Ana Ularu: Încep cu întrebarea clasică, dar esenţială. Când şi cum te-ai decis să devii actor? Cum te-ai pregătit?
Sorin Dobrin: Cred că prin clasa a XI-a m-am hotărât să dau la actorie. În liceu eram la o clasă de matematică-informatică şi îmi plăcea de o fată de la uman. Singura clasă de uman din generaţia mea făcea un opţional de actorie şi pregăteau nişte momente din Caragiale. Nu aveau toate rolurile acoperite aşa că m-am oferit eu, bineînţeles. Îmi aduc aminte că am fost apreciat pentru ce făceam acolo. Uşor, uşor am început să văd din ce în ce mai multe spectacole de teatru şi la un moment dat o altă fată m-a pus în încurcătură întrebându-mă ce vreau să mă fac. Momentul a coincis cu presiunea din partea părinţilor care mă întrebau insistent ce vreau să fac mai departe. Atunci mi-am răspuns că vreau să mă fac actor ca să bucur oamenii. Am căutat să găsesc nişte cluburi sau cursuri de actorie undeva în afară liceului şi am ajuns la un curs de actorie susţinut de Cezar Boghină la Teatrul Ion Creangă şi de acolo la Şcoala de Artă unde am întâlnit-o pe profesoara Petronela Lazăr împreună cu care mi-am făcut un repertoriu pentru admiterea la UNATC.
A.U.: Meseria noastră fascinează dar şi suscită o oarecare neîncredere. Lipsa de stabilitate financiară, ritmul neobişnuit de lucru şi stilul de viaţă. Ce părere au avut părinţii tăi despre decizia ta?
S.D.: Părinţii me i- la fel ca orice părinţi care-şi fac griji pentru viitorul copilului aflat la vârsta adolescenţei - au zis că să mă gândesc mai bine, că se intră greu, că să dau şi la ASE sau Politehnică aşa cum fac oricare din colegii mei, că nu se câştigă bine, că e o meserie vocaţională destul de nesigură. Îmi amintesc că nu mă luau foarte în serios şi sperau că la un moment dat îmi va veni mintea la cap şi le voi comunica Facultatea de la ASE la care voi da admitere. S-a terminat Bac-ul şi s-au convins că sunt hotărât să dau la Actorie, aşa că m-au înscris ei la Institutul Bancar Român unde am intrat cu media de la Bac pentru a se asigura că nu pierd un an degeaba. Surpriza pentru ei a fost atunci când am fost declarat admis la UNATC. Din acel moment m-au susţinut şi sprijinit.
A.U.: Cum a fost facultatea? Ce a reuşit să adauge ea instinctului tău iniţial vizavi de actorie?
S.D.: La admitere am spus că merit să intru pentru că sunt frumos, deştept şi că vreau să joc. În primul rând cred că facultatea a început să îmi scoată din cap "filmele" legate de meserie. Am început să mă cunosc mai bine. Şi am înţeles că trebuie să învăţ să am răbdare. Am înţeles că e o meserie care se face împreună cu oameni, pentru oameni. Şi că "munca" noastră nu este imperios necesară omenirii cum sunt alte meserii. Am cunoscut colegi cu aceleaşi pasiuni, am întâlnit profesori care m-au învăţat să mă deschid şi m-au învăţat să îmi pun întrebări. Îmi place să cred că am legat prietenii.
A.U.: Povesteşte-mi un pic despre primii paşi înspre scena profesionistă.
S.D.: Primul meu contact cu scena profesionistă a avut loc în urmă unei audiţii pentru rolurile Rosencrantz şi Guildenstern din Hamlet. Consider ca am avut un debut într-o companie cum nu visam - într-o piesă de William Shakespeare în regia lui Laszlo Bocsardi, unde am repetat alături de actori pe care îi admir: Victor Rebengiuc, Coca Bloos, Sorin Leoveanu, profesorul meu Florin Zamfirescu, dar şi de colegele mele de generaţie: Diana Cavallioti şi Ioana Anastasia Anton.
A.U.: Care a fost legătura ta cu filmul? Ce proiecte cinematografice ai avut până acum?
S.D.: Am început din facultate să mă înscriu la agenţiile de casting din Bucureşti. Ţin minte că tot mergeam la castinguri şi m-am bucurat enorm când am primit telefon şi am aflat că am luat o probă şi voi filma o reclamă. Pe urmă am reuşit să obţin primul meu rol într-un film Carnera: The Walking Mountain filmat în România, care îl avea în distribuţie pe F. Murray Abraham.
Am dat probe şi la trei filme româneşti pe care nu le-am luat, dar ţin minte că la unul dintre acestea am ajuns în ultima etapa a castingului. Din păcate personajul meu a fost până la urmă eliminat din scenariu:)
A.U.: Cum percepi diferenţa dintre film şi teatru? Unde te simţi mai confortabil?
