Réka Dálnoky: Când a venit vorba să fac un interviu cu tine, am întrebat care dintre calitățile tale urmează să le scoatem în evidență: pe cea de cineast, de actor, de compozitor, de regizor de film, ori de trompetist-violonist? Dintre acestea - și nu știu dacă le-am înșirat pe toate - tu ce ai spune că ești cu adevărat?
Magor Bocsárdi: Cred că felul în care mă definesc se schimbă încontinuu și că cel mai acasă mă simt întotdeauna în ceea ce tocmai sunt pe cale să fac. Acum n-aș putea să numesc un lucru anume, și chiar îmi pare bine că e așa. Mai demult voiam foarte tare să îmi precizez un scop în viață, căruia să vreau să mă dedic și pentru care să fiu gata să fac sacrificii. Dar a trebuit să mă accept ca om care preferă să facă mai multe lucruri, așa că sunt importante și muzica, și teatrul, iar în același timp cochetez și cu filmul.
R.D.: De unde vine nevoia să existe ceva pe care să mizezi totul?
M.B.: Mi se părea că fac o mulțime de lucruri și din acest motiv nu fac nimic din toată inima. Credeam că un om are nevoie să creadă în ceva și atunci va face orice sacrificiu, va face acel lucru cu orice preț. Dar între timp am înțeles că nu trebuie să fie neapărat un singur lucru, ci să fie ceva prin care să pot exprima ceea ce mă preocupă la un moment dat.
R.D.: Totuși, ceea ce faci corespunde bine cu făcutul din toată inima: joci la Satu Mare, revii la Sfântu Gheorghe ca să dai concert, pleci la Craiova să compui muzică... Cum reziști la asemenea ritm de viață?
M.B.: Când așa, când așa. Când sunt în mijlocul vârtejului, îmi place, iar această mulțime de treburi mă pune în mișcare și mă inspiră, deși câteodată se întâmplă să mi se pară că nu mai rezist și mă prăbușesc, dar apoi vine următoarea treabă de făcut și mă ajută să merg mai departe. Consider însă că e important să-mi dau seama când îmi asum prea multe sarcini și nu mă pot implica pe deplin în proiect. Există un oarecare pericol în ritmul meu, în ritmul nostru de viață, după un timp lucrurile ar putea deveni mecanice și ne-ar fi din ce în ce mai greu să coborâm în zone mai profunde, rămânând să scrijelim doar la suprafață diferitele proiecte. De aceea, cât mă țin puterile, mă străduiesc să fac lucrurile din toată inima și să mor câte puțin cu fiecare dintre ele.
Magor Bocsárdi (foto: Sabina Costinel)
R.D.: Ți se întâmplă să-ți imaginezi că lași totul naibii?
M.B.: Sigur, mi se întâmplă de multe ori, acum îmi iau jucăriile și plec undeva departe, acolo voi culege mere sau doar voi sta la malul mării să privesc valurile. Am și făcut-o o dată, când am simțit că am nevoie să mă mai aerisesc, să ies din acest vârtej care e viața mea. Acum doi ani am petrecut o lună în India și mi-a prins foarte bine. A fost bine să observ ceva mai de departe această mică pată unde trăiesc cu multele mele probleme și frustrări, și de la acea distanță să realizez că viața este cu mult mai simplă decât o percepem când suntem prinși în miezul ei. Firește, cum te întorci, te trezești din nou în tiribombă. Este și motivul pentru care încerc să fac din asta o rutină, să plec undeva o dată la un an sau doi și să mă reîncarc.
R.D.: Totuși, ce te captivează în acest vârtej, în munca de creație?
M.B.: Există un farmec în faptul că sunt mereu pe drum și că mă aflu mereu într-altă parte, că undeva se încheie un capitol, un proces de repetiții, și atunci îmi iau bocceaua și mă duc în următorul loc. Alți oameni, alte întâlniri - de fapt mă tot redescopăr în relația cu noul mediu, adică în fiecare loc sunt puțin altfel.
R.D.: Dacă toată viața ai putea să vezi de acum înainte iar și iar doar un singur film, pe care l-ai alege?
M.B.: Ei, aceasta e o întrebare șireată, pentru că dacă aș alege acum filmul care mi-e cel mai drag, de exemplu un Tarkovski, nu sunt sigur că ar fi bine să-l revăd de nu știu câte ori. Dar am o astfel de experiență de când eram în clasa a 4-a, cred că am văzut Masca / The Mask de vreo 56 de ori. Eram complet îndrăgostit de ideea că îți poți pune o mască și te poți transforma, devenind oricine vrei să fii.
R.D.: Ai vrea să-ți vezi propriile spectacole și filme?
M.B.: Nu. Foarte tare nu. Mi se strânge stomacul când mă gândesc. Încep de îndată să mă analizez și știu că dacă găsesc undeva o cât de mică manieră sau afectare, mă deranjează foarte tare. S-a întâmplat rar de tot să-mi placă, să simt că am putut exista acolo cu sinceritate și atunci suport, dar altfel, mi-e greu.
