Odată ce o vezi pe scenă, ești cu ea. Am văzut-o în Talking Toilets a lui Botond Nagy, O noapte furtunoasă a lui László Bocsárdi, Experimentul P al lui Alexander Hausvater și Cafeaua domnului ministru a lui Daniel Bucur. Te face să râzi, să plângi, îți zburdă pe scenă și se joacă. Habar nu ai ce urmează să facă. Și asta te face să simți că trăiești când ești în jurul ei. (Sean Husvar)
Ana Ineni: Bună Ada. Ce faci? Cum ești?
Ada Dumitru: Bine. Uite stau ca o legumă pe o păturică pufoasă pe plajă și e prima oară când respir după 3 luni în care am muncit la cel mai frumos proiect din viața mea. Tu?
A.I.: Bine. De ce mănânci din porțile altora de mâncare?
A.D.: Pentru că dacă văd pe cineva mâncând un căcat cu poftă, mi se face poftă și mie. Pot să am același fel de mâncare în farfurie ca tine, tot mi se pare mie o bucățică prăjită mai savuros într-un colț și băloșesc la ea. M-am mai calmat că am devenit și eu un adult și nu îmi mai permit, dar asta se întâmplă constant în sufletul meu. Cred că domnul Măniuțiu a fost cel mai simpatic. Când mai ieșeam să mâncăm cu echipa de la Rambuku, îmi păstra puțin din ce își comanda el. (zâmbește)
Poate asta se trage și de la educație că în familia mea când se merge la restaurant își ia fiecare ceva și se pune totul la comun. Mersi de întrebare. Mă lovești la punctele slabe, I see.
A.I.: Care a fost ultimul cadou pe care l-ai dat unei persoane?
A.D.: Cred că ultimul cadou serios a fost pentru bărbatul meu. El e pasionat de comic books și i-am creat un super-erou bazat pe viața lui, o poveste și un comic book cap coadă.
Și în plus i-am dăruit pisicii mele tot felul de chestii pisicești inutile în speranța că mă va iubi mai mult.
A.I.: Care a fost ultimul cadou pe care l-ai primit?
A.D.: Ultimul cadou pe care l-am primit a fost din partea unei echipe de aproape 90 de oameni care și-a pus sufletul să fac un film cu bunica mea. A fost cel mai mare ajutor pe care l-am primit vreodată în viața mea. Abia s-a terminat și nu-mi adun cuvintele bine dar niciodată nu am simțit atât de multă susținere și iubire.
A.I.: Ți-ar plăcea să te muți din România? Dacă da, unde și de ce?
A.D.: Eu am plecat de la 13 ani prin lume să călătoresc. Nu am avut stare de când mă știu. Am niște chei de la o casă dar nu simt că acolo e acasă neapărat. Dacă e după sufletul meu, m-aș muta într-o țară nouă în fiecare an.
A.I.: Cum definești succesul ca actor?
A.D.: Ultimul an m-a schimbat foarte mult ca om și asta mi-a influențat și viața de artist. Cred că succesul este să te bucuri de ce ți se întâmplă, oricât de mic pare. Înainte, ca aproape toată lumea, mă visam cu oscarul în mână făcând suav cu mâna și mulțumindu-i lu' mama. Acum mi se pare că dacă nu ești om și nu te bucuri de traseul tău, degeaba ți se întâmplă un succes profesional dacă nu ai puterea să îl propagi în bine pentru oamenii din jurul tău.
A.I.: Dacă ar fi să scrii o carte, despre ce ai scrie?