S.D.: Am făcut mai puţin film decât mi-ar fi plăcut, până acum, dar cred că nu există o mare diferenţă în abordarea rolurilor. Meseria e aceeaşi, poate mijloacele ţi le foloseşti altfel. Cred că marea diferenţă e că în teatru ai mai mult timp de pregătire, să spunem că rolul din teatru e perfectibil în timp, pe când cel din film are o dinamică specială, ai un număr finit de duble pentru o anumită secvenţă... o zi de filmare costă mai mult decât una de repetiţie.
Mă simt mai bine în teatru pentru că facultatea m-a pregătit mai degrabă pentru asta, şi pentru că am avut mai degrabă şansă în teatru decât în film. Cu toate că mă simt cu mult mai alintat la o filmare. Mă interesează foarte tare să învăţ limbajul cinematografic, ce înseamnă să începi cu scena finala, să continui cu începutul şi să termini cu mijlocul, să acordezi tot haosul ăsta şi să iasă ceva coerent şi interesant.
A.U.: Ce fel de filme ţi-ar plăcea să faci? Ce tip de rol te atrage?
S.D.: Cred că mi-ar plăcea să fac filme care să spună o poveste interesantă într-un mod care să te ţină lipit de scaunul de cinematograf, pe care să le pot recomanda cunoscuţilor. Mi-ar plăcea să fac genul de film care să bucure, să modifice spectatorul măcar câteva minute după ce iese din sală. Mă atrag rolurile şi poveştile cu şi despre oameni cu care reuşesc să mă identific, cu toate că visul meu secret este să joc un personaj dintr-un comic book-movie, gen Spiderman, sau un rol într-un action-movie ca Mission: Impossible. Mă pregătesc intens pentru asta:)
A.U.: Ce regizori români sau străini îţi plac?
S.D.: Îmi place Cristi Puiu, mi-a fost profesor şi mi se pare că are o personalitate fascinantă. Îmi place Cristian Mungiu şi mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu el. Radu Jude - am văzut Toată lumea din familia noastră şi cred ca e un film excelent. Îmi plac de asemenea filmele lui Nae Caranfil şi Călin Netzer. Îmi plac foarte mult şi filmele altor regizori români: Reconstituirea, A fost sau n-a fost?, Despre oameni şi melci, California Dreamin' (nesfârşit).
La regizorii străini i-aş menţiona pe Woody Allen, pe care îl ador datorită multitudinii de scenarii originale, referinţelor culturale din filmele lui şi personajelor frământate prezentate cu umor. Ar mai fi fraţii Coen, Stanley Kubrick, Christopher Nolan, Ingmar Bergman şi Tarantino.
Mi-ar plăcea foarte mult să am o întâlnire cu un regizor alături de care să construiesc un personaj interesant şi cu care să am acelaşi scop, cineva care să comunice cu mine, să vadă în mine rolul şi să mă ajute să-l aduc la suprafaţă. Sincer, îmi doresc să lucrez cu cât mai mulţi regizori români ca să pot răspunde ulterior, în alt interviu, pe care îl prefer.
A.U.: Ce actori români sau străini îţi plac?
S.D.: Îmi plac foarte mulţi actori, dar îi prefer pe Marlon Brando - pentru magnetismul lui, pentru faptul că este o prezenţă uriaşă şi parte din farmecul lui e faptul că pare nepăsător, neatins de problematica momentului şi totuşi frământat, arde -, Jack Lemmon, Jack Nicholson, Jean-Pierre Léaud şi Leonardo di Caprio - ultimul pentru că e fermecător în toate rolurile de la începutul carierei şi mă recucereşte cu fiecare film nou pe care îl face, spre deosebire de alţi actori cool ca Johnny Depp sau Tom Cruise.
Dintre actorii români îmi plac mult Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Marin Moraru, Florin Zamfirescu, Şerban Pavlu, Sorin Leoveanu, Vlad Zamfirescu, Gheorghe Ifrim, Andi Vasluianu şi Florin Piersic jr.
Nu pot să explic cu adevărat de ce iubesc un actor, poate şi pentru că nu vreau să "distrug corola de minuni".
A.U.: Cum te "antrenezi" ca actor atunci când nu lucrezi? Cum te păstrezi alert? Ce pasiuni ai?
S.D.: Încerc să rămân ancorat în prezent, să nu mă iau foarte în serios, să îmi păstrez simţul umorului şi să mă bucur pentru ceea ce sunt, fac şi am.
