Istorii scormonite și repovestite: Wallace vs Darwin - Dragul meu Wallace

Citiți un fragment din această carte aici.


Numai ce isprăvisem de savurat cu dichis, pe îndelete, Bestiar: Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații doctorului Cătălin Vasilescu (aici), când sunt anunțat, de către autorul însuși, că lucrează la o altă tentativă de descoperire și reevaluare în domeniul științei. Și (a ținut să mă liniștească el) nu mai era vorba despre domeniul medicinei, atât de familiar lui, ci de... "ceva mai complicat. O să vezi când va fi gata", m-a asigurat dânsul cu o anumită ghidușie în ton. Măi, să fie... A crescut starea de sănătate a nației, într-atât încât un profesionist de prestigiu (altfel, permanent solicitat să dreagă la foc continuu, chirurgical busuiocul atâtor suferinzi) să dobândească destul răgaz spre a scotoci prin tainițele adânci și complicate ale unor istorii cu savanți? Nu-mi rămânea decât să am, vorba venerabilului ce încep să cam fiu, puțintică răbdare.

Cred că a meritat. Apărut sub autoritatea Editurii Humanitas, noul volum nu-și ascunde deloc (dar deloc!) intențiile, anunțând de pe chiar prima copertă ce este și cu ce se consumă. Un marketing tăios și direct, pune cititorul în temă la ce să se aștepte în cele peste 350 de pagini ce i se desfășoară: "Istoria zilei în care Sir Charles Darwin și-a pierdut eleganța". Vaaaiii!... Chiar așa, domnule?!

Păi... cam așa. Sau, mă rog... pe aproape. Depinde din unghiul cui privești toată istoria. Căci este vorba despre o afacere întinsă pe mai bine de două decenii, pe multe meridiane și paralele geografice, cercetări, intuiții și obsesii științifice. Din Arhipelagul Galapagos, Borneo, America de Sud, Bali, Ternate, până pe coastele nord-vestice ale Australiei și până în Insulele Britanice, peregrinările unui tânăr culegător, apoi bio-cercetător pe nume Alfred Russel Wallace, împins de circumstanțe (sau destin?) să găsească, să vâneze, să conserve și să vândă în Anglia Victoriană mii de exemplare ale unor specii animaliere exotice, devine o mostră de abnegație și responsabilitate, dar și (s-o spunem pe cea dreaptă) de calificare, cum ar veni, la locul de muncă. Căci așa a început acest prea puțin cunoscut Wallace: aproviziona "piața științifică" engleză cu exemplarele descoperite de el pe coclaurile cele mai îndepărtate și mai sălbatice ale lumii. Se putea trăi onorabil și dintr-o asemenea meserie. Doar că omul nostru (recte, al lui Cătălin Vasilescu) s-a implicat, a citit și cercetat... și-a bătut capul, cum se spune, deși nu-l durea deloc. Mai curând depărtarea de lumea civilizată din care provenea, bolile tropicale și multe alte sacrificii au lăsat urme adânci, dar nu l-au descurajat. Dimpotrivă. Devotat curiozității științifice, și-a asumat cu un fel de nebunie a sacrificiului tot ce ținea de progresul științei. Epoca? În bună măsură, da. Doar că aceasta a fost servită, cu devotament, de spirite înalte, așezate parcă de mâna lui Dumnezeu... pardon, avansate la excepțional (ca destine excepționale) din Strămoșul Maimuță!

La vremea aceea, despre evoluția speciilor doar se dibuia, cu destulă teamă, căci Tanti Biserica și Mătușica Societate se ofuscau repede și te puneau la index, dacă îndrăzneai să gândești prea mult; ba încă și așa, niznai, de capul tău. Hai, o înghițiseră (cu noduri) de la Copernic sau Kepler, de la Galilei și Giordano Bruno - dar era destul, nu? Unde ajungea, biata lume, dacă fiecare era lăsat să gândească după capul lui? Mă rog, dl Wallace nu s-a sinchisit de asemenea prostii trainice (ce păreau, totuși, anevoie de zdruncinat). El a căutat dovezi, le-a găsit și, mai ales, le-a interpretat. Nu doar cu talent și alte câteva mici ingrediente ținând de caracterul personal, dar și cu multă răbdare, înțelepciune... aici intrând, desigur, și dubiile cele mai serioase (chestie de bun simț, fără de care știința adevărată nu poate fi concepută). Dibuind el pe cele coclauri îndepărtate ale lumii, a simțit, totuși, nevoia să-și verifice și, eventual, clarifice, câteva idei esențiale la care cele observate nu doar că îl îndemnau, ci îl chiar îmbrânceau. Și cui să se adreseze, altcuiva decât unei somități recunoscute ca atare? Lui Charles Darwin. Cel care cerceta, și el... dar era la fel de rezervat, față de grozăvia intuită, aproape descoperită. Wallace i-a scris din depărtările geografice prin care bântuia. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că... exact acele idei îi trecuseră (și tot prin cap) andrisantului său. Nu! Omul doar l-a întrebat, expunându-și, onest și respectuos, câteva concluzii fundamentale. Aceleași la care marele Darwin ajunsese cu vreo 20 de ani mai înainte; dar pe care nu îndrăznea, nici el, să le finalizeze într-o teorie, vulnerabilă totuși prin prisma altor idei - cele pre(a)concepute ale vremii... dar și prin lipsa unei principiu ordonator, care să le confere viabilitate, validându-le.

Or, aportul tânărului și aproape necunoscutului Wallace tocmai acesta era: el formulează, și îi transmite ca ipoteză lui Darwin, principiul divergenței - optică ce vine să acopere cum nu se poate mai bine zonele încă inexplicate de Darwin. Care, însă, om de onoare, așteptase cu răbdare să ajungă, într-un fel sau altul, la explicația fundamentală, cea în măsură să dea coerență și autoritate teoriei sale, realmente revoluționare.

Necazul vine (iar profesorul Cătălin Vasilescu îl apucă strâns, de codiță, și nu-i dă drumul, nici mort) din succesiunea foarte strânsă, sub aspect temporal, al schimbului de idei cuprinse în scrisoare și publicarea lucrării celebre. Deși înghesuit de necazuri și nenorociri de familie, Darwin se "trezește din pumni!" (cum se spune la box) și își definitivează rapid teoria care l-a făcut celebru, înaintând-o celor mai prestigioase foruri științifice din Londra. Da, chiar în Metropola aflată la o distanță de mai bine de jumătate de glob de locurile pe unde hălăduia, culegea, suferea și scria tânărul, necunoscutul, harnicul și onestul Alfred Russel Wallace. Ca un veritabil Hercule Poirot, descoperindu-i cu admirație meritele și personalitatea prea puțin pomenite de posteritate, Cătălin Vasilescu nu se lasă până ce, punând cap la cap toate amănuntele temporale ale straniei coincidențe, nu se lămurește (și ne face părtași, într-un admirabil spirit justițiar) asupra a ceea ce unii cârcotași ai vremii au încercat să considere (pe limba de azi) plagiat. A fost, sau n-a fost? Biletul la control - cum ar veni - rămâne (tot) o scrisoare; să ne trăiești, Nene Iancule! Nu chiar pierdută, dar bine zăpăcită în contextul acelui an 1858, când Sir Charles Darwin, lovit de moartea unor membri apropiați ai familiei, risca să rămână și fără întâietatea cuvenită în istoria științei. Cu rigoarea unui coleg neurochirurg, chirurgul prof. dr Cătălin Vasilescu se ferește să taie, să eviscereze și să coase la loc. Pacientul - în număr de doi - nu este / sunt oarecine. Drept pentru care, scormonirea printre detalii dobândește aerul unui demers capital, menit să facă lumină asupra speței. A semănat, sau n-a semănat Darwin cu un Ciucă, Ponta și alți pițifelnici dâmbovițeni, aflați mult mai jos pe scara evoluției speciilor intelectuale? Eeiii... cine citește, găsește răspunsul. Remarcabilă, pe lângă apetitul spre evidențierea în detaliu a unor adevăruri, poate incomode, impresionează respectul total, frumos conturat, pe care autorul îl revarsă, fără rețineri, asupra personajelor sale, a prestigiului și realizărilor avute, împreună, de Darwin și Wallace. Recursul său nu înseamnă nicidecum contestare sau știrbire a prestigiului, ci doar o necesară reverență în recunoașterea unor merite, la fel de importante, dar pe care istoria n-am mai avut răbdare să le evidențieze și aprecieze. De aceea, nu exclud reacții de adversitate țâfnos-fandosit-academică, de genul "Cine ești tu, mă, să te iei de unul ca Darwin?". În fond, Arca lui Noe a adunat și păstrat specimene de tot felul... așa cum le-au descoperit, fiecare pe cont propriu, cele două somități ale Epocii victoriene și ai științei universale: D & W.

Iar pentru cei ce sperați într-o lectură ușoară, un avertisment prietenesc și sincer: lăsați orice speranță (în acest sens) deîndată ce deschideți cartea!

Citiți un fragment din această carte aici.