Costi Apostol e actor al Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe din 2016. La TAM, a jucat în peste 20 de spectacole, colaborând cu regizori ca Radu Afrim, Cristian Ban, Catinca Drăgănescu, Eugen Gyemant și Alexandru Dabija, devenind, la 31 de ani, unul dintre cei mai buni actori de teatru de comedie din țară. Cu Blasted (2022, regia Bobi Pricop) și La ronde (2023, regia Eugen Jebeleanu), talentul său și-a dezvăluit noi și surprinzătoare valențe. În cele ce urmează, Costi vorbește despre lungul drum de la Pașcani la UNATC (licență & master), Gala HOP 2014 (Premiul Sică Alexandrescu), TAM și TIFF 2023.
Mihai Brezeanu: Costi, să începem cu începutul, zic. Ești născut în Pașcani, în 1992. Ai absolvit Colegiul Național "Mihail Sadoveanu" din localitate și apoi ai făcut licență & master de arta actorului la UNATC. Cum de ai ales să mergi la facultate la București și nu la Iași?
Costi Apostol: Au fost mai multe motive care m-au determinat să merg spre Capitală, unele dintre ele caracteristice unui puști de optsprezece ani din provincie. În primul rând, simțeam nevoia de a-mi încerca norocul într-un oraș mare, conceptul de "big city life" era ceva ce îmi doream să experimentez atunci, iar Iașiul nu îmi dădea senzația asta. Și nici nu voiam sa plec din țară. Am dat și la Cluj admitere, am intrat, dar, în final, am ales Bucureștiul.
M.B.: Ce a urmat după terminarea facultății?
C.A.: Era vara lui 2014, promoția mea abia terminase facultatea, eram încă buimaci, aveam poftă de lucru, dar nu găseam răspuns la întrebarea: "De unde să încep?". Nu auzisem de concursuri de angajare în teatre (nu mai știu dacă erau sau nu înghețate posturile), de castinguri nu prea aflam, astfel că masteratul era o plasă de siguranță pe care ne bazam mulți dintre noi în acel moment. Erau încă doi ani petrecuți în mediul academic, care, speram noi, urmau să ne pregătească să înfruntăm realitatea de după.
M.B.: În palmaresul Galei HOP 2014, te-am dibuit (cu greu!) sub numele de Alexandru Apostol, laureat cu premiul Sică Alexandrescu pentru Andrei Prozorov în Trei surori de A.P. Cehov. Ce s-a întâmplat, domnule, la acea Gală HOP și de ce Alexandru, atunci, și Costi, acum?
C.A.: Radu Afrim, cel care preluase direcția artistică a Galei HOP cu un an înainte, venise cu un aer fresh, schimbase narativa, oferise vizibilitate evenimentului. Juriul anunțat pentru 2014 era compus din Gianina Cărbunariu, Tudor Giurgiu, Ana Ularu, George Mihăiță și Ioana Marchidan. În plus, erau programate workshop-uri cu Ada Solomon, Florin Piersic Jr. și Andrea Gavriliu. Oameni relevanți din industrie cu care aveam ocazia să ne întâlnim. Suna foarte bine.
M-am hotărât să particip și a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat. Nu atât pentru concursul în sine, nici măcar pentru premiu, ci pentru întâlnirile pe care le-am avut acolo cu oamenii de vârsta mea care căutau răspunsuri la aceleași întrebări ca mine. Așa mi-am cunoscut generația, mulți tineri veniți din toată țara, din diferite facultăți, oameni efervescenți, oameni la început de drum.
A fost o poveste tot ce s-a întâmplat la Marea Neagră în septembrie 2014. Cu workshop-uri, discuții, râsete, cu seri de dans, cu povești pe plajă și răsărituri la malul mării. Magic. Nu era nimic încrâncenat, nu era o competiție. Radu luase 20 de tineri, le crease contextul și chemase oameni care să îi vadă, să știe că există (au fost peste 10 directori de teatru în sală). Chiar zilele trecute am dat, pe YouTube, peste trailerele Galei de atunci, făcute de Adi Bulboacă.
Cat despre partea cu numele... În toate actele oficiale sunt trecut Alexandru Apostol pentru că e primul prenume. Părinții îmi spun Alexandru, însă toți colegii și profesorii mei mă știau de Costi. Și pentru că era prea lung să trec pe afiș Alexandru Constantin Apostol, am hotărât să fie scris Costi Apostol. Și așa a rămas.
