Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Miscellanea

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mutaţia valorilor pornografice sau Lungul drum al pornografiei către literatura erotică


Felix Nicolau

19.06.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

Pentru E. Lovinescu pornografia era doar literatură de proastă factură. O pornăciune. Discuţia era transferată, aşadar, pe insula esteticului. Totodată, deschiderea mentală a criticului (cel puţin la nivel teoretic), se vădea a fi una remarcabilă. Dacă peripeţiile sexuale sunt descrise cu artă, atunci nu este nimic de comentat. Parafrazându-l pe Fericitul Augustin, Lovinescu ar fi putut decreta: fă rost de talent şi poţi scrie orice!

Şi Maiorescu, atât de rigid în privinţa "ingredientelor" literare, îl apărase pe Caragiale, considerând că pornografia subterană din comediile lui este firească, atât timp cât pe scenă sunt aduse tipuri umane reale, iar omul nu este perfect.

Mai pudibond s-a dovedit tocmai modernul Călinescu, iritat de prea desele acuplări din Donna Alba, romanul lui Gib Mihăescu. Asta nu l-a împiedicat pe critic să "rateze" la modul genial în roman, dându-i viaţă arhitectului Ioanide, un "Ahile în veşnică expediţie erotică", un "posedat de Eros. Centaurul în cavalcadă".

În epoca proletcultistă apele s-au "limpezit". Erotismul este dezamorsat în artă, trecut cu vederea fiind doar când era vorba de discreditarea unor antieroi burghezi, sceleraţi sau de-a dreptul duşmani ai societăţii multilateral dezvoltate. Întreaga mea adolescenţă a fost o durată a tabuurilor şi-mi aduc aminte de un coleg de liceu "ascultat" la Rebreanu. Elevul cu numărul matricol 263 nu-şi putea depăşi inhibiţiile, deşi încurajat de rânjetul profesoarei de română, altminteri foarte secretară de partid. "Aşa, hai, zi odată ce-a păţit Nadina!". "Ǎăă, în romanul Răscoala un răsculat o..." "Aşa, hai, mă, mai repede!" "Un răsculat, deci, o... o... o... pe Nadina" (pare-mi-se că fuseseră chiar doi răsculaţi). Nici pomeneală să se dezbată în liceu Duduca Mamuca a lui Haşdeu sau Maitreyi a lui Eliade. Poveştile pornografice ale lui Creangă le-am descoperit prin 1993 într-o librărie din Bucureşti expuse la raionul Literatură pentru copii!!! und so weiter.

După Revoluţie era normal să aibă loc o defulare erotică. De aici până la pornografie era cale lungă, însă. Douămiiştii, sub influenţa beatnicilor americani şi a noii literaturi ruse, au fost primii obsedaţi de autenticitatea viscerală şi biologică. Mai puţin sexuală, aş spune. Faptul că necesităţile biologice şi perversiunile de fotoliu, manu propria, au început să fie văzute, a iscat un mare scandal. Mai cu seamă poeţii au înregistrat mediul sordid al căminelor studenţeşti. Sexul şi toate substanţele pe care el le implică au fost, astfel, "poetizate" cu ostentaţie. Era mai mult o frondă şi o recuperare a autenticităţii biologice. Scopul nu era crearea unei literaturi erotice, ci o valorificare a "urâtului" la modul estetic şi un mod de a epata scriitorul îmburghezit. Unii dintre optzecişti şi nouăzecişti, pentru a nu expia, au încercat să se ralieze rapid la noua mişcare (a se vedea violurile lui Florin Iaru şi masturbările cu zidul ale Angelei Marinescu). Cenaclul Euridice a fost teatrul acestei "bătălii colaboraţioniste" între tineri şi bătrâni. Repet, redescoperirea biologicului de către poeţi ca Elena Vlădăreanu, A. Peniuc, Iulian Fruntaşu, Mihai Gălăţanu, Marius Ianuş, Ovia Herbert, Cătălina George şi mai noii Miruna Vlada şi Claudiu Toşa are un caracter de frondă şi de recuperare, fără legătură cu mistica plăcerii combinate cu durerea, aşa cum o văzuse Marchizul de Sade, arhipărintele nostru pornografic.

