Povești din Cartierul Primăverii (II)

Citiți introducerea acestei cărți aici și o cronică a acestei cărți aici.


Citiți prima parte a acestui fragment aici.

Despre bunicul dvs. se mai spune că a avut o relație foarte lungă cu o actriță bucureșteană, Elvira Godeanu^[i].
Să știți că n-am văzut nicio femeie în casă. Asta a fost. Eu, ca nepoată, pot să vă spun că toate vacanțele le-am făcut cu el. Că el s-a jucat cu noi și s-a comportat exact ca un bun bunic. Ne era mai apropiat ca mama. Pe mama o vedeam mult mai rar decât pe el. Era tabuul lui la prânz să mâncăm împreună. Era înnebunit să ne vadă la masă pe copii. Și ne punea să facem spectacole. Organizam spectacole toți trei din Caragiale și alte scenete. Eu puneam radioul și începeam să dansez. Era topit după chestii din astea. Maică-mea nu știu ce făcea în timpul ăsta...

Dar cu fosta lui nevastă mai ținea legătura?
O adusese maică-mea aici. I-a dat un apartament. Venea în casă... cum să nu! Se mai întâlnea cu bunicul și vorbeau. Dar ea venea s-o vadă pe maică-mea.

Despre ea se spune că, părăsindu-l pe Dej, s-a măritat cu un jandarm...
Nu, a avut niște amanți. Era cam pasionată de așa ceva. La Galați, când l-au dus la închisoare pe bunicul, fetele au fost crescute de fapt de străbunici, de părinții mamei lor. Mama lor, mă rog, avea alte... și mătușile alea nu prea se ocupau, erau de mahala, în genul lui Caragiale. Bunicul de acolo era sifonar. Avea un atelier, o sifonărie pe care am văzut-o. Erau tare drăguți străbunicii, eu i-am prins și am stat la ei. Bunicul i-a iubit foarte tare, nu știu de ce avea mare drag de ei.

Se spune că-i trimiseseră ginerelui pachete în închisoare, deși fiica lor îl părăsise...
Cred că da. Însă fiicele lui au avut probleme cu școala. Ca fete de deținut comunist, nu le mai primeau la școală. Le-au dat afară de la școală și-atunci ele au făcut școală evreiască. Ei le-au primit, evreii. Da, de aici mama a avut cea mai bună prietenă a ei, Suzi David, trăiește și acum în Elveția. Singura prietenă care n-a trădat-o după moartea bunicului. Mulți au scris că bunicul era împotriva evreilor. In casa mea erau numai evrei. începând cu frizerul, coaforul, doctorul... Bercovici, Herșcovici, Victorovici... numai evrei erau în casa noastră. Și am o mare simpatie față de evrei din cauza asta, pentru că am crescut între ei. Și nașa mea era evreică. Iar bunicul știa să vorbească ivrit pentru că a făcut închisoare cu comuniștii evrei.

Gheorghiu-Dej știa ivrit? Și vorbea bine?
Vorbea, vorbea.

Din cele ce-mi povestiți, ar reieși că primul lider comunist al României n-avea o viață personală de invidiat. Nu și fiica sa, actrița Lica Gheorghiu, care confunda ceea ce s-a numit proprietate socialistă cu proprietatea familiei sale. Credea Gheorghiu-Dej în talentul ei de actriță?
Ce țin eu minte... știți care era captația lui? Apus de soare a lui Delavrancea. Vedeam că plângea la piesa asta, atât era de impresionat. Probabil că atunci se identifica el cu Ștefan cel Mare. Vedeți că și personajul disimula mult... se prefăcea că doarme, ca să-i asculte pe ceilalți... Dacă țin eu minte, că n-am mai văzut piesa de atunci. Și pe mine m-a impresionat foarte mult.