«Costi a evoluat incredibil de repede. Prima mea întâlnire cu el nu a fost o victorie pentru niciunul din noi (la fel s-au petrecut lucrurile și cu Ada Lupu, de exemplu), însă, la următorul proiect, mi-am dat seama de umorul, tipul de energie și deschiderea lui pentru forme și idei (oarecum) extreme. E extrem de util în trupa TAM, e practic de nelipsit în orice distribuție. Am vorbit cu mai mulți regizori / regizoare tinere care au montat în ultimii ani la TAM și toți au fost absolut fascinați de cât de surprinzător și inventiv poate fi Costi la lucru» - Radu Afrim
M.B.: Când, cum și, mai ales, de ce ai ajuns la Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe?
C.A.: Totul a pornit de la Radu Afrim, care voia să mă distribuie într-un spectacol pe care îl monta în Sfântu Gheorghe în toamna lui 2015. Astfel că, înainte de începerea stagiunii, Anna Maria Popa, care tocmai devenise manageră de la TAM, a venit și m-a văzut la Gala HOP 2015, a doua la care am participat, și mi-a propus să mă angajez la Sfântu.
La început, am fost reticent, nu auzisem nimic despre teatrul din Sfântu Gheorghe, nu știam unde merg, aveam o oarecare frică la gândul că mă rup de lumea teatrală din București, mediu cu care eram obișnuit din anii facultății. Aveam atunci senzația că acolo, la București, se dă ora exactă.
Pe de altă parte, și atunci, ca și acum, asemănam actoria cu un sport: cu cât ai mai multe ore pe "teren", cu atât vei deveni mai antrenat. Așa că mi-am zis: "De ce să stau să visez la cai verzi pe pereți în București, așteptând să mă ia în spectacole regizori care nici nu știau că exist (pentru că de castinguri auzeam foarte rar)? Mi s-a oferit o șansă, hai să vedem dacă iese ceva din asta!"
Așa că, am urcat în tren și am plecat la Sfântu. La început, am spus că voi rămâne pentru un an, doi, să-mi fac mâna. Însă, după ce am cunoscut trupa și i-am văzut pe oameni la lucru, m-am îndrăgostit de ei și am decis să rămân mai mult.
«Despre Costi am doar cuvinte de laudă. Sunt tare mândră de el și de evoluția lui fabuloasă. Este pe cât de talentat, pe atât de muncitor. Îl consider cea mai bună "achiziție" și mă bucur enorm că a ales să rămână în continuare în echipa TAM. Profesional, e unul dintre copiii mei de suflet» - Anna-Maria Popa
M.B.: Cum au fost anii petrecuți până acum la TAM? Cum te-a primit trupa?
C.A.: Scurți și intenși. 7 ani în care am trecut și printr-o pandemie, dar în care am reușit să lucrez în peste 20 de proiecte. Cuvântul care îmi vine în minte când spun TAM e experiment. Mereu vin oameni care încearcă lucruri noi, cu filme tot mai diferite în cap. Asta mă ține viu și nu apare rutina. Trupa e mică, suntem 30 de oameni, cu tot cu actori, mașiniști, cabiniere, recuziteră, sunetiști, luminiști și regizoare tehnice. O mână de oameni care se întâlnesc aproape zilnic la repetiții. Nu cred că ar fi posibil să fac ceea ce fac pe scenă fără echipa asta. Și nu sunt cuvinte mari.
Aici pot să spun că m-am format ca actor, învățând de la fiecare dintre ei câte ceva, ce înseamnă meșteșugul acestei meserii și ce e aia o trupă, în adevăratul sens al cuvântului. Când fiecare e profesionist și știe foarte bine care îi este rolul în tot mecanismul, cel mai mare câștig e că poți să ai încredere și să te ocupi doar de ce știi să faci cel mai bine. Cred în conceptul de echipă și în profesionalism mai mult decât în reușite individuale.
În plus, în Sfântu, fiind un oraș mic, poți să te dedici unui proiect atunci când lucrezi, să fii prezent zilnic, de la lecturi și până la premieră. Fără timpul pierdut pe drumuri lungi. Poți să-ți faci meseria în liniște și îți rămâne și destul timp să trăiești.
M.B.: Chiar, cum e viața în Sfântu? Ai avut probleme de adaptare, de integrare? Cum stai cu maghiara?
C.A.: E un oraș viu, de multe ori ai impresia că oamenii trăiesc într-un festival continuu. Însă, paradoxal, nu e agitație. Lucrurile sunt mai așezate, ai timp să faci multe lucruri într-o singură zi și simt cum asta îmi crește calitatea vieții. Cel puțin așa simt eu în lunile pe care mi le petrec aici, după perioadele în care stau în București.
Mă plimb mult în natură. Fac 10 minute pe jos până la pădurile din jurul orașului sau până pe malul Oltului, locul unde o duc zilnic pe Lucile, ogarul meu, să alerge. Acolo îmi limpezesc gândurile, mă scutur de energia negativă, scap de dramele personale, ca să nu le aduc în viețile altora. Și tot acolo am răspuns la interviul ăsta. E gratis și e aproape.
