Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Jurnalism  Sageata  De locuit şi povestit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Parcelarea Fabrica de Chibrituri: Monopolurile statului şi dezvoltarea zonei industriale Filaret


Răzvan Voinea, Dana Dolghin

11.01.2014
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Regia Monopolurilor Statului continuă politica de construire a imobilelor pentru proprii angajaţi, începută prin parcelarea Belvedere (1912). În aceeaşi perioadă, RMS în colaborare cu Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine parcelează un nou teren pentru angajaţii celorlalte fabrici aflate sub directa administrare a Regiei Monopolurilor Statului: Fabrica de Chibrituri, Fabrica de Timbre, Imprimeriile Statului. Păstrând principiul plasării acestor locuinţe în imediata vecinătate a Fabricilor, iniţiatorii acestui proiect decid construirea imobilelor lângă gara Filaret, în zona industrială a Bucureştiului.
 
Contractele de cooperare dintre cele două companii nu sunt identificabile în arhive, însă putem presupune că sunt asemănătoare celor semnate împreună cu Manufactura de Tutun. Lucrările au fost demarate pe terenul de lângă Fabrică, pe străzile ing. Dumitru Teodoru, Roznov, Dăişoara, Silexului (unde se remarcă şi platanii aduşi o dată cu ridicarea caselor, fapt ce aseamănă această stradă cu strada Lânăriei), Constantin Miclescu. Anul demarării construcţiilor lipseşte atât din articolul lui Cincinat Sfinţescu din Urbanismul (1933) cât şi din raportul pe care această instituţie îl trimite Mareşalului Antonescu în 1942. Singurele indicaţii legate de periodizare sunt menţionate de arh. Statie Ciortan: "tot înainte de război s-au construit case pentru personalul Fabricii de Timbre de la Filaret, unde se adăpostesc funcţionarii şi lucrătorii fabricii, precum şi alţi funcţionari de la Imprimeria Centrală şi Monitorul Oficial."[i] Cum acestea nu apar pe harta lui Sfinţescu (datată 1930), considerăm că, deşi parcelarea şi construcţia primelor case s-au început înainte de război, zona a fost finalizată în anii treizeci. Cincinat Sfinţescu prezintă planul unei locuinţe din parcelare, acestea fiind cel mai probabil deja proiectate şi executate. De altfel, harta Bucureştiului de la sfârşitul anilor treizeci prezintă străzile numerotate cu litere, nu cu nume, o posibilă indicaţie a faptului că parcelarea fusese dată în folosinţă relativ recent.
 
De altfel, plasarea construirii în anii treizeci este parţial confirmată de actualii proprietari. În anul 1929, Suedia împrumutase statul român cu 28 milioane de dolari, în schimb România cedând monopolul asupra producţiei de chibrituri. Acest monopol fusese instituit încă din 1887, statul fiind unicul producător şi distribuitor al resurselor precum petrolul, sarea sau chibriturile, administrându-le prin Regia Monopolurilor Statului. Astfel, Fabrica de Chibrituri (fiind deţinută de R.M.S.) a fost cedată Suediei. De aici şi confuzia locatarilor care afirmă că imobilele au fost construite de suedezi, datând astfel momentul construirii în anii treizeci. Este necesară o observaţie în legătură cu un tipar al memoriei, consemnat în cazul locuinţelor sociale bucureştene, anume că acestea au fost construite de străini (invocat de cele mai multe ori ca o motivaţie pentru durabilitatea, calitatea şi inovaţia proiectului în context românesc) fie ei englezi, ruşi şi nemţi în Drumul Sării - Lupească, canadieni şi americani pe strada Lânăriei sau nemţi în cartierul Belvedere.
 
Cum arăta zona în anii '30? Era o zonă industrială în plină dezvoltare, susţinută de traficul mărfurilor din gara Filaret, ce continua pe căile ferate secundare care legau gara de fabricile de pe Dâmboviţa (trecând pe strada Lânăriei), de Fabrica Franck sau de Fabrica de Ulei Phenix. Nu întâmplător zona este aleasă pentru construcţia de locuinţe sociale, mai întâi pe strada Lânăriei, ulterior pe Candiano Popescu (1911) şi Şerban Vodă (1913), şi în anii '30 pe şoseaua Viilor. Paralel cu aceste proiecte executate de stat, tot pe şoseaua Viilor, mai exact pe actuala stradă Învoirii, Fabrica de Ulei Phenix construieşte unele dintre primele proiecte de locuinţe ieftine din Bucureşti destinate propriilor muncitori (1893). Pe lista monumentelor istorice această parcelare este denumită (imprecis) Parcelarea Fabricii de Chibrituri, are codul B-II-s-B-17922 şi este datată la sfârşitul secolului al XIX-lea.