A.D.: Cred că aș scrie despre toți oamenii care au stat la mine acasă. Am făcut Coachsurfing și airbnb câțiva ani. Coachsurfing înseamnă că niște străini vin și stau la mine acasă, le arăt Bucureștiul și cultura noastră și eu pot merge în țările lor. Pe airbnb este alt sistem dar ambele aplicații au făcut să-mi treacă pragul peste 100 de oameni. De la doi bătrânei de 80 de ani americani care au venit cu bagajul burdușit de weed până la un om din Congo care mi-a adus două valize XXL pline ochi de condimente africane sau o tipă cu ptsd din Tel Aviv care plângea mult și îmi cânta zilnic la chitară. Fiecare om avea un univers și o poveste incredibilă. Doi dintre musafirii mei chiar s-au cunoscut la mine, s-au căsătorit și acum au un copil și sunt fericiți în Viena. Și eu am stat la rândul meu la zeci de oameni peste tot pe unde am călătorit prin lume. Am stat de la o doamnă obsedată de praf unde locuiam cu 10 câini în 2 pe 2 m, până la o milionară din Valencia care mi-a gătit un soi de blat pufos și mi-a rămas prietenă până acum.
Dacă ar fi să scriu o carte, despre asta aș scrie. Probabil ar putea exista și un serial.
A.I.: Ai un stil de viața sănătos?
A.D.: Tu probabil mă întrebi că știi că sunt o catastrofă mergătoare.
Ei bine aici scrisesem un paragraf caterincos în care mă luam la mișto despre cum nu dau eu doi bani pe sănătatea mea. Scriam asta acum două săptămâni (când interviul era aproape gata), ei bine astea două săptămâni au fost o pauză medicală timp în care eu am picat. Acum că nu mai văd steluțe verzui cu tensiune 6, am revenit asupra acestei întrebări și cred că e important dacă e cineva care face ca mine, poate învăța ceva din ce am pățit.
Sunt o workaholică, uit să mănânc deci mănânc doar dacă am mâncare în față, uit să beau apă, fumez într-una, nu merg la doctor deloc chiar dacă organismul meu îmi dă o tonă de semne. Și nu dorm dacă am de muncă. Mă credeam superhero până să îmi iau un burnout de m-a pus cu botu' pe labe. Mă vedeam de neînvins. Și oricât de mult îmi spunea mintea asta, corpul s-a pus pe pauză. Și e super mega neplăcut să nu te ducă instalația. Și cumva mi-am făcut un jurământ că de acum, îmi respect mai mult organismul că fără el nu pot face nimic din câte mai am în cap.
Azi doctorul Penescu mi-a zis că am cea mai micuță inimă pe care a văzut-o. Mi-a zâmbit și a zis "un suflet mare într-o inimioară mică". I-am zâmbit și eu în timp ce muzica clasică răsuna din cabinetul lui plin de picturi. Hai că-mi învăț lecțiile pe pielea mea, dacă-s căpoasă.
Ada Dumitru (foto: Sabina Costinel)
A.I.: Cum îți dezvolți abilitățile? Cum te îmbunătățești în domeniul tău?
A.D.: Nu cred că există un punct în care ești suficient de bun în nimic. Am avut și eu momente când am crezut asta despre mine și mi-am luat-o în frezon imediat.
Încerc să fac chestii tot timpul. Când am intrat în pandemie, am stat câteva luni într-o cameră și am făcut peste 500 de self tapeuri pentru toate workshopurile online existente pe fața pământului. Când am văzut ce produce Alex Pina, mi-am dorit mult să fac parte din universul lui așa că m-am apucat să învăț spaniolă. Nu mi-a fost jenă nici să car cafelele pe seturi cu actori mari, să învăț de la ei. N-avea cine să îmi monteze showreelul, am învățat premiere pro și am ajuns să mai fac și bănuți din asta în paralel.
Nu-mi dau seama dacă lucrurile astea îmi vor aduce ceva sau nu în viitor. Uneori mă simțeam penibil în camera aia zicând monoloage spre un telefon în timp ce alți colegi făceau chestii in real life. Dar cred că tot ce faci bun pentru tine va fi rodnic într-un fel sau altul. D-asta e bine să aruncăm cât mai multe semințe și să fim consecvenți și răbdători cu plăntuța carierei noastre.
UPDATE după astea două săptămâni de boală: îngrijirea instalației: vitamine minerale căcățele apă cu bicarbonat dânsa-n trânsa aer curat hidratare somn beauty sleep la prânz mâncărică sălățici omega fructuțe liniște și pace și sănătate. Self loooove!
Nota LiterNet: acest video și cele ce urmează fac parte din serialul Vocea, un proiect de mini-ecranizări ale unor povești ultra-scurte, create de autori ai grupului Ficțiuni Reale (povestiri pe temă dată și cu limită de 500 de caractere - o selecție amplă de povestiri puteți citi aici).
A.I.: Stilul tău de actorie s-a schimbat de-a lungul timpului? Citesc despre actori metodici. Te consideri unul dintre ei? Dacă nu, descrie-mi puțin procesul tău.
A.D.: S-a schimbat pentru că am prins încredere în mine. Cred că de acolo pleacă tot, indiferent de nivelul de talent sau școală. În facultate aveam colegi care râdeau de mine în timp ce încercam să lucrez scenele la curs. Încrederea mea a picat la pământ și normal că eram vai de capul meu, n-aveam libertate să fac nimic că mă blocasem. La polul opus când am improvizat în fața domnului Purcărete și râdea în hohote, îmi venea să urlu de bucurie și am simțit cum cresc aripi din mine. E atât de relativ și am impresia din ce în ce mai mult că pe lângă har, talentul este încrederea în tine.
A.I.: Crezi că un mare actor este talentat din fire sau crezi că este nevoie de muncă grea mereu pentru a reuși să transmiți ceea ce vrei?
A.D.: Mie mi se pare că talentul înseamnă libertatea de a te juca. Sunt actori profesioniști care nu o au, sunt oameni simpli care o au și invers. Iar libertatea asta se poate și pierde foarte ușor. Cumva acolo văd eu munca asta, să rămâi luminos, curios, jucăuș, liber, să înveți tot timpul.
A.I.: Crezi că rolurile primite de un actor de-a lungul carierei îi influențează succesul? Dacă da, descrie ce roluri ai dori să interpretezi. Care este paleta ta de roluri preferate etc.
A.D.: Cred că influențează foarte mult, da. La nivelul ăsta simt că am explorat destul de vast de la serial killer psychopaths la Julieta sau Zița.
Cred că sunt importante legăturile cu regizorii. Uite tu mă regizezi de când eram colege în facultate și turnai ceară pe mine la examenele tale. M-ai luat în filme când aveam acnee pe față și îți ziceau profii să nu mă mai iei că nu este estetic. Ce roluri îmi dai tu, nu cred că aș prinde de la un regizor care nu știe ce-mi poate pielea. Cred că în spatele unei cariere de succes stau niște casting directors care te văd când îți e momentul și niște regizori care îți înmânează personaje mișto, scrise și ele de niște scenariști talentați. Haha complex succesul ăsta. Eu îi zic noroc.
A.I.: Care este cea mai bună producție de teatru sau film in care ai jucat până acum?
A.D.: Toate sunt bune în felul lor. Să lucrez o lună cu domnul Purcărete a fost foarte special, niciodată nu mi-am activat toată creativitatea la nivelul ăla. Și toate proiectele cu tine sunt incredibile pentru că sunt ACASĂ. Și toate proiectele cu Bobby Bărbăcioru au fost și ele ceva ce n-am să uit toată viața mea. Și Botond Nagy rămâne forever in my heart. Și domnu' Bocsardi că mi-a arătat că pot să fac comedie și e un adevărat domn rafinat sofisticat. Și doamna Ruxandra Ion că m-a făcut să învăț să cânt la acordeon. Și tot așa. Fiecare proiect cu oamenii / lecțiile lui.
A.I.: Ești din România și locuiești în România - cum iți afectează munca acest lucru?
A.D.: Hmmm. Mi se pare că acum, în era internetului, poți face minuni din orice colț al lumii. Trebuie doar să vrei. Tot pe pielea mea am învățat o chestie. Eram nefericită în România, credeam că România era problema și trebuie să ajung în State. Am ajuns în State, eram un căcățel nefericit prin NY. Am zis că Mexicul e o soluție. Tot așa. Și tot eram pe drumuri pentru doi ani căutându-mi eu fericirea până când m-am oprit și am realizat că fericirea vine din mine și atât. Și lumina prin mine trece și vine de sus, de la El.
A.I.: Care sunt părțile tale preferate și cele mai puțin preferate din această profesie?
A.D.: N-am contestații. Când am văzut abuzuri am tras semnale de alarmă întotdeauna, bărbații nu-și prea permit direct mare brânză că sunt destul de înfiptă și fac glume înapoi imediat. Gen de situație: intru în birou cu o problemă, replica înapoi "vrei să închid lumina?", replica mea "păi cred că abia ți-o văd și cu lumina aprinsă, d-apoi dacă mai închizi lumina". Râs râs și la revedere.
Sistemul e și el bolnăvicios peste tot în artă dar dacă stăm prea pasivi să ne plângem nu rezolvăm nimic. Cred că se poate schimba din interior, odată intrat în sistem. Deci tot prin muncă văd schimbare, nu prin flecăreală.
În rest îmi place absolut tot. Mai ales că sunt dulciuri fără limită la filmări. Mi se pare ireal.
A.I.: Există ceva proiecte viitoare din care faci parte și te entuziasmează?
A.D.: Filmul meu îmi ia mințile de bucurie. N-am simțit atâtea emoții până acum și drept dovadă mi-a luat inima și la propriu și la figurat. (râde) Și filmul tău mă entuziasmează. Șiiiiiii tot ce fac. Tot ce urmează. Tot tot tot. (zâmbește)
A.I.: Care este visul tău cel mai mare legat de carieră? Unde ai vrea să ajungi?
A.D.: Când eram mică aveam pe tapet următoarele poze: o poză cu un oscar și o poză cu Bora-Bora unde voiam să fac dragoste prima oară sălbatic printre pești colorați, căsuțe plutitoare pe apă și sirene geloase. N-a fost să fie. Tre' să mai dau cu puțin scuipat și să le relipesc.
Cred că cel mai frumos moment al vieții mele va fi când voi înceta să trăiesc în propriile mele proiecții despre cum aș vrea să arate viața mea. Și să o văd pe a mea adevărată care este foarte frumoasă, sunt chiar un om norocos dar uneori chior. (râde)
A.I.: Ai un grup de prieteni artiști? Va susțineți reciproc? E important să ai o rețea de artiști în jurul tău?
A.D.: E vital să îți găsești tribul.
În facultate aveam o regizoare rockeriță deșteaptă rău dar o dubioasă care vorbește mult cu care m-am împrietenit. Și cu ea am plecat la drum. A devenit fina mea, a devenit prietena mea cu care visez să facem filme toată viața, a devenit omul cu care eu construiesc orice. Mâine. O cheamă ca pe tine.
Și nouă ni s-au alăturat super mulți oameni talentați ca Sean Husvar, Abdo Ineni, Adela Cotimanis, Ema Bolintiru, Ali Babau, Despina Bordeanu, Irene Calangiu, Eva Todică, Ioana Bogdana și multe alte talente de îmi iau mințile. Și în paralel, am început să cunosc artiști din alte țări ca Joy Sunday, Joe Rawling-Hunt, Richard Stein. Cred că abia acum simt că fac parte dintr-o comunitate. Și fără ei, nu pot face nimic.
A.I.: Care este cel mai nebunesc lucru pe care l-ai făcut vreodată pe care îl putem publica?
A.D.: Ahaaha sunt multe. Am făcut multe căcaturi pe care nu le pot publica. Eu sunt omul ăla care dacă ne întreabă cineva "vreți să vedeți cum arată o înhumare live?", eu zic da. Dacă un necunoscut mă cheamă în Malaiezia, eu mă duc. Dacă văd o ușă deschisă undeva, intru să văd ce e. Dacă e un film, sunt personajul ăla care trece milimetric pe lângă nenorociri cu zâmbetul pe buze și nici nu realizează că i-a trecut o cărămidă pe lângă cap.
Sper să nu mă maturizez niciodată.
A.I.: Care sunt oamenii tăi preferați și de ce? (Familie, prieteni etc)
A.D.: Sunt superficială puțin. Mereu când întâlnesc un om nou, devine omul meu preferat. Tu râzi de mine și îmi spui "haha așteaptă" și bineînțeles mi-o iau peste nas imediat după. Dar mi se pare mai simpatic să pornesc de la premisa că orice om este omul meu preferat și să îl detronez ușor și sigur mai apoi.
Probabil am și o lejeritate morbidă să aduc sau să exclud oameni din viața mea dar și o iscusință să îi păstrez pe cei ce contează de-a lungul anilor.
A.I.: Care sunt cele mai mari calități ale tale și cele mai mari defecte? Ai schimba ceva la tine?
A.D.: Cea mai mare calitate este curajul. Restul sunt numa' defecte. (râde)
Mă grăbesc, uit să zic pa-pa, ies în pijamale în societate, nu sunt diplomată și întârzii. Aș schimba multe la mine. Mi-aș tăia nasul, mi-aș înlocui toată pielea de pe față să fie mai frumoasă, m-aș culturaliza mai mult, aș fi mai atentă cu oamenii din jur, mi-aș da mai mult timp mie.
Și cel mai mare defect este că uit să îi curăț litiera noii mele pisici, Mărioara. Și se enervează pe mine și mă mușcă de cap în somn. Sper ca într-o bună zi să fiu un om mai bun pentru pisica mea.
A.I.: Cum menții echilibrul dintre viața profesională și viața privată ca artist?
A.D.: Nu-l prea mențin. Iubesc atât de mult ce fac că aproape doar atâta respir. Toți prietenii mei sunt cumva legați de muncă, toate întâlnirile noastre ajung instant la film, toată familia mea este din domeniu. Asta vorbim, asta facem.
Chiar acum câteva săptămâni am zis că îmi bag picioarele și nu mă mai gândesc la filmul meu și să ies în club să-mi sparg capul. M-am întâlnit cu două tovarășe, dăi vorbește de film. M-am întâlnit cu o asistentă medicală, dăi șoptește la ureche ce boli cronice are bunică-mea. Chiar și când sunt în pură relaxare, undeva, în sub conștient, rulează ceva.
UPDATE după boală. Nu e bine ca mine. (râde)
A.I.: Descrie mediul ideal de lucru.
A.D.: Un mediu în care oamenii nu se judecă. Eu am fost crescută cu o gândire liberă. Mediul meu ideal de muncă și viață este locul în care atâta timp cât nu rănești pe nimeni, poți face ce vrea sufletu' tău fără să apară comentatorii românași aliniați ca băbuțele la portiță.
A.I.: Care sunt cele mai mari influențe ale tale artistice?
A.D.: Aș vrea să spun niște mari referințe culturale aici dar n-am ce. Influențele mele sunt ce văd în jurul meu. Probabil pentru că îmi place mult să trăiesc, intru în contact cu de toate din toate domeniile, din toate culturile și continentele. Mă bag în seamă cu oameni pe care nu îi cunosc, nu îmi e frică să ies din confort deloc și zic da mai mereu la orice îmi iese în cale.
A.I.: Care este artistul tău român preferat?
A.D.: Bunica mea.
A.I.: Joci în piese de teatru dar și în filme și seriale TV. Descrie-mi diferențele pe care le observi între actoria pentru teatru și actoria pentru film /TV. Ai un mediu preferat?
A.D.: Nu văd diferențe mari, atâta doar că la teatru faci mai mare și la film mai mic. Și la teatru este toată energia concentrată în 2h iar la film trebuie să ți-o manageriezi mai atent pe parcursul zilei.
Îmi place puuuuțin mai mult filmul. Mă sperie moartea iar magia teatrului parcă se risipește prea repede. Filmul îmi pare ca o portiță a eternității într-o lume în care totul are un sfârșit.
