Elena Popa: Draga mea Mădălina, cu dor imens îți arunc peste munți, din Piatra Neamț, câteva întrebări. Încep în forță: De ce iubești singurătatea?
Mădălina Mușat: Iubesc e mult spus, dar o apreciez. Singurătatea te obligă să afli lucruri despre tine, iar un om care se cunoaște bine pe el însuși devine puternic.
E.P.: Când mă gândesc la tine, nu pot să nu asociez firea ta adâncă și zglobie cu faptul că ești o sirenă constănțeancă. Tu ce părere ai despre asta? Crezi că ești așa cum ești și pentru că te-ai născut aproape de mare?
M.M.: Cred, într-adevăr, că oamenii care au copilărit la mare au în comun un fel de ștrengărie. Cred că ne-au rămas nopțile pierdute pe plajă imprimate în suflet și vedem lumea prin aceleași filtre. Mai târziu avem impresia că lumea funcționează conform legilor plajei. (râde) Dar de multe ori e benefic acest soi de libertate.
E.P.: Cum reușești sau cum ai reușit să îți păstrezi încrederea că ești pe drumul tău, bine-merci, chiar și când terenul devine accidentat rău?
M.M.: Cred că pur și simplu e nevoie de încăpățânare și un fel de capacitate de a percepe impedimentele ca pe ceva constructiv.
E.P.: De ce teatru și nu orice altceva?
M.M.: Aici mă simt cel mai aproape de mine. Mă pot exprima cel mai liber aici. Nu cred că aș putea regăsi aceeași satisfacție în alt domeniu.
E.P.: De ce refuzi categoric să mănânci fructe? În schimb bagi macarons... În fine... Nu mai zic nimic...
M.M.: Pentru că le urăsc, nu sunt dulci, nu sunt ce par a fi. Macarons, în schimb, sunt......... mhm........
E.P.: Cât de mult te încarcă și te motivează partenerul de scenă?
M.M.: Foarte mult. E important cu cine lucrez. Un partener de scenă bun mă face și pe mine să fiu bună. Mă las cu încredere pe mâna lui și lucrurile funcționează ca unse. E ca o plutire în doi în care te pierzi cu totul... Știi ce zic...
E.P.: Ce e aia frumusețe?
M.M.: Ceva ce folosești ca să păcălești ochii.
E.P.: Ce ai aflat important despre tine în facultate și ce ai considerat că e înțelept să lași în urmă?
M.M.: Facultatea a fost momentul cheie în ceea ce privește relația mea cu profesia. Nu doar că mi-am descoperit mecanismele și felul în care funcționez, dar am obținut de la profesori multe unelte de rezervă pentru momentele în care îmi este greu la lucru. Iar fisele observ că abia recent au început să-mi pice. Pentru acest lucru le voi fi întotdeauna recunoscătoare.
Am considerat că e înțelept să las în urmă felul în care m-am simțit uneori în facultate...
E.P.: La câte dintre întrebările de până acum mi-ai zis vorba aia a ta care-mi place mult... "Nuuu creeeed!" (râde)?...
M.M.: Sincer, la prima. Ai atins punctul forte mult prea direct. (râde)
E.P.: Zi-mi un film bun. The Worst Person in the World a fost sublim, merci...
M.M.: Încearcă Triangle of Sadness.
E.P.: Nu intri în spectacol niciodată fără încălzire vocală și fizică. Cât e necesitate și cât e superstiție?
M.M.: Îmi place să cred că nu e doar o superstiție, dar cred că a devenit. Chiar și în momentele în care mă simt deja încălzită, am impresia că fără ritual nu va merge bine. Câteodată mă bucur că mi-am format obsesia asta, dar de exemplu, în turnee, când se mai întâmplă să nu ai timp și loc de nimic în ziua spectacolului, devine un stres prea mare nevoia mea de a mă încălzi repede în spații precum baia...
E.P.: Cum îmblânzești frica?
