Atât cât a putut fi de bun și de frumos - 2024

Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din anul trecut. Așa a scris și ne-a îndemnat domnul Răzvan Penescu. Fără el și fără Ficțiuni Reale nu aș fi pus atâtea lucruri pe hârtie, cu pixul mai întâi, apoi pe ecranul laptopului prin tastatură. La început de an 2025 mă gândesc la tot ce-am trăit și înfăptuit, chiar dacă nu exact tot ce-mi dorisem în 2024.

La capitolul Expoziții am stat foarte bine.

La început de 2024 mi-am făcut o mare bucurie în MCBA (Musée cantonal des Beaux-Arts) din Lausanne. Pentru postarea pe pagina mea de facebook am ales atunci pictori mai cunoscuți, de la etajul I (Gustave Courbet, Ferdinand Hodler, Claude Monet, Auguste Rodin - Sărutul, Henri Matisse, Emile-Antoine Bourdelle, Jean Dubuffet, Alberto Giacometti, Paul Klee), deși colecția este mult mai bogată, pe două etaje, modern organizată. Foarte mulți vizitatori, tineri, părinți cu copii, chiar și în cărucioare, dar și grupuri de copii cu educatorii lor. Poate pentru că era și intrarea gratuită la aceste colecții.

Tot la Musée cantonal des Beaux-Arts din Lausanne: Immersion - Originile între 1949-1969 expoziție bogată în emoții contrastante, ce stimulează simțurile și imaginația vizitatorului, precis a mea. Conform dicționarelor, arta imersivă permite publicului să intre într-o relație diferită, nouă, deosebită (nu doar de simplu privitor, care nu are voie să atingă opera de artă, de exemplu) și deci și cu artistul respectiv. Frontierele dintre artă și viață dacă nu dispar total, atunci se subțiază mai mult decât evident. Există voința din partea artistului ca opera sa de artă să devină un loc în care se poate trăi. Spectatorul pătrunde în opera de artă și chiar poate rămâne acolo (evident, până se închide programul de vizitare!).
Vizitatorii, numeroși, curioși, de toate vârstele și naționalitățile, sunt atenționați că pentru a se ajunge la unele opere - adevărate instalații tehnice - trebuie să-și lase pantofii la intrarea în sala respectivă, că nu se poate intra cu scaunele rulante, cărucioare chiar peste tot, că exista posibile riscuri pentru persoanele epileptice sau alergice la puful de gâscă.
Expoziția aduce împreună pionierii artei imersive: Lucio Fontana, Pinot Gallizio, Fabio Mauri, Robert Morris, Bruce Nauman, grupul USCO... Noutăți pentru secolul al XX-lea, aproape banalități în al XXI-lea. Acceptate sau nu. Depinde... dacă vrei să calci arta în picioare...

Muzeul Erlaud, Lausanne: pe trei etaje am găsit o retrospectivă a operei artistei Germaine Ernst (1905, Alger - 1996, Lausanne): pictură, gravură, desen. Peisajele sunt din locurile unde a trăit sau pe care le-a vizitat. Artista a fost atrasă și de urbanitate (o strada din orașul Lausanne îi poartă numele azi), ruralitate, munca și suferința oamenilor simpli, odihna lor, obiectele din jur. În 1998 artista a creat o fundație ce-i poarta numele și care are drept misiune să garanteze păstrarea numelui său, dar și să susțină alți gravori elvețieni. La etajul inferior sunt expuse lucrări ale unor mai tineri artiști, o adevărată colecție de stampe adunate în ultimii 20 ani. Tariful, comparativ cu alte muzee de stat, este destul de redus: 6 CHF (întreg), 4 CHF (redus), copiii și tinerii până la 25 ani intra pe gratis. Prima sâmbăta din lună - intrarea este gratuită pentru toți vizitatorii.

Dorohoi - Muzeul de Științele Naturii - într-o primăvăratică zi de sâmbătă, 8 lei biletul tarif întreg (se poate și cu reducere), doar doi vizitatori. Clădirea, monument istoric, a fost construită în stil baroc, în 1887, de către arhitecți italieni, după un proiect francez, cu destinația de reședință a prefecturii fostului județ Dorohoi (bust al unui fost prefect, poetul Ion Pillat). Clădirea e pe o lista de așteptare pentru reparații, renovări, modernizări... Muzeul are bogate colecții de insecte, moluște, minerale, păsări, animale exotice din Zair. Colecționari renumiți: Ion Nemeș, Cătălin Rang, Donosie Pisică.
Dar eu am admirat câteva din minunatele creații artistice ale unei expoziții de artă contemporană - sticlă-porțelan - ce cuprinde obiecte realizate în anul 1985, la Fabrica de sticlă din Dorohoi, sub egida unei tabere de creație din epocă. Păcat că fabrica a dispărut și creatorii la fel.... Nisip ar mai fi...
Într-o sală - o expoziție temporară: Naturopolis - natura de lângă noi, premianții. Fotografii superbe!
De-ar fi fost cât mai mulți vizitatori, nu numai elevii de la școlile din oraș, în general... din păcate...


Înainte de a scrie despre expoziția pictorului Corneliu Dumitriu (1954, Rădăuți-Prut - 2022, Botoșani), câteva rânduri despre Galeriile de artă "Ștefan Luchian" - un muzeu județean din Botoșani unde sunt organizate temporar expoziții tematice, muzeale sau personale de artă plastică și decorativă datorită talentului, muncii și inițiativei a doi oameni deosebiți: Ana Elisabeta Coșereanu și Liviu Șoptelea. Și vernisajele sunt atât de reușite și plăcute!
În septembrie a fost deci o expoziție omagială Corneliu Dumitriu - dedicată unui artist plastic renumit nu numai pe plan local și național ci și mondial (pictură și grafică) cu o carieră de aproape cinci decenii. Mie mi-au plăcut pasările și mai ales caii. Adevărate forțe ale naturii, în mișcare, în zbor spre înalt și spre libertate.


Excursii

Două zile minunate până în Maramureș, la început de mai: drumuri bune, mănăstiri, biserici, complexe monahale, mai vechi sau mai noi, toate bine îngrijite și întreținute. Iar natura verde în atâtea nuanțe, a fost un bonus pentru noi toți, ochi și suflet, mai mult sau mai puțin specialiști în arta fotografiatului.


Departe de lumea dezlănțuită! / Pace, armonie, viață curată!/ Salut divinul din oameni! / Colț de rai sau de paradis (cum doriți)! / Cântecul greierilor din iarbă, al păsărelelor din copacii cu energii divine!/ Aer curat, dar curat de tot! / Fructe ce-ți încântă cerul gurii!/ Parcă ești rupt de realitatea de la vreo 15 km de oraș! / Mai precis: AGAFTON! (de la Consuela) Emoție, bucurie, chiar fericire!

La Ipotești... cu Eminescu... după proiecte... 26 mai 2024
Am ajuns și eu a doua zi după derularea proiectul de artă și modă care a combinat cărți, fashion, pictură, sculptură și muzică live. Care a ținut doar o zi. Am găsit ceva urme. Dar ordine și curat. Am înțeles că s-a intrat doar pe bază de invitații, destul de costisitoare. Și la expoziția Despre îngeri și poeți a dlui Liviu Șoptelea a trebuit să rog să mi se deschidă ușa. Dar a meritat! Mai erau și niște vizitatori nu numai botoșăneni. Și natura care se pregătea pentru 15 iunie.

Slănic Moldova, la sfârșit de octombrie, dar marea descoperire, pentru mine a fost Salina de la Târgu Ocna, la 18 km de stațiune. Se întinde pe o suprafață de 8.900 mp, având adâncimea pe verticală de 240 m, iar temperatura medie de 12-13 grade Celsius. Este a treia salină ca mărime din România. Aerul are un grad ridicat de puritate, indiferent de anotimp. Se intră cu autobuzul, tarife variabile după vârstă, abonamente sau nu, zilele săptămânii... după o săptămână, am aflat din mass media: s-a prăbușit o bucată de tavan. Informații suplimentare: facebook.com/salina.tgocna / wikipedia.org/Salina_Targu_Ocna

Vatra-Dornei a fost la sfârșit de toamnă și început de iarnă. Din toamna trecută, când a avut loc inaugurarea, îmi tot planificam să ajung la Palatul Dornelor sau Cazinoul din Vatra Dornei, clădire construită în perioada 1896-1898, județul Suceava, pentru cine a uitat. Din punct de vedere arhitectonic, el seamănă cu Cazinoul din Baden-Baden. În interior se aflau trei policandre de cristal de Murano, la început cu lumânări, apoi cu becuri. Aprobarea pentru construirea unui cazinou la Vatra Dornei a fost acordată în urma intervenției primarului Vasile Deac (1875-1902) la împăratul Franz Joseph al Austriei. În timpul audienței, primarul l-a convins pe monarh de necesitatea construirii unui cazino pentru turiștii veniți la băi. Cazinoul arată foarte bine acum, are expoziții de pictură, de ouă încondeiate, specifice zonei. Informații suplimentare: wikipedia.org/Cazinoul_din_Vatra_Dornei / facebook.com/cazinoulvatradornei

La Colibița îmi doream să ajung vara și de mulți ani. Am ajuns la sfârșit de noiembrie în aceste locuri: sat și lac la 833m altitudine, județul Bistriță Năsăud. Fotografii făcute cu telefonul și nu cu drona cum mi-ar fi plăcut și ar fi meritat. Sat, turism, frumusețe sub un cer de toamnă. Sper să revin pe timp de vară.

Cărți... câteva din cele citite:

De ce nu fac zebrele ulcer - R. M. Sapolski... pentru că nu ar fi stresate așa de mult ca noi oamenii.
La prochaine fois que tu mordras la terre - Panayotis Pascot
Façons de femmes - Gil Pidoux, elvețian, locuind lângă Lausanne- sunt 80 de portrete ale unor femei pe care le-a cunoscut sau întâlnit, surprinse prin meseria, profesia, prin fragilitatea și demnitatea lor caracteristică.
Frumoasă era Sena pe sub florile mele - Adrian Cioroianu. Imposibil, din punctul meu de vedere, desigur, să nu citesc așa o carte: e vorba de Franța, Paris, Sena și de Adrian Cioroianu. Dar și de România foarte mult și în special! Mie, Adrian Cioroianu mi-a fost ghid prin Paris și prin alte regiuni ale Franței. Cu ajutorul lui am parcurs bulevarde, străzi, piețe, parcuri, primind detalii istorice în special, geografice, culturale. Nu ai cum să nu observi dragostea lui Adrian Cioroianu pentru cărți, pentru buchiniștii de pe malurile Senei, pentru benzile desenate (la sfârșitul mandatului de 4 ani la Paris a trimis 700 kg de cărți și reviste la adresa sa din București!). Pentru a explica puțin titlul: la Paris, Adrian Cioroianu a locuit la etajul al cincilea al unei clădiri construite la sfârșitul secolul al XIX-lea, pe malul Senei, iar în balcon avea flori plantate de el însuși.
Vara în care mama a avut ochii verzi și apoi Grădina de sticlă - Tatiana Țîbuleac. M-a cam răvășit, ultima în special, prin detaliile dure, crude, care întăresc veridicitatea întâmplărilor, dar și compasiunea, empatia pe care o simțim față de viața oamenilor, nu numai moldoveni, ruși-români din republica Moldova. Atâta violență în fața căreia trebuie să te supui.
O lume care a luat-o razna - Alexandru Călinescu. Autorul mi-a fost profesor la Iași și mi-a condus lucrarea de diplomă. Sunt articole adunate din presa ieșeană sau bucureșteană, e atenționarea și analiza multor fenomene din lumea în care trăim, cu ce ne place și mai ales cu ce nu ne place.
Femeia în fața oglinzii - Eric Emmanuel Schmitt
Femeia minimarket - Sayaka Murata - dacă vărul meu a fost în excursie în Japonia eu măcar să citesc un roman despre condiția femeii în lumea niponă actuală plină de exigențe: căsătoria și norma întreagă în muncă.
Ochii Monei - Thomas Schlesser: Nepoata afectată de o orbire progresivă, după părerea medicilor, și bunicul său, iubitor și cunoscător de pictură, se plimbă prin trei muzee din Paris (Luvru, Orsay și Beaubourg). 52 de picturi celebre (reproduse în carte) sunt explicate de bunic dar și de fetiță din perspectiva ei. Bunicul încearcă prin aceste vizite de miercuri după-masă să-i pregătească nepoatei viitorul: forme, culori, sensibilitate artistică, frumos pentru întunericul care s-ar putea să-i acopere ochii.
Șase piese - un autor - Mimi Brănescu
Librăria uitată din Paris - Daisy Wood
Cine l-a ucis pe tata? - Edouard Louis - nu am văzut spectacolul pus în scenă de Andrei Măjeri, dar am citit și En finir avec Eddy Belleguelle - ce lume dură, violența transpare în fiecare rând al cărții față de manifestările mai efeminate ale eroului. Nu a avut altă soluție decât să fugă din mediul copilăriei și adolescenței sale.
Vegetariana - Han Kang - nu citisem nimic scris de această scriitoare sud-coreeană până să ia premiul Nobel pentru literatură pe anul 2024. Coșmaruri, vise tulburătoare, violențe fizice și psihice, înstrăinare, întuneric pe fiecare pagină.
A fost doar ciumă - Ludmila Ulitkaia: microroman bazat pe un fapt real: epidemia de ciumă izbucnită la Moscova în 1939, într-o vreme când "dușmanii" regimului stalinist erau arestați pe capete, mai ales fără vină. Situații dramatice, dar și comic grotesc, m-am gândit la Gogol, Bulgakov.

Spectacole

Opera Nabucco de Giuseppe Verdi în transmisie directă din The Metropolitan Opera din New-York într-un cinema din Lausanne. Cele 4 acte cântate în italiană cu subtitrare în franceză. Sala operei arată mult mai bine decât se vede în fotografiile mele... Atmosferă fără mare pompă în sală, printre spectatori. După cât s-a văzut, în sala operei din New York spectatorii nu erau îmbrăcați după normele clasice, foarte eleganți, la frac și papion, să zicem. Unii poate veneau direct de la serviciu... Voci foarte bune. În pauza lungă de 34 minute: interviuri cu dirijorul, interpreții principali, schimbarea decorurilor (noutate pentru mine) de mulți mașiniști. Aplauze îndelungate pentru spectacolul de calitate!

Vineri 23 februarie 2024, sala Olympia, Paris - decernarea premiilor Cesar, a 49-a ediție. Lume multă și bună, probabil, dar și destule scaune libere de la început. Înainte de spectacolul-ceremonie, a fost organizat un manifest al sindicatelor din sfera spectacolelor pentru a denunța violența sexuală și sexistă din industria cinematografică franceză, în special. Rona Hartner a fost amintită intre oamenii de film care au decedat în 2023 în calitate de actriță de film, compozitoare și cântăreață.

Substanță de contrast - O actriță (Oana Maria Tudoran), un monolog (după Bucăți de suflet de Laurențiu Budău), un public ce respiră adânc controlându-și lacrimile, un mesaj dureros de adevărat pe care toți îl cunoaștem și pe care toți îl detestăm, dar pe care nimeni nu știe cum să-l adreseze. "Toți suntem folosiți. Noi ca niște păpuși Barbie, voi ca niște soldăței de plumb, toți suntem folosiți și, când nu mai suntem folositori, suntem aruncați"... (Teatrul Mihai Eminescu din Botoșani)


Orchestra de suflători a Filarmonicii George Enescu - Botoșani și cvartetul Dimmis într-un cartier al orașului Botoșani. Vreme splendidă, spectatori - auditori, aplauze. O publicitate mai clasică, mai tradițională în Parcul Tineretului ar fi atras mai mulți locuitori, trecători prin parc în acea dimineața. Concertele s-au repetat și-n alte zone ale orașului și pe 2 mai. Bravo pentru idee și realizare, indiferent de perioada preelectorală sau nu. Imagini pe: facebook.com/filarmonicabotosani



28 iunie 2024: Flautul fermecat al Ioanei Balașa (București) a încheiat stagiunea filarmonicii din Botoșani.

Duminica 7 iulie 2024: Lume multă ce a ascultat, noroc de niște bănci și fântâni arteziene, aproape două ore un Cvartet format din muzicieni botoșăneni, muzică bună plină de culoare, vocea caldă a lui Vlad Miriță, fotografi amatori ce au înregistrat momente din spectacol aplaudat pe merit și din suflet.


11 octombrie 2024, Micul Prinț rămâne, și în montarea regizoarei Sorina Băleanu, un spectacol care readuce în prim-plan lucrurile esențiale ale vieții: prietenia, legătura dintre oameni, dragostea, pierderile și regăsirile. Cu toate acestea, povestea nu se demodează, dimpotrivă: orice nouă montare adaugă alte și alte înțelesuri poetice, așa cum se întâmplă și cu spectacolul de la Teatrul pentru Copii și Tineret "Vasilache" Botoșani. Și cu o fostă elevă de-a mea în rolul principal.


Nicu Alifantis - trec anii și peste el, dar vocea merită să fie ascultată.

Spectacolele puse în scenă la Botoșani de Andrei Măjeri: Eroine, La Academie, Zeițe de categoria B. Foarte bune. Nu ezitați să le vedeți când vor fi jucate prin unele orașe din țară.

Filme

Multe au fost: Ciao, Ciao Bourbine, May December, Retour en Alexandrie, Instinct de mamă, Unde merg elefanții, Ca fetele, Napoleon, Anul Nou care n-a fost, Cazul inginerului Ursu, Clara, Moromeții 3, Enescu - jupuit de viu (titlu cam dur, niciun cuvânt, imagini din Liveni, locul nașterii compozitorului...!)...


Esențiale

Reîntâlnire între foștii colegi de liceu. Ca și anul trecut, inserez aici un text al Lenuței Pascal:

Epigrame de-ale tatălui meu, Iuliu C Buhociu (1925-1962), în pregătire pentru un posibil volum:


Cam așa a fost 2024, vom vedea cum va mai fi... în 2025. La Pace mă gândesc în primul rând: în lume, între noi și în fiecare dintre noi.


Așteptăm topurile / retrospectivele amintirilor voastre din anul 2024 în word, cu diacritice (nu uitați un titlu și o fotografie reprezentativă pentru unul din momentele anului 2024), pe adresa [email protected]. Vă așteptăm cât aveți nevoie pentru a scrie. Suntem aici oricând ne scrieți. Mai multe detalii despre acest fel de top în invitația de aici. Pe scurt: prima și singura regulă e că nu e nici o regulă, puteți scrie despre tot ce v-a rămas în minte și suflet din 2024. Vă rugăm să dați ștafeta mai departe, trimițând invitația prietenilor voștri. (Redacția LiterNet)