Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parcelarea Calea Lacul Tei: locuinţele ieftine din anii treizeci şi completările ulterioare


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

06.09.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Pe partea dreaptă a Bulevardului Lacul Tei se observă o serie de case tip, imediat ce am trecut de strada Judeţului. În spatele lor, în zona delimitată de Bulevard şi până la strada Sfânta Treime observăm aceleaşi tipuri de case, despre care locuitorii cu care am discutat menţionează că sunt locuinţe ieftine, fiind construite de stat în anii premergătorii celui de-al Doilea Război Mondial. Redăm în articolul mai jos istoria construirii acestor case bazată pe documentele de arhivă şi pe cele câteva articole şi cărţi disponibile.

Parcelările de Locuinţe Ieftine

În anul 1937, Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine începe parcelarea unui nou teren în zona Tei, după ce anterior construise Parcul Cornescu (zona străzilor Turbinei, Dobrota, Paul Urechescu etc.) şi Bd. Barbu Văcărescu (Doamna Oltea, str. Buestrului), acesta din urmă pentru funcţionarii Cooperativei Munca, formată exclusiv din angajaţii Ministerului Muncii. Cea de a treia parcelare din acest cartier este proiectată în dreapta străzii Drumul la Tei şi ţinea de Sectorul Galben. Primarul acestui sector la sfârşitul anilor treizeci era A. Popescu Necşeşti, în timp ce la Primăria Generală îşi exercita mandatului Al. Donescu (1934 - 1938). La acea dată Societatea Comunală de Locuinţe Ieftine era condusă de ing. Stoica, iar arhitect-şef era Dan Ionescu, cel care va semna toate planurile caselor-tip care urmau să se construiască.

În perioadă pentru construirea unui cartier de acest fel, era nevoie de aprobarea atât a Primăriei, cât şi de cea Ministerului Lucrărilor Publice, mai precis a Consiliului Tehnic Superior, un Consiliu care se întrunea regulat în cadrul Ministerului. Astfel, Societatea Comunală ceruse încă din 1936 Primăriei Sectorului I Galben autorizaţia de parcelare, iar Consiliul Comunal al Sectorului I Galben a aprobat în mai 1936 parcelarea "cu condiţia de a se întocmi un plan definitiv al parcelării cu arătarea locurilor rezervate pentru piaţă, sport, grădină de copii, şcoală primară şi terenul locuinţelor funcţionarilor Sectorului I Galben". Practic, orice angajat putea depune cerere pentru a obţine o locuinţă ieftină, iar Primăria a rezervat pentru proprii funcţionari 20 parcele în noul cartier. Comisia condusă de primarul A. Popescu Necşeşti aprobă planurile cu anumite modificări în ianuarie 1937 după ce Societatea Comunală a operat schimbări planului de parcelare şi a fost de acord cu construirea caselor pentru funcţionarii Primăriei. Următorul pas este trimiterea planurilor de parcelare Consiliului Tehnic Superior, a cărei şedinţă are loc la data de 22 decembrie 1937, fiind prezidată de N. Vasilescu Karpen, iar printre membrii îi amintim pe Petre Antonescu şi Ernest Doneaud, doi dintre cei mai importanţi arhitecţi din perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial. După numeroase discuţii şi şedinţe planurile de parcelare sunt aprobate şi se trece la executarea lor.

Detaliile tehnice ale construirii locuinţelor ieftine din Cartierul Lacul Tei

Bazându-ne pe dosarele de arhive, în primul rând pe planurile de parcelare, observăm două aspecte importante, primul, proiectarea de locuinţe-tip şi cel de-al doilea, dotarea acestui cartier cu şcoli sau grădiniţe, unele dintre ele construite premergător parcelării. Locuinţele-tip puteau fi achiziţionate de cetăţenii cu venituri mici în rate, Societatea Comunală ocupându-se nu doar de proiectare, ci şi de execuţia lor de la obţinerea autorizaţiei de construire până la finalizarea retuşurilor. Astfel, arhitectul şef al Societăţii realizează o serie de tipuri de case pe care le numerotează corespunzător, acestea urmând a fi construite în campaniile anuale care urmau să înceapă în primăvara anului 1937. Toate casele urmau să fie retrase de la alinierea străzii cu 5 m (4 m pe str. Scheiul de Sus), urmând să aibă pivniţă, parter şi etaj şi să fie acoperite cu ţiglă, ultimul planşeu urmând să fie realizat din beton armat. Gardul urma să fie făcut din şipci de lemn vopsite cu culoare de ulei, iar între vecini gardul era format din uluci late şi înalte de cel mult 2 m.

Campaniile de construcţie (1937 - 1941)

Astfel, în campania anului 1937 au fost realizate casele dintre Calea Lacul Tei şi strada A, astăzi Banul Dumitrache. În campania anului 1938, din planurile de parcelare rezultă faptul că au fost executate 28 de vile cuplate, însumând 56 locuinţe plus tipul 3, aşadar 57 de locuinţe, între străzile Banul Dumitrache, Judeţului, Ghica Tei, strada care face legătura cu Maria Ghiculeasa şi din nou strada scurtă ce face legătura cu Banul Dumitrache. Arhitectul Dan Ionescu a proiectat zece tipuri (A, B, C, D, E, F, D1, Locuinţele pe colţ T1, T2, T3), a căror poziţionare poate fi observată pe detaliu pe planul de parcelare. Casele funcţionarilor Primăriei urmau a fi construite pe terenul dintre str. Dumitrache şi Maria Ghiculeasa într-o campanie ulterioară. Avem şi confirmarea faptului că au fost realizate, acestea fiind deja existente pe planul de parcelare din 1939.

Campania de construire din 1939 constă în execuţia caselor dintre strada Ghica Tei şi strada Sf. Treime. Acestea au fost construite folosind-se aceleaşi tipuri de case precum cele din campaniile precedente. În 1940 parcelarea se extinde spre Est, construindu-se 14 locuinţe duble pe strada A (Banul Dumitrache) şi 27 de locuinţe pe strada Maria Ghiculeasa, în continuarea celor care se construiseră deja. Lărgimea străzilor Dumitrache, Ghiculeasa, Banu Scarlat era de 8,5 m, în timp ce pe cele două străzi perpendiculare precum şi pe Scheiul de sus era de 12 m. Însă planul de parcelare nu se rezuma doar la casele care au rezistat până astăzi. Planul de parcelare era mult mai complex, cartierul de case urmând a se întinde până la strada Teiul Doamnei, aşa cum rezultă din planurile de parcelare din 1941, însă costurile războiului şi-au spus cuvântul, planurile fiind abandonate după august 1944.

Al doilea aspect pe care l-am menţionat este proiectarea dotărilor acestui cartier. În primul rând, pe baza convenţiei dintre Primărie şi S.C.L.E trebuiau realizate şi lucrările edilitare, adresa din 1940 menţionând că pe străzi existau doar reţeaua de apă şi sistemul de iluminat. În al doilea rând, cartierul trebuia să dispună de toate dotările, începând cu un parc de odihnă în mijlocul acestui lot. Ulterior, pe locul parcului, s-au construit locuinţe ieftine, dar şi clădirile care adăpostesc Administraţia Penitenciarelor, respectiv Tipografia MAI, pe locul rezervat pentru nevoile comunei, pe o suprafaţă de 4.400 m.p. Pe lângă parc, conform planurilor de parcelare, în cartier deja fusese construită Casa Copilului (actuala Şcoală de muzică şi Arte Plastice nr. 4, refăcută), o Grădină de Copii (actuala Grădiniţă nr. 7), o şcoală (actuala Şcoală Generală nr. 31), o piaţă şi amenajarea unei peluză de verdeaţă.

Construcţiile între străzile Oteşani şi Berechet, unde urmau să se construiască de asemenea locuinţe ieftine, au fost amânate din motive sociale. Cele două străzi erau legate de o stradă, fundătura Tănăsescu, care reprezenta continuarea străzii Sfânta Treime. Pe aceasta fundătură erau construite o serie de case, unele dintre ele fără autorizaţie, iar parcelarea terenului ar fi însemnat blocarea accesului la stradă al acestor gospodării. De aceea, proprietarii caselor depun o adresă la Primărie în care menţionează că sunt "oameni săraci, servitori pe la diverse instituţii din Capitală şi singurul nostru sprijin sunt aceste imobile, făcute cu truda sărăciei noastre", cerând aşadar oprirea construirii acelor case ce le-ar fi blocat accesul. Într-adevăr acestea nu au mai fost construite, însă în anii cincizeci sau ulterior, casele au fost distruse pentru construirea blocurilor.

Din punct de vedere arhitectural, se păstrează locuinţa duplex, casele fiind construite în întregime cu etaj, despărţite de un mic zid în trei trepte. Imobilele nu prezintă caracteristicile stilului neo-românesc (foişoare, coloane sau arce), fiind mai degrabă dominate de o compoziţie sobră şi echilibrată, departe însă (şi) de curentele moderniste ale anilor treizeci. Cel mai probabil, limitările financiare au determinat arhitectul să renunţe la eventualele ornamente care ar fi ridicat costurile de producţie, singurele excepţii fiind reprezentate de mici balcoane, dar şi de lucarne. Acestea, împreună cu acoperişul în pantă (din ţiglă) sunt singurele elemente compoziţionale care apropie imobilele de stilul neo-românesc.

