Cuvânt înainte și introducere - Basarabia. Drepturi naționale și istorice

Citiți un fragment din această carte aici.
Citiți prefața acestei cărți aici.


Dintre toate chestiunile care ar trebui discutate după război și care sunt de altfel discutate chiar acum, puține sunt atât de controversate, dar în același timp foarte puțin cunoscute de publicul european sau de cel de peste ocean, cum este chestiunea Basarabiei.

Există, desigur, diferite modalități de a soluționa această chestiune; în 1940 am trăit experiența metodei sovietice. Este evident că orice discuție pare de prisos dacă luăm în considerare doar voința brutală a forțelor de ocupație și dreptul celui mai puternic. Este suficient, de altfel, să punem în balanță forțele care se înfruntau. Exemplul Finlandei a arătat că, oricât de eroică ar fi rezistența unei țări mici, ea nu poate ține în frâu, mult timp, o forță zdrobitoare, superioară numeric în oameni și armament. Dar acest exemplu arată, în egală măsură, că asemenea metode reclamă o revanșă, mai ales dacă intervine o altă putere, creând astfel focare permanente de discordie; sângele vărsat de România vorbește de la sine.

Cu toate acestea, dacă principiul de drept și respectarea unității etnice și lingvistice mai sunt încă valabile, trebuie să aducem la cunoștința tuturor celor cărora le revine dificila sarcină de a reconstrui Europa și lumea interesul primordial al României pentru Basarabia și dreptul ei indiscutabil în această chestiune. Orice soluție care n-ar ține cont de aceste circumstanțe riscă să zdruncine din nou temeliile păcii și să creeze în viitor noi și inepuizabile surse de conflict, care decurg inevitabil dintr-un act de injustiție.

Nu avem pretenția să prezentăm, în cartea de față, o expunere completă a problemei. Dar dacă cititorul neinformat, căruia, de altminteri, i se adresează cartea, va putea găsi aici o prezentare generală a istoriei uneia dintre cele mai disputate frontiere din timpurile noastre, scopul ei va fi pe deplin atins.

(15 august 1943, G. I. B.)


"Să dea Domnul să mă înșel, dar multe furtuni va stârni luarea acestei fâșii de pământ care se numește Basarabia românească." (Scrisoare a lui M. Kogălniceanu din 26 ianuarie 1878)

În ciuda titlului asemănător, acest studiu nu are câtuși de puțin pretenția să înlocuiască voluminosul tom publicat acum șaisprezece ani de domnul Alexandru Boldur. Lucrarea sa, care analizează mai ales fazele mai recente ale chestiunii basarabene, conține informații bogate despre anumite puncte de drept internațional, cum ar fi principiul naționalităților și teoria plebiscitului; partea propriu-zis istorică se ocupă în primul rând de evoluția generală a relațiilor ruso-române din ultimele două secole; nu aprofundează chestiunea basarabeană decât începând cu revoluția rusă din 1917. Autorul a completat, de altfel, acest capitol al expozeului său cu Istoria Basarabiei, din care au apărut în română două volume între 1938 și 1940.

Este evident că, de la ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 și începutul războiului actual care i-a anulat efectele, în istoria relațiilor ruso-române a început un nou capitol; pe de altă parte, în ce privește pretențiile formulate de nenumărate ori de URSS de a-și recăpăta frontierele din 1914, dacă nu pe cele din 1940, nu există niciun dubiu asupra intențiilor ei. Întrucât aceste revendicări nu sunt compatibile cu principiile Cartei Atlanticului, care înlocuiește în conflictul actual programul wilsonian din timpul războiului din 1914-1918, conducătorii sovietici se străduiesc să repună pe tapet arsenalul de argumente referitoare la drepturile istorice și naționale pe care le pot invoca în privința Basarabiei; în același timp, o teorie cel puțin ciudată de drept internațional consideră că legislația, în vigoare până la 1918, se bazează pe tratatul din 1812, prin care Imperiul Otoman îi ceda Rusiei o provincie, din care, de fapt, nu deținea decât câteva cetăți; aceeași teorie pretinde recunoașterea valabilității unei cedări în ultimatumul impus în 1940 României în urma căruia ar fi fost restabilită suveranitatea URSS, ceea ce ar fi obligat românii reintrați în posesia teritoriului basarabean după ofensiva din iunie-iulie 1941 să se comporte ca autoritate de ocupație într-un teritoriu cucerit prin forța armelor de la ruși; există, la urma urmelor, o confuzie particulară între situația Basarabiei și cea a Transnistriei sau a altor teritorii ale Ucrainei sovietice, ocupate de forțele germane.

În aceste condiții, pare absolut necesară reanalizarea mai aprofundată a chestiunii în ansamblul ei, mai ales în ce privește originile ei și semnificația pe care se cuvine să o poarte în istoria relațiilor dintre Rusia și România.

Punctul de plecare al acestor cercetări îl constituie însuși textul ultimatumului sovietic din 1940, care rezumă elocvent punctele esențiale ale tezei adverse; nu vom încerca decât să-i opunem cu toată obiectivitatea mărturia faptelor. Prin urmare, este necesar să reproducem, înaintea oricărei discuții, termenii acestui document diplomatic de-a dreptul unic în felul său.

"În 1918", scria, pe 26 iunie 1940, comisarul pentru afacerile externe Molotov, "România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraina.

Uniunea Sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum, când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune, în fine, bazele unei păci solide între toate țările, URSS consideră necesar și oportun ca în interesul restabilirii adevărului să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea Sovietică."

La toate acestea se adăuga pretenția anexării în același timp a nordului Bucovinei, deși în acest caz era mai greu să se mizeze pe invocarea drepturilor istorice chiar dacă ultimatumul nu uita să menționeze "comunitatea națională" a populației ucrainene din această regiune cu Ucraina. Această nouă cedare constituia de fapt "într-o măsură neînsemnată un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită URSS-ului și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia". Harta anexată documentului sovietic trasa noua frontieră, iar creionul comisarului cu afacerile externe avusese grijă să acopere, cu o linie lungă, un număr considerabil de kilometri pătrați din teritoriul vechii Moldove, la nord-vest de județul Dorohoi.

În ce privește această teză care invocă drepturi istorice și naționale, ne propunem, la rândul nostru, "în interesul restabilirii adevărului" - dar în sensul strict al acestui termen -, să demonstrăm în ce constă "unitatea seculară a Basarabiei cu Ucraina" din punctul de vedere al rușilor și în ce măsură realitățile istorice pot confirma o astfel de teorie. Va trebui să stabilim, de asemenea, în ce măsură provincia revendicată de ruși și de români a fost sau este și acum "populată în principal cu ucraineni".

Acestea sunt efectiv cele două argumente esențiale pe care se bazează revendicările formulate începând cu 1940 de diplomația sovietică. Mă voi strădui, de altminteri, să dau cuvântul, pe cât va fi cu putință, documentelor.

Citiți un fragment din această carte aici.
Citiți prefața acestei cărți aici.