Antrenament şi călire pornografică

Antichitatea a trăit pornografia ca pură intensificare a plăcerii, ca aprofundare a perversiunii şi ca meserie (destul de onorabilă). Mamele cartagineze îi aşteptau pe marinari pe plajă, oferindu-şi trupul pentru ca, în felul acesta, să le facă zestre fiicelor. Grecii apelau la pederastie la modul paideic, pentru strângerea relaţiilor dintre maestru şi discipol. Hetairele, prostituate de lux, erau mai bine văzute decât metecii, veneticii. Sexul este împletit cu educaţia, cu rafinamentul. Romanii sunt fascinaţi de orgiastic. Măgarul de aur al lui Apuleius musteşte de o sexualitate destrăbălată, intensificată de efectul "drogurilor". În Legile lui Platon Atenianul recomanda iniţierea tinerilor în diverse plăceri, pentru a nu le cădea victime la vârsta cînd vor deţine responsabilităţi politice. Intenţia era tot una iniţiatică - numai cunoscând excesul i te poţi împotrivi. La romani, excesele sexuale, gastronomice şi cruzimea sunt practicate cu un rafinament rămas de pomină. Un comunist chinez, personaj în Condiţia umană a lui André Malraux, propunea "sedarea" ofiţerilor duşmani (din Gomindan) cu ajutorul prostituatelor, întrucât numai aristocraţia romană a fost capabilă să dea curs tentaţiei şi, în acelaşi timp, să se concentreze asupra treburilor statului. Chestie de antrenament-rafinament care, ştim, i-a scos şi pe ei din competiţie, finalmente.

Urmează vremuri ale senzualităţii "oficioase", ascunse. Literatura mai surprinde foarte puţin din exuberanţele carnale. Poezia goliardică, poemele lui Villon dau întrucâtva la o parte perdeaua care maschează deliciile intimităţii. Nici nu se putea mai mult: Tertulian considera că până şi mariajul legiferează turpitudinea, Fericitul Augustin se căia pe patul de moarte că şterpelise un măr în copilărie, Dante cânta o "donna della mente", Petrarca se raporta la o Laură idealizată, nu la o mamă eroină, iar poezia de castel slăvea "l'amour courtois". Până şi Boccaccio era sfâşiat de remuşcarea de a fi scris Decameronul. Şi totuşi, poezia dulcelui stil nou şi resuscitatul nolli me tangere nu constituie decât latura elegantă, care nu anulează violurile comise de cruciaţi pe teritoriu creştin, nici vitalitatea personajelor lui Chaucer, nici sexualitatea contrapusă morţii, aşa cum funcţionează ea în Decameronul. Intrarea în grădinile Armidei se face chiar prin spatele bisericii. Faptul că în Evul Mediu mulţi creştini se feresc din calea păcatului prin castrare (şi în Orbitorul cărtărescian se face referinţă la extazul mistic al castraţilor - dar la ce nu se face referinţă acolo?), nu demonstrează decât acuitatea cu care este resimţită vitalitatea carnală. S-a spus că Occidentul a reprimat literaturizarea iubirii pe latura ei sexuală (vezi Denis de Rougemont, L'Amour et l'Occident, sau Julius Evola, Metafizica sexului), în timp ce Orientul a ritualizat-o, disciplinând-o more geometrico. Nu cred că se poate vorbi de reprimare, cât mai curând de muşamalizare şi de repudiere a ei din operele elevate. Literatura însemnând la acel moment cunoaştere şi sublimare, s-a exercitat o cenzură a pudorii ce a împins vocabularul plăcerii spre simbol.

Abia Renaşterea acceptă realităţile firii, de unde şi realismul lingvistic al unor scrieri. Rabelais este exponenţial în acest sens. Are loc reversul: lubricul, obscenul şi argoul motivează condeiul scriitorului.