Dar cum a ajuns mama dvs. la asemenea opțiune profesională?
Uite, ca să râdeți, am jucat și eu un rol în ultimul ei film. Adică s-a turnat și premiera a fost după ce murit bunicul. Se chema Procesul alb, făcut după Șoseaua Nordului^[ii]. Acesta a fost ultimul ei film, cred că a fost regizat de Mihnea Gheorghiu^[iii]. Cu Draga Olteanu a jucat. Premiera a fost prin aprilie-mai 1965. Gata, se terminase cu noi! (Râde îndelung.) Nimeni nu ne-a mai chemat, nimeni nu s-a mai uitat la noi. Dar eu m-am uitat bine la mine și mi-am dat seama cât de penibilă sunt!

Destul de recent, pe un post de televiziune, regizorul Sergiu Nicolaescu^[iv] povestea despre abilitatea cu care a "salvat" unul dintre filmele sale istorice de prezența ei. Îl chemase, cică, taman Gheorghiu-Dej să-l roage să-i dea fiicei lui rolul principal. Iar el și-a motivat refuzul cu "argumentul" că nu îndrăznește să-i pună fata să umble desculță, așa cum cere rolul... Cum cunoșteam din surse de rangul întâi relațiile regizorului cu anumite personaje din lumea puterii, m-am amuzat ascultându-l...
(Râde mult.) Vă dați seama ce istorii?!... N-am considerat-o pe mama mare actriță, zău. Nu a fost câtuși de puțin actriță, nu. Că n-avea talent. Juca corect, așa...

Dar cu atâția lingușitori prin jur!
Asta voiam să vă spun când am amintit de "rolul" meu. Cum putea ajunge actriță? Cineva i-a propus, eu n-am văzut. Ca să-i facă ei plăcere, ca să-i facă bunicului plăcere. Că și eu am ajuns să joc în filmul ăsta tot la propunerea lor. A lui Mihnea Gheorghiu și nu mai știu cui. Dar erau pe lângă maică-mea tot timpul. "Hai că vrem să facem Cireșarii, s-o lansăm, nu vrei s-o pui?"... Și maică-mea nu m-a lăsat, a zis nu... Vă dați seama că și mie mi-au dat o căruță de bani pentru cinci apariții în filmul acela, Procesul alb. Dar mi-a luat mama toți banii, nu credeți? Da, așa era... Și bunicul ne-a lăsat câte un cec de 40.000 sau nu știu cât... la nepoți. Dar și pe ăia ni i-a tocat. Prea era disperată după bani... Și de aceea și pe mătușa mea a cam ostracizat-o. I-a zis: "Tu, dragă, tu ai plecat, mie mi se cuvine tot de la tata, că eu am stat cu tata." Era disperată să nu cumva să se întoarcă la bunicul în casă. Și ea chiar a dorit puțin asta, înainte să moară bunicul. Se despărțise de Cezar Grigoriu și atunci a făcut iarăși maică-mea scandal. După ce amărâtul ăsta de-abia se mai ținea pe picioare. "Dacă vine asta în casă, iau copiii și plec!" Disperare mare!... să nu cumva să-i vină sora. Și mătușa, bineînțeles că n-a venit, a stat în casa ei, nu s-a pus problema de a revendica ceva după moartea bunicului... Dar maică-mea a luat absolut tot...

Dar ce putea să ia? Că nu erau atunci casele în proprietatea conducătorilor comuniști! Mobila?!
Cum să vă spun? Totuși un conducător, nefăcând nimic în acest sens, se cam umple de bani. Primește atâtea cadouri de la șefii de state, de la mai nu știu cine, încât este rezolvat pentru câteva vieți... Astea nu erau furtișaguri, dar le avea. I-a dat președintele Indoneziei, Sukarno^[v], niște mobilier de santal de mirosea de te amețea, avea tot felul de lucruri frumoase, de artă, unicate. Un ceas ce valora cam două mii de dolari primit de la Tito^[vi], cred. Câte și mai câte. Ea a luat totul... Acolo unde-o fi acum, nu mai merge însă să cumperi și să răscumperi nimic.

