lazăre, am intrat în muzeu ca hoții? Dacă vine garda și ne saltă?
- Am intrat ca hoții dar nu furăm nimic. Poate doar să primim ceva înțelepciune... Și nu ne saltă nimeni că am ales o fereastră de timp în care se schimbă tura la pază iar camerele de supraveghere nu funcționează în zona asta din cauza cablajelor noi de la șantierul de restaurare. Hai, intrați pe aici, mai spuse Lazăr în timp ce deschidea o ușă laterală a unei clădiri înaltă cam cât un bloc cu șapte etaje.
- Nene, ce-i aici că e întuneric beznă și nu văd nimic!
- Aprindeți lanternele de la telefoane și găsiți-vă câte un loc să vă așezați, se auzi vocea lui Lazăr.
- Gata, ne-am așezat, se auziră pe rând, ceilalți.
- Când am fost la Vatican, în Curtea Pinului, în locul unde lumina aceea ciudată mi-a transmis cunoașterea absolută, am văzut, ca niște proiecții colorate 3D, câteva figuri istorice care parcă încercau să-mi spună ceva. Dar nu se auzea nimic. Era o liniște totală pe care am încercat să o rup când am început să-i recit din Purgatoriu chiar spectrului lui Dante însuși. Dar nu s-a schimbat nimic. Când am tăcut, totul s-a acoperit iar cu aceeași liniște densă. Acolo am avut imaginea. Cred că de aici ar trebui să vină sunetul.

Luminile de la ecranele telefoanelor se stinseseră de ceva vreme și era atât de întuneric și atâta liniște încât cei patru se simțeau ca și cum ar pluti, imponderabili, prin vid. Deodată, se simți adierea unui curent de aer cald și se auzi un zgomot ca forfotul unei adunări. "Ista quidem vis est!" se auzi o voce apoi zgomote și icnete ca în desfășurarea unei lupte. Apoi aceeași voce strigă "Et tu, Brute?" și urmă un geamăt prelung după care se așternu iar liniștea.
- Asta a fost vocea lui Iulius Cezar, primul tiran al Romei, zise Lazăr. Când l-au atacat senatorii, în anul 44 înainte de Cristos, a strigat: "Ce înseamnă violența asta?" către senatorul Tillius Cimber care tocmai îi smulsese toga de pe umăr. Apoi, printre cele douăzeci și trei de lovituri de pumnal, a mai apucat să spună "Și tu, Brutus?" și și-a dat duhul. Asasinatul însă nu s-a petrecut aici, ci în Teatrul lui Pompei, aflat la câteva sute de metri de Forul Roman. Clădirea asta uriașă în care ne aflăm este Curia Iulia, Senatul Imperiului Roman. Cezar i-a fost ctitor dar nu el a apucat să termine construcția ci succesorul lui, Gaius Octavius Augustus, primul împărat roman și nepotul după mamă al lui Cezar.

Mai bine de o oră au ascultat voci din toată lumea și din toate timpurile și, după fiecare, Lazăr le explica cine a vorbit și ce rol a jucat în istorie. S-a auzit Caligula, tiranul dement care s-a proclamat zeu, a plănuit să-și pună calul preferat, pe Incitatus, în funcția de consul și a sfârșit asasinat cu treizeci de lovituri de pumnal. Nero, al cincilea împărat al Romei, paranoicul care și-a ucis mama, a ordonat să-i fie executată soția pentru un adulter închipuit și a dat foc Romei. Atila, hunul care și-a ucis fratele pentru a ajunge rege și spunea despre propria domnie că pe unde a trecut, iarba n-a mai crescut în urma lui. Ginghis Han, Timur Lenk, Ivan cel Groaznic, Leopold al II-lea al Belgiei, care printr-un colonialism sălbatic, prin spoliere și genocid, a adunat din Africa bogăția de care și azi profită regatul. Generalisimul Franco, Musollini și Pol Pot sub stăpânirea căruia au fost exterminați două milioane de cambodgieni în numai patru ani. A fost și Talat Pașa, personaj de care mulți nu au auzit dar care, aflat la cârma Imperiului Otoman, a legiferat genocidul armenilor din 1915 în care au pierit șase sute de mii de suflete. Într-un recital exotic au fost africanii Muammar Gaddafi, Mobutu Sese Seko, Idi Amin, Bokassa, un cor întreg de asasini cu privilegii de Stat.

Nici japonezii nu au fost lipsiți de reprezentare. Aproape necunoscut de europeni, Hideki Tojo, generalul armatei imperiale din timpul celui de-al doilea război mondial, prim-ministru, ministru al apărării, al culturii și al comerțului, a fost un criminal de război cu cinci milioane de victime la activ. S-a auzit și "sieg heil-ul" lui Hitler care a lăsat în urma Holocaustului șaptesprezece milioane de morți. Dar recordurile macabre tot dictatorii comuniști le-au avut: Lenin a "decorat" Revoluția și instaurarea regimului bolșevic cu cincisprezece milioane, iar Stalin a ridicat ștacheta la douăzeci și trei de milioane de victime.

De departe însă, Mao, părintele Revoluției chineze, e campionul genocidelor cu peste șaizeci de milioane de victime în cei 25 de ani de cârmuire.
- Voi înțelegeți că toată istoria omenirii e plină de tirani psihopați? zise Lazăr cu năduf.
- Toți își primesc pedeapsa cuvenită după faptă la Judecata Domnului și vor trăi toată viața de apoi în chin și remușcare.
- Ei, na, Georgele, asta o spui în calitate de popă, nu? Care viață de apoi? Tu crezi că atomii ăia eliberați prin putrefacție se regrupează undeva în preajma lui Dumnezeu care îi preia și reconstituie decedații apoi îi judecă conform preceptelor religioase? Sper că pe fiecare îl judecă după religia lui, că dacă un creștin e judecat pentru crimă, atunci, după Biblie, merită să fie pedepsit dar după Coran ar trebui răsplătit pentru că a eliminat un infidel, pricepi? Ce fel de Cod Penal e acolo sus? Hai, să fim serioși, totul se trăiește și se plătește aici, pe lumea asta strâmbă și proastă.
- Nea Lazăre, dar nu i-au omorât dictatorii cu mâna lor pe oamenii ăia.
- Toma, bine că te-ai trezit. Așa e, nu i-au omorât direct deși unii au mai pus mâna și pe sabie sau pistol. Dar ei au dat ordine și au avut slugi care le-au executat fără să comenteze. Cum pot să apară masele de exaltați preaslăvind un dictator care le spune că sunt supraoameni și că toți ceilalți trebuie să le fie sclavi sau să moară? Cum să faci adunări populare cu sute de mii de oameni săraci, înfometați, care urăsc regimul dar scandează numele Conducătorului și aplaudă la comandă? Ce conștiință are neamul ăla? Vă dați seama că toate parlamentele sunt pline de îmbuibați care stau la coadă să fure și se visează conducători supremi? Ce e aia să fii politician 20-30 de ani? Asta e meserie? La fel ca hoții, care fură pentru că nu știu și nici nu vor să facă altceva. Ce-i interesează, Ioane, pe politicieni, ce nevoi ai tu? Partidele sunt unele dintre cele mai mari rele ale istoriei. Toate propagandele sunt pline minciuni și manipulare și urmăresc doar accesul la putere. Parlamentele nu ar trebui să aibă membri de partid. Partidele nu ar trebui să existe. Ar trebui să fie numai asociații socio-profesionale. De acolo să se aleagă legiuitorii în număr proporțional cu repartizarea populației pe meserii. Ar trebui reinventate breslele care să-și aleagă și să-și trimită reprezentanții să le facă legi bune. Căci cine știe mai bine decât un cârciumar ce mâncăruri și băuturi se vând mai bine? Și atunci, în Parlamentul-Ăla-Mai-Curat, cârciumarul se duce și vorbește cu reprezentanții carmangiilor și ai agricultorilor și ai viticultorilor ca s-o pună împreună de o lege din care să câștige toți dar să mai rămână și la Stat ceva, ca să facă drumuirile care aduc clienți, să asigure curățenia și paza orașelor, sănătatea și educația poporului. Și aici mai vin și ceilalți cu meseriile lor ca să facă binele un întreg pentru toată lumea. Acum stau sindicatele și urlă în fața ministerelor că totul e strâmb și nemulțumitor... Păi să meargă ei să-și facă legi și să le și aplice ca să le fie bine.
- Păi da, bre, dar mai apoi se întâmplă ca la mine în sat, spuse Ion gânditor. Primarul și consiliul și-au dat singuri ce salarii le-a trecut prin cap și n-au mai rămas bani nici măcar ca să plătească apa și curentul din Primărie.
- Păi dacă așa i-au pus partidele, mânjiți de corupție, proști și lacomi... Voi de ce vă drămuiți banii ca să vă mai rămână și de mâncare, și de facturi, de transport, și alte nevoi? Așa și cu satele, orașele și cu țara toată. Dar nu o să se schimbe nimic. Lumea asta se mișcă după cum se înțeleg orbii cu surdo-muții.
- Da' ce vină au, nene, handicapații?
- N-au, Ioane, nicio vină, e doar o metaforă. Prostia e ca o orbire atunci când nu vezi și nu înțelegi ce nu e bine, răutatea e surzenia care te face să nu-i mai auzi pe cei care îți cer ajutorul iar lăcomia e muțenia cu care tolerezi minciuna, corupția și celelalte rele.
- Așa cum zugrăvești dumneata lumea, ai zice că e iadul pe Pământ. Mai sunt și oameni buni la suflet și vrednici care muncesc pentru ceilalți și ajută fără să aștepte răsplată. Mai este încă speranță...
- Speranța e credință. Probabilitatea e logică și știință. Părinte, tu reprezinți credința absolută. Sau atâta câtă e, mă rog... Eu, cunoașterea absolută dar se pare că nici una nici cealaltă nu ajută să ne înțelegem originea și încotro ne îndreptăm. Cum se ajunge la puterea absolută? Cea care a creat Universul. Aia naturală, peste toți și toate, nu a celor pe care i-ați auzit aici, care e falsă, malefică și volatilă pentru că provine din lăcomie și egoism și speculează slăbiciunile oamenilor în loc să le stimuleze calitățile. Aici ne-am cam terminat treaba. Există niște fire nevăzute care trag destinele ființelor. Ale țărilor. Ale continentelor. Ale Pământului. Luați-vă telefoanele. O să mergem în alt loc. Poate acolo reușim să găsim unul din firele alea pe care facem echilibristică de la începuturi până la sfârșitul zilelor noastre.