Ce rezultă din toate acestea? Un principiu hegelian al neliniştii, das Unruhe Prinzip, în ce priveşte valenţa pornografică a artei. Pornografia poate fi iniţiatică, orgiastică, muşamalizată, aluzivă, explicită, poetică, demostrativ-ostentativă şi experimentală. Conform tipurilor identificate mai sus, vom avea o pornografie pragmatică (a vechilor popoarelor agrare sau a cartaginezilor), una iniţiatică (de tip grecesc), una orgiastică (de tip roman), una ipocrit-sublimată (Evul Mediu, neoclasicismul francez), până la vremurile postmoderne, în care plăcerea este experimentată sub toate formele şi depăşită prin saţietate.

Perversiuni şi sexualitate alternativă în modernism



Cum spuneam, Marchizul de Sade este cel care asociază plăcerii durerea, abandonului extaziat violul. Regimul de carceră favorizează imaginarul pervers. O nouă pornografie ia fiinţă, întrucât este abordată la modul sistematic. Decadenţii rafinaţi ai sfârşitului de secol XIX adaugă la deja experimentatele abordări hedoniste şi sadomasochiste variantele alternative. Ultimei mari răbufniri puritane îi va cădea victimă Oscar Wilde, închis pentru pornografie, ceea ce va duce la moartea lui civilă, apoi la cea fizică. Verlaine şi Rimbaud au scăpat mai uşor. Simbolismul a valorificat senzaţia în defavoarea sentimentului proslăvit de romantici. În secolul al XIX-lea demitizările sunt urmate rapid de remitizări. Victor Hugo a pus boneta roşie pe Bastilia vocabularului poetic, scriitorii victorieni au avut grijă să o dea jos de acolo. Émile Zola este fascinat de tarele ereditare şi chiar sexualitatea îi apare ca fiind grevată de pulsiuni instinctuale patibulare. Cum se întâmplă adesea, femeile sunt cele capabile să înfrunte ipocrizia generală. O fac George Sand şi George Eliot, mai mult în biografie decât în bibliografie, ce-i drept.

Secolul al XX-lea este secolul pornografiei. Pe parcursul său sunt de regăsit toate mutaţiile pornografice pe care le-am menţionat. La ele se adaugă plăcerea experimentului, adică perversiunea. Algoritmul este simplu: în general se încearcă tot ceea ce este repudiat de morala creştină şi interzis de tabuuri: orgia, incestul, provocarea plăcerii sexuale pe orice alte căi decât cea "normală". Mai fuseseră ele practicate şi înainte, dar nu "ordonat" şi la modul experimental. Un nou clivaj între Orient şi Occident: dacă până atunci vesticii distingeau între sentiment şi intensificarea plăcerii sexuale, faţă de orientali, care se străduiau să le îmbine, acum occidentalii sunt obsedaţi de satisfacerea multiplă a instinctului aţâţat artificial. Sentimentul nu mai apare decât ca frustrare ante ori post sexuală (mă rog, în măsura în care se mai poate face o diferenţiere netă între spiritul occidental şi cel oriental).

Maestrul pornografic al modernismului este Vladimir Nabokov, cel care a fetişizat nimfetele. Romanul Lolita se află la originea isteriei pedofile a pornografiei virtuale. Zice-se că autorul Lolitei ar fi fi fost inspirat de Confesiunile sexuale ale unui anonim rus. Anonimul mi s-a părut mai apropiat de pornografia gen Guillame Apollinaire (romanele "pornographiques et alimentaires"), cu încrucişări incestuoase, voyeurism şi voinţa de a penetra tot ce se poate în zona familială. Şi oricum, am senzaţia că pe Anonim îl cam întristează acuplările foc continuu, în vreme ce personajele lui Apollinaire au baterii cu viaţă lungă. Nabokov, însă, transfigurează pornografia în literatură erotică. Intertextualitatea permează necontenit textul său, scenele fierbinţi sunt rare. Dacă ne menţinem au pied de lettre, Lolita nu poate fi transpus decât într-un film softcore. Şocante sunt doar intenţiile lui Humbert Humbert, care rămâne, totuşi, un artist, iar nu un maniac instinctual, cum sunt mulţi dintre eroii lui De Sade. Una dintre aceste intenţii era upgradarea incestului: tăticul vitreg şi-ar dori să procreeze din timp cu pupila sa o Lolita 2, iar când aceasta ar fi fost în pericol de ieşire din perioada de aur a pubertăţii, să obţină de la Lolita 2 o Lolita 3. Astfel, şi-ar fi putut exersa hugoliana "artă de a fi bunic". Pornografia ca program incestuos, consemnat cu un cinism intertextualizat, generează, fără doar şi poate, comicul.

