Scriitorul care (te) vânează

Citiţi un fragment din această carte.

Guillermo Arriaga s-a născut în Mexic, pe 13 martie 1958. Pierderea simţului olfactiv, la 13 ani, în urma unei violente bătăi în stradă, este un detaliu care îi va marca, printre altele, temele predilecte ale prozei. Descoperă beletristica târziu, în anii de studenţie, după ce în copilărie şi adolescenţă se dedicase enciclopediilor şi tratatelor de istorie. Autorii romanelor pe care începe să le citească sunt reperele artistice ale scriitorului de astăzi: Juan Rulfo, Mario Vargas Llosa, Pío Baroja, Gabriel García Márquez, Ernest Hemingway şi William Faulkner.

Scriitor şi scenarist, absolvent de Comunicare şi Psihologie, cu un masterat în Istorie, a lucrat ca producător şi regizor în televiziune şi cinematografie şi predă de 20 de ani cursuri de Media la universităţile din Monterrey, Ciudad de Mexico şi Caracas. Ca scenarist al filmului Amores Perros, Arriga este distins în 1999 cu premiul BAFTA, de două ori premiat în cadrul festivalului de la Cannes şi nominalizat la premiile Oscar, categoria Cel mai bun film străin.

Guillermo Arriaga: "Sunt chilango. M-am născut în 1958, în Peşti, pe 13 martie. Sunt fiul lui Carlos şi al Ameliei, soţul lui Maru, tatăl lui Santiago şi al Marianei, frate cu Patricia, Carlos şi Jorge, unchiul lui Alan şi frate cu toţi ceilalţi fraţi care îmi sunt prietenii. Nu fumez şi nu beau. Sunt abstinent de mic. Îi detest pe cei care spun: Nu am încredere în cei care nu beau alcool. Îi detest şi pe fricoşi. Îi admir pe cei care trăiesc intens, pe cei care dau tot, pe cei pe care nimic nu-i opreşte: pe bărbaţii şi femeile care îşi lasă pielea pe acolo pe unde trec. Nu am miros şi am chelit. Nu eram un bun bătăuş când eram mic (de aceea mi-am şi pierdut mirosul), dar pe parcurs mi-am revenit şi am învăţat şi eu să lovesc. Am vrut să mă fac boxer de categoria mijlocie şi fotbalist profesionist. N-am reuşit. Am putut însă să devin un bun baschetbalist, însă m-am plictisit şi am sfârşit ca bun parior şi jucător de pietre.

Am crescut în colonia Unidad Modelo, districtul Itxalapa, în Mexic District Federal. Am un metru optzeci şi opt şi nouăzeci de kilograme.

Sunt vânător. Cum ar spune Miguel Delibes: un vânător care scrie. Vânătoarea este unul dintre ultimele şi cele mai profunde rituri la care fiinţa umană mai poate avea acces. Ne aduce faţă în faţă cu cele mai teribile contradicţii: moarte-viaţă, frumuseţe-cruzime. Conferă un alt înţeles identităţii: prin noroi, sânge, vânt, ploaie şi soare redescoperim că aparţinem în mod feroce naturii."

Un povestitor desăvârşit, Guillermo Arriaga mărturiseşte că "obligaţia unui romancier este de a descoperi sensul morţii pentru a celebra viaţa". Cele paisprezece povestiri care alcătuiesc volumul Retorno 201 reiau obsesiile literare prezente şi în romanele sale: Escadron Ghilotina, Un dulce miros de moarte şi Bizonul din noapte. În universul lui Arriaga nu există podoabe, nici respect, ci violenţă, promiscuitate, indiferenţă, absurd şi, uneori, ceva ce ar putea semăna cu tandreţea şi compasiunea pentru această umanitate răvăşită pe care o pune în scenă atât în cărţile, cât şi în scenariile sale.

Retorno este una dintre străzile haoticului Mexico City, pe care locuiesc deopotrivă pasiunile şi regretele, violenţa şi iubirea, jocul şi nebunia. Doctorul Del Río, văduva Diaz, Rogelio, Vikingu' sau Serafina trec zilnic unii pe lângă alţii, fără să ştie că vieţile lor devin pretext pentru un exerciţiu stilistic care l-a consacrat pe Guillermo Arriaga: marile teme ale literaturii - dragostea şi moartea - sunt proiectate, aproape cinematografic, pe un fundal esenţial tragic, uneori ironic, alteori la limita absurdului.

"Am reuşit să părăsesc strada, dar strada nu m-a părăsit niciodată" (Guillermo Arriaga)
"Guillermo Arriaga panoramează viaţa oamenilor din cartierele mărginaşe ale Mexico City, apropie durerea şi violenţa şi desenează în filigran vise de mântuire. Poveştile sale se perindă în ritm diabolic, lăsându-ne înmărmuriţi." (Martine Laval - Télérama)

Guillermo Arriaga (născut la 13 martie 1958) e unul dintre cei mai interesanţi scriitori mexicani contemporani. Retorno 201, cartea de povestiri a scenaristului filmelor Babel, 21 Grams şi Amores perros, ne oferă o proză dură, deopotrivă senzuală şi violentă. Volumul este însoţit de un altul, în care textul lui Guillermo Arriaga este adnotat de 186 de artişti şi bloggeri români (vezi aici).

