Deși nu ne vorbim și nu ne vedem prea des, rămâne mereu în sufletul meu și mă bucur să o văd strălucind și făcând cu pasiune ceea ce îi place cel mai mult.
Ana Sabina State: Cum era Sara când era mică? La ce visa și cât din lumea ei de atunci seamănă cu cea de acum?
Sara Cuncea: Era veselă mereu, asta știu sigur. Până la 18 ani sunt sigură că Sara nu a știut ce înseamnă supărare, tristețe, oboseală. Visam la multe. Visam în primul rând să ajung mare, visam la Făt-Frumos pe cal alb, la lucruri din astea care s-ar putea numi superficiale.
Nu vreau să sune clișeic, dar cred că singurul lucru la care visam și care s-a și îndeplinit este treaba asta cu actoria, pentru că de mică am hotărât, în adâncul meu, că asta este meseria pe care vreau să o fac și uite că o fac.
A.S.S.: Ce rol joacă iubirea în viața ta?
S.C.: Iubirea în viața mea - cred că tot. Adică poate sună cumva la prima mână, dar nu aș putea să trăiesc fără iubire, nu sunt un om împlinit dacă nu simt că sunt iubită și nici dacă nu dăruiesc la rândul meu. Iubirea și Soarele sunt două lucruri de la care mă încarc cel mai des. Cred că cel mai frumos lucru e să fii iubit și că atunci când îți e greu, să știi că ai acolo un om care te iubește și pe care îl iubești și să stai lângă el. Iar ca să dezvolt puțin, mă întorc la copilărie; de mică am fost crescută cu iubire, cu ideea de "iubește și iartă" și probabil de asta este atât de prezentă în viața mea. Nu sunt o persoană foarte caldă și deloc romantică și nu știu real cum să reacționez la afecțiune, cred că este singurul lucru care mă blochează. Însă în același timp, sunt "dependentă" de iubire: dacă nu simt că sunt iubită sau dacă nu ofer iubire, mă pierd, mă dezechilibrez.
A.S.S.: 2022 pare a fi un an special pentru tine. Tocmai ce ai jucat pe scena Teatrului Național într-o producție importantă, Pescărușul în regia lui Eugen Jebeleanu. Cum a fost pentru tine experiența de lucru la spectacol și ce lecții ai învățat de acolo?
S.C.: Clar e un an minunat pentru mine. Rămăsesem fără speranță după anii de pandemie, iar acum este minunat ce mi se întâmplă pe toate planurile, mai ales această oportunitate care mi s-a oferit, care este foarte importantă pentru cariera mea. E un debut la care, cred eu, toată lumea visează. Și eu visam la el și e fascinant să vezi cum ceea ce visezi și îți dorești se întâmplă în realitate. Experiența cu Pescărușul - ca să folosesc o expresie a generației noastre - a fost "ca lumea rău de tot". Vorbeam și cu Eugen [Jebeleanu] că perioada asta pentru mine a fost o etapă de maturizare atât profesională, cât și personală. Mai ales după ce am terminat facultatea, aveam nevoie de cineva ca Eugen care să mă ajute să îmi împrospătez skill-urile.
Am cunoscut o echipă minunată, actorii, scenograful, Eugen și toți ceilalți- o echipă extraordinară cu care m-am împrietenit și care o să îmi rămână mereu în suflet. A fost o experiență grea, într-un sens pozitiv, care mi-a dat de gândit și care m-a făcut să muncesc și să îmi dau seama că nu mai e de joacă, că nu mai sunt la licență la facultate, ci într-un cadru profesionist unde trebuie să fiu și eu profesionistă. Am învățat să îmi ies din zona de confort, să respect un program și niște oameni, să respect ce mi se zice, să mă duc acasă să "îmi fac temele". A fost pentru mine un soi de armată, nu știu dacă e chiar cuvântul potrivit, dar proiectul ăsta m-a obligat să îmi formez o disciplină a actorului diferită față de cea din școală, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Din punctul ăsta de vedere a fost o gură de aer. Am învățat foarte multe de la toți oamenii pe care i-am întâlnit și țin să le mulțumesc enorm tuturor.
A.S.S.: Cum reușești să fii sinceră pe scenă?