Ce se construieşte în comunism

După război între străzile Oteşani şi Berechet s-a realizat o serie de construcţii, printre care trei cămine, o cantină studenţească şi şapte blocuri. Între Berechet şi str. Cristea Mateescu cea mai importantă construcţie este Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului fost Emilia Irza, proiectat arh. Grigore Ionescu şi de arh. Stan Bortnowski (1949 - 1959). În continuare, pe terenul pe care Societatea Comunală ar fi continuat construirea caselor, arh. Grigore Ionescu execută şi Facultatea de Drumuri şi Poduri (1950). Andrei Panaitescu menţionează câteva detalii despre două proiecte: "totuşi, la sfârşitul anilor '40 mai sunt concepute în Bucureşti construcţii la care s-a folosit o expresie arhitecturală care se înscria celei moderne, specifică perioadei interbelice. Foarte repede ele se vor dovedi a fi ultimele manifestări de acest gen. Este vorba, în primul rând, de Spitalul de Copii, fost Emilia Irza, şi clădirea pentru Facultatea de Drumuri şi Poduri (1949 - 1950, arh. Grigore Ionescu), din B-dul Lacul Tei, amplasate vizavi de Lacul Tei. Relativ asemănătoare, cele două construcţii, de înălţime medie, P+2/4, respectiv P+3, se remarcau prin volumele simple şi clare a căror orizontalitate era subliniată de ferestrele dispuse în benzi continue pe toată lungimea faţadelor principale. Dacă Spitalul de Copii mai păstrează în general aspectul iniţial, calitatea arhitecturii originale a Facultăţii de Drumuri a fost redusă la anonimat prin transformări succesive şi înglobarea în şirul de clădiri inexpresive realizate în anii '70-80 pentru Institutul de Construcţii" (Alexandru Panaitescu, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti (1945 - 1989, p.18). Aceste proiecte se integrau coerent în parcelarea cu locuinţe ieftine, completând-o cu dotării necesare noilor realităţi postbelice. Lângă Facultatea de Drumuri arhitectul Gabriel Cristea va proiecta între 1970 - 1972 Facultatea de Hidrotehnică.

La sfârşitul anilor şaptezeci Calea Lacul Tei începea să capete forma pe care o observăm astăzi: astfel, la intersecţia cu Barbu Văcărescu era construit sediul ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice), iar în continuare, arhitecta Mihaela Ioana Hariton în colaborare cu arh. C. Severin proiectează blocul de la intersecţia Bd. Lacul Tei-Galvani în 1983. Pentru acest proiect a obţinut o menţiune la Premiile Universităţii de Arhitectură în anul 1986. Placarea cu blocuri a fost realizată între 1974 - 1979 de arh. Carol Hacker, I. M. Niculescu, Peter Ferenczy, Yvonne Răzor). Conform arhitectului Alexandru Panaitescu acest fronton se caracterizează prin "agresivitatea cu care au trebuit să fie amplasate blocurile, de regulă P+10, accidental cu un accent P+14. Acestea, în mare parte cu secţiuni tip sau refolosite, având de regulă apartamente şi la parter sunt dispuse la limita trotuarului." ( Alexandru Panaitescu, De la Casa Scânteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectură în Bucureşti (1945 - 1989), p.150). În partea sudică a parcelării, pe strada Ghica-Tei, arhitectul Albert Mihail Caffe proiectează un cămin de bătrâni (1975-1985).

Memoriile locuitorilor din parcelare

Pe strada Banul Dumitrache aflăm şi primele amintiri despre această parcelare: casele au fost construite pentru funcţionarii publici (militari şi "bugetari") şi se bucură de o imagine favorabilă din partea locuitorilor, în comparaţie cu blocurile de pe partea stângă a Bd. Lacul Tei construite după 1977. Materiale de construcţie sunt considerate superioare (în special cărămidă), fiind apreciate de muncitorii chemaţi după 1989 să repare unele case sau să consolideze fundaţiile. Cu toate acestea, numele arhitectului a fost de mult timp uitat, la fel şi al inginerilor care au pus în practică planurile. Referindu-se la proiecte de locuinţe sociale asemănătoare, singurul pe care ni-l menţionează este cel din zona Domenii.

Mai multe date aflăm de pe strada Ghiculescu: în primul rând că imobilele reprezintă "locuinţe ieftine construite pentru diverşi funcţionari, în special pentru Ministerul Aviaţiei", a căror construcţie a fost începută în 1939 şi terminată în 1941. Până în 1948 locatarii şi-au achitat toate ratele la băncile de unde se împrumutaseră pentru a putea cumpăra casele. Se pare că acesta este şi motivul pentru care casele nu au fost naţionalizate, spre deosebire de cele de pe Clucerului, despre care am vorbit într-unul din episoadele trecute.