M.M.: Nu încerc să o îmblânzesc sau să-i opun rezistență pentru că e puternică și s-ar putea să ies eu prost. O las să fie, o iau cu mine peste tot, dar nu o las pe ea să ia decizii.
E.P.: După repetiții sau spectacole, mai mereu, Mădălina stă un pic, dă o dumă, zâmbește, pune căștile în urechi, "nu nu, merg pe jos, merci!" Și dispare. Uneori te văd din vreo mașină, mergând singură deasupra parcului, spre casă. Unde "pleci"? Și de cât curaj ai nevoie pentru desprinderea asta?
M.M.: Plec acasă, nimic spectaculos. Am nevoie de zero curaj pentru asta. Îmi place să conserv energia obținută în urma spectacolului. Încerc cât pot să nu o risipesc pentru că îmi face bine. De asemenea, îmi place să petrec timp gândindu-mă la cum a fost și la ce aș putea îmbunătăți. Cred în autoanaliză ca parte importantă a evoluției unui actor.
E.P.: Cât de mult te intimidează prostia omenească?
M.M.: Cred că prostia poate obosi sau amuza, dar nu și intimida.
E.P.: Dar inteligența?
M.M.: Inteligența e atractivă.
E.P.: De la ce catastrofe te poate salva autoironia?
M.M.: De la aproape toate. (râde) Cred că în general umorul e o plasă de salvare din multe situații, iar dacă situația e prea gravă ca să te mai salvezi cu umor, un pic tot cred că e binevenit.
E.P.: Care e zona dark a competitivității la lucru și cum îi faci față?
M.M.: Nu cred în nicio parte constructivă a competiției la lucru. Spre deosebire de sport, arta are cu totul alte legi după care funcționează. Competiția poate deveni distructivă pentru arta ta, pentru că îți fură atenția de pe a crea, pe a demonstra, și în felul acesta poți ieși în dezavantaj pentru că focusul nu mai e pe procesul tău de dezvoltare. Nu cred că-i foarte dificil să-i faci față, mai ales după ce acumulezi deja puțină experiență.
E.P.: Black Mirror sau White Lotus?
M.M.: White Lotus.
E.P.: Ce e așa interesant când plouă mult, ca aseară?
M.M.: E nostalgic. E vremea pe care o asociez îndrăgostirii.
E.P.: Îți cultivi dependențele sau încerci să scapi de ele?
M.M.: De cele mai multe ori încerc să scap de ele prin decizii radicale. Funcționează aproape tot timpul. E satisfăcător să respect promisiunile pe care mi le fac mie, mai ales când implică sacrificii.
E.P.: De ce cu sclipici? De 2 ani jumate vreau să te întreb asta.
M.M.: Faptul că vrei de dou ani să mă întrebi pune presiune pe mine în găsirea unui răspuns... Dar crede-mă, chiar nu am unul...
E.P.: Cât ești de dispusă să recunoști: "Bă, acolo am dat-o și eu cam prost..."
M.M.: Legat de profesie, am înțeles în timp că negarea greșelilor duce la stagnare. Să le recunoști și să le discuți deschis și obiectiv cu partenerul este un obicei care rezolvă 99% din problemele scenei din punctul meu de vedere. Dar nu e nici ușor, pentru asta e nevoie de înțelegere și răbdare din ambele părți.
E.P.: Ce te emoționează cel mai mult la un om?
M.M.: Mă emoționează background-urile bogate, poveștile lor. Lucrurile alea pe care le-au înfăptuit sau care li s-au întâmplat și pe care le povestesc cu vocea tremurând.
E.P.: Ce trebuie să facă cineva pentru a nu-și "câștiga" indiferența?
M.M.: Să fie onest.
E.P.: Ce e validarea, nevoia de validare și cât de greu sau ușor te descurci cu asta?
M.M.: Cred că nevoia de validare e destul de des întâlnită în rândul artiștilor. Există cazuri în care nevoia de validare înlocuiește simpla plăcere de a ne face meseria, dar nu este obligatoriu să se excludă una pe cealaltă. Însă cred că scena are puterea de a aduce la suprafață orice motivație intrinsecă pe care o avem. O mare actriță care a venit la unul dintre spectacolele noastre a spus după: "Scena are puterea asta de a arăta omul exact așa cum este el. E ca o oglindă, oricât de mult am încerca să ne ascundem". Și am reținut lucrul ăsta. E fascinant.
E.P.: Less is More sau The More, the Better?
M.M.: The More, the Better.
E.P.: Timpul tău e prețios, pentru că...?
M.M.: Pentru că e singura resursă pe care nu o mai pot recupera. De aceea cred că trebuie să fim foarte atenți cum și cu cine alegem să-l cheltuim.
E.P.: Cum te poziționezi față de generația din care faci parte? Cât și în ce fel faci parte din ea?
M.M.: Mă identific cu generația mea. Ceea ce cred că o definește este o deschidere în gândire din ce în ce mai cuprinzătoare.
E.P.: Frica e motor de supraviețuire sau frână? În teatru, mă refer...
M.M.: Depinde de artist și de situație. În cazul meu, se întâmplă câteodată ca apariția ei să-mi fure din libertate, și din cauza asta o etichetez ca pe o frână. Dar nu e total nocivă, câteodată mă trezește la realitate.
E.P.: Cum reușești să te apropii de un personaj a cărui problematică, aparent sau nu, îți e străină?
M.M.: O documentare temeinică în ceea ce privește problematica respectivă cred că poate rezolva această problemă.
E.P.: În încheiere, te rog să-mi spui ceva ce crezi că nu știe aproape nimeni despre tine.
M.M.: În liceu am făcut parte dintr-o trupă de street-dance care se numea Monkey Diamonds... Nivel de irelevanță - 1000. (râde)
video: Volker Vornehm
Data nașterii: 23.02.1995
Studii: Licență - Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, secția Actorie, clasa Miklόs Bács (promoția 2020). Master - Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București, secția Arta Actorului (promoția 2022).
Roluri în teatru - Georgiana - Consimțământ, regia: Radu Afrim (2021), Maya - La ronde, regia: Eugen Jebeleanu (2023), Cate - Blasted, regia: Bobi Pricop (2022), Emma, Luise - Dispariții, regia: Cristian Ban (2021), Emmy - Nora 2. Casa Păpușii, regia: Andreea Vulpe (2022), Performer - Privitor, regia: Andrea Gavriliu (2022), Karin - Lacrimile amare ale Petrei von Kant, regia Radu Nica (2021), Menajera - Jurnalul unei menajere, regia: Mădălina Mușat (2021), Monica - Grădinărit uman, regia Andrei Măjeri (2021), Amanta - Scene dintr-o căsnicie, regia: Ioan Cărmăzan (2020), Nina, Olga, Mașa - Suflete zbuciumate, regia: Aleksandr Ogarjov (2020), Polly - BlackBox, regia: Adam Horațiu (2021), Performer - Gliese 445, regia: Raul Coldea (2023), Blonda - Cum s-a măritat maimuța, și-a luat casă și a găsit fericirea în Orlando, regia Dragoș Mușoiu (2023), Corifeu - Metamorfozele iubirii, regia: Liviu Manolache (2015), Ioncica - Niște năroji, regia Iulian Enache (2014)
Actorii selectați la ediția 2023 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2023 sunt: Costi Apostol (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Andrada Balea (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca - interviu aici), Christine Cizmaș (Teatrul Auăleu, Timișoara - interviu aici), Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național Timișoara - interviu aici), Cătălin Ștefan Mîndru (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava - interviu aici), Marcela Motoc (Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo și Teatrul Metropolis, București - interviu aici), Mădălina Mușat (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Camelia Pintilie (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), Sara Pongrac (Teatrul Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Național Aureliu Manea, Ziz Art Social Area Cluj - interviu aici) și Vlad Ionuț Popescu (TNB, Teatrul de Comedie, Apollo111, Replika, unteatru, TDR, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 1-8 iunie 2023. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2023.