S.C.: E ciudat să zic despre mine că reușesc să fiu sinceră pe scenă, e ca și cum sunt întrebată dacă am jucat bine în seara asta. Nu cred că sunt în măsură să îmi dau seama, plus că eu mă evaluez mult mai tăios decât ar face-o cineva din exterior. Cred că ptintr-o relația onestă cu profesia reușesc să aduc o parte din sinceritatea mea și iubirea față de meserie și pe scenă și realmente să mă transpun și să pun din încărcăturile mele personale în fiecare rol pe care îl construiesc. Cred că ăsta e aportul pe care pot să îl aduc legat de sinceritate. Atâta timp cât nu mă mint pe mine, nu mint nici spectatorii. Cred că cel mai important e să fiu sinceră față de mine, iar dacă reușesc asta, pot fi sinceră și pe scenă și față de spectatori, și în orice alt context.
A.S.S.: Ai vreun ritual înainte de un spectacol sau o zi de filmare?
S.C.: Nu, nu am și nici nu cred că o să am vreodată. Dar uite, înainte de fiecare spectacol îmi spun o rugăciune și mulțumesc pentru tot ceea ce am. În rest, fac exerciții de dicție, de voce, adică astea sunt niște etape prin care trec cam de fiecare dată. Depinde și de proiect și de lucrurile pe care trebuie să le exersez. Aș vrea ca fiecărui proiect în care sunt să-i aparțină modalități specifice de lucru. Și nu neapărat că aș vrea, dar așa s-a întâmplat până acum. "Ritualul" a fost diferit depinzând de proiectul în care sunt.
A.S.S.: Întâlnim pe parcursul vieții anumiți oameni care ne deschid ochii către noi lumi. Tu ai avut o astfel de întâlnire miraculoasă care te-a ajutat în carieră / viața personală?
S.C.: Clar. Nu cred că pot numi un singur om. Cred că toți oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul vieții m-au ajutat să-mi deschid ochii în diferite situații. Cum zice și acel citat mega folosit că "Suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit", deci clar toți oamenii m-au ajutat și datorită acestor oameni sunt unde sunt.
Sunt obișnuită să "fur" de la oameni tot ce îmi place, atât în meserie, cât și în viața de zi cu zi: de la cel mai banal lucru, cum ar fi modul în care fumează fata de lângă mine, până lucruri mai serioase. Spre exemplu, sunt actori pe care îi super apreciez, iar dacă am onoarea să lucrez cu ei, cum s-a întâmplat și cu Pescărușul, am "furat" și meserie. Împrumut de la fiecare om câte ceva. Iar ca să dau un exemplu concret de persoane cu impact în viața mea, o să îmi numesc părinții, care au fost mereu lângă mine și m-au ajutat să văd lumea altfel, care mi-au dat speranță atunci când eu nu o vedeam.
A.S.S.: Ai lucrat mulți ani într o companie de teatru independent, în care procesul de lucru a fost unul foarte personal. Cum ai descrie diferențele dintre mediul independent și cel de stat?
S.C.: Nu știu exact să notez cu liniuță diferențele. Dar ce pot să zic este că atunci când am ajuns în teatrul de stat, am realizat cum în teatrul independent tu trebuie sa le faci pe toate: de la dat cu mătura pe scenă, la pus recuzita, la verificat costume, etc. Absolut tot ce înseamnă crearea unui spectacol, facem cu mâna noastră. Iar când am ajuns în teatrul de stat, toată lumea îmi zicea să vorbesc cu oamenii responsabili de recuzită, de costume și simțeam nevoia să mă asigur de 100 de ori că totul este în regulă. Chiar dacă aveam încredere în acele doamne, care sunt niște persoane minunate, mă simțeam ciudat să facă altcineva munca pe care eu eram obișnuită să o fac. Între actori nu cred că am simțit vreo diferență, adică dinamica regizor-actor cred că e la fel oriunde te-ai duce. Diferențele astea sunt, că în teatrul de stat sunt foarte mulți oameni care sar în ajutorul tău, pe când în teatrul independent trebuie să le faci tu pe toate, ceea ce reprezintă o educație și mă bucur ca am trecut și prin asta.
Când am ajuns la Național la Sala Mare am fost fascinată de tot ce se întâmplă acolo. Cel puțin prima zi de lucru la scenă, când a început lumea să se joace cu scenotehnica și cu reflectoarele, toată ziua aia am stat cu gura căscată, ca un copil mic care vede pentru prima oară Disneyland, fix așa m-am simțit.
A.S.S.: Ce moment a rămas cu tine din perioada repetițiilor la Pescărușul?
S.C.: Toate momentele de la Pescărușul o să rămână. Absolut toate. Din toată experiența rezultă cu siguranță un mod de autoevaluare, o evaluare a propriilor puteri, a cine sunt eu. Repetițiile astea m-au făcut să îmi pun multe întrebări legate de cine sunt și ce sunt. Nu cred că există o zi din care să nu fi rămas ceva.
A.S.S.: Cum a fost pentru tine experiența din facultate? Crezi că meseria asta s-ar putea face și fără o astfel de pregătire?
S.C.: Experiența mea din facultate a fost și plăcută și neplăcută. Nu pot să zic că a fost cea mai frumoasă experiență din viața mea, așa cum mă așteptam și cum am crezut că o să fie în anul întâi - s-a cam distrus această speranță pe parcurs. A fost o experiență tumultoasă, am învățat multe, dar asta pentru că mi-am tras eu niște învățături, am întâlnit oameni cu care am rămas în relații foarte bune, chiar și profesori pe care îi admir și cărora le mulțumesc, dar nu știu dacă m-a ajutat în vreun facultatea în meserie. Eu am fost și în anul cu pandemia; tot anul al doilea am stat în casă, nu am fost la școală și am făcut cursuri online, actorie online:).
Cumva trebuie să faci facultatea asta ca să îți practici meseria, pentru că altfel nu prea te bagă nimeni în seamă. În același timp, facultatea te ajută să îți deschizi mai multe orizonturi, să cunoști oameni, ceea ce o face să fie benefică. Din experiența mea, la școală se vorbește mai mult decât se face. Iar eu sunt de părere că în meseria asta trebuie să faci, trebuie muncă fizică, să faci performanță, ca la sport. Vii și faci până îți iese, nu stai să vorbești până îți iese. Cred că asta m-a deranjat cel mai tare în facultate, că în loc să se lucreze, s-a vorbit și s-au vorbit lucruri pe care le puteam citi singură. Adică aș fi avut nevoie să se miște mai mult treburile, dar în rest cred foarte tare că un om care vrea să facă meseria asta o poate face practicând. Categoric e nevoie în primul rând de o menire, de niște coordonatori și de un sistem de pregătire, clar nu oricine se poate face actor.
A.S.S.: Un film, o carte, o melodie:
S.C.: Carte: Bunica mi-a zis să-ți spun că îi pare rău, Fredrik Backman
Film: Underground, Emir Kusturica
Melodie: Love so Fleeting, Life On Planets
Sara Cuncea (foto: Sabina Costinel)
Data nașterii: 17 august 1999
Studii: UNATC, actorie (licență), arta actorului (master)
Experiența în teatru: Toți privesc înainte - Mihai Ignat // Criminalii - adaptare după Crima din strada Lourcine de Eugene Labiche // O noapte modernistă - adaptare după O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale // Ce-ar fi să nu - adaptare după Love Sick // Într-o clipită - adaptare după Blink de Phil Porter // Ușa - Matei Vișniec // Transport de femei - Steven Googh // Pe jos - Slavomir Mrozek // Pescărușul - A.P. Cehov // Camera 701 - Elise Wilk // Fluturii sunt liberi - Leonard Gershe // Biloxi Blues - Neil Simon
Operetă: Royal Fashion / Maria de Buenos Aires
Experiență în film: Scurtmetraj: Wall de Dan Radu Mihai / Lungmetraj: Moromeții 2 de Stere Gulea.
Actorii selectați la ediția 2022 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2022 sunt: Magor Bocsárdi (Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Iulia Colan (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova - interviu aici), Sara Cuncea (Teatrul Național București - interviu aici), Ada Dumitru (Teatrul Alexandru Davila, Pitești - interviu aici), Reka Kovacs (Teatrul Infinit, București - interviu aici), Robert Radoveneanu (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), George Rotaru (unteatru, Teatrul Apropo, București - interviu aici), Irina Sibef (Teatrul Metropolis, București, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu - interviu aici), Doru Taloș (Reactor Creație și Experiment, Cluj - interviu aici) și Mihaela Velicu (Teatrul Metropolis, Teatrul Apollo 111, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 3-19 iunie 2022. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2022.