R.D.: Există manieră în muzică?
M.B.: Sigur, există posibilitatea de manieră, dar consider că muzica este una dintre formele cele mai sincere de expresie, deoarece îți afectează instinctele și nu rațiunea. Nu gândești nici când o receptezi. Poate că tot așa se întâmplă și în alte domenii ale artei, creațiile cu adevărat bune se manifestă la nivel instinctual, organic.
R.D.: Ce te enervează cel mai ușor?
M.B.: Asta e o întrebare ciudată, acum nu-mi vine nimic în minte. De la o vreme, cred că sunt destul de greu de enervat. Poate, când toți sunt pregătiți pentru un proiect sau pentru un anume scop și apare cineva cu ocolișuri și complicații inutile, asta mă poate obosi și devin nerăbdător.
R.D.: De ce te ocupi de teatru?
M.B.: Așa a evoluat viața mea. Nu știu, n-a fost o decizie conștientă. Ba a fost și o perioadă când chiar am încercat să-l evit. O vreme în care m-am orientat spre muzică, dar până la urmă lucrurile au mers în această direcție, iar acum, pe lângă cântat, îmi petrec cea mai mare parte a timpului cu teatrul și compunând muzică de scenă.
R.D.: Pentru tine care e deosebirea dintre teatru și film?
M.B.: În film e mult mai important să fii adevărat, simplu și sincer, desigur, e important și în teatru, doar că acolo asta nu e de ajuns. Poate și din acest motiv îmi e mai ușor să joc în film decât la teatru. Încerc să regăsesc în mine dorințele personajului, să aflu cum mă pot asocia cu ele eu, Magor, încerc să fiu atent la propriile mele instincte și, în cazurile fericite, restul vine de la sine.
R.D.: Există ceva ce ți-ai dori foarte mult, dar încă n-ai avut curajul să încerci?
M.B.: Poate că aș vrea să mă ocup mai mult de propriile mele proiecte, de un album solo sau de un program personal, sau de ceva care mă reprezintă pe mine și care să fiu chiar eu.
R.D.: Ce-ți place la ceilalți oameni?
M.B.: Îndrăzneala de a fi sinceri și vulnerabili.
R.D.: Unde te simți cel mai mult în elementul tău?
M.B.: Poate că pe scenă, mai ales în timpul unui concert. Acolo și atunci mă simt cel mai liber, cel mai descătușat. Dar mă simt aproape la fel de bine și singur pe un vârf de munte, să zicem, sau la malul mării. Totdeauna a existat această pluralitate a ființei mele, câteodată îmi place să mă aflu în centrul atenției, alteori mă simt fericit și împlinit dacă mă pot retrage în singurătatea și în liniștea mea. Cu adevărat bine este când aceste două stări pot exista împreună, în echilibru.
Magor Bocsárdi (foto: Sabina Costinel)
Data nașterii: 21 martie 1990
Studii: Academia de Muzica Gheorghe Dima; Babeș Bolyai, Facultatea de Teatru și Film, Secția teatrologie; Universitatea Sapienția, Secția Cinematografie, fotografie, media.
Roluri importante în teatru/film: Trepljov - Pescărușul de A. Cehov - r. Albu István - Teatrul de Studio Figura, Gheorgheni - 2020 / Aemilianus - Marea Romulus de Dürenmatt - r. László Bocsárdi - Teatrul Harag György, Satu Mare - 2021 / Andrei Prozorov - Trei surori de A. Cehov - r. Albu István - Teatrul de Studio Figura, Gheorgheni - 2018 / Astrologul - Treasure City - film de Szabolcs Hajdú - 2020 / Hârciog rău - Sam de Maria Wojtyszko - r. László Bocsárdi, Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe, 2019
Ca compozitor de muzica a colaborat în mai mult de 40 producții de teatru și film în țară și peste granițe.
Membru fondator și vocalist al trupei sZempöl Offchestra unde cântă și la vioară și la trompetă.
Actorii selectați la ediția 2022 a programului 10 pentru Film la TIFF, 2022 sunt: Magor Bocsárdi (Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe - interviu aici), Iulia Colan (Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova - interviu aici), Sara Cuncea (Teatrul Național București - interviu aici), Ada Dumitru (Teatrul Alexandru Davila, Pitești - interviu aici), Reka Kovacs (Teatrul Infinit, București - interviu aici), Robert Radoveneanu (Teatrul Excelsior, București - interviu aici), George Rotaru (unteatru, Teatrul Apropo, București - interviu aici), Irina Sibef (Teatrul Metropolis, București, Teatrul Tudor Vianu Giurgiu - interviu aici), Doru Taloș (Reactor Creație și Experiment, Cluj - interviu aici) și Mihaela Velicu (Teatrul Metropolis, Teatrul Apollo 111, București - interviu aici). Toți actorii selectați au fost intervievați de LiterNet în perioada 3-19 iunie 2022. Citiți aici toate interviurile programului 10 pentru FILM la TIFF, edițiile 2012-2022.