Ea intrase din acea condiție de paria, rejectată social în copilărie din cauza activităților comuniste ale tatălui, într-o lume ce întrecea visul. Nu avea repere pentru ea, iar cei din jur o ajutau din plin...
Dar dvs. ați fi acceptat așa ceva? Trebuie să ai conștiința faptului că dacă binele, avutul ce-l ai, dacă ar fi al tău sau îl ai de la tine, poți să faci ce vrei. Dar așa?

Cred că a fost profund nefericită după moartea tatălui ei...
Da, pentru că în mod foarte subiectiv ea se credea undeva... mult peste ceilalți. Aveam discuții pe această temă. Pentru că la urma urmei, înțeleg să suferi când ai făcut ceva și ai pierdut, dar dacă nu ai făcut nimic... Ea și-a pierdut poziția, dar fusese o poziție creată prin altcineva. Asta era foarte urât. Îi spuneam: "De ce nu încerci să-ți faci și tu poziția ta, de ce nu încerci să fii tu un nume?"

Și ce s-a ales de toată agoniseala ei?
Păi, a luat-o soțul și de la soț, fiul adoptiv care n-are nicio legătură cu familia.

Decesul Licăi Gheorghiu a fost un eveniment monden al timpului aceluia...
A murit în 1987 și a fost depusă la Mănăstirea Cașin. A trebuit s-o ținem patru zile pentru că asta a cerut lumea. Primesc un telefon la un moment dat și mă întreabă cineva: "Când o aduceți la noi?" E, și cât eram eu de supărată... mi s-a părut așa! "La dvs. unde?, zic. Vorbiți din lumea asta sau din lumea cealaltă?" Zice: "Nu, la noi la Sfânta Vineri." Și zic:"Păi, o să fie înmormântarea pe 19 martie." Tot în 19, murise bunicul. Nu vă spun că au trimis ăștia o mașină de a plecat în trombă, să nu fie convoi, că nu se suporta ideea asta. In momentul în care au introdus-o pe mama în groapă a început o... A fost un aranjament al ceferiștilor, că pe acolo, pe la cimitirul Sfânta Vineri, trec liniile ferate. Toate locomotivele au început să șuiere. M-a bufnit un plâns și mi-am adus aminte că fac așa pentru că fusese bunicul ceferist. Și-au dat drumul la sirene să sune în semn că sunt alături de familia noastră. Foarte impresionant.

După 1990 au apărut tot felul de istorii scrise cu mai mult sau mai puțin talent despre viața și moartea "prințesei roșii". Scriitorii se informaseră de la surse de mâna a doua sau a treia din lumea puterii, așa că e greu să discerni zvonul de adevăr. Avusese cancer, nu?
Mama? A omorât-o soțul. A fost bolnavă de cancer, dar patru ani de zile n-a lăsat-o să se ducă să se interneze. I-a zis că, dacă se duce, o omoară Ceaușescu. I-a dat verdictul de cancer la rect un doctor și soțul i-a spus: "La Elias, vrei să te omoare Ceaușescu? Păi, asta urmărește." După trei luni de zile și-a mutat coafeza ei la ea în casă. El toată viața a dorit să scape de ea. După ce a murit bunicul, s-a mutat în locul lui. Bunicul stătea în capul mesei și toată familia mânca la noi. După ce a murit bunicul, la două zile, Rădoi s-a mutat în capul mesei, și-a pus scobitoarea în gură, că așa-i plăcea bunicului. Ținea tot timpul o scobitoare în gură... Așa a devenit Rădoi un personaj important. De fapt acesta i-a fost, undeva, în intimitatea lui, visul. Să scape de maică-mea pe care o mai și bătea... Dar asta a fost opțiunea ei. Nu poți să-l urăști pe el pentru că o bate pe ea care suportă. Înseamnă că-i place. Au venit niște doctori care i-au spus că trebuie să se opereze. Din momentul acela nu știu ce discuții au avut ei că ea nu avea voie să ne mai lase în casă. A slăbit vreo 40 kg. Nu pot să vă spun cum arăta. Era cadaverică, avea hemoglobina 4, s-a rugat un doctor de ei, a spus: "Domnule Rădoi, cum puteți să stați cu ea în casă, așa?" Avea perforat peretele dintre vagin și rect, mâncat de cancer, așa au dus-o, în final, la spital. Și nici n-a mai vrut s-o lase să vină de-acolo, acasă.

El și-a aranjat altceva. V-am spus, după vreo trei luni, în casă s-a mutat coafeza ei pe care o chema Lica. Aveau același nume. Și nu ne-a mai primit pe noi. Asta e. Eu am fost atât de marcată de moartea ei... Că noi mințim până la un moment dat. Minciuna e limitată la niște granițe terestre. Și omul ăsta, Rădoi, a trăit bine, mersi. A murit acum un an sau doi. Ne-a dat afară din casă pe copii și și-a însușit tot. Printre care și amintirile de familie. Am și o poză cu bunicul, am poză cu mama. Jurnalul de la școală, scrisori de la iubiți din tinerețe. Am fost disperată să plec de la mama și când am plecat, am uitat amintirile astea. Mă doare inima când mă gândesc la ele și când mă gândesc la ea...

Cum s-a îmbolnăvit bunicul dvs.?
Boala i s-a descoperit prin cineva din garda lui de corp. Cineva din garda de corp i-a dat telefon maică-mi care era în Suedia, se plimba, bine, mersi, și i-a spus: ,vezi că șefu' e rău, scuipă sânge mult și nu putem noi să-i spunem să se ducă la doctor." Iar maică-mea: "Exagerați!"

Versiunea lui Bârlădeanu era că i se ascunsese fiicei boala tatălui. Ceaușescu luase decizia să nu fie informată nici mama dvs. că Dej e bolnav.
Dar stăteam în casă cu el!

Era înainte de a participa la ultima ședință a Tratatului de la Varșovia din ianuarie 1965?
După. Toți spun că venise bolnav de acolo. I-a ținut în frig... El credea că acolo a răcit.

Există și o ipoteză, desigur neprobată, a cancerului declanșat prin iradiere...
Ce coincidențe sunt în lumea asta! Eu m-am mutat în viața mea din casă-n casă. Acum un an am cumpărat un apartament mic cu două camere cam pe aici prin zonă, și vreau să vă spun că era apartamentului familiei Răvășilă^[vii]... Nu mi-a venit să cred. Zic, cum naiba în tot blocul ăsta, și-n tot Bucureștiul, și în toată România asta, s-a nimerit chiar apartamentul doamnei Răvășilă să-l iau eu?... Revenind la 1965, au fost alegerile acelea din martie. Ii era foarte rău, dar n-a vrut să intre în spital. L-au pus în pat, au chemat niște doctori din Franța, ăștia au zis că trebuiau chemați mai devreme...

Dar cum se poate? Vedeți, pentru un șef de stat este un personal medical desemnat să-i facă niște controale periodice. Cum li s-a sustras? Când ministrul sănătății a fost informat că Dej e bolnav, avea deja metastază. Cum e cu putință? Nu accepta el controalele medicale?
El se mai ducea la doctor, dar nu cred că-și făcea controale medicale periodice. Ori nu i se spunea... Din moment ce un om ce era securist, nu? Cel care-1 păzea a intrat în panică, în momentul în care l-a văzut scuipând sânge. Și a sunat pentru că el nu voia să cheme pe nimeni și nici nu avea... eu vă spun cum s-au derulat toate. Eu sunt un om important doar pentru că m-am născut, dar nu sunt importantă pentru istorie. Și nici n-aș vrea, văzând ce s-a întâmplat cu amărâtul ăsta, cu fraierul ăsta, care mai bine-și vedea de viața lui...

Care fraier?
Fraierul ăsta despre care vorbim. Cât ne-au putut înjura, cât de urât s-au purtat oamenii cu noi după aceea! Când eram în clasa a IlI-a, după ce a murit bunicul meu, oameni pe care i-am văzut în casa noastră cât a trăit bunicul, din secunda în care a murit, n-am mai văzut pe nimeni! Dar el a crezut greșit.

Ce anume?
Nu s-a orientat în relațiile cu ei și până la urmă l-au trădat toți. Așa că ei ziceau că dacă nu se întâmplă ceva, trebuie să facem noi ceva să scăpăm de el. Cam așa s-a pus problema...

Cine a spus asta?
Toți, toți! Când era muribund, i-a chemat și a avut o discuție cu ei. Și între altele, i-a rugat să aibă grijă de familie. Și ei au depus un jurământ, așa, un din ăla, angajament din propria inițiativă... textele lor. Textele lor, după care au fugit de noi. Rădoi era ministru, dar cu o zi înainte de a muri bunicul, l-au avansat vicepreședinte al guvernului României.

Din ce rațiuni?
Din lașitate. Ca să aibă de unde lovi. Și la primul congres, ca și acum, s-au trezit că nu mai suportă anumite titulaturi.

Dar veneau să-l vadă când el era bolnav?
Veneau, venea tot Biroul Politic, vă dați seama... De-atunci nu mi-a mai plăcut niciunul pentru că au fost niște oameni pe care i-am cunoscut, copil fiind, după care în secunda în care a murit bunicul... Atunci mi-am imaginat lumea ca pe ceva trist. Nu trist că a murit bunicul, ci ceva trist cu oamenii dimprejur care trăiau. Nu m-a mai salutat nimeni când m-am dus la școală, mă credeți?

Aveați abia 9 ani...
Îmi dau și acum lacrimile dacă mă gândesc... Atunci a fost primul meu șoc cu oamenii.

Până atunci păruseră să vă adore toți...
Da, fetele, nepoatele lui Chivu Stoica, veneau în curte la noi, se pupau, bunicul cu Chivu... Când am revenit la școală, nimeni nu m-a mai cunoscut. Erau copiii care-mi spuneau că "nu-mi dă voie mama să vorbesc cu tine, nu-mi dă voie tata"... La fel s-a întâmplat cu mama. Prietena ei, Mitzura Arghezi^[viii], a rupt-o imediat cu ea. "Celebra" Mitzura Arghezi, prietenă la cataramă cu maică-mea, după ce a murit bunicul a venit la mama și i-a zis: "Uite, dragă, eu nu mai vreau să fiu prietenă cu tine pentru că mi-e frică."

Nu se știe de ce-i era frică, nu avea vreo poziție politică și oricum era o actriță de mâna a 15-a! Asta, la fel ca mama, s-a visat că-i ca taică-său. De la rolurile pe care le avea în piese de pe urma lui, dintr-odată s-a băgat în politică, doar e o conjunctură bună... Nu mai faci pușcărie pentru politică! Dacă ar fi trebuit ăștia de-acum să facă politică în condițiile fraierului ăluia, vă dați seama cam câți s-ar fi zbătut! Ăștia, fraierii ăștia ca bunicul meu, măcar că era strâmbă ideea, dar credeau în ea, cu toate riscurile... Nu la multă vreme după moartea bunicului, a sărit Zaharia Stancu^[ix]: "S-a terminat cu criminalul cu mâinile pătate de sânge!" Era vorba de condamnarea lui Pătrășcanu deși atunci când se făcuse, nimeni, absolut nimeni, nu a avut curajul să pună vreo întrebare, nimeni n-a sărit...

În Arhivele SRI am citit despre "Operațiunea îmbogățirea" de care se ocupa un număr impresionant de securiști. Misiunea lor era recuperarea bunurilor din patrimoniul statului ajunse ilicit în posesia Licăi Gheorghiu. Bănuiesc că respectiva acțiune începuse imediat după moartea lui Dej...
Așa a fost. Ea mai împrumuta de la tezaur câte o bijuterie, două, să mai apară cu ceva nou. Și le făcea uitate pe acasă. Cadourile sunt cadouri, dar asta... Așa că au venit oamenii cu o listă de bunuri împrumutate. Foarte frumos s-au purtat și i-au zis: "vă rugăm să dați bijuteriile înapoi." A făcut o criză! Acolo își făcea rolurile perfect! A leșinat, ne-a chemat și pe noi să asistăm cum o exploatează Ceaușescu... A trebuit să le dea că era evaluarea făcută și până nu le-a înapoiat a stat mașina după noi. Dar nu i-au luat niciun cadou. Era o nebunie ca femeie obișnuită să-ți pui coroană când și regina Angliei o ia din turn pentru o festivitate și o duce înapoi după aceea.

Ce coroană luase?
O diademă își făcuse ea. Pe aceea nu a luat-o de la tezaur, dar a purtat-o. Copil fiind, simțeam că mi-ar fi fost rușine să port așa ceva... Să știți că senzația mea nu este că Ceaușescu, neapărat, a dictat să se facă anumite lucruri, cât lumea a înțeles că e bine să se poarte așa. Asta este paradoxal. Să nu credeți că pe Ceaușescu îl interesa. Ceaușescu a primit-o pe mama, dar maică-mea fusese împinsă de Rădoi, de soț, să se ducă la el. "Du-te și cere-i pensie, că te-ai îngrășat, că ești bolnavă..." Trebuie tratată în Elveția de obezitate dar pentru asta tratamentele sunt scumpe, așa că să-i fie numit soțul ambasador în Elveția. Vă dați seama că Ceaușescu nici n-a mai discutat. "Da, da, da..." și gata. Din momentul acela s-a terminat orice. Eu zic că e normal și că pe ea au scos-o din casă de acolo. Aia nu era o casă. A lăsat-o să-și ia ce vrea ea. Nu i-a zis nimeni nimic. Acestea mi s-au părut normale. Mai puțin faptul că, din momentul când a murit bunicul, eu am început să am numai 8 la purtare. Pentru ce? Nu se știe. Am fost ultimul copil făcut UTC-ist din toată seria mea, chestie care iar era o tâmpenie.

Și mama dvs. a primit pensie până la urmă?
Nu, am avut noi pensie. Ne-a dat Ceaușescu nouă pensie pe care a tocat-o maică-mea. Am avut toți trei copiii ei o pensie care era dată printr-un decret al lui Ceaușescu. 2.300 de lei pe lună.

Fiecare copil al Licăi Gheorghiu? Dar în ce calitate?
Decret de ajutor de ceva, până la 18 ani, dar dacă făceai și facultatea se prelungea la 25 de ani.

Pensia dvs. era cât un salariu foarte mare pentru acel timp!
Și toți banii i-a luat mama! Ce părere aveți? Tot de la toți. "Păi, zicea, dragă, dar tu din ce trăiești?" Noi dădeam 7.000 de lei aproape în casă.

Vă înțeleg că n-o iubiți...
A, nu, nu, nu mai e vorba de asta. Eu n-am înțeles-o de ce n-a vrut să mă ajute cu nimic toată viața. Stăteam într-o mansardă în casa mamei. Ea avea jumătate de casă la etaj. N-aveam acces la baie, făceam baie la subsol, femeia de serviciu, alți patru chiriași și noi, copiii. Eram opt persoane care făceam baie la subsol în aceeași cameră. Șapte ani am trăit așa.