Dintre proprietarii care au moştenit casele direct de la bunici / părinţi nu mai există în acest moment niciunul. O singură doamnă rămăsese în viaţă, care s-a stins la vârsta de 102 ani cu câţiva ani în urmă. În rest, actualii proprietari s-au mutat în special după 1989, şi nu putem să nu remarcăm faptul că aproape toate casele sunt într-o stare foarte bună. Nu lipsesc renovările care nu respectă însă arhitectura originală, proprietarii alegând să adauge un etaj sau să închidă balconul. Gardurile sunt în general (încă) de înălţime redusă, făcând vizibile faţadele, iar una dintre caracteristici uşor observabile ale zonei aminteşte de aspiraţiile spre "oraşul-grădină": magnolii, brazii şi vegetaţia bogată din grădiniţele care împrejmuiesc casele conferă cartierului un aer diferit faţă de cel al blocurilor din vecinătate. De altfel, am întâlnit aceeaşi apropiere faţă de arborii din faţa casei şi pe strada Lânăriei: locatarii fiind atenţi să cureţe şi să îngrijească (în cazul de faţă) unul dintre teii sădiţi încă din anii '30.

Interesantă este relevanţa cartierului Vatra Luminoasă în amintirile celor din zonă: este primul proiect de locuinţe ieftine pe care şi-l aduce aminte doamna de pe strada Ghiculescu, în timp ce ne povesteşte de asemenea despre locuinţele ieftine de pe str. Griviţa pentru C.F.R, dar şi de cele de lângă Academia Militară pentru Ministerul de Război.

Concluzii

Parcelarea de locuinţe ieftine din Calea Lacul-Tei este unul dintre ultimele proiecte de acest fel din Bucureşti, construcţia acestor cartiere fiind sistată prin desfiinţarea Societăţii Comunale pentru Locuinţe Ieftine imediat după război. Acesta este şi motivul pentru care nu s-au mai construit locuinţele plănuite până la strada Teiul Doamnei, iar noile autorităţi după 1945 au decis să folosească diferit spaţiul. Arhitectul caselor, Dan Ionescu, a realizat zece tipuri de locuinţe, toate cu etaj, asemănătoare cu cele pe care le va proiecta în parcelarea Poligonul de Trageri după 1940, dar şi dotările specifice unui cartier, precum şcoală, grădiniţă. Aceste lucrări care vor fi continuate în anii comunismului prin proiectarea unui spital, amenajarea parcului Tei, dar şi construirea Facultăţii de Construcţii.


Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




4 comentarii

  • Articol foarte interesant și fobositor!
    Leau, 31.03.2018, 11:49

    S-a mai făcut o parcelare după preluarea terenurilor abandonate . Terenurile au fost preluate în mod abuziv în baza Decretului 111/1951 și apoi repartizate unor cetățeni pentru folosință. Unde pot sa găsesc asemenea documente ? Arhiva națională refuză să-mi elibereze documentul.

  • Frumos articol
    Gmail, 04.04.2013, 21:00

    Foarte bune aceste articole.Interesant cum niste locuinte ieftine au ajuns sa fie bine cotate.Asta arata cat de prost s-a construit dupa 50.E impresionant cate informatii ai despre aceste parcelari deloc cunoscute.Si mai interesant e ca de multe ori aceste parcelari cu un standard redus,mediu al locuirii sunt vizavi de parcelarile aristocrate -Filipescu,Bonaparte,Averescu.....
    Intr0un articol ai mentionat locuintele ieftine impreuna cu parcelarea Clucerului(Delavrancea),asta e o parcelare de inalta calitate.Doar o mica portiune e dedicata locuintelor ieftine,restul sunt vile aristocrate ,mai ales alea dinspre Sosea.
    Ai informatii despre parcelarile care formeaza Cotrocenii?m-ar interesa numele si delimitarile cat de cat.


    • RE: Frumos articol
      Razvan Voinea, 08.04.2013, 22:12

      Multumim pentru cuvintele frumoase.
      Informatiile din aceste articole sunt luate fie din dosarele existente Arhivele Nationale sau AN - Bucuresti, fie din cartile pe care le-am mentionat la bibliografie (acolo unde este cazul). Cu siguranta veti gasit la Arhive mai multe date legate de Cotroceni.
      Ce va pot spune este ca planul de sistematizare al Cartierului Cotroceni a fost aprobat de primarul Dem Dobrescu in 1911, insa nu stim cand a inceput constructia vilelor.
      Delimitare: linia ferata Gara de Nord-Gara Filaret, partea exterioara a Caii 13 Septembrie, a strzii Isvor - B.P Hasdeu - str Constantin - str. Eroului - str. Grigore Cobalcescu - Calea Plevnei - sos Basarab pana la Uzina hidraulica Grozavesti.

      Cu drag,
      Razvan si Dana

      • RE: RE: Frumos articol
        Leau, 31.03.2018, 11:53

        Așteptăm cu nerăbdare și alte articole similare și va mulțumesc.

Spacer Spacer