Gabriela Mitrofan: Ana, spune-mi, reamintește-mi, de fapt, cum a ajuns liliacul floarea ta preferată?
Ana Maria Cojocaru: Liliacul mă însoțește de când m-am născut. Liliacul înflorește în luna în care m-am născut. În fața blocului, unde am locuit în București, bunica a sădit un liliac. La ieșirea din maternitate, mama a primit un buchet de liliac. Toate florile mă bucură, dar liliacul ocupă un loc special în memoria mea afectivă.
G.M.: Deci, o luăm cu începutul?!
A.M.C.: Am copilărit, crescut și maturizat pe Aleea Romancierilor, dar nu am îmbrățișat cariera de scriitor, deși, câteodată, simt scrisul ca o necesitate. Nu este o vocație cum este la tine. Pe la 10-11 ani, aveam o carcasă de televizor Miraj, pe care o căram la etajul II, pe holul blocului, o așezam pe un scăunel și, împreună cu vecinele și prietenele mele ne jucam de-a prezentatoarele de televiziune și chiar citeam câteva versuri din Eminescu. Dar, la acea vreme, asta nu însemna nimic mai mult decât o joacă. Apoi, la 12 ani am văzut filmul The Electric Horseman / Călărețul electric și mi-am notat în jurnal ce minunat e să fii actor, e ca și cum ai trăi mai multe vieți într-una singură. Dar nici această descoperire nu a însemnat nimic mai mult decât o emoție de moment. În schimb, vârsta de 14 ani avea să vină cu o uimire. Dintr-un motiv neînțeles, am dat curs unui banal anunț din ziar care suna cam așa: căutam figuranți pentru filme. Și iată-mă făcând figurație pentru câteva filme la Studiourile Buftea. Nici azi nu știu ce am simțit atunci, dar am fost sigură că ăsta-i drumul pe care vreau să-l urmez. Culmea, dorința mea de a ajunge actriță nu a fost dată de un spectacol de teatru, ci de fascinația trăită pe un platou de filmare.
G.M.: Și, ai devenit curioasă de pașii care ar fi necesari pentru a îmbrățișa această profesie?
A.M.C.: M-am apucat să citesc dramaturgie, să merg la teatru, deși nu întotdeauna aveam bani de bilete, dar bunica nu rezista rugăminților mele și-mi dădea o bancnotă de 10 lei de câte ori o rugam, pe care o dădeam șpagă la intrarea în sala de spectacol plasatoarei. Astfel, am văzut nu puține spectacole de teatru stând pe scări. Altfel au stat lucrurile la cinematografe și cinematecă, unde trebuia să ai banii jos. Dar, acolo, bilete erau mai ieftine și banii mei de buzunar mergeau de multe ori acolo.
G.M.: Ce vârstă aveai când albastrul a intrat în viața ta?
A.M.C.: Aveam 18 ani când doamna Sandina Stan, văzându-mă îmbrăcată într-o rochie albastră, pe care doream s-o îmbrac la examenul de admitere la teatru, a spus: "lăsați-i această culoare fetei; asta este culoare ei". De atunci, 70% din garderoba mea este albastră. Până atunci, predomina roșu în vestimentația mea.
G.M.: Ce întâmplare a ta, ce miracol pentru mine, te-au adus pe scena Teatrului Național Timișoara?
A.M.C.: Chiar mă gândeam când se va face simțită în dialogul nostru latura ta de poetă!? (râdem amândouă) Aparent, a fost o întâmplare. Însă, există oare ceva întâmplător în existența noastră?! O colegă de facultate a aflat de concursul de la Timișoara. Era în anul 1995. M-a întrebat dacă doresc să mă înscriu. Iar eu am zis da. Așa am devenit bănățeancă prin adopție.
G.M.: Ană, în inima mea ești o actriță specială. De ce?! Pe scenă strălucești, iar în viața de zi cu zi ai ales simplitatea, modestia. Cine nu te cunoaște bine, nu te recunoaște pe stradă. Mie mi se par fascinante cele două Ane din interiorul tău.
A.M.C.: Apropo de ce spui, o prietenă m-a întrebat odată cine sunt eu cu adevărat. Unde e Ana cea reală? Această întrebare mi-a rămas în minte și cred că răspunsul este că eu sunt la mijloc. Profesorul meu Ion Cojar ne spunea că toate personajele sunt în noi, ceea ce eu cred cu adevărat. Mi se întâmplă foarte rar să plec după un spectacol cu machiajul personajului jucat în seara respectivă, chiar dacă machiajul este aproape natural. Îmi place să las toate datele exterioare ale personajului în teatru, chiar dacă acesta mă însoțește interior câteva ore, uneori și o zi. Mă simt bine după un spectacol, când plec, să mă pierd în mulțime. E posibil să fie un instinct de apărare? De păstrare a intimității? Mă consider un om fericit, pentru că îmi câștig "pâinea cea de toate zilele" din visul adolescenței mele, dar nu sunt un om împlinit după canoanele societății, vorba unei replici din filmul The Bridges of Madison County / Podurile din Madison County: "Nu toate visurile mi s-au împlinit, dar mă bucur că le-am avut". Teatrul mi-a fost, în anumite etape ale vieții, o gură de oxigen. Pentru câteva ore intram într-o altă realitate, care îmi dădea forța pentru viața de zi cu zi.
G.M.: Asupra artei tale, în ultimul deceniu, oare și-a pus amprenta duhovnicul nostru, ieromonahul Varlaam Almăjanu, Padre?
