Experienţe
Ion Indolean: Propun să începem abrupt, cu o întrebare tip, ca să o bifăm. Ce înseamnă 10 pentru Film pentru cariera ta?
Csilla Albert: Când m-a sunat Ileana (Cecanu - coordonatoarea programului 10 pentru Film din acest an, n.a.), a fost super. Nu am chiar urlat, dar eram foarte fericită şi nu neapărat pentru carieră. Nu mă gândeam aşa, "vai, ce pas mare pentru cariera mea", dar e senzaţia asta că ieşi din casă, vezi cam cum e, cam cum mă manifest eu, ce o să se întâmple. Acum, nu ştiu dacă asta înseamnă neapărat că voi juca în filme. Nu pentru asta, ci pentru faptul că e o altă lume, eşti cu oameni, este curiozitatea asta. Şi o să profit de fiecare moment şi o să fac tot posibilul să fur tot ce se poate din industria asta şi din tot ce înseamnă actorie de film.
I.I.: Apropo, tu cum vezi diferenţa între actoria în teatru şi actoria în film?
C. A.: Am foarte puţină experienţă în film, nu mi-e jenă să zic asta. Întotdeauna am avut senzaţia că a lucra în film e ca în teatru când primeşti un rol mai mic şi trebuie să arăţi tot ce ai în acele două-trei momente în care ai posibilitatea să îţi faci treaba. În film, asta am simţit, că totul e foarte comprimat.
I.I.: Pe de altă parte, în cinemaul românesc (şi nu numai), actorii care au roluri mai mici tind să le exagereze, ca să se remarce în alea două scene, să îi vadă lumea. Cred că trebuie să şi găseşti dozajul potrivit.
C. A.: Cred că, cuvântul potrivit este încrederea, faţă de tine şi faţă de regizor. Dacă cel care e în spatele camerei are timp, are răbdare, să te conducă pe tine, ca actor, până la acel stânga împrejur care să fie chiar ce trebuie.
I.I.: Ce presupune, dincolo de aspectele profesionale, să fii actor?
C. A.: Să fii actor presupune o deschidere faţă de lume, faţă de oameni, o curiozitate faţă de lumea în care trăim. O gândire în profunzime, o înţelegere a ceea ce gândeşte fiecare. Contează foarte mult.
I.I.: Tu, ce îmi spui acum se referă la toate meseriile umaniste. Puţin mai specific, ce ai răspunde?
C. A.: Uite, un om care lucrează într-un mediu obişnuit, la şase seara se duce acasă şi totul e ok. Un actor, la şase seara se duce la muncă, deci are un alt ritm, îşi construieşte în alt fel ziua, altcumva îşi dozează energia. La zece, când e gata spectacolul, eu nu mi-am lăsat personajul în garderobă; îl iau cu mine. Întotdeauna, părinţii mi-au spus că actorii dorm foarte mult şi, într-un fel, au dreptate, pentru că avem nevoie de energie atunci când ceilalţi oameni nu mai au.
I.I.: Mergând pe firul promovării imaginii în lumea artistică, cât de normal ţi se pare că succesul poate fi legat de un PR bun într-o măsură chiar mai mare decât valoarea reală a unui anumit artist sau, cum se spune mai nou, a unui prestator de servicii artistice, culturale?
C. A.: Eu cred în muncă. Sunt actriţă la un teatru minoritar, iar comunitatea e mică. Sigur că avem mulţi spectatori români, care sunt foarte deschişi la ce se întâmplă la noi.
I.I.: Cred că întrebarea s-ar potrivi mai bine în zona teatrului independent.
C. A.: Da. Am luat parte la proiecte independente şi am simţit că e o foarte mare deschidere şi e un grup de spectatori foarte închegat, foarte implicat în chestia asta. Acolo, chiar că aşa e, contează promovarea.
I.I.: Într-un interviu acordat Mirelei Sandu, cu referire la Unchiul Vania montat de Andrei Şerban, spuneai că vei putea spune mai exact după un an cu ce ai rămas după experienţa aceea. Deci, cu ce ai rămas?