Data nașterii: 24 februarie 1996
Studii: Watermill summer program, New York - Robert Wilson, 2019 / Susan Batson workshop, Berlin - Susan Batson, 2019 / Workshop - Silviu Purcărete, 2019 / Licența: UNATC, 2017 / Grotowski workcenter Thomas Richard, Mario Biagini, 2014
Roluri în teatru: Romeo și Julieta - Julieta - r. Bogdan Cioabă, Teatrul Alexandru Davila / O noapte furtunoasă - Zița - r. László Bocsárdi, Teatrul Alexandru Davila / Fata fără zestre - Larisa Guzeeva - r. Constantin Podu, Teatrul de Artă / Laboratorium - Multiple personaje - r. Silviu Purcărete, Teatrul Alexandru Davila / Talking Toilets - Multiple personaje - r. Botond Nagy, Teatrul Alexandru Davila / Idiotul - Varia - r. Bogdana Darie, Palatul Copiilor / Rambuku - Celălalt Rambuku - r. Mihai Măniuțiu, Teatrul Național Timișoara / Visul unei nopți de vară - Zână - r. Petrikă Ionesco, Teatrul Național București / Fania Fenelon - Etalina - r. Alexander Hausvater, Teatrul Alexandru Davila / Experimentul P - Isabella - r. Alexander Hausvater, Teatrul Alexandru Davila / La ordin, Fuhrer! - performer - r. Mihai Măniuțiu, Teatrul Evreiesc / Cafeaua domnului ministru - matroana de bordel - r. Daniel Bucur, spectacol independent / Old Love - Kitty - r. Daniel Bucur, Teatrul Alexandru Davila / Durata mașinilor de spălat - Fiica - r. Monica Pop, Teatrul Alexandru Davila / Casting 1.7. - Copil cu handicap - r. Alexandru Nagy, 9PT / Miles Gloriosus - Milphiddippa - r. Mihai Mălaimare, Teatrul Masca / DNA - Cathy - r. Ruxandra Bălașu, UNATC / Dios - Athena - r. Mihai Mălaimare, Teatrul Masca / Protectorii Bucureștiului - Îngerul - r. Mihai Mălaimare, Teatrul Masca / Viața e vis - Segismundo - r. Ana-Maria Pîslaru, Teatrul Masca / Fragile, handle with care - Dance Performer - r. Mariana Gavriciuc, UNATC / Trei surori - Natașa - r. Mirela Gorea, UNATC / Patterns - Her - r. Johan Bark, Watermill New York / Everything and beyond - The Devil - r. Susan Batson, New York / Tabula Rasa - Many Characters - r. Bob Wilson, Watermill Center / Clowns - The clown - r. Jaison Thullier, Arras France / Pygmalion - Eliza Doolittle - - r. Sean Husvar, Theatre of Youth, Bufallo New York
Serial teatro-fictional - Vocea - LiterNet în colaborare cu Ficțiuni Reale - vezi toate episoadele aici,
Roluri în film: La vorbitor, scurtmetraj, r. Andy Lupu / Haruspex, scurtmetraj, r. Ana Ineni, UNATC / Simula-crum, scurtmetraj, r. Ana Ineni, UNATC / Lacul, scurtmetraj, r. Ana Blaga, UNATC.
Actorii selectați la ediția 2022 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2022 sunt: Magor Bocsárdi (Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Iulia Colan (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova - interviu aici), Sara Cuncea (Teatrul Național București - interviu aici), Ada Dumitru (Teatrul Alexandru Davila, Pitești - interviu aici), Reka Kovacs (Teatrul Infinit, București - interviu aici), Robert Radoveneanu (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), George Rotaru (unteatru, Teatrul Apropo, București - interviu aici), Irina Sibef (Teatrul Metropolis, București, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu - interviu aici), Doru Taloș (Reactor Creație și Experiment, Cluj - interviu aici) și Mihaela Velicu (Teatrul Metropolis, Teatrul Apollo 111, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 3-19 iunie 2022. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2022.