Sunt o persoană extrem de curioasă şi încerc să îmi canalizez acest dat astfel încât să devină o calitate. Mă văd cu prietenii cu care îmi cultiv pasiunea pentru meserie. Totodată încerc să observ şi să înţeleg oameni cât mai diferiţi de mine. Fac sport, mă străduiesc să citesc măcar o carte pe lună, văd spectacole şi filme şi mai nou am devenit un mare fan al serialelor americane: Mad Men, House of Cards, Breaking Bad, Shameless US şi bineînţeles Game of Thrones. Sunt pasionat de astrologie şi îmi place să alerg distanţe lungi - până acum am terminat 3 semimaratoane.
A.U.: Dacă ai putea schimbă un lucru la cinematografia românească, ar fi...
S.D.: Ştiu doar că filmul românesc este un foarte bun ambasador al României peste hotare, aşa că tot ce mi-aş dori este să se producă filme de public de calitate. Filme care să atragă publicul în număr mare, să reuşească să îi scoată pe oameni din casă, din faţa televizorului şi ştirilor senzaţionaliste sau tabloide şi să îi aducă în faţa unei generaţii noi de cineaşti. Mi-ar plăcea poate să văd scenarii inedite, să ieşim din zona cotidiană şi să avem mai mult curaj pentru poveşti neobişnuite. M-ar interesa să văd un soi de Enter the Void sau Holy Motors românesc. Mi-ar plăcea ca muzica să sprijine mai mult povestea, imaginea.
A.U.: Ce părere ai despre generaţia noastră de actori? Cum poate ea să fie ajutaăa şi cum se poate dezvolta singură?
S.D.: Consider că fac parte dintr-o generaţie foarte bună de actori. Mulţi dintre colegii mei joacă în producţii teatrale importante şi încep să fie recunoscuţi şi de public drept nişte actori care au ceva de spus. Mă bucur ca Diana Cavallioti şi Ioana Anastasia Anton au început să fie cunoscute de publicul de film din România şi sunt mândru că fac parte din aceeaşi generaţie cu tine, care ai început să contezi şi pe plan internaţional. Sunt convins că putem face în continuare împreună sau separat lucruri frumoase dacă suntem generoşi unii cu alţii.
A.U.: Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit pentru meserie?
S.D.: "Fă în aşa fel încât să îţi placă ceea ce faci.", sfat din partea profesorului meu Florin Zamfirescu.
A.U.: Ai "idoli"?
S.D.: Încerc să nu îmi fac idoli deşi recunosc că am dezvoltat un cult pentru cântăreţul Robbie Williams. Atât în profesia mea cât şi în general cred că e foarte important să te descoperi pe tine şi să fii tu însuţi. Bineînţeles că îmi place să mă inspir de la alţii şi să îmi caut nişte modele. Ţin minte că în anul I de facultate am citit Regele Scamator de Ludmila Patlanjoglu după ce îl văzusem pe Ştefan Iordache în Alex şi Morris şi în Barrymore şi m-am îndrăgostit de acest actor. De câţiva ani sunt îndrăgostit de Victor Rebengiuc, caut să îl văd în orice rol ar juca şi să citesc sau să văd orice interviu pe care îl dă.
A.U.: Cum ai primit nominalizarea pentru "10 pentru FILM" şi ce aştepţi de la acest program?
S.D.: Cu foarte mare bucurie, mă simt onorat. Îmi doresc să îmi fac meseria pe care mi-am ales-o. Consider că acest program îmi oferă o anumită expunere de care are nevoie orice actor dornic să lucreze. Mi-aş dori să am întâlniri importante cu oameni din cinematografie şi să fiu ca un burete care absoarbe informaţiile. Încerc să îmi înfrânez aşteptările, dar îmi doresc ca acest program să fie de bun augur pentru mine:)
Sorin Dobrin
Data naşterii: 18 februarie 1986
Este absolvent de actorie al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti (2008) şi are o diplomă de master în Arta Actorului la aceeaşi universitate (2010). În prezent, joacă la Teatrul Bulandra şi la Godot Cafe Teatru în Bucureşti. A jucat în spectacole regizate de Gelu Colceag, Dinu Cernescu, Lászlo Bocsárdi, Florin Zamfirescu şi alţii. În film, a jucat în Aniversarea, regia Silvestru Iapascurtă (UNATC, 2014), Funeralii fericite, regia Horaţiu Mălăele (2013), Suskind, regia Rudolf van den Berg (2012), Carnera: The Walking Mountain, regia Renzo Martinelli (2008), Nine Minutes, regia Florin Kevorkian (2008).
Sorin Dobrin a fost selectat în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2014, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Alături de el, cei care iau parte la acest demers în 2014 sunt actorii Rareş Andrici, Vlad Bîrzanu, Katalin Berekmeri, Enikö Györgyjakab, Alina Ilea, Elena Ivanca, Lucia Mărneanu, Silvana Mihai şi Ioan Paraschiv.