În această zonă se aflau şi Monetăria Statului, Fabrica de Chibrituri şi Fabrica de Timbre. Conform lui Liviu Chelcea, anul de construcţie al Fabricii de Chibrituri a fost 1879. După instituirea monopolului asupra producţiei de chibrituri, statul a răscumpărat această fabrică, continuând să o modernizeze. În prezent, "fabrica de chibrituri constituie [...] un ansamblu arhitectural absolut remarcabil şi bine păstrat, cu căi ferate Decauville şi cu multe detalii de la începutul secolului XX păstrate bine."[ii] Prezentul fabricii este sumbru "deşi putea produce până la 250 milioane de cutii de chibrituri anual, în prezent şi-a încheiat activitatea, trăind din închirierea spaţiului".[iii] Lângă Fabrica de Chibrituri se află şi Fabrica de Timbre, despre care Chelcea menţionează că "a fost modernizată în 2004, o parte din echipamentul vechi fiind conservat pentru a fi predat Muzeului Poştei, aflat în clădirea MNIR. Este probabil unul dintre puţinele cazuri în care o fabrică a avut reprezentarea valorii instalaţiilor vechi şi le-a transmis unei instituţii de conservare.[iv]

Tipul special C1, folosit în parcelare
 
În memoriul pe care Ion Antonescu îl primeşte de la Casa Autonomă a Monopolurilor în anul 1942, directorul instituţiei afirma că "plasarea cartierelor Filaret şi Belvedere a fost dictată de necesitatea de a avea grupaţi cât mai aproape de Fabricile de Timbre, Chibrituri şi Tutun, pe lucrătorii şi funcţionarii respectivi"[v].

În timp ce Societatea Comunală pentru Locuinţe Eftine diversifică tipurile de case pe care le proiectează, RMS şi CFR preferă anumite tipuri speciale pe care le întrebuinţează. Este cazul parcelării Fabricii de Chibrituri, pentru care SCLE proiectează tipul C1 cu trei camere la parter, două la etaj şi baie, cu suprafaţa de 55 m.p., grupate câte două, uşor observabile pe harta actuală a parcelării. Raportul pe care CAM îl trimite lui Antonescu menţionează că "toate locuinţele au instalaţie electrică de lumină, apă curentă şi canal; o foarte mică parte din ele au băi"[vi], "au curţi şi grădiniţe individuale variind între 100 şi 400 mp, iar aleile şi spaţiile verzi comune au la Filaret 8.000 mp."[vii]
 
În memoriu sunt prevăzute şi normele pentru intrarea în posesie a unei locuinţe: "venitul total al solicitantului şi familiei sale, numărul copiilor, vechimea în serviciu, calificaţia funcţionarilor şi gradul său, aşa că repartizarea să se facă ţinând seama pe de o parte de aportul ce-l aduce solicitantului Administraţiei, iar pe de altă parte celor mai împovăraţi cu sarcini familiare şi cu venituri mai reduse."[viii] Sfinţescu menţionează că la nivelul anului 1932 o locuinţă "cu etaj, jos sufragerie, bucătărie şi cămară, iar sus două dormitoare şi baie costa 320.000 lei"[ix] Comparat cu salariul mediu al unui muncitor estimat la aproximativ 2.250 lei (1929), concluzionăm că locuinţele sunt încă greu accesibile muncitorilor. Conform unei liste[x] cu cei 639 funcţionari Ministerului de Finanţe care au fost beneficiat de locuinţe sociale, observăm că pe strada Fabrica de Chibrituri locuiau aproximativ 20 de funcţionari.


[i] Statie Ciortan, Locuinţe pentru funcţionarii Ministerului de Finanţe, în "Locuinţa în România", (1933 ?)
[ii] Liviu Chelcea, Bucureştiul postindustrial: memorie, dezindustrializare şi regenerare urbană, Bucureşti, Polirom, 2008, p.123
[iii] Chelcea, p.125
[iv] Chelcea, p.126
[v] C.A.M.R.R. - Direcţia exploatărilor Industriale, serviciul Administraţia Bunurilor, Memoriu, Memoriu (adresat Mareşalului Ion Antonescu), fila 286, fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, ANIC
[vi] Memoriu, p.285
[vii] Memoriu, p.286
[viii] Memoriu, p.287
[ix] Cincinat Sfinţescu, Societatea Comunală pentru Locuinţe Ieftine şi realizările ei, Bucureşti, revista Urbanismul, nr. VI/1933, p.285
[x] ANIC, Dosar 16/1914, Casa de Credit a Funcţionarilor din Ministerul Finanţelor.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer