Vincent nemuritorul

Citiţi o cronică a acestei cărţi.
Citiţi o altă cronică a acestei cărţi.
Studioul de televiziune e aranjat ca de obicei: la dreapta, pupitrul realizatorului, în faţa lui, canapeaua gri pe care se aşază invitaţii, în faţa lor, o masă transparentă, pe care în seara asta nu se află nimic. În colţul din dreapta al imaginii apare data, 17 aprilie 2036. Realizatorul priveşte spre cameră şi vorbeşte cu un uşor accent britanic.
- Ne bucurăm să-l avem în seara aceasta ca invitat pe Excelenţa sa, monseniorul Francisc, cardinal al Los Angelesului. Vă mulţumim, Excelenţă, pentru participarea la emisiune. Ştim cât de ocupată vă este agenda şi de aceea ne bucurăm că vă avem alături de noi. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă biserica catolică astăzi în Los Angeles, în California, în general?
- Sunt aceleaşi probleme ca peste tot în lume: cele legate de credinţă.

Mâna dreaptă a monseniorului atârnă peste braţul fotoliului, spre camera de luat vederi. Roba purpurie îşi aruncă faldurile pe podea. Cardinalul nu priveşte spre cameră, ci spre gazda emisiunii. Telespectatorii văd un profil acvilin, o bărbie voluntară. Cealaltă cameră surprinde ochii cu o privire intensă.
- Ştiu că vă interesează foarte mult aspectele etice ale noilor cercetări asupra structurii creierului şi ale programului Spring After Winter.

Cardinalul oftează, ca şi cum l-ar apăsa o mare greutate. Spune:
- Da, aşa este. Mă interesează şi ca om, nu doar în calitatea mea de prelat. Mai exact spus, mă interesează şi mă îngrijorează. E o preocupare continuă.

Chipul monseniorului e înnobilat de nişte ochelari cu rame argintii. Obrazul proaspăt ras subliniază conturul delicat al feţei.
- Dar de ce? La vremea respectivă, aceste cercetări au fost considerate cea mai importantă invenţie din ultima sută de ani. Anul 2029 va rămâne pentru totdeauna în istorie drept anul când a fost făcută descoperirea modulelor şi a aşa-numitelor fluxuri electromagnetice Phi, care permit funcţionarea modulelor. După numai doi ani, în 2031, Senatul a aprobat legea care permitea funcţionarea programului Spring After Winter, sub autoritatea administraţiei. Atunci a fost stabilită Agenţia Naţională care administrează programul şi au avut loc primele transformări.

Moderatorul se apleacă puţin înainte, un gest tipic pentru el. Posterele aşa îl înfăţişează, uşor aplecat înainte, zâmbind, cu un aer prietenos, de deasupra semnăturii lui, cu litere cursive, citeţe: Fred. Pentru el e o chestiune de imagine, Programul de Seară este Fred. În emisiunea lui, niciun subiect nu e prea complicat pentru a fi disecat.

Acum, în emisiune, parcă zâmbeşte uşor, amuzat de subiect, dacă nu cumva de situaţie. În contrast cu atitudinea lui, invitatul pare rigid şi uşor stânjenit.
- Încă de atunci Biserica s-a pronunţat ferm asupra chestiunilor etice legate de aşa-numitele module şi de aşa-numitele transformări pe care noi le-am considerat dintotdeauna drept nişte crime mascate. Biserica s-a declarat de la început împotrivă.
- Dar de ce? Nu este oare aceasta o îmbunătăţire a alternativelor pe care le are omul? Nu este oare momentul crucial al istoriei, când omenirea scapă de teama de moarte? Nu este oare un lucru cât se poate de pozitiv că am scăpat de neliniştea dinaintea morţii, de ideea că odată ce murim nu mai ştim ce se întâmplă cu familia, cu cei dragi, cu prietenii?
- Dacă cineva inventează un nou tip de maşină de cafea care să facă o băutură mai bună, atunci este vorba de o îmbunătăţire a alternativelor şi e o invenţie demnă de aprecierea noastră. Dar aici nu este vorba despre o maşină pentru cafea, ci despre ceea ce se întâmplă cu fiinţa umană. A fost inventată o maşină care face ceva foarte grav şi periculos cu creierul uman şi, realmente, oamenii au mers prea departe. Acesta e aspectul asupra căreia Biserica este chemată să se pronunţe. Arhidioceza Los Angelesului s-a pronunţat, aşa cum au arătat şi explicat credincioşilor noştri poziţia oficială a Bisericii şi alţi cardinali şi episcopi, în întreaga lume. Poziţia oficială a Vaticanului este bine cunoscută. Cu toţii ne-am exprimat întreaga grijă pentru panta pe care au alunecat lucrurile şi pentru aceste opţiuni. Sunt oameni de ştiinţă care participă la aceste activităţi, şi noi am anunţat încă din 2029 că orice participant la activităţile programului Spring After Winter riscă să fie excomunicat de Biserica Catolică. Asta este singura putere pe care o are Biserica, şi nu va ezita să o folosească. Au trecut de atunci şapte ani, un interval foarte mare, şi Biserica nu a avut nici cea mai mică ezitare în tot acest timp.
- Da, aşa este... Au trecut de atunci şapte ani... Nu credeţi că a venit timpul ca Biserica să îşi revizuiască poziţia?

Cardinalul îşi aranjă ochelarii. Apoi răspunse, cu aerul că dezvăluie un secret:
- După cum ştiţi, luna viitoare va avea loc la Vatican un conciliu pentru a dezbate din nou această problemă şi pentru a adopta un act fundamental în acest sens. Biserica răspunde provocărilor lumii de azi. Şi pentru noi, şi pentru credincioşii altor culte, întrebarea esenţială e următoarea: ce este omul? Poate năzui omul să fie nemuritor, poate el să-şi prelungească viaţa în această formă tehnologică, devenită de acum accesibilă?

Fred clătină din cap. Întreabă:
- Există o legătură între poziţia Bisericii asupra programului Spring After Winter şi poziţia asupra renunţării la sarcină?
- Fireşte. E respectul fundamental pentru viaţa umană.
- Vă rog, aţi putea detalia, pentru telespectatorii noştri... Cum se leagă viziunea Bisericii de soluţia medicală a modulelor SAW? Să încercăm să înţelegem împreună tot raţionamentul.
- Da. Sigur... Să discutăm detaliile. Să presupunem că fiinţa umană optează pentru acest program. În sala de operaţie intră un om întreg, cu liber arbitru, cu sentimente, cu amintiri şi cu întreaga lui capacitate intelectuală. Omul acesta e supus respectivei operaţii, după care pe masa de operaţie rămâne un cadavru. Asta este: din punct de vedere legal, e un cadavru. Şi iată că o agenţie naţională ne garantează că maşina la care a fost conectat omul respectiv îi păstrează întregul intelect. Noi nu ştim asta cu certitudine. Dar cercetătorii ne garantează că intelectul se păstrează în totalitate. Să-i credem? Sau să ne gândim la ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel, care în prima Epistolă către Corinteni, 6: 19, spune că Trupul nostru e templul Sfântului Spirit dinlăuntrul nostru. Iar din Levitic, ajunge cuvântul Domnului în a doua scrisoare către Corinteni, 6:16, unde Domnul spune: Mă voi cufunda în ei şi voi merge în ei. Iar acum cercetătorii la care vă referiţi vor ca noi să credem că intelectul uman poate fi separat de trup şi poate fi pus într-o conservă, pe acel circuit cibernetic numit modul SAW. Este cea mai mare absurditate cu care s-a confruntat vreodată specia umană. Pentru că pe modulul SAW nu trece intelectul uman, aşa cum suntem asiguraţi, ci o copie a lui, o copie care nu mai este omul intrat în sala de operaţie. Omul acela nu mai este, a fost ucis printr-o operaţie care pretinde că i-a păstrat intelectul.

Moderatorul dădu din cap, ca şi cum ar fi spus, da, sigur, de acord, Scripturile. Întreabă:
- Sunt sigur că ştiţi că s-au făcut experimente: după transfer, oamenii păstrează toate amintirile pe care le-au avut din viaţa dinainte. E un adevărat test de fidelitate. Păstrează acelea şi convingeri, aceleaşi opţiuni politice, aceleaşi gusturi pentru echipele de baschet sau pentru filmele ori cărţile care le-au plăcut. Practic, sunt aceiaşi oameni, şi acum intelectul lor se află pe un suport electronic. Modulele folosite în Spring After Winter păstrează intelectul uman. S-au scris multe lucrări ştiinţifice despre asta, s-au făcut studii, nimeni nu mai are nicio îndoială: sunt aceiaşi oameni.
- Acesta este exact punctul asupra căruia Biserica nu este de acord. Noi nu credem că este vorba despre acelaşi intelect uman, ci despre o copie tehnologică a unor seturi de informaţii. Nu poate fi o copie întreagă, ci o copie cu pierderi, şi încă o copie lipsită de atribute esenţiale ale vieţii. O copie palidă, cu mari pierderi ale unor date din creier. Iar aşa-zisul transfer, sau transformare, cum în mod cinic a fost numită, este o crimă împotriva fiinţei umane şi împotriva speciei umane, tocmai pentru că sărăceşte fiinţa umană, o schimonoseşte şi o urâţeşte. Acest program atrage omul către o formă mascată de eutanasie, şi o face amăgindu-l că la capătul acestui drum s-ar afla o opţiune cibernetică pentru viaţa veşnică.

Monseniorul a spus lucrurile acestea cu calm şi cu hotărâre, ca un om care ştie foarte bine ceva şi arată răbdător ceea ce ştie.
- Şi, dacă ar fi aşa, de ce atât de mulţi oameni aleg programul SAW? Biserica îşi prezintă poziţia, dar chiar şi unii dintre credincioşii catolici optează pentru această operaţie.
- Să analizăm acest argument încă o dată şi, te rog, Fred, spune-mi dacă ţi se pare că ar fi vreo greşeală aici. Înainte de operaţie, acolo se află o maşină conectată la un om viu. Are loc operaţia. Omul moare, iar maşina ajunge să ştie unele lucruri personale pe care omul le ştia şi le aflase în viaţa lui de dinainte, în singura lui viaţă pământească. Oare nu e clar? Maşina a preluat din ceea ce omul ştia sau era. E ca şi cum maşina ar fi furat ceea ce era omul, inclusiv viaţa lui, lăsând pe masa de operaţie un trup inert, golit de spirit... Unde e templul Sfântului Spirit despre care scrie Sfântul Apostol Pavel? Unde e respectul faţă de viaţa omenească despre care stă scris în legile statelor, cele care trec prin Senat sau prin alte corpuri legiuitoare din întreaga lume?
- Dar nu este aici, şi vă rog să mă credeţi, Excelenţă, nu aş dori să fiu nepoliticos, nu vedem oare aici o străveche teamă că sufletele ar putea fi furate de un aparat? Nu regăsim aici, în poziţia pe care dumneavoastră o argumentaţi atât de bine, teama acelor oameni primitivi care credeau că îşi pierd sufletele dacă se lasă fotografiaţi?
- Nu, pentru că nu există niciun aparat fotografic care să fure sufletele, dar modulele agenţiei SAW există. Te rog să nu coborâm discuţia şi să nu prezentăm lucruri diferite!... Cât cinism şi în numele pe care l-au ales, SAW, pentru un aparat care aduce tăcerea, orbirea, crima. Aceste module există şi ele fură sufletele, pentru că preiau o parte din datele personale pentru a le arunca într-o arhivă. Acesta este adevărul, asta e tot ce se întâmplă. O agenţie guvernamentală preia datele din creier, iar cetăţenii, sperând că acced la imortalitate, îşi donează singuri experienţa întregii vieţi. Şi mai e ceva, mult mai profund, o nuanţă pe care Biserica a explicat-o la vremea respectivă.

Fred îl întrerupe:
- Discutăm şi despre viziunea contemporană asupra nemuririi?
- Ajungem şi acolo. Da, îi puteţi spune şi aşa, deşi noi preferăm să vorbim despre perspectiva salvării sufletului. Pentru că omul a fost creat din dragoste, şi a fost trimis pe pământ pentru a alege şi pentru a descoperi, printre toate ispitele şi încercările, calea care să-l ducă la Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru omul credincios, moartea nu este o stingere, ci o topire în lumina dumnezeirii. Dar în loc să se preocupe de virtuţile care să-i deschidă drumul către această lumină, contemporanii noştri sunt preocupaţi de tehnologia actuală şi de cum anume o anumită maşină, acest modul, ar putea să păstreze viaţa veşnică. Iar viaţa veşnică nu ar mai fi ceva petrecut alături de Iisus Hristos, ci iluzia că intelectul a fost transferat pe o maşină. Dar părinţii Bisericii, citându-l pe Aristotel, au subliniat că viaţa omenească, aşa cum o cunoaştem noi şi cum a fost concepută de Creator, există în prezenţa căldurii trupului. Observaţia aceasta esenţială vine de la Aristotel şi a fost analizată şi acceptată de viziunea Bisericii. Dacă nu avem căldura trupului, nu avem viaţă. Iar dacă cineva ar pretinde că există viaţă în afara existenţei căldurii corpului, oare nu ne aflăm în categoria monstruosului? Nu am zis în categoria demonicului, pentru că nu doresc să stârnesc ironii, deşi îmi rezerv dreptul de a gândi asta. Pentru că numai demonii îşi plătesc slujitorii cu prelungirea vieţii pământeşti. Dar să acceptăm contribuţia tehnologiei la aşa-zisa prelungire a vieţii intelectuale mi se pare ceva monstruos.