A.M.C.: Întâlnirea cu Padre rămâne esențială în existența mea, iar pentru asta îți sunt recunoscătoare că mi-ai vorbit despre el și ai tras de mine, fără să mă forțezi, așteptând ca dorința mea de a-l cunoaște să vină firesc. Datorită lui Padre am intrat în universul artei sacre, împreună cu colegul și prietenul meu Cătălin Ursu, urmați de alți colegi și prieteni, care au devenit și ei la rândul lor fiii duhovnicești ai lui Padre. Îmi este greu să vorbesc despre spectacolele de la Partoș și Ofsenița, acestea neavând nimic din glamour-ul spectacolelor realizate într-un teatru profesionist, ce beneficiază de toată infrastructura specifică unui spectacol. În artă sacră mijloacele de expresie, zic eu, țin de o zonă mult mai subtilă, inefabilă.
G.M.: Care este dramaturgul tău preferat?
A.M.C.: Cehov. Îl iubesc pe Cehov, pentru că el știe totul despre ființa umană, vorba Marianei Cămărășan, "suntem noi acolo". Am avut șansa să lucrez în facultate Cehov, Sonia și, la începutul carierei în teatru, Varia, în regia lui Sabin Popescu. Iar în 2008, ultima mea întâlnire de până acum cu Cehov i-o datorez Adei Lupu Hausvater, jucând Natașa în Trei surori.
G.M.: Dragostea ta pentru animale e proverbială. Vorbește-mi un pic despre ele.
A.M.C.: Amândouă suntem din categoria care ridicăm melcii și aricii de pe stradă și îi punem în iarbă. De la 12 ani am avut în permanență un animal de companie. Fie că au fost 3 puișori de găină, un pui de vrăbiuță găsit cu caș la gură, crescut până a putut să zboare, 2 iepuri, un porumbel, de pisici și câini nu mai vorbim... probabil, dacă nu aș fi făcut această profesie, m-aș fi ocupat de creșterea și îngrijirea animalelor.
G.M.: Cum ai primit vestea că vei face parte din 10 pentru FILM la TIFF?
A.M.C.: Cu mare bucurie! Sunt sigură că va fi o experiență provocatoare. Voi cunoaște oameni noi, în primul rând pe ceilalți 8 participanți (pe Christine Cizmaș o cunosc de la Teatrul Auăleu Timișoara), plus toți oamenii cu care vom intra în contact la Cluj-Napoca. Experiența mea de până acum în film se rezumă la câteva roluri episodice, dar, de fiecare dată am așteptat ziua filmării cu nerăbdare. Se subînțelege ce aștept după terminarea programului 10 pentru FILM la TIFF.
(Ana mea râde copios. Și eu alături de ea.)
G.M.: Dacă ar fi să te transformi în ceva, în ce te-ai transforma?
A.M.C.: Într-o pădure.
Data nașterii: 27.04.1969
Educație: Universitatea Hyperion, actorie, profesor Ion Cojar, promoția 1995
Roluri în teatru: Angajată a Teatrului Național Timișoara, câteva din rolurile jucate: Hippolita - Visul unui nopți de vară, regia Sanda Manu / Gigi - Visul, regia Cătălina Buzoianu / Natalia Ivanovna - Trei surori, regia Ada Lupu Hausvater / Varia - Livada de vișini, regia Sabin Popescu / Ana Andreevna - Revizorul, regia Petru Vutcărău / Vera - Înainte de pensionare, regia Christian Papke / Paulina, Dorcas - Poveste de iarnă și Calpurnia - Iulius Caesar, regia Alexander Hausvater / Doris - Fete de mătase artificială, regia Ion Ardeal Ieremia / Maria - A fost odată la Timișoara, regia Peter Kerek / Angelika - Push-Up, regia Alexandru Maftei / D-na Rozalia - Sunt o babă comunistă, regia Antonella Cornici / Bubulina - Zorba Grecul, regia Mihaela Lichiardopol
Roluri episodice în filmele: Arianne Ferry (2004), regia Gerard Cuq / Chiquititas (2007), regia Mihai Șofronea / La drum cu tata (2016), regia Anca Miruna Lăzărescu / Hakerville (2018), regia Igor Cobileanski și Anca Miruna Lăzărescu / Clara (2022), regia Sabin Dorohoi
Spot umanitar: Iubire diferită (2005), regia Cristian Mungiu
Televiziune: 1997-1999 - Co-prezentator la emisiunea duplex Bună dimineața Timișoara! / Bună dimineața București!, moderator Tiberiu Ceia
Recital: Rhoda - nimfa izvoarelor după romanul Valurile de Virginia Woolf - 2000 și 2015.
Actorii selectați la ediția 2023 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2023 sunt: Costi Apostol (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Andrada Balea (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca - interviu aici), Christine Cizmaș (Teatrul Auăleu, Timișoara - interviu aici), Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național Timișoara - interviu aici), Cătălin Ștefan Mîndru (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava - interviu aici), Marcela Motoc (Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo și Teatrul Metropolis, București - interviu aici), Mădălina Mușat (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Camelia Pintilie (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), Sara Pongrac (Teatrul Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Național Aureliu Manea, Ziz Art Social Area Cluj - interviu aici) și Vlad Ionuț Popescu (TNB, Teatrul de Comedie, Apollo111, Replika, unteatru, TDR, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 1-8 iunie 2023. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2023.