10 pentru Film la TIFF, 2014 - Sunt o actriţă speriată de bombe

Leta Popescu: Ce vrei să se afle despre tine?
Lucia Mărneanu: Să nu se mai afle atâta despre mine că s-au aflat cam multe.

Leta: Ce înseamnă că s-au aflat cam multe despre tine?
Lucia: Am primit atâta vizibilitate neaşteptată anu' ăsta... pe care nu ştiu cum să o gestionez.

Leta: Da' ce-i aşa greu?
Lucia: Păi de exemplu dacă vreau să merg la un workshop pur şi simplu, am impresia că toată lumea o să se uite la mine ca la aia care a primit Premiul UNITER pentru debut şi asta mă cam intimidează, trebuie să demonstrez nu ştiu ce, în loc să fiu acolo pur şi simplu, deci nu ştiu cum să reacţionez.

Leta: Dar de unde ai tu impresia că se uită lumea la tine că la una care a primit Uniterul? Tu aşa te-ai uita?
Lucia: Da.


Leta: Am înţeles. Ce vrei să nu ţi se întîmple?
Lucia: Vreau să nu-mi pierd disciplina. Şi curajul.

Leta: Şi pe plan personal?
Lucia: Vreau un cîine.

Leta: Eviţi întrebarea?
Lucia: Da.

Leta: Atunci ce vrei foarte tare să ţi se întîmple?
Lucia: Vreau un câine, o rulotă... şi tihnă. Multă tihnă. Poate o să mă şi maturizez odată... nu ştiu când.


Leta: Acuma n-ai timp să te maturizezi, sau...?
Lucia: În fiecare an îmi dau seama că în urmă cu un an eram foarte, foarte proastă. Şi mă întreb dacă există un punct în care nu te mai simţi prost, în care se aşază toate, în care eşti ok cu tine. Fără suişuri şi coborâşuri majore.

Leta: Ai des şuişuri şi coborîşuri?
Lucia: Nu. Dar sunt la o vîrstă (26 de ani) la care încă nu simt că mă pricep la ceva anume foarte bine.

Leta: Şi la ce "intuieşti" tu aşa că te pricepi cel mai bine? La 40 de ani ce ai să ştii să faci?
Lucia: Am un plan. Vreau să fiu ca Andy Kaufman.

Leta: Adică?
Lucia: Vreau să fiu un bufon. În realitate. Să fac farse. Şi farsele alea să însemne ceva.

Leta: Ce?
Lucia: E ceva între jurnalism investigativ şi actorie.

Leta: Te dai mare?
Lucia: Da. (pauză) Dar chiar mi-ar plăcea să fac asta. Vreau un alter ego care să fie plasat în diverse contexte: o nuntă, o conferinţă, o licitaţie, o decernare de premii, o înmormîntare... şi să creeze situaţii absurde în contexte reale. Dar toate contextele trebuie să fie româneşti. E fascinant. Şi ăsta să fie punctul de pornire pentru eventuale spectacole. Dar nu mi-e foarte clar, aşa că să trecem mai departe.


Leta: Perfect! Ce ai vrea să se afle despre alţii? Dacă ai avea la dispoziţie o editură de succes şi capacitatea de a scrie şi de a conduce să zicem un cotidian / o revistă, care ar fi head-line-urile?
Lucia: Dacă ar fi titluri... atunci: (se gîndeşte)
Ştii ce mi-ar plăcea să existe pe toate gardurile? Interviuri cu oameni de cultură.

Leta: Există.
Lucia: Da... dar nu-s prea vizibile gardurile alea.

Leta: Şi de ce ar trebui să fie pe toate gardurile?
Lucia: Pentru că oamenii de cultură nu-s de pus în vitrină. Nu sunt bibelouri sau statui. La cum sunt prezentaţi acum, par nişte oameni intangibili. Dar dacă am afla ce parcurs de viaţă personal, real au avut toţi, dar aşa, pe bune, poate ne-am apropia mai mult de ei, ne-am permite să credem mai mult în noi, ar fi mai la îndemînă să devină şi alţii la rîndul lor sau o dată cu ei... nu ştiu, să devină valori culturale.

Leta: Crezi că e nevoie de valori culturale mai puţin statui?
Lucia: Da, e o problemă de statut. E o distanţă prea mare între mici şi mari, între căliţi şi virgini... Ne raportăm la ei de le un alt nivel, fără să existe un dialog real care să ducă mai departe... Trebuie naibii să ne solidarizăm dacă vrem să facem să răsară ceva pe-aici.

Leta: Pe aici, pe unde?
Lucia: În România!

Leta: Îţi place România?
Lucia: Da!

Leta: De ce?
Lucia: Pentru că românii au un fel de a fi de se trage de şireturi şi de a răbda cu omenie. Nu-şi parcelează chiar tot pământul, cum se parcelează tot prin vest. Lucrurile astea pot fi foarte savuroase, dar pot reprezenta şi un mare dezavantaj. Locul ăsta are suflet.

Leta: Şi Dan Puric de părere are?
(pauză)


Leta: Ce mai vrei să se afle despre tine?
Lucia: Păi ce mai trebuie?

Leta: Nu ce trebuie. Ce vrei?
Lucia: Vreau să se afle că vreau să lucrez cu David Schwartz şi Mihaela Mihailov, cu Gianina Cărbunariu, Cristi Juncu şi Nicoleta Esinencu.

Leta: Observ un pattern. Ce caută Cristi Juncu în lista asta?
Lucia: Sunt o actriţă speriată de bombe. Punct. Cred că Juncu ar şti cum să mă ia.

Leta: Cum?
Lucia: Are un soi de tandreţe şi sarcasm care pe mine mă stimulează foarte mult.

Leta: Pe scurt, ai nevoie de oameni care să te iubească şi să nu te ia prea în serios.
Lucia: Da.

Leta: Ai zis cam tot despre tine.


Lucia Mărneanu
Data naşterii: 15 iunie 1988
Este absolventă de actorie a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (2013), dar şi absolventă a Facultăţii de Arte Plastice, grafică, a Universităţii de Artă şi Design Cluj (2010). Joacă în spectacole care sunt prezentate la Fabrica de Pensule Cluj, în cadrul Asociaţiei GroundFloor Group şi Reactor Cluj, în cadrul Asociaţiei Reciproca.
Printre cele mai importante spectacole în care a jucat se numără Parallel, regia Sinko Ferenc / Leta Popescu (2013), 10 studii despre iubire cu i mic, regia Lucia Mărneanu (2013), Fun, regia Claudiu Lorand Maxim (2012). În film, joacă şi în Tatăl nostru, de Sergiu Lupşe, scurtmetraj inclus în competiţia Zilele Filmului Românesc la TIFF 2014. A obţinut Premiul pentru debut la Gala UNITER 2014, pentru rolul din Parallel, şi Premiul special al juriului pentru interpretare la Festivalul Naţional de Teatru Independent, Bucureşti, 2013, pentru rolul din 10 studii despre iubire.

Lucia Mărneanu a fost selectată în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2014, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Alături de ea, cei care iau parte la acest demers în 2014 sunt actorii Rareş Andrici, Vlad Bîrzanu, Katalin Berekmeri, Sorin Dobrin, Enikö Györgyjakab, Alina Ilea, Elena Ivanca, Silvana Mihai şi Ioan Paraschiv.