Am cunoscut tot felul de micro-comunități în afara teatrului, sunt mulți artiști în secuime. Uneori există o barieră de limbă pe care o depășești mai greu, însă unele lucruri nu se opresc la nivelul cuvintelor. Nu pot să spun că știu maghiară, am învățat câteva cuvinte, însă nu pot purta o conversație fluentă.
Trăind 19 ani în Pașcani, nu prea am avut interacțiuni cu secuii până să mă angajez aici. Poveștile și miturile sunt destul de prezente în conștiința colectivă când nu trăiești într-un oraș multicultural. Normal că și aici, în Sfântu, ai extremiști. Dar omul de rând îți dă și pâine, și mici (asta apropo de știrea care s-a viralizat acum câțiva ani), bea și o pălincă cu tine, chiar dacă nu-i știi limba. Omul e om cu tine dacă și tu, la rândul tău, îl respecți. Cred că, în cele mai multe dintre cazuri, e destul de simplu: în esență, nu fi nașpa!
M.B.: La 31 de ani, ești unul dintre cei mai importanți actori de teatru din generația ta. Pe segmentul comedie, eu te așez liniștit în top 3, indiferent de vârstă. Și asta e doar o latură a ceea ce faci (excelent!) pe scenă. În ciuda acestui fapt, participi anul acesta la 10 pentru FILM la TIFF, program dedicat figurilor noi din filmul românesc. De ce crezi că ești încă la faza debutului în cinema?
C.A.: Îți mulțumesc. Cât despre partea cu filmul, cred că e și pentru că nu am acordat destul de mult timp laturii cinematografice. Anna a chemat la TAM regizori tineri, cu viziuni și metode diferite asupra actului artistic, eu am vrut să experimentez, mi s-a oferit de lucru, nu am vrut să refuz și atunci m-am concentrat pe asta. Am preferat întâi să învăț să fac o treabă și s-o fac bine, dacă tot am venit la TAM pentru asta. Însă nu înseamnă că nu mi-ar plăcea să fac și film. Nu am fost prezent în lumea aia și am pierdut. You win some, you lose some.
M.B.: E mai greu pentru un actor care trăiește și muncește în provincie să facă film decât pentru un bucureștean?
C.A.: Depinde din ce punct de vedere privești. Având în vedere că marile agenții de casting sunt în Capitală, cred că, în trecut, era mai greu din punct de vedere tehnic, pentru că, dacă repetai mult, nu îți rămânea timp. Timp să faci drumuri, să mergi la castinguri, să te duci la agenții în mod regulat pentru a-ți actualiza datele, să dai probe în mai multe etape și tot așa. Însă a venit o pandemie peste noi, ne-a arătat că se poate și altfel, tehnologia a evoluat, am învățat că se poate și de la distanță.
Să rogi un prieten fotograf să îți facă un shooting, să îți filmezi un self-tape cu telefonul și să-l trimiți au devenit lucruri pe care le acceptă acum și directorii de casting. Nu mai este imperios necesară prezența fizică, cel puțin până în etapele finale. Deci, nu, din acest punct de vedere, nu cred că e mai greu pentru actorii din provincie.
Dar dacă discutăm despre prezența în lumea filmului, prezența la premiere, la tot felul de evenimente conexe, locuri în care afli de castinguri sau de proiecte viitoare, atunci, da, poți privi distanța ca pe un impediment. Dar, chiar și așa, cred că, dacă vrei și chiar îți dorești asta, se poate. Indiferent din ce oraș ești.
M.B.: În ce gen de filme te visezi jucând? Există un regizor român de cinema cu care ai vrea să colaborezi?
C.A.: Mor după filmele lui Roy Andersson, e genul meu de umor, acolo m-aș vedea. Mi-ar plăcea să fac ceva de genul, e o experiență pe care chiar aș vrea să o trăiesc pe un platou de filmare. Însă mă gândesc și la un serial, unde să pot să construiesc un personaj în mai multe etape pe care să îl vezi în diferite ipostaze, cum face Jude Law în The Young Pope al lui Sorrentino. Din spațiul românesc, mi s-ar părea interesantă o întâlnire cu Cristi Puiu, cu Tudor Giurgiu (Legături bolnăvicioase a fost refrenul cinematografic al adolescenței mele) sau cu Cristian Mungiu.
M.B.: Încerci un top 3 preferințe în cinema? Actrițe & actori, regizoare & regizori, filme.