Decupez un fragment din ultima povestire a volumului, În pace: "Maria insistă: «nu l-ai văzut pe Juan?» şi treaba este că ea e îndrăgostită de Juan şi eu sunt îndrăgostit de ea şi de mine este îndrăgostită Elena şi de Elena e îndrăgostit Pedro şi de Pedro e îndrăgostită Leticia şi de Leticia e îndrăgostit Juan şi eu îţi spun Maria: «da, ştiu unde e Juan, s-a dus la Leticia»... el e îndrăgostit de ea şi eu sunt îndrăgostit de tine şi tu proasto nu-ţi dai seama şi ai îndrăzneala să-mi spui: «am încredere în tine, Miguel, suntem prieteni şi-ţi încredinţez secretul meu cel mai mare... sunt îndrăgostită de Juan» şi eu, căţea vagaboandă, volatilă, de nedomesticit, n-am încredere în tine şi de-aia nu-ţi spun că te iubesc, cum n-am putut să-i spun nici mamei niciodată despre toate vizitele care sub formă de mătuşă apăreau în solidul-sordidul-splendidul nostru cămin, nici n-am să-ţi spun, mamă, femeie rătăcită, vaporoasă şi intangibilă că mătuşile dormeau în camera ta şi a tatei şi că în acelaşi pat matrimonial în care himenul tău se rupsese tata le săruta pe toate mătuşile mele, le săruta ochii, nasul, gura, urechile, sânii, fesele, braţele, pulpele, genunchii, tălpile, degetul mic de la mâna strângă, aceeaşi mână pe care şi-a dus-o la piept când a făcut infarctul, când miocardul său muşchiulos s-a rupt în două şi el a strigat fără niciun cuvânt şi din gura lui s-a scurs bala păstoasă, aproape seacă, a morţii care l-a luat grăbită şi ni l-a lăsat cu ochii deschişi, uitându-se la mine cu cele două mii şase sute şaizecişişase de zile de viaţă ale mele şi la una dintre mătuşi ce semi-goală, semi-sărutată, semi-mângâiată ţipa văzându-l şi ţipam şi eu şi tata-cadavru ţipa şi mai tare, el, încă mirosind a căuş de femeie, a sudoare de femeie avidă, aceeaşi sudoare ca a Mariei pe care o vreau impregnată în mine, foarte adânc..."


Orori & frumuseţi

Cei care i-au citit precedentele două romane traduse tot la Editura Vellant Escadron Ghilotina şi Un dulce miros de moarte) ştiu la ce să se aştepte de la Guillermo Arriaga: o proză dură, plină de cruzimi (uneori şi perversiuni), deopotrivă senzuală şi violentă, tandră şi promiscuă, încărcată de pasiune, frică şi nebunie, stropită cu sânge şi spermă, o proză unde dragostea, sexul şi moartea sunt constantele vieţii care niciodată nu avertizează şi nu menajează pe nimeni.

Guillermo Arriaga se defineşte drept un "vânător care scrie" şi toate cele 14 proze din acest volum, situate pe aceeaşi stradă Retorno din Ciudad de Mexico, aşa sunt şi scrise: ca o vânătoare de stradă a instinctelor umane, a laturii feroce din natura noastră. Bătăi între copii, violuri, avorturi, infecţii şi boli fatale, crime pasionale, morţi vii, convieţuiri cu handicapaţi, toate acestea alcătuiesc tablourile tragice ale conflictelor dintre dorinţă, frustrare şi răzbunare, ale supravieţuirii mecanismelor pasiunii şi fatalităţii.

Violenţa la Arriaga e însă şi o chestiune de stilistică. Nu doar descrierea cinematografică a confruntărilor (mişcarea şi momentele de aşteptare sunt foarte bine calibrate), dar şi discursul indirect/alternativ al personajelor creează efecte dramatice intense. Literatura lui Arriraga are ceva naturalist în ea, fantasticul este camuflat în absurd şi nebunie, iar erotismului nu-i lipseşte dimensiunea suspansului, de aceea aş spune că prozatorul mexican îşi "vânează" cititorii contrariindu-i, uneori învingându-i, cu aceste micro-thrillere erotic-existenţialiste în care ororile fascinează, iar morbidul are o frumuseţe aparte.

Acest al treilea titlu din opera lui Arriaga beneficiază şi de o ediţie alternativă ale cărei pagini sunt însemnate (cu desene, colaje şi comentarii) de 186 de artişti (graficieni, cartoonişti, scriitori, muzicieni), bloggeri sau prieteni ai editurii. O idee de marketing ingenioasă, remarcabilă, cel puţin la fel de valoroasă precum cartea. De unde se vede că, şi la noi, tot editurile mici şi tinere sunt în avangardă (vezi aici).