Deodată, moderatorul ridică degetul în sus, ca şi cum ar fi vrut să sublinieze ceva extrem de important. Spuse, zâmbind politicos:
- Aici, monseniore, cu tot respectul, cred că vă contraziceţi. Iată de ce: fie vă situaţi pe o poziţie de pe care acceptaţi că intelectul se poate transfera pe un modul SAW, şi atunci puteţi să vă puneţi întrebarea ce este viaţa veşnică. Fie, în a doua alternativă, nu credeţi că intelectul se poate transfera, şi atunci nu are sens să fiţi îngrijorat.

Monseniorul zâmbi:
- Dragă prietene, ne putem îngrijora de pe acum: în ambele situaţii e foarte rău. Eu am discutat ambele alternative şi niciuna nu mi se pare fericită. Biserica nu crede că intelectul uman poate fi transferat pe un modul SAW, şi mai crede că apelând la această procedură, fiinţa umană îşi periclitează şansele de salvare, de mântuire şi de iluminare. Noi ştim că acesta este rostul Judecăţii de Apoi: fiinţa umană vine cu toate faptele ei înaintea Judecătorului ceresc şi acolo faptele sunt puse în balanţă. Dar, dacă fiinţa umană este de acum preocupată să îşi transfere intelectul pe un soi de aparat care promite păstrarea veşnică a intelectului, cum mai poate acea fiinţă să adere şi să urmeze valorile credinţei? De ce ar mai dori omul viaţă veşnică, alături de Domnul nostru Iisus Hristos, dacă ar putea-o obţine printr-o operaţie? Fiinţa umană e pusă la încercare de existenţa acestei alternative. Ea e întrebată: vrei să vii alături de Iisus Hristos, în viaţa veşnică despre care se scrie în Noul Testament, sau vrei să te duci în acel purgatoriu tehnologic, în acea mlaştină dintre fiinţă şi nefiinţă? Unde vrei să mergi?
- Să înţeleg, Monseniore, că nu vreţi deloc să luaţi în considerare opţiunea de a participa dumneavoastră înşivă la programul Spring After Winter?

Fred îşi ascunde zâmbetul, cu aerul că tocmai a spus o prostie.
- Asta e, fireşte, o glumă, dragă Fred, şi încă una foarte bună, dintre acelea care v-au adus atâta audienţă. Categoric nu. Atunci când Domnul mă va chema la El, îmi voi încredinţa bucuros sufletul în mâinile Lui. Aşa cum atâtea generaţii au făcut-o înaintea noastră, de la venirea Fiului pe Pământ. Să avem încredere în Lumină, asta e ceea ce aleg eu.
- Sper că nu vă supăraţi, Excelenţă, dacă vă spun că eu voi alege participarea în programul SAW, atunci când va fi cazul. Pur şi simplu, apariţia acestei opţiuni mă face să-mi fie mai puţin frică de moarte.
- Dar de ce îţi e frică de moarte?
- Pentru că moartea era privită înainte ca un fel de tunel întunecos la capătul căruia s-ar putea să nu se afle nimic.
- Îţi e frică de moarte numai dacă nu ai credinţă. Doar credinţa te poate face să nu-ţi fie frică de moarte. Şi să ştiţi că şi înainte de venirea lui Iisus Hristos au existat oameni cărora nu le-a fost frică de moarte. Ştii povestea lui Socrate şi felul neînfricat cu care şi-a înfruntat condamnarea? Şi atunci, ţie, un om educat, un om din secolul XXI, cum de ţi-e mai multă teamă de moarte decât unui om care ştia mult mai puţine despre biologie şi viaţă?
- Da, dar marea problemă e că noi nu ştim ce se află de partea cealaltă. Există o frică instinctivă de necunoscut. Şi această frică ne motivează să căutăm certitudini, să căutăm o soluţie în care să avem încredere, să fim siguri că ajungem să trăim mai mult decât ne permite trupul nostru.
- Ba într-un fel ştim, pentru că Lazăr a fost ridicat din morţi de Domnul nostru Iisus Hristos. Ştim că El poate aduce viaţa şi ştim că prin El putem ajunge la viaţa veşnică. Oare v-aţi gândit la faptul că există mărturiile lumii creştine?
- Lazăr a trăit acum două mii de ani, Excelenţă. Eu trăiesc acum, am nevoie de garanţii acum, iar programul SAW este o certitudine. Modulele există, ştim deja că există milioane de intelecte în grija administraţiei federale. Fluxul Phi există, se vorbeşte de această descoperire miraculoasă. Avem mii şi mii de dovezi că transferurile Spring After Winter funcţionează. Avem de pe acum perspectiva să stăm de vorbă cu bunicii noştri după ce ei nu vor mai fi. Deja sunt nepoţi care stau de vorbă cu bunicii lor, când în versiunea clasică a vieţii ei nu s-ar fi putut întâlni. Dar acum pot, şi asta e ceva extraordinar. Moartea nu mai e ceva care separă.
- Prietene, iartă-mă că trebuie să-ţi spun: asta e o iluzie şi o minciună, e una dintre cele mai îngrozitoare dintre minciunile lumii noastre, mai îngrozitoare decât tehnologiile care produc alimente pe bază de clonare şi inginerie genetică.
- Asta veţi susţine dumneavoastră luna viitoare, la Conciliul de la Vatican?
- Categoric da. Şi mă aştept ca punctul meu de vedere să fie împărtăşit şi de alţi ierarhi ai Bisericii. Ne vom întâlni şi vom descoperi că viziunea noastră asupra modulelor SAW este aceeaşi.
- Vă mulţumesc, Excelenţă, şi vă aşteptăm cu mult interes şi în viitor în emisiunea noastră.

De când medicul i-a comunicat diagnosticul, Vincent stă îngropat între cele două perne de pe canapea. Elsa îi aduce acolo ceaiul. Vorbesc puţin. Îl întreabă:
- Vinny, totul e în regulă?

El ridică din umeri. Ce-ar fi de răspuns? Nu, nu e. Nimic nu mai e în regulă.

Emisiunea pe care o urmăreşte cel mai des e un talk-show filmat în Los Angeles şi intitulat Programul de Seară, precedat de reluări ale ediţiilor precedente ale aceleiaşi emisiuni. Vinny poate accesa arhiva cu emisiunile precedente. Sunt multe pe aceeaşi temă. Fără să-i zică Elsei nimic, parcă şi-ar fi propus să le urmărească pe toate. În seara aceea Vinny a urmărit Programul de Seară în direct. Ca de obicei, în dreapta lui, lăsa ceaiul să se răcească.

Elsa nu este obosită, deşi a avut o zi lungă. Se aşază lângă Vincent, pe canapea. Îi pune mâna pe frunte. El îi răspunde:
- Da, am în continuare febră. Şi mă simt mizerabil.

Ea îl priveşte şi el simte că încearcă să-şi ascundă îngrijorarea. Nu răspunde nimic. Îi zâmbeşte. Parcă ar mai avea speranţă, deşi după discuţia de azi cu medicul lucrurile au devenit clare. Vincent spune:
- Febra aceasta nu va trece cu medicamente. Nu va răspunde la antibiotice.

Atunci ea spune:
- Abia aştept să începi chimioterapia. Au inventat atât de multe lucruri extraordinare în ultimii ani, nu se poate să nu existe ceva.

Vincent nu spune nimic. Se ridică în capul oaselor, cu oarecare efort, şi întinde mâna spre ceaşca cu ceai. Ea îi spune:
- Te uiţi prea mult la televizor. Şi nu ştiu ce efect ar putea avea talk-show-urile astea cu pretenţii metafizice. N-aş vrea să te deprime...
- Să ştii că Fred ăsta nu e un idiot, zise Vincent.
- Fireşte, trebuie să ai nişte calităţi ca să reuşeşti în mass-media. Ştie să facă spectacol din nişte teme de interes pentru toată lumea.
- Serios, emisiunile lui spun ceva. Programul de Seară nu e rău deloc. Are invitaţi ciudaţi, oameni interesanţi, pe care nu-i vezi în fiecare zi. Te pune pe gânduri.

Elsa îi trecu mâna prin păr.

În seara aceasta, Fred e îmbrăcat într-un costum impecabil, cu o cămaşă galbenă şi o cravată dublă gri, ultima modă. Camera îl cuprinde mai întâi pe moderator, apoi perspectiva începe să includă ecranul transparent din faţa lui Fred şi canapeaua pe care se aşază invitaţii.

În seara aceasta invitatul e un bărbat cu păr grizonat, îmbrăcat într-un costum negru, cu o helancă bleumarin, pe gât. Rareori s-a văzut în Programul de Seară ceva mai sobru.
- Bine aţi venit în Programul de Seară, domnule reverend. Deşi sunteţi bine cunoscut telespectatorilor noşti, daţi-mi voie să fac prezentările. Avem alături de noi, în seara aceasta, pe reverendul Michael Kolk, a cărui biserică, afiliată Bisericii Episcopale, pare a fi parohia cu cei mai mulţi membri din întreaga America de Nord. E adevărat? Aţi spus într-un interviu că sunteţi un pastor simplu, care slujeşte într-o catedrală?
- Da, aşa este. Avem bucuria de a avea alături de noi mulţi fraţi, care ne împărtăşesc credinţa în Domnul nostru, Iisus Hristos. Mulţumesc pentru invitaţia de a fi în emisiune şi vă îmbrăţişez întru Domnul.
- Am citit că Biserica voastră, domnule reverend, a afirmat recent că nu este niciun fel de contradicţie între ideea salvării sufletului şi programul Spring After Winter, administrat în prezent de Agenţia Naţională cu acelaşi nume. Credeţi că ne-aţi putea spune mai multe despre poziţia dumneavoastră în această problemă?
- Da, aşa este, şi am făcut parte din Consiliul Bisericii noastre atunci când a fost redactat acel document. Noi am citit Scripturile, am reflectat şi spunem adevărul. Nu este prima oară când Biserica noastră spune adevărul şi îşi declară înţelegerea faţă de cuceririle tehnologice de ultimă oră. Ne bucurăm că ştiinţa complementează tehnologia în efortul nostru, al tuturor, de a înţelege mai bine rostul omului pe pământ. Nu credem că programul Spring After Winter contravine învăţăturilor biblice.

Se aud aplauze venite din partea spectatorilor din studio. Pastorul se uită spre cameră şi zâmbeşte cu bunăvoinţă.
- E adevărat că unii dintre cercetătorii care au lucrat la stabilirea programului SAW sunt membri ai Bisericii Episcopale?
- Ştiţi că noi nu discutăm aceste lucruri în public, dar pentru că fraţii noştri întru credinţă au scris sau mărturisit deja aceasta, cred că aş putea menţiona aici că profesorii Engel şi Pressley sunt membri ai Bisericii Episcopale şi că sunt cunoscute contribuţiile lor ştiinţifice în domeniul construcţiei modulelor SAW. Cu toate acestea, faptul că cineva semnează o scrisoare de adeziune la un cult religios e o chestiune privată care nu ar trebui discutată public. Fiecare e chemat să mărturisească pentru sine.
- Aşa este, profesorul Engel este, de altfel, laureat Nobel pentru fizică, pentru contribuţia lui din 2025 în domeniul studiului fluxurilor Phi şi a legăturii dintre aceste fluxuri şi formele de stocare a bazelor de date. Ştiţi că există opinii diferite faţă de a dumneavoastră. Sunt oameni ai credinţei, ai bisericii, care afirmă că ceva nu e în regulă cu aspiraţia către imortalitate pe care proiectul SAW o propune.
- Da, am auzit. Au existat voci care şi-au declarat surprinderea faţă de poziţia şi argumentaţia Bisericii noastre.
- Şi noi suntem la curent cu opiniile lor. Încercăm, de altfel, în emisiunea noastră, să discutăm toate punctele de vedere asupra acestei probleme esenţiale. Ce spun documentele Bisericii Episcopale despre acest subiect?
- Noi lucrăm cu o distincţie importantă. Credem că este posibil ca fiinţa umană să aibă un suflet etern, nemuritor, care poate aspira la lumina veşnică a Mântuitorului, în timp ce intelectul uman, conştiinţa sa, să poată fi copiată de un modul cibernetic. Admitem distincţia aceasta şi o înţelegem.
- Dar cum e posibil, domnule reverend?
- E un mister, nu-i aşa? Şi nu e singurul mister al fiinţei umane. Fiinţa umană are un trup şi un suflet. Ele sunt două lucruri diferite. Tot astfel, fiinţa umană are intelect şi are suflet, şi ele sunt diferite. Mixajul dintre ele e misterios şi cuprinderea lor dă totalitatea condiţiei umane. Nu cred că tehnologia de ultimă oră poate ajuta la salvarea sufletului, dar cred că poate ajuta la păstrarea capacităţii intelectuale, a capacităţii de a vedea, de a citi, de a calcula, de a raţiona. E foarte important să înţelegem această distincţie. Nu pricep rezervele exprimate de alte biserici. Nu mai suntem în Evul Mediu, lucrurile s-au schimbat demult. Oamenii bisericii ar trebui să coboare printre oamenii de azi cu Scripturile deschise, şi să înţeleagă cum se vede viaţa de azi prin spiritul şi litera Legii.
- Şi atunci, ce este sufletul? Are Biserica dumneavoastră un răspuns?
- Cred că este acea parte a fiinţei umane care seamănă cel mai mult cu Dumnezeu. Cred că atunci când se spune că omul a fost creat după chipul şi asemănarea Sa, mai întâi de toate e vorba despre suflet.

Din nou aplauze din studioul de televiziune.
- Deci nu despre trup, şi nici despre intelect? Aceasta e distincţia pe care o vedeţi dumneavoastră?
- Da. Trupul nostru e slab, cunoaşte boala, şi uneori oamenii mor din pricina bolii. Domnul nu moare din pricina bolii. Intelectul nostru poate face calcule rapide, dar nu poate calcula ceea ce Domnul a calculat, atunci când a incorporat în ADN-ul uman miliarde de date. Hai să fim serioşi, trupul şi intelectul nostru nici nu se apropie de ceea ce este Divinitatea. În schimb, ştiinţa de azi, ştiinţa creată de intelectul uman limitat, a izbutit să facă ceva foarte util: să salveze intelectul uman şi să-i dea şansa de a lucra, de a învăţa şi de a munci dincolo de timpul la care cadrul biologic îl limita. Asta e foarte important.
- O întrebare personală: veţi alege programul Spring After Winter?
- Pentru mine? Categoric da.

Se auziră din nou aplauze din studio.
- Vă mulţumesc, domnule reverend, pentru că ne-aţi spus toate acestea. Vă mai aşteptăm în emisiunea noastră, ne bucurăm de fiecare dată de câte ori vă ascultăm.

(încheierea fragmentului din capitolul 1)

La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul s-a ivit din întuneric, ca şi cum aş fi simţit atingerea, dar nu era atingere, ca şi cum aş fi simţit căldura, dar nu era căldură
m-am uitat în jur, dar nu mai era vedere, lumina se simţea, dar nu se vedea
ştiam că sunt, dar nu mai erau lucrurile din jurul meu, ca şi cum încă eram, dar nu-mi puteam simţi trupul, ca şi cum aş fi pierdut trupul, deşi aveam percepţia lui, deşi mă pregăteam să simt durerea, atingerea, pulsul
au existat câteva clipe când nu am simţit timpul, era suspendat, încetinit, cabrat şi apoi lăsat liber, într-un altfel de ritm decât tic-tac tic-tac
apoi a fost ca şi cum aş fi vrut să deschid ochii, să deschid ochii
şi s-a văzut ca un fel de ecran, sau ca un fel de masă aşezată în faţa mea şi pe care puteam atinge obiectele, ca şi cum mâinile mi-ar fi fost ochii minţii şi cu ele aş fi putut muta obiecte care au formă, greutate, contur, asperităţi, sunt tangibile şi precis acolo
pe acel ecran mi-am căutat chipul, identitatea, ceea ce eram, ceea ce devenisem, şi am încercat să mă conectez la ceva dar nu am ştiut ce este, era ca un computer după al cărui număr de serie te uiţi şi pe care nu-l găseşti nicăieri, şi am vrut să spun numele meu este Vincent, dar nu am avut voce, nici interlocutor, cui să spui când eşti încuiat într-o celulă solitară?
apoi numele a apărut în dreapta ecranului: Vincent, welcome, aşadar eram acolo, eram undeva înăuntru, şi nu mai puteam ieşi, nu mai exista ieşire, dar exista privirea
deodată am avut sentimentul că sunt întreg, că nu-mi lipseşte nimic, că nu a fost nimic uitat în urmă, lăsat pe dinafară sau omis, că acesta sunt eu, Vinny, aici sunt, mă regăsesc în întregime, nu-mi pasă dacă unii spun că ar fi numai o iluzie electromagnetică, sau dacă alţii spun că e un păcat al sufletului, nu-mi pasă chiar de nimic, pentru că acum ştiu că voi trăi aici vreme de cel puţin opt sute de mii de ani, voi fi aici când multe lucruri se vor întâmpla, voi fi aici la sfârşitul lumii, de parcă aş avea un loc în lojă la un spectacol senzaţional
nu am sentimentul că mi-am pierdut trupul, sau că trupul meu şi-a pierdut intelectul, sau sufletul, sau cum l-or fi numind ei, nu am acel sentiment de despărţire, de amputare, de fragmentare, pentru simplul motiv că iluzia e atât de desăvârşită încât iată, o pot spune din interior, e un miracol al tehnologiei, asta e chiar realitatea, asta chiar există, şi asta e tot, nu-mi mai trebuie nimic

Un mesaj pe prompter: IDENTIFICARE. TEST. VINCENT CARSLEY. Dacă recepţionezi acest mesaj accesează documentul acesta.
- Da, sunt aici.

Dacă recepţionezi acest mesaj, accesează documentul acesta.
- Nu m-aţi auzit? Sunt aici.

Dacă recepţionezi acest mesaj, accesează documentul acesta.
- Dar ce se întâmplă? De ce nu mă auziţi? De parcă vocea ar răsuna în gol în interiorul unei celule goale.

Apasă a patra oară. Aşa se apasă, nu-i aşa?
Am recepţionat confirmarea ta.
- Of. Mi se făcuse frică. Nu am fost sigur dacă merge.

Totul e în regulă. În prezent rulăm câteva teste de rutină. Suntem în măsură să confirmăm că modulul Spring After Winter numărul 0234-8901-3057-3495-2390 este perfect funcţional. Nivelul de conectivitate este 100%. Nivelul de funcţionalitate 100%. Nu sunt probleme de operare. Rulăm în prezent testele automate ale sistemului.
- Cu cine stau de vorbă?
Acesta este sistemul de operare al modulului. Te voi ghida la fiecare pas. Vom realiza împreună activarea şi înregistrarea.
- Ce este lumina aceasta albastră?
Aici este centrala de operare. De aici va porni procesul de activare şi înregistrare.
- Văd o lumină frumoasă. Văd dincolo, în depărtare, întunericul. Văd toate aceste lucruri aşezate în mod logic şi cursiv aici. Văd mai multe obiecte pe care le-aş putea deschide. Par a fi situate la îndemână, atât de aproape, dar nu ştiu ce sunt. Nu am nevoie de mână ca să le deschid. Le pot deschide, e suficient să vreau şi ele se deschid. Am acces. Nu am mai fost în încăperea aceasta. Nu am mai văzut vreodată aceste obiecte. Nu ştiu ce sunt aceste reprezentări.
Testul este încheiat. Sistemul de operare este funcţional 100%. Dacă vrei să accesezi comunicările în modul text, intră aici. Dacă vrei să accesezi comunicările în modul voce, intră aici. Dacă vrei să accesezi comunicările în modul imagine, intră aici. Dacă vrei să accesezi baza de date muzicală, intră aici. Pentru celelalte baze de date, aici.
- Da, mulţumesc. Le văd, sunt acolo. Se poate intra imediat.
E ca şi cum mi-aş aminti ce uşor se accesează. O să am nevoie de timp să le învăţ, dar nu e mare lucru. Chiar că nu e mare lucru.

Aici.

ştiu foarte bine ce se întâmplă: rămâi singur, cu toate capacităţile tale intacte, şi începi să vezi
gândurile îngheaţă undeva, şi asta înlocuieşte moartea, sau ceea ce ar fi trebuit să fie anihilarea completă, dacă poţi spune aşa, şi apoi te trezeşti aici, unde descoperi cu oarecare surprindere că poţi în continuare vedea, auzi, că amintirile ţi-au rămas intacte, că ştii ce se întâmplă cu tine, deşi nu te mai furnică degetele, cu acea plăcută amorţeală care, pe vremuri, îţi amintea că ai trup
asta nu mai e
s-a dus
dar e în schimb această forţă neaşteptată, puterea de a te concentra şi de a vedea sintetic lucrurile, ca şi cum toată capacitatea intelectului tău s-ar restrânge într-un singur punct şi ai putea să te laşi cu toată această uriaşă forţă în direcţia unui singur gând, ca o trezire într-o dimineaţă perfectă după o noapte în care te-ai odihnit
iată ceea ce au obţinut
această stare de lucruri pentru totdeauna
fără pauze, fără somn, fără uitare, o continuă stare alertă, o perpetuă luciditate paradisiacă, o intensitate a gândirii pe care, în viaţa reală, nu îţi aminteşti să fi avut-o
o dimineaţă de opt sute de mii de ani
şi nu e o iluzie

(încheierea fragmentului din capitolul 3)