C. A.: În zece zile, am intrat în rol, era totul foarte comprimat. Era ca un workshop, mi-a prins foarte bine, pentru că am lucrat într-un alt fel decât lucrez în general.
I.I.: Te-a scos din zona de confort?
C. A.: Exact. Şi din asta am învăţat foarte mult, să nu fiu aşa de confortabilă. Mi-a prins foarte bine. Şi cred că şi la film este la fel, nu ai aşa mult timp.
Raportări la artă
I.I.: Crezi în valoarea în absolut în ceea ce priveşte un act artistic?
C. A.: E o întrebare foarte grea, pentru că valoarea asta, mai ales în arta teatrală, e foarte subiectivă. Pentru tine, ceva are valoare, pentru mine, nu. E foarte discutabil. Şi plus că putem avea zile mai proaste. Depinde foarte mult de moment. Eu sunt genul de om care nu vrea neapărat să îşi facă o imagine, nu îmi place chestia asta de împachetare frumoasă a unui lucru.
I.I.: Într-un alt interviu, cu tentă mai generalistă, spui un lucru cu care sunt total de acord, că clădirile vechi pe care le are Clujul, ar trebui să fie renovate şi respectate şi că ai senzaţia că bunul gust e pe cale de dispariţie. Asta aş îndrăzni să spun că este o problemă generalizată, în România, facilitată de mai mulţi factori: lipsa de educaţie, lipsa banilor, şi altele, nu vreau să insist pe subiect. Te întreb doar, ce părere ai dacă cineva ar spune că şi arta cunoaşte acelaşi fenomen, cu excepţiile de rigoare, anume că bunul gust e pe cale de dispariţie. Deci, să formulez mai clar, că arta s-a vulgarizat, că de multe ori a deviat de la ce a fost şi de la ce ar trebui să fie, că s-a înlăturat un sistem de valori.
C. A.: Ce ar trebui să fie arta?
I.I.: Un mijloc care să supună nişte probleme celui care o consumă.
C. A.: Şi ce înseamnă vulgarizarea artei?
I.I.: În câteva cuvinte, faptul că arta şi-a pierdut din seriozitate şi din valoare, că nu mai e acel obiect de nepus la îndoială, de neatins; acum, oricine poate fi artist, orice poate fi artă.
C. A.: Mai demult, televiziunea avea alt rol, a scrie o scrisoarea avea un cu totul alt rost. Deci, nici arta nu mai poate avea aceeaşi menire. Acum, cred că arta se naşte în tine. În lumea actuală, arta nu mai are o menire, să transmită... dacă te-a atins e ok, dar nu mai cred în sarcina mare care trebuie îndeplinită de artă. Şi nu cred că artă se vulgarizează. Ce cred e că lumea s-a schimbat, sunt mai multe spectacole, mai multe filme, mai multe posibilităţi. Sigur, unele sunt mai proaste, altele mai bune, dar tu, spectatorul, alegi. E bine că avem posibilitatea să facem mai multe lucruri, că nu e neapărat un singur tipar.
I.I.: Sigur că toţi pot să facă un film, să creeze un produs artistic, dar unii fac concurenţă fără să investească timp şi pregătire în acel act artistic. Deci, te întreb dacă eşti de acord cu democratizarea artei?
C. A.: Putem face mult şi din acel mult să ne iasă ceva ok sau să facem puţin şi de valoare. Aceste două concepţii sunt acolo să fie alese. Dacă e vorba despre munca mea, eu tind să accept mai mult, să fac şi prostii, şi să greşesc, dar ştiu că din zece iese măcar o dată ceva care să fie aproape de mine. Sigur, valoare vrem să facem, dar nu zic nu la chemări, las uşile deschise. Îmi place că e mare oferta, în absolut orice domeniu, iar eu aleg ce să ascult, ce să văd, unde să merg. Sigur, simt o presiune, dar sunt optimistă.
I.I.: Deci tu crezi în deconstrucţia actorului, artistului?
C. A.: Da.
I.I.: Dar care e probabilitatea, procentual vorbind, ca unul care nu e pregătit într-o meserie să facă un lucru bun în acea meserie? Că pornisem de la clădirile vechi, lăsate în paragină. Din câte am dedus, eşti de acord cu clădirile vechi, făcute de oameni care se pricepeau, şi nu eşti de acord cu clădirile noi, făcute de oameni care nu au respect pentru armonie.
C. A.: Cu ce nu sunt de acord este relaţia asta. Adică, dacă ai o clădire veche, lăsată să cadă tencuiala, şi pui lângă o bancă, cum arată? Există în Cluj, facultate de arhitectură. Cine ajunge să decidă ce fel de clădiri se construiesc? Trebuie să existe un echilibru.
I.I.: De asta am şi propus discuţia asta, pentru că, la fel ca în societate, şi în artă există riscul de a se duce totul în derizoriu. Dacă nu eşti foarte productiv, chiar dacă eşti valoros, poţi ieşi de pe piaţă. Adică, trebuie să faci mai multe acte artistice în acelaşi timp sau să lucrezi pe lângă interesele tale, ca să îţi poţi finanţa proiectele artistice. Cred că, din păcate, arta a devenit o muncă ca oricare alta, nu mai are strălucirea aia pe care o avea.
C. A.: Cred că pe o durată mai lungă, încercările lipsite de valoare nu vor rezista. Faptul că eşti devotat teatrului, asta te ţine, asta te validează. Rămânând la paralela cu arhitectura, aşa repede cum sunt construite clădirile noi, la fel pot să şi dispară. Contează foarte mult baza profesională a unei persoane, iar la un artist contează să aibă chemare. Sigur că poţi să faci un lucru şi fără chemare, dar nu o să îţi iasă la fel.
I.I.: Am observat că, în teatru, ca în orice altă artă, există două tendinţe de montare a operelor clasice: prima e rămânerea la clasicism, a doua constă în reinterpretarea în cheie modernă a acestor piese. Pentru tine, există o tendinţă pe care o preferi, sau fiecare spectacol are propriul lui drum şi, deci, generalizările nu îşi au rostul?
C. A.: Nu merită să generalizăm. Cred că orice formă de artă trebuie să îşi găsească dialogul cu oamenii, cu lumea reală, indiferent ce limbaj alege. Sinceră să fiu, eu mă feresc de teatrul "album", asta nu însemnă că nu îmi place să joc în costume de epocă, dar cred că trebuie să mergem deodată cu lumea asta. Trebuie să vedem cum ne regăsim noi într-o poveste scrisă acum o sută cincizeci de ani.
I.I.: Aş dori să încheiem, cum am început, cu o altă întrebare tip. Ce îţi propui pentru viitor?
C. A.: Încerc să nu îmi propun nimic, să nu îmi fac planuri mari. Când mi-am dorit ceva foarte mult, întotdeauna nu mi-a ieşit, aşa că ce îmi vine, accept. Îmi propun să mă simt foarte bine la TIFF şi să profit de toate ocaziile, să stau cât mai mult cu aceşti oameni, să intru la tot ce pot. Mai mult decât atât, nu îmi doresc. Ce vine, accept cu mare drag.
(foto: Biró István şi arhiva personală)
Csilla Albert
Data naşterii: 19 septembrie 1980
Este absolventă de actorie a Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (Clasa profesorului Boér Ferenc). Din 2003, e membră a companiei Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. A jucat în spectacole regizate de Tompa Gábor, Andrei Şerban, Alexandru Dabija, Silviu Purcărete, Hatházi András şi alţii. A fost nominalizată, în 2014, la premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru rolul lui Esther din spectacolul Viktor, avagy a gyermekuralom / Victor sau copiii la putere de Roger Vitrac, regia Silviu Purcărete.
Csilla Albert a fost selectată în programul 10 pentru Film din cadrul TIFF 2015, care îşi propune să pună zece actori de pe scenele româneşti în contact cu profesionişti din lumea filmului. Cei zece actori selectaţi în 2015 sunt: Alexandru Ion, Ali Deac, Ana Covalciuc, Csilla Albert, Erzsébet B. Fülöp, Irina Drăgănescu, Lucian Teodor Rus, Ruxandra Maniu, Silva Helena Schmidt, Réka Szász.