"Inocenţa" pornografiei moderne este verificabilă şi în romanul lui Witold Gombrowitz, Pornografia. Mai bine de 60 de pagini din partea de început a cărţii nu "excită" cititorul în niciun fel. "Filmarea" peisajului rural, în maniera lui D. H. Lawrence, surprinderea unor gesturi cu încărcătură sexuală, derularea monologului interior te fac să te întrebi unde se ascunde impudoarea? Mai poate şoca Henry Miller cititorul postmodern hârşâit într-ale lecturilor perverse? În cele din urmă, atât în Nexus, să zicem, cât şi în Zile liniştite la Clichy sunt de remarcat onestitatea dorinţei şi trăirea estetică a plăcerii. Indiferent că este vorba despre masturbaţie ori despre sexul all-inclusive, senzaţia este plenară şi reflectată adesea la nivel spiritual. Europeanul descoperea sexualitatea ca eveniment public, cotidian şi diurn. Prostituata este, de multe ori, o cariatidă, o întruchipare a perfecţiunii fizice şi, fiind liberă de prejudecăţile burgheze, contează chiar şi în exerciţiul dezbaterii. Amorul se deplasează înspre sexul profesionist care, până la tehnici bine însuşite, cere şi participare sufletească. Noua percepţie asupra sexului public vine tot pe filieră orientală şi se raportează la educaţia gheişelor, care "bandajează" instinctul în dans, muzică şi conversaţie. Shogunul, romanul mamut al lui James Clavell, merită lecturat cel puţin prin prisma aceasta. Ar fi păcat, totuşi, să uităm de curtezanele italiene ale Renaşterii care, la fel, aveau nevoie de o solidă formaţie artistică pentru a-şi atrage clientela.

Tot în modernism apare pornografia scrisă de femei. Cazul etalon este cel al lui Anaïs Nin, iubita lui Henry Miller. Filtrarea artistică a satisfacţiei carnale este şi mai pronunţată. În Delta lui Venus, colecţie de povestiri erotice, Anaïs relatează despre înfometarea scriitorilor din Paris şi hotărârea ei de a accepta comanda unui misterios bătrân ce acţionează prin mandatar, de a scrie literatură pornografică. Comanditarul cere fapte, descriere nudă a descătuşării sexuale. Anaïs, însă, îşi asumă rolul de Şeherazadă şi se declară îngreţoşată de relatarea exactă: "Eram bântuiţi de poveştile minunate pe care nu le puteam spune. Ne adunam şi ni-l imaginam pe acest bătrân, vorbind despre cât de mult îl uram pentru că nu ne lăsa să contopim sexualitatea cu sentimentele şi senzualitatea cu emoţia". O interesează literatura erotică, iar nu pornografia. De aceea, îşi şi populează povestirile cu artişti, capabili să transfigureze sexul în trăire spirituală, fie ea şi perversă. Punctul de pornire coincide cu cel al lui Camil Petrescu, care cerea eroi intelectuali pentru roman.

Literatura erotică se foloseşte de sexualitate doar ca pretext, ca stimulent imaginativ. Substratul ei psihologic este unul romantic, iar intenţia una ontologică. Esenţială este delectarea, juisarea, amânarea tantrică, deci intensificarea. În acest sens se pronunţa şi Mihai Ralea în Explicarea omului: "Omul e un creator de piedici, pentru a-şi înfiripa anumite libertăţi".

Sexualitate cu călăi şi victime - moştenirea modernistă a postmodernismului

Voyeurismul acesta à la Daguerre, este un paradis erotic ce se prăbuşeşte în pandemonium odată cu al doilea război mondial. Lagărele de concentrare şi, ulterior, Gulagul sovietic declanşează bestialitatea. Filmul lui Pasolini din 1975, Salo o le centoventi giornate di Sodoma, parafrază după cartea omonimă a lui De Sade, pune accent pe zona neagră a sexualităţii: sechestrarea, violul, tortura, scatofagia. Perversiunile devin "autentice", în sensul că nu mai produc plăcerea ambilor / multiplilor parteneri. Actul sexual este performat acum de călău / călăi şi victimă / victime. Juisarea călăului este provocată de umilirea victimei. Sadismul ajunge la apogeu şi grădinile Armidei alunecă spre o grădină a deliciilor, în viziunea coşmarească a lui Hieronymus Bosch.

Postmodernismul este durata postexcesului, o epocă postviol. Până şi Charles Bukovski oboseşte să descrie sexul ca automatism. Factotum, Poşta, dar mai ales Femei sunt populate cu apariţii feminine efemere, clasificate după lungimea picioarelor, circumferinţa bustului etc. Ceea ce importă este detaliul, perspectiva de ansamblu rămânând un deziderat. Centrul este ratat din cauza evoluţiei infinite pe orbită. Forţa centrifugă o anulează pe cea centripetă. Insaţietatea, apeiron-ul sexual, provoacă abrutizare şi perceperea plăcerii ca abjecţie. Contorsionat şi tezist în final, romanul Femei sugerează reducerea multiplicităţii iluzorii la unitate. Efectul acumulării de experienţe sexuale inopinat-alcoolizate este, paradoxal, unul comic pentru cititor şi deprimant pentru narator. Poetul Bukovski povesteşte şi mai multe despre acest Falstaff casanovian care, sub masca de miles gloriosus, tânjeşte tot după iubire.

Scena în care bărbatul mult mai vârstnic decât iubita sa îi ingurgitează acesteia menstra (Philip Roth, Animal pe moarte), ar fi şocantă dacă centrul de greutate al cărţii s-ar situa la nivelul acestui gest. Or, scena pornografică este mitizată, făcându-se trimitere la ritualurile magice prin care menstra sau poluţia erau folosite ca poţiuni cu efect seducător asupra unui bărbat, respectiv asupra unei femei. Pentru prejudecata publică, care nu are acces la semnificaţiile prime, totul este şocant. Dar, privind lucrurile în perspectivă diacronică, ne dăm seama de un aspect important: pornografia implică siluire, dominaţie, desconsiderare şi cantonare în trupesc, pe când literatura erotică, deşi poate relua aceleaşi comportamente sexuale, le învesteşte cu o semnificaţie de adâncime, capabilă să purgheze erosul de orice valenţă animalică. Despre două tipuri de sexualităţi scria şi Shakespeare, pomenind la modul sarcastic de "fiinţa cu două spinări", iar apoi descriind atracţia dintre Romeo şi Julieta.

Distincţia este evidentă în romanul lui Pascal Bruckner, Luni de fiere, în care dragostea se sexualizează progresiv, până la fetişizare, coprofagie şi dorinţa partenerilor de a se mutila reciproc. Erosul este demonizat de o posesivitate aberantă. La fel, cunoaşterea celuilalt prin intermediul cărnii degenerează în maltratare atunci când îşi atinge, inevitabil, limitele.

Nu furia cunoaşterii carnale constituie sâmburele dialectic al romanelor lui Michel Houellebecq. Erosul postmodern decade în pornografie întrucât este condiţionat de degringolada fizică. Atât în Particulele elementare, cât şi în Posibilitatea unei insule, mai cu seamă, iubirea este confundată cu prospeţimea senzaţiei. Eros nu se mai poate salva în agape, pentru că omul a devenit un consumator, golit de substanţă ontică. Decupând fragmente de existenţă şi plasându-le între paranteze fenomenologice, nu găsim decât turbarea de a valorifica sexualitatea la maximum: în tinereţe, consumatorul vinde sex, aproape de graniţa dintre maturitate şi bătrâneţe începe să cumpere sex, dacă are cu ce, bineînţeles. Căutarea unui partener nu mai are ca finalitate reîntregirea spirituală a androginului. Nici măcar plăcerea în sine nu mai constituie scopul unei relaţii. Contează doar imaginea, emiterea unui mesaj de potenţă socială: pot să-mi permit un partener! De aici, pe de o parte, fixaţia isterică asupra carcasei, a exteriorului. Pentru continua estetizare plastică a look-ului este nevoie de bani, deci dispare timpul care ar fi trebuit dedicat interiorului. Personajele lui Houellebecq au nevoie de sex ca de un drog - drog pe care îl consumă cu plictiseală, dar care le creează iluzia că încă mai apar, măcar în calitate de figuranţi, pe scena vieţii consumiste.

Intenţiile pornografice ale literaturii române. Epifenomene erotice

Literatura română preia de multe ori avatarurile sexualităţii din marile literaturi şi le localizează. Gestul nu comportă conotaţii negative atât timp cât localizarea şi adaptarea reuşesc să se plaseze cel puţin la nivelul modelului.

Polii modernismului în această privinţă sunt Mircea Eliade, Eugen Barbu şi Nicolae Breban. Dacă în Groapa şi în Princepele se face simţit orgiasticul, în Don Juan şi în Pândă şi seducţie (ca să citez titlurile cele mai fierbinţi) predomină erotismul. E. Barbu foloseşte scenele pornografice pentru a caracteriza anumite categorii sociale. Breban îşi pune mereu eroii să-şi ceară scuze pentru aluziile sexuale - de argou nici nu mai poate fi vorba, în atari condiţii. Şi totuşi, viziunea lui Breban este constant senzualistă, erotismul constituind o dominantă a relaţiilor umane. Impresia este de "obsesie pudică", pe când Barbu mizează doar pe puseuri sexuale, absorbite în magma intrigii (la fel vor face şi Marin Preda sau G. M. Zamfirescu). Nici homosexualitatea lui Messer Ottaviano nu reprezintă decât un adjuvant la construcţia personajului. Sexualitatea rămâne un epifenomen.

Un optzecist postmodernist - aşa cum se consideră el însuşi - ca Mircea Cărtărescu se forţează să recapituleze în Orbitor toate ipostazele erotice şi pornografice din literatura română şi nu numai. Rezultatul este un soi de condens mitologizat, saturat de erotism, dar uscat din cauza scriiturii hiperintelectualizate. E ca şi cum ai sparge un tabu, apoi te-ai ruşina de ce ai făcut. Ajungem iarăşi la dihotomia animus-anima. Important este sexul psihic, nu cel biologic. Anima va tinde să poetizeze pornograficul până la a-l sublima în erotism. Animus este fascinat de sexualitatea în sine.

Probabil că cea mai erotică scriitoare a postmodernismului românesc este Ruxandra Cesereanu, adâncind urmele lăsate de tânăra Hortensia Papadat-Bengescu. Marca scrisului ei este erotismul iniţiatic şi flirtul cu pornografia. Cele mai noi scrieri ale autoarei, Submarinul iertat (în colaborare cu Andrei Codrescu) şi Naşterea dorinţelor lichide, oscilează între erotica exemplară, mitică, şi jocul sexual intelectualizat. Or, erosul desfiinţează intriga, discursivitatea, şi împinge proza spre gratuitatea poeziei. La fel se întâmpla în Adela lui G. Ibrăileanu sau, mai aproape de noi, în Sexagenara şi tânărul a Norei Iuga. Doar că la aceşti doi scriitori ceea ce contează este neîmplinirea erotică cauzată de diferenţa de vârstă. Cronos intervine ca un declanşator de hybris.

Multdiscutatul conţinut pornografic al noii literaturi române este o fantomă apărută brusc pe scena unei opere cu montări cuminţi. Intenţia teribilistă este evidentă, dar este măcinată din interior de o preţiozitate dusă ultra crepidam. Teama de a nu fi suspectaţi de strategii comerciale îi face pe junii scriitori, majoritar absolvenţi de Filologie, să devieze înspre metapornografie. Asta când nu poetizează sau intertextualizază peste măsură. Fişă de înregistrare a Ioanei Baetica debutează cu "romanul fracturist: Pulsul lui Pan, având ca incipit un citat din Faulkner. "Voyeurismul ingenuu", înghiţirea spermei şi a părului pubian sunt cele mai tari faze, subsumate, în cele din urmă, procreaţiei nesatisfăcute. Pianissimo pune în mod vag problema lesbianismului. Tema va fi preluată şi de Cecilia Ştefănescu în Legături bolnăvicioase, roman cu ape liniştite şi vocabular demn. De altfel şi prefaţatorul Fişei de înregistrare, Liviu Antonesei subliniază "rafinamentul construcţiei", deci forma care temperează virulenţa fondului. Acelaşi critic se declara fascinat de romanele lui Alexandru Vakulovski, Pizdeţ, Letopizdeţ şi Bong. Într-adevăr, aici sunt de regăsit inserţii pornografie, textura acestor opere fiind însă una beatnică, focalizată pe anarhismul violent şi lehamitea incitată cu droguri.

Considerată o douămiistă comercială şi în consecinţă renegată de generaţie, Claudia Golea vizează în mod direct pornografia. Vizează, însă nu o dezvoltă. Planeta Tokyo pune la treabă pornografia în calitate de pigment capabil să înteţească pitorescul unor intrigi plasate în geografii extrem-orientale. Urmaşă a lui Mircea Eliade, Claudia Golea rămâne cel mai adesea blocată la nivelul unui pitoresc facil, fără deschidere către erotismul exotic.

În prefaţa la pe bune/pe invers, romanul lui Adi Şchiop, Costi Rogozanu evidenţiază modelul grunge, "cel care se opunea tăticilor rockului, cu plete în vânt", "o rezistenţă calmă faţă de modelele culturale dure". Un roman în care se tratează despre homosexualitatea asta virtuală - de homosexual fără experienţe sexuale", totul ambalat în discuţii despre Jean Baudrillard şi Thomas Mann. Cronica unei devieri sexuale anunţate - adică sugestie seminarizată.

Intelectual este şi Muiuţ, naratorul din 69, romanul lui Ionuţ Chiva. Muiuţ începe prin a se masturba intens, apoi, pe parcurs, îşi diversifică activitatea de voyeurist. Mircea Martin remarcă, totuşi, că "micul Burroughs" scrie despre plictis, "oboseala de a trăi, greaţa, dezgustul faţă de viaţă şi faţă de sine". Până şi sexul este perceput ca un protest sau ca o defulare. Eroul cinic cu limbaj dur (Chiva şi Vakulovski sunt adevăraţi la capitolul acesta), este de fapt un fragil sensibil, un Haulden Caulfield aruncat în menajeria umană. Să discutăm despre literatura erotică în acest caz ar însemna să ne învârtim fără rost pe şoseaua de centură.

Pornografie în stare pură există în Belle de nuit. Aventurile intime ale unei prostituate bucureştene, adaptare după londoneza Belle de jour. Protagonista, deşi se declară nimfomană şi îşi vinde nurii pentru a-şi cumpăra delicatese şi haine de firmă, suferă de metehne comune personajelor literaturii douămiiste: "am renunţat la Patapievici şi Liiceanu în favoarea lui Dolce şi Gabana". Cartea este îmbibată de un umor previzibil şi se vrea cronica fără sens de masivă a high-life-ului bucureştean. Nimfomana, şi ea filoloagă, bineînţeles, experimentează toate situaţiile şi poziţiile sexuale posibile. Personajul în sine este neverosimil la modul amuzant: e de ajuns să intre în casa unui pervers bătrân şi bogat pentru a recunoaşte autorii tuturor tablourilor de pe pereţi. Dar subiectul cărţii este realmente sexul. Un îndreptar sexual cu tentă literară.

"Ilegaliştii"

Probabil că cea mai curajoasă editură în acest sens este Brumar. Aici a apărut Infernala comedie, colecţia de sonete pornografice a lui Emil Brumaru. Trecută sub tăcere de mulţi, citită cu nesaţ de şi mai mulţi, poezia aceasta, în pofida manierismului ei, pune bazele unei pornografii savuroase prin imaginaţie, limbaj, delicateţe şi umor.

Două romane ale editurii Brumar sunt necesare eseului de faţă. Abisex, romanul lui Sorin Delaskela, foarte bine scris, cu profunzimi şi fineţuri ce fac ca atenţia cititorului să devieze dinspre peregrinările sexuale ale agentului imobiliar înspre arta prozei. Aici se vede cel mai bine că stilul bine conturat şi construcţia impecabilă "iau faţa" pornografiei. Poate aşa se explică şi de ce filmele XXX, hardcore, au la bază un scenariu primitiv. Nu trebuie să raţionezi, ci doar să te laşi excitat de scene fără înlănţuire cauzală.

Noul guru al pornografiei naţionale este însă Alex Tocilescu, autorul romanului Carne crudă. Dicutând cu Robert Şerban, editorul cărţii, acesta îmi spunea că provocarea sexuală a paginilor este serios contracarată de umorul naratorului. Cu adevărat, episoadele scurte şi nervoase din care este alcătuit romanul se termină adesea în poantă. Pornograficul, totuşi, este cel care primează. Povestea Danielei şi a lui Emil seamănă cu cea descrisă şi de Bruckner. Doar că aici perversiunile nu sunt duse până la coprofagie şi mutilare reciprocă. Sexul în grup este responsabil pentru anemierea sentimentului şi pentru tristeţea carnală. La un moment dat, Emil chiar observă că gura Danielei este tristă ca gura unei curve. Dar până şi în cel mai dur roman pe această temă patina iudeo-creştină este vizibilă în strangularea iubirii de către "păcat".

Am putea conchide că pornografia este "păcătoasă", în timp ce erotismul este "firesc", de unde şi şansele lui crescute la happy-end. Literatura română este bogată în scene pornografice inserate în intrigi care se îndreaptă în cu totul alte direcţii. Erotismul, ingredient atât de fertil pentru artă, cere rafinament şi se află încă la început de drum. Este literatura noastră una pudică? Nu ştiu! Ştiu doar că sexualitatea este folosită de cele mai multe ori doar ca un cârlig pentru înhăţarea cititorului. Un cârlig fără momeală, aşa cum este Erotikon, simpaticul volum al lui Liviu Bleoca, în care titlul promite altceva decât conţinutul. Şi cum zicea cineva: dacă te ascunzi şi nu te caută nimeni, nu înseamnă că eşti ilegalist. Un fel de cauzalitate cazuală?

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • Pornografie la Caragiale?
    clufi, 22.06.2010, 12:11

    Multumesc pentru articol, l-am citit cu interes, dar n-am inteles unde se afla "o pornografie subterana" la Caragiale.

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Hey, Ron! (poveste la Poveste pentru Maria), Marius Constantinescu, pe marginea lansării unei cărţi de Ioana Bâldea Constantinescu (4.8/5 - 8 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Două certitudini, Argentina Firuță (5.0/5 - 3 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro La bucătărie, Andrada Ionescu (5.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Gume de mestecat din cer, Andrada Ionescu
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Marea istorie se scrie chiar în timpul nostru, Ana Damian (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata autoficţiuni
Sageata Pentru cine bat străzile
Sageata Înaltă ordine de idei
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata Respiraţie sub apă
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata Praful de pe tobă
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Totul pe alb
Sageata Autorul


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer