Andrei Șerban, regizor de teatru și de operă (n. 21.06.1943, București). A absolvit IATC, secția regie (1968), clasa Radu Penciulescu. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț și s-a remarcat cu montarea tragediei shakespeariene Iulius Cezar, la Teatrul Bulandra. În 1970, a emigrat în SUA, invitat cu o bursă Ford la New York, compania La MaMa, condusă de Ellen Stewart. A studiat un an cu Peter Brook, la Centrul Internațional de Cercetări Teatrale din Paris. A lucrat pe scene prestigioase: Metropolitan Opera, Comedia Franceză, Opera din Paris și Viena, Covent Garden, Teatrul Național din Londra etc. Șeful catedrei de actorie la Columbia University School of Arts (1992-2019), profesor invitat la numeroase universități de primă mână: Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire d'Art Dramatique din Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School din Tokio, University of California, San Diego, San Francisco State University. Doctor honoris causa al Universității Babeș-Bolyai, Cluj. Director al Teatrului Național din București (1990-1993), unde a pus în scenă și Trilogia antică, montată inițial la La MaMa, cu un succes internațional răsunător; spectacole de referință la Teatrul "Lucian Blaga" și la Teatrul Maghiar de Stat, Cluj, Teatrul Național "Radu Stanca", Sibiu, Teatrul Bulandra, București ș.a. A publicat albume cu fotografii din spectacolele sale (Editura ICR, 2008; Nemira, 2013) și cărțile O biografie (Polirom, 2006, 2012. Un fragment din carte este pe LiterNet aici.) și Niciodată singur (Polirom, 2021). Distins la cele mai prestigioase festivaluri internaționale de teatru, de la Avignon, Milano, Paris, Sao Paulo, Salzburg sau Edinburgh; nominalizat pentru Tony Awards; a primit numeroase premii și distincții, printre care Obie, Mr. Abbott, Elliot Norton for Sustained Excellence, Ordinul Steaua României, precum și numeroase premii UNITER sau Premiul pentru Excelență în Cultura Românească.
Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Andrei Șerban: Nu cred că am autoritatea să mă pronunț în acest subiect; am avut un contact foarte limitat cu dramaturgia autohtonă. E adevărat că, în studenție, am montat două piese românești cunoscute la vremea aceea (Șeful sectorului suflete, de Al. Mirodan, și Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu), care s-au bucurat de recunoaștere internațională la diverse festivaluri europene. Dar după premiera absolută cu Iona, o piesă proaspăt scrisă de Sorescu, care a fost scoasă din repertoriul Teatrului Mic din "lipsă de spectatori" (de fapt, la Casă, era scris, prin ordin de la Minister: "Nu mai sunt bilete"), am plecat la New York și asta a fost tot.
L.M.: Ce autori din această dramaturgie continuă să vă rețină atenția? De ce? Ce piese considerați că au un potențial scenic inclusiv astăzi?
A.Ș.: Revenit la Național (Teatrul Național I.L. Caragiale București, în '90, după montările mele clasice, nu am avut timp să fac alte planuri: după cum știți, am fost nevoit să mă exilez iar. Ancheta pune întrebarea "Cum a supraviețuit comunismul în oameni și cum își asumă românii trecutul?". Cred că reexaminarea acelei dramaturgii depinde de cât de multă distanță putem avea față de acele situații și personaje, cât de obiectiv și detașat ne putem vedea pe noi înșine azi, prin prisma lor, și în ce măsură recunoaștem că, după 30 de ani, încă nu suntem cu totul liberi de acel trecut. Dacă nu, ar fi total inutil să încercăm să ștergem praful de pe niște piese perimate și pur muzeistice, dacă ele nu provoacă în noi un șoc care să ne trezească în prezent.
(volum coordonat de Liviu Malița)