C.A.: O să le pun în ordine aleatoare, pentru că fiecare a fost pe primul loc într-un anumit moment al vieții mele. La regizori, i-aș aminti pe Roy Andersson și Martin Scorsese. Însă mi-ar părea rău dacă nu aș spune că mă fascinează și universurile lui Wes Anderson sau Federico Fellini. La actori Michael Fassbender și Christian Bale. Însă și aici îmi vin în minte și Heath Ledger, James Gandolfini, Ryan Gosling sau Tom Hardy. N-aș putea să fac un top. Ca actrițe îmi plac Viola Davis, Carey Mulligan și Natalie Portman. În ce îi privește pe actorii români, îmi plac Alexandru Potocean, Laurențiu Bănescu, Răzvan Vasilescu și Maria Popistașu.
Nu mai nominalizez și top filme pentru că s-ar putea să mă răzgândesc până o să apară interviul. Dacă scriu trei titluri azi, s-ar putea mâine să îmi vină alte trei, la fel de valabile, în minte.
M.B.: Suntem la Gala Gopo din, să zicem, 2026. Urci pe scenă pentru a lua un premiu de interpretare. Ce mesaj adresezi lumii teatrale în care te-ai format?
C.A.: Aș prefera să mă adresez celor la început de drum, celor care abia termină facultatea. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, așa că le-aș spune doar ce mi-aș spune mie, cel de acum 10 ani:
"Să nu alergi după premii, validarea nu vine dintr-un trofeu, chiar dacă așa pare la început. Este o meserie subiectivă, să nu uiți asta! Uite, spre exemplu, premiul pe care tocmai l-am câștigat eu, poate că, pentru jumătate de sală, ar fi meritat să-l câștige altcineva. Și dacă l-ar fi câștigat acel cineva, ar fi venit alții care ar fi zis că nu e corect. De cele mai multe ori, e despre context sau despre noroc.
Ce poți tu să faci e să cauți oameni și proiecte în care să crezi (deși la început e greu, e atât de necesară libertatea de a alege), pentru că așa te vei implica cu adevărat în ele, și să muncești până când vei fi atât de "antrenat", încât nu vei mai putea fi ignorat. Să nu renunți pe parcurs, pentru că va fi și cu foame, și cu dezamăgiri, și cu oameni nașpa.
Tu muncește, caută forme noi, experimentează! Oportunitatea poate apărea oricând, ceea ce contează este ca tu să fii destul de pregătit să profiți de ea când o să apară. Și atunci vor veni și respectul breslei și cel al publicului. Și vor veni și banii sau ce-ți mai dorești tu. E un lucru îmbucurător când reușești să te poți întreține făcând ceea ce îți place. But work your ass off!"
Și cam atât, nu îmi place când mă iau prea în serios.
Data nașterii: 1 mai 1992
Studii: U.N.A.T.C. "I.L. Caragiale" București, MASTER Arta Actorului, clasa prof. dr. Gelu Colceag, anul absolvirii 2016 / U.N.A.T.C. "I.L.Caragiale" București, LICENȚĂ Arta Actorului, clasa prof. dr. Florin Zamfirescu, anul absolvirii 2014
Spectacole în teatru: La ronde (R. Eugen Jebeleanu), Privitor (R. Andrea Gavriliu), Blasted și #acedesiguranță (R. Bobi Pricop), Dispariții, Nu chiar 1918, O noapte furtunoasă (R. Cristian Ban), Richard III, Zbor deasupra unui cuib de cuci (R. Eugen Gyemant), Consimțământ (R. Radu Afrim), Grădinărit uman (R. Andrei Măjeri), Doi morți vii (R. Alexandru Dabija), Dragonul de aur (R. Catinca Drăgănescu), Și liniștea are puls (R. Horia Suru), Organisme Modificate Genetic (R. Ioana Păun), Jurnal de România. Sfântu Gheorghe (R. Carmen Lidia Vidu), Dibuk (R. Chris Simion), Visul unei nopți de vară (R. Petrika Ionesco)
Actorii selectați la ediția 2023 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2023 sunt: Costi Apostol (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Andrada Balea (Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca - interviu aici), Christine Cizmaș (Teatrul Auăleu, Timișoara - interviu aici), Ana Maria Cojocaru (Teatrul Național Timișoara - interviu aici), Cătălin Ștefan Mîndru (Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava - interviu aici), Marcela Motoc (Teatrul Bulandra, Teatrul Apropo și Teatrul Metropolis, București - interviu aici), Mădălina Mușat (Teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Camelia Pintilie (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), Sara Pongrac (Teatrul Maior Gheorghe Pastia, Teatrul Național Aureliu Manea, Ziz Art Social Area Cluj - interviu aici) și Vlad Ionuț Popescu (TNB, Teatrul de Comedie, Apollo111, Replika, unteatru, TDR, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 1-8 iunie 2023. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2023.