După ce a murit bunicul dvs. ați luat viața ca și cum el n-ar fi existat...
Nu s-a putut ca și cum n-ar fi existat. A fost mai greu. Poate dacă ești mai mare, ai alt indice de maturitate în judecata asupra celorlalți. Dacă ești copil, te marchează mai tare. Eu, v-am spus, am avut un șoc îngrozitor pentru că n-am înțeles, la început, de ce? De ce nu mă mai salută nimeni, de ce nu mă mai invită nimeni? Toată viața am avut problema asta. Mi-am câștigat foarte greu prieteni, le era frică, n-o agreau pe mama și toată lumea stătea în spate și vorbeau de chestia asta. Unora li se interzicea. Am avut prieteni care au spus-o. A fost la un moment dat, în politica română, un personaj, Miu Dobrescu^[x]. Fusese prim-secretar pe la Iași, a venit aici cu o funcție politică și fata lui a devenit colegă cu mine de clasă, printr-a X-a. Noi ne-am simpatizat, era foarte deșteaptă. Dar n-aveam voie să intru în casa lor sau, dacă intram, intram totdeauna când nu era el. Colega mea a trecut peste orice și a spus: "Mie-mi place de ea din toată clasa asta, din toată școala, vreau să-i fiu prietenă." Maică-sa, săraca, care s-a sinucis - întâmplător le știu istoria pentru că, fiind foarte bună prietenă cu fata, am păstrat legătura - stătea și vorbea la șemineu. Avea o culegere de spiciuri de-ale lui Ceaușescu și le citea spre șemineu. Era convinsă că acolo sunt microfoanele... și simula că vorbește cu fetele. "Dragă Doina, precum bine a spus tovarășul Ceaușescu..."

Acestea au fost singurele contacte pe care le-ați mai avut cu nomenclatura?
Singurul om care părea să nu fugă de numele lui Dej a fost Apostol. A încercat la un moment dat un fel de conspirație cu Bârlădeanu, ceva împotriva lui Ceaușescu. îmi amintesc că venea Bârlădeanu pâș-pâș pe la maică-mea, printr-o aleiuță, și tot vorbeau. Nu știu despre ce vorbeau. Deci n-am avut acces la nomenclatură. La Nicu Ceaușescu^[xi] am fost în disperare. L-am rugat să mă ajute să mă mut și eu într-o casă. M-am dus la el cu un an înainte să moară maică-mea. Eram de la 18 ani în casa aia nenorocită. Din câte știu, toți cei care-au fost la el, au fost ajutați. ÎI ajutase și pe ăla care a băgat cuțitul în el. Tocmai aceia, se pare, au început să-l judece mai tare. I-am spus: "Orice s-ar întâmpla, îți rămân datoare, dar n-aș vrea să ajungi să-ți fac vreun serviciu." S-a întâmplat când a ieșit de la închisoare... A venit la mine să-l ajut.

Cu ce?
Să-i dau mașina. Dar n-aveam. Aveam pe cineva cu o mașină și i-am împrumutat-o... Era slab și avea cămășile largi, părea idiotizat, vorbea incoerent. Trecuse printr-un mare șoc. Și orice om ar fi fost la fel, văzându-și părinții la televizor cum i-a văzut el... Eu zic că nici el, nici altul dintre copiii lui Ceaușescu n-a făcut abuzuri. Ceea ce se spune, sunt niște povești. La Sibiu lumea a vorbit frumos de Nicu Ceaușescu. Eu așa știu. Problemele lui erau părinții lui.

Nu-ți alegi părinții, nici timpul când te naști...
Exact. De mine, în general, oamenii află mai târziu cine sunt. Puțini dintre clienții pe care-i am ca notar fac legătura între numele meu și cel al lui Gheorghiu-Dej. Iar atunci când află - nu de la mine! - rămân surprinși. Am făcut facultatea și niște profesori au fost arestați pentru luare de mită când am intrat eu. Eram 25 pe un loc. Atuul meu a fost că nu m-a băgat nimeni prin spate! Am făcut toate muncile... Am muncit de mi-a venit rău ca să trăiesc. Și fără ajutorul nimănui. Am trăit ca un om normal și atunci mi-am câștigat poziția mea...

Ce-ați făcut după facultate?
M-au repartizat jurist consult la CAP Tutova. Dar eu m-am dus muncitoare la APACA. După un an aproape, m-am dus în audiență la mama unui vecin deoarece aflasem de un post de jurist consult la Magazinul Unirea. Murise un jurist de nu știu când și, nu știu de ce, nu era angajat cineva acolo. Erau două posturi de jurist și de patru ani nu lucra decât un singur om. La un moment dat, femeia ce mă ajutase îi spune tatălui meu vitreg: "Domnul Rădoi, felicitări pentru fiica dvs!" Și el a zis: "Care din ele?"; "Jurista..." Eu eram pentru ei rușinea familiei, nu le spusesem că lucrez în meseria mea... am vrut să le văd reacția. Când el s-a mirat pentru ce, femeia a avut alt șoc că nu știau de mine. Îi ziceam mamei: "Tu consideri că am fost rușinea familiei că am lucrat muncitor necalificat, dar bunăstarea ta se trage tot de la un muncitor; ar fi trebuit să fii mândră de mine, cam așa e corect, nu?" Asta e viața...

Frații dvs. ce-au devenit?
Îmi pare rău, dar să nu vorbim despre ei! E ca un blestem.

Sunteți măritată?
Nuuu!... Am fost căsătorită la un moment dat, mă rog, la dorința intensă a maică-mii. Nu am rezistat... Mie nu-mi place matricea cuplului pe care-1 văd la modul general cu bărbați veșnic plictisiți sau nervoși. Am un copil, păstrez legătura cu tatăl. Sunt o femeie cu viața normală a unei femei libere și, datorită copilului meu, un om fericit.

Ați trăit și momentul neobișnuit de-a trebui să vă îngrijiți de alt mormânt pentru bunicul dvs., scos din locul inițial de veci, Panteonul din Parcul Libertății, azi Parcul Carol. Cum a fost?
După '90. Pe mine nu m-a deranjat că l-au luat de acolo. Bineînțeles că am suportat eu toate alea. Eu și cu mătușă-mea Tanți i-am făcut crucea lui amărâtu' ăsta. Este la Belu și acolo e și mătușă-mea, săraca, îngropată. Ea a murit acum vreo doi ani. Tot eu am înmormântat-o. Doar eu fac parastase pentru cei din familia noastră.

Oamenii sunt fascinați de cei care au succes, de cei bogați și de cei aflați la putere. Și implicit de aceia care se află în apropierea sau în intimitatea lor. După cele relatate de dvs., nu-i un noroc să ai strămoși iluștri...
Nuu!... În esență, trebuie să-i respecți dacă au făcut ceva util în viața lor, dar tu trebuie să-ți duci viața ta de om normal. M-a preocupat și pe mine personalitatea bunicului și mi-am zis: "Cum o fi fost el ca om?" Eram prea mică să-mi fac o părere despre el când trăia. Și cu toate acestea, cred că era un om foarte inteligent. A fost foarte abil pentru că a dus o politică de ușoară ridicare a economiei pe picioare proprii. E greu ca un om politic să fie considerat o personalitate, să nu fie contestat. A fi factor de decizie în raport cu atâția oameni, după părerea mea, e foarte periculos pentru că nu poți să-i mulțumești pe toți și vrând-nevrând faci rău. El a prins și o conjunctură tare nefericită. Puțini de acum sau de pe vremea lui Ceaușescu s-ar fi înghesuit la politică și chiar pe funcția aceea, în acele momente. Trăind în aceeași casă cu el, cu mama mea, cât eram eu de mică, mi-am pus întrebarea: "Cine dracu' l-a pus pe ăsta, acolo?" Să mă ierte Dumnezeu! Toată lumea cunoscută a vrut să profite, indirect, prin ea care a fost foarte agonisitoare. De fapt, toată lumea converge la el, care a avut un preț în viața lui.

Citiți introducerea acestei cărți aici și o